EDU.STOMATOLOGIE

Tipuri de proteze dentare cu aspect natural. Cum să alegi varianta potrivită

Faptul că ai dinți lipsă poate fi o sursă de stres, care să-ți afecteze activitățile zilnice, dar și încrederea de sine. Din fericire, în prezent, poți apela la diferite opțiuni de proteze dentare, care te vor ajuta să-ți recapeți atât sănătatea dentară, cât și să ai parte de o viață mai bună. Totuși este important să înțelegem că fiecare persoană este unică și are propriile nevoi și preferințe. Alegerea tipului de proteză dentară potrivit depinde de o varietate de factori, inclusiv de starea ta de sănătate generală, buget, dar și preferințele personale. Te invit să afli din articolul următor ce tipuri de proteze dentare există, costul lor, dar și cum alegi modelul potrivit pentru nevoile tale.

Cine are nevoie de o proteză dentară

Este adevărat că protezele dentare sunt recomandate de medicii specialiști în funcție de nevoile și dorințele tale. Acestea sunt utilizate pentru a-ți înlocui dinții naturali pierduți din cauza afecțiunilor orale sau a traumatismelor. Totodată, în prezent domeniul stomatologiei a evoluat foarte mult și nu mai există situații în care să nu poți beneficia de o reconstrucție a danturii. Un exemplu este cel al persoanelor care deși nu mai au suficient volum osos pentru a susține dinții, medicii implantologi apelează la adiția osoasă și astfel fac posibilă inserarea implanturilor. Această procedură îți oferă un rezultat predictibil pe termen lung și este realizată exclusiv de un medic stomatolog ce are specializare în chirurgie orală sau chirurgie dento-alveolară, în timpul intervenției chirurgicale de inserarea implanturilor.

„De cele mai multe ori, atunci când avem nevoie să înlocuim un dinte cu un implant dentar, nu există o lățime suficientă de os, motiv pentru care trebuie să completăm această diferență. Este important să facem adiție de os pentru completarea osului natural cu os artificial. Acest lucru duce la o stabilitate mai mare a implantului dentar în timp și o resorbție a osului, adică o reducere a nivelului de os, mai mică”, explică Dr. Angelica Oprea, Medic stomatolog cu competențe în implantologie la clinica parteneră Corident.

Tipuri de proteze dentare moderne

Protezele dentare nu doar că te ajută în realizarea procesului de masticație și chiar al celui de vorbire și pronunție a cuvintelor, dar îți îmbunătățesc și aspectul danturii și fizionomia feței, crescând astfel încrederea de sine. Există mai multe tipuri de proteze dentare, inclusiv protezele dentare parțiale și totale, precum și protezele dentare mobile și fixe. Iată care sunt caracteristicile lor:

Proteze dentare fixe

Protezele dentare fixe sunt o opțiune excelentă atunci când îți dorești să îmbunătățești aspectul danturii și să-ți înlocuiești dinții lipsă. Aceste lucrări protetice îți oferă un zâmbet nou, cu un aspect natural, astfel încât să te bucuri din nou de o dantură sănătoasă și estetică. De asemenea, acest tip de lucrare protetică este superioară protezelor dentare mobile. În primul rând pentru că sunt mult mai confortabile și se simt exact ca dinții naturali, astfel încât să poți mânca și vorbi fără probleme. În al doilea rând intervine partea estetică, unde datorită faptului că dinții înlocuiți sunt fixați în gingie, susțin mai bine obrajii, iar fizionomia feței este îmbunătățită.

Proteze dentare mobile

Proteza dentară mobilă este opțiunea de tratament pentru înlocuirea dinților pierduți, atunci când din raționament de buget sau sănătate generală, pacientul nu poate apela la implanturile dentare.

,,Am pacienți care deși ar avea nevoie de implanturi dentare, din păcate nu își pot permite și aleg protezele mobile. De asemenea, am pacienți care suferă de anumite boli al căror tratament nu permite inserarea implanturilor dentare. Mai sunt și situațiile în care pacienții nu au suficient os în care să se insereze implanturile, de aceea au nevoie de implanturi zigomatice care se inserează în oasele pomeților, din diferite motive unii pacienți nu aleg această soluție și preferă o proteză mobilă”, explică Dr. Corina Ene, medic stomatolog în cadrul Regina Maria Dental Clinics.

Proteze dentare pe implanturi

Proteza pe implanturi dentare se adresează persoanelor fără niciun dinte, al căror suport osos este limitat. Prin sistemele protetice speciale de ancorare (capse, bară cu călăreţi, locatori, magneți), această variantă de protezare dentară asigură o stabilitate ridicată, comparabilă cu cea a unei lucrări fixe. Operația în sine se face cu anestezie locală și durează în jur de o oră. Implanturile dentare din titan, cu capătul superior (bontul) rotunjit, sunt introduse chirurgical în maxilar, urmând ca osul să se vindece în jurul acestora. Spre deosebire de alte proteze dentare clasice, protezele pe implanturi dentare se sprijină exclusiv pe gingii și îți permit o masticație mai eficientă și corectă, coerență ridicată și stabilitate net superioară.

Cât costă o proteză dentară

Tocmai pentru că planul de tratament este unul personalizat, costul unei proteze dentare poate să difere în funcție de nevoile tale. Pentru a vedea care sunt costurile serviciilor stomatologice oferite în cadrul Regina Maria Dental Clinics, te invităm să vizitezi pagina special destinată prețurilor.

Cum să alegi modelul de proteză potrivit

Este important să discuți cu medicul stomatolog pentru a afla care este cea mai bună opțiune de proteză dentară pentru nevoile și preferințele tale. În cadrul consultației, obții informații detaliate despre fiecare tip de proteză dentară, etapele tratamentului și costul total. De asemenea, este important să ai o igienă orală corectă pentru a asigura o durată lungă de viață a protezei.

Spunem adio fricii de a zâmbi și a mânca normal. Te așteptăm în Regina Maria Dental Clinics să alegem împreună o proteză dentară de calitate, personalizată, astfel încât să te bucuri de un plus de confort şi siguranţă.

Solicită o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord să fiu contactat/ă de către Rețeaua de sănătate Regina Maria Dental Clinics în legătură cu serviciile medicale solicitate.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și completând formularul de mai sus te supui Termenilor si conditiilor.