Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Saptamana 37

Copilul tau: a ajuns la termen

In saptamana 37 de sarcina sau la 35 de saptamani dupa conceptie, copilul este considerat la termen. Organele copilului pot acum functiona singure.

Pentru a se pregati de nastere, cu cateva saptamani inainte ca travaliul sa inceapa, cei mai multi copii se aseaza intr-o pozitie care sa le permita sa iasa din canalul de nastere mai intai cu capul. Totusi, nu se intampla intotdeauna asta si fesele sau picioarele copilului ar putea fi pozitionate primele. Aceasta conditie se numeste prezentatia pelviana si apare la aproximativ 1 din 25 de nou-nascuti la termen.

Multi copii pot avea scalpul acoperit complet de par, care poate fi lung si de 3.5 cm. Insa nu fii surprinsa daca culoarea parului copilului tau nu va fi asemanatoare cu a ta sau a tatalui lui. Bineinteles, unii copii nu vor avea par deloc. De asemenea, cea mai mare parte a parului fin – lanugo- care l-a acoperit inca din saptamana 26, precum si cea mai mare parte din vernix caseosa au disparut. Copilul va inghiti acest par si acest invelis, impreuna cu alte secretii, care vor fi mentinute in intestinele lui si vor deveni primul scaun numit meconium pe care il va elimina la scurt timp dupa nastere.

La sfarsitul acestei saptamani copilul masoara aproape 48.6 cm si cantareste peste 2.9 kilograme, fiind de marimea unei sfecle mangold cu frunze.

Corpul tau

Daca de-a lungul sarcinii medicul a masurat inaltimea fundului uterului, probabil ca vei remarca foarte mici modificari la acest moment. De asemenea, nu vei observa vreo crestere semnificativa in greutate. Daca inainte de a ramane gravida ai avut o greutate sanatoasa, probabil ca vei lua pana la sfarsitul sarcinii intre 11-16 kilograme. Acest castig in kilograme se datoreaza greutatii copilului, dar si placentei, lichidului amniotic, maririi sanilor si uterului, depozitelor aditionale de grasime si cresterii volumului de sange si fluide.

De obicei, in ultima luna, cervixul incepe sa se alungeasca si sa se subtieze, pregatindu-se pentru nastere. Contractiile Braxton Hicks pe care le simti au, probabil, un rol in acest proces. Un col uterin mai subtire se va dilata mai usor. Medicul tau obstetrician va verifica stergerea colului in ultimele doua luni de sarcina. Aceasta stergere va fi masurata in procente: „colul este 25%, 50% sau 75% sters”. 0% inseamna ca cervixul are aproximativ 3-4 centimetri lungime si este foarte gros. Inainte de nastere, colul trebuie sa fie 100% sters sau complet subtiat.

Inainte cu minute, ore sau zile de inceperea travaliului sau devreme in travaliu, se va elimina dopul de mucus de la nivelul cervixului care a ajutat la „sigilarea” canalului cervical si protectia fatului fata de bacterii. Poti pierde si o cantitate mica de sange odata cu eliminarea dopului mucos. Daca, totusi, cantitatea de sange este mare, poate fi un semn ca ceva este in neregula si va trebui sa-ti anunti imediat medicul.

Ce ar trebui sa faci in aceasta saptamana

E posibil sa fi terminat deja cursul de pregatire pentru nastere si sa fi facut aproape toate pregatirile pentru aducerea copilului acasa. Daca mai sunt lucruri de facut pe ultima suta de metri, acum este momentul sa le finalizezi. Unele femei vor sa lase casa in ordine, pregatita pentru venirea copilului. De asemenea, poti sa faci o provizie de mancare gatita sau semipreparata, astfel incat sa-ti fie usor sa pregatesti masa in zilele urmatoare dupa nastere. Ai putea gati si congela cateva mancaruri preferate.

Asigura-te ca bagajul pentru spital este facut si pus la indemana.

Atunci cand aduci acasa un sugar pentru a doua ora poate fi diferit fata de prima data. Cu primul copil probabil ca te-ai concentrat cum sa te refaci dupa nastere si cum sa-ti dai seama cum sa-l ingrijesti cat mai bine. Cu cel de-al doilea copil, probabil ca te intrebi cum va reactiona fratele mai mare si cum vei reusi sa ai grija de nevoile fiecaruia. Afla cum trebuie sa-l pregatesti pe fratele mai mare atunci cand aduci un nou bebelus in casa.

Sfaturi pentru imediat dupa nastere

Probabil ca te intrebi cum va decurge prima intalnire cu micutul tau. Daca ai avut un travaliu fara complicatii, iti vei putea petrece primele ore dupa nastere tinandu-ti in brate copilasul, mangaindu-l si privindu-l. Copiii sunt foarte alerti si raspund foarte bine in aceasta perioada. Daca micutului tau trebuie sa i se acorde imediat ingrijire speciala sau daca ai fost sedata in timpul nasterii, nu trebuie sa te ingrijorezi ca nu te-ai “atasat” de el in prima ora dupa ce l-ai nascut. Il vei iubi la fel de mult, chiar daca nu ai putut sa vezi cand s-a nascut sau sa-l tii in brate imediat.

Poti incepe sa initiezi alaptarea la san chiar din prima ora dupa nasterea micutului tau. Alaptarea la san este o modalitate unica pentru a-i oferi bebelusului tau hrana perfecta pentru a creste si a se dezvolta sanatos. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea exclusiva la san pana la varsta de 6 luni si inceperea diversificarii dupa aceasta varsta, continuind in paralel si alaptarea pana la 2 ani.

Este inotul sigur in sarcina?

Da, inotul este considerat sigur in sarcina. Daca ai o sarcina sanatoasa, este recomandat sa faci regulat o activitate fizica. Inotul te ajuta sa fii in forma, ceea ce va face mai usoara adaptarea la sarcina. De asemenea, te va ajuta sa te simti mai bine in legatura cu modificarile corpului. Practicat in sarcina, inotul este un exercitiu foarte bun, deoarecea apa ajuta la sustinerea greutatii castigate, ceea ce poate fi de mare ajutor, mai ales in ultimul trimestru de sarcina. In plus, spre deosebire de alte tipuri de exercitiu aerobic, inotul nu creste temperatura corpului. Afla mai multe despre practicarea inotului in sarcina.

Sfaturi pentru tata

Mai este ceva ce ai putea face pentru a-ti ajuta partenera in aceste ultime saptamani de sarcina? Ti-a spus de cateva ori sa asamblezi patul bebelusului sau sa termini sa zugravesti camera acestuia? Sau poate o alta activitate casnica pe care ar dori-o finalizata de catre tine. Sau din contra, poate ca deja ai facut toate aceste lucruri si acum poti sa te relaxezi si s-o inviti la o “ultima intalnire in doi”, chiar inainte ca micutul sa se nasca.

Pentru multi barbati, a deveni tati reprezinta o o tranzitie care le schimba viata. Te poti pregati pentru rolul de parinte invatand cum poti sa ai grija de nou-nascut si ajutand-o pe partenera ta in perioada in care se va reface dupa nastere. Afla mai multe despre ce rol poti avea in perioada postnatala.