EDU.STOMATOLOGIE

Sângerarea gingivală: cauze, factori de risc, tratament

Te-ai trezit vreodată dimineața și ai observat urme de sânge când te-ai spălat pe dinți? Sângerarea gingivală poate părea inofensivă la început, dar este adesea un semnal că sănătatea ta orală are nevoie de atenție.

Citește în continuare și descoperă cum îți poți proteja zâmbetul și menține sănătatea gingiilor.

Ce este sângerarea gingivală?

Sângerarea gingivală este una dintre problemele des ignorate de multe persoane. O poți observa în timpul periajului sau al utilizării aței dentare. Dacă observi urme de sânge pe periuța de dinți sau în chiuvetă, cel mai probabil te confrunți cu sângerarea gingiei. 

Mai mult de jumătate din populația adultă se confruntă cu sângerarea gingivală. S-a remarcat faptul că incidența acestei afecțiuni este mai crescută cu înaintarea în vârstă, însă poate apărea la toate vârstele. Astfel, au fost evidențiate chiar și cazuri de gingivită la bebeluși și copii. 

Cauzele și factorii de risc

Deși sângerarea gingivală poate părea alarmantă, vestea bună este că reprezintă adesea un semn de avertizare timpuriu, care îți dă ocazia să intervii înainte ca lucrurile să se agraveze. 

Cel mai frecvent, sângerarea apare ca urmare a inflamației gingiilor, cunoscută sub numele de gingivită. Cauza principală pentru care apare gingivita este reprezentată de acumularea plăcii bacteriene. Aceasta este o peliculă fină, transparentă sau ușor gălbuie, alcătuită din resturi alimentare și bacterii. Placa se formează frecvent la joncțiunea dintre dinți și gingii, dar și pe suprafața dinților. 

👉 Dacă dorești să afli mai multe despre inflamația gingiilor, citește articolul Gingii inflamate. Cauze, simptome, tratament, preventie.

Igiena incorectă

Sângerarea gingiilor poate fi cauzată de periajul agresiv sau utilizarea necorespunzătoare a aței dentare. Chiar și utilizarea unei periuțe de dinți cu peri aspri poate duce la inflamarea gingiilor și la sângerare. 

Gingivita acută

Gingivita acută este o inflamație rapidă și temporară a gingiilor. Se dezvoltă brusc și poate fi cauzată de factori precum:

  • igiena orală deficitară;
  • infecții;
  • traumatisme;
  • schimbări hormonale.

Gingivita cronică

Gingivita cronică este o formă persistentă și de lungă durată a inflamației gingivale. Aceasta se dezvoltă în timp și poate dura luni sau chiar ani dacă nu este tratată. Spre deosebire de gingivita acută, care este de scurtă durată, gingivita cronică poate progresa și poate duce la boala parodontală (parodontită) dacă nu este tratată corespunzător.

Boala parodontală (boala gingiilor)

Când gingivita evoluează apare boala parodontală, care se manifestă printr-o infecție gravă a gingiilor. În parodontoză sunt afectate țesuturile moi și osoase care susțin dinții. Dacă boala progresează, poate duce la distrugerea țesuturilor și, în final, la pierderea dinților.

Modificări hormonale

Fluctuațiile hormonale din timpul sarcinii, menstruației sau menopauzei pot face gingiile mai sensibile și mai predispuse la sângerări. Multe femei sunt afectate de această problemă în timpul sarcinii, dar manifestările se resimt după naștere. 

Deficit de vitamine

Deficiențele de vitamina C și vitamina K pot contribui la sângerări gingivale. Vitamina C este vitală pentru producția de colagen, esențial pentru menținerea structurii și a integrității țesutului gingival. Vitamina K este implicată în funcționarea corespunzătoare a cascadei de coagulare.

Fumat

Fumatul afectează sănătatea orală, reducând fluxul sanguin la nivelul gingiilor și făcându-le mai susceptibile la inflamații și infecții. Saliva joacă un rol esențial în menținerea sănătății orale, deoarece ajută la curățarea resturilor alimentare, neutralizarea acizilor din gură și prevenirea acumulării de placă. În schimb, la fumători, secreția salivară este mai redusă, ceea ce favorizează acumularea plăcii bacteriene.

Stresul

Evenimentele stresante scad funcționalitatea sistemului imunitar și favorizează apariția sângerărilor gingivale. Când sistemul imunitar este slăbit în cavitatea bucală se acumulează mai multe bacterii, care produc inflamația gingiilor și, în timp, sângerarea.

Bolile cronice

Bolile cronice pot influența sănătatea orală și pot cauza sângerări gingivale prin modificarea echilibrului imun al corpului și a capacității acestuia de a lupta împotriva inflamațiilor. Persoanele diagnosticate cu diabet prezintă glicemii necontrolate, care afectează circulația sângelui. Astfel, gingiile devin mai sensibile, se acumulează mai multă placă bacteriană și apar sângerările.

Medicamentele

Anumite medicamente pot influența sănătatea gingiilor, cauzând sau exacerbând sângerările gingivale. Printre medicamentele ce au impact asupra gingiilor se află:

  • anticoagulantele;
  • anticoncepționalele orale;
  • antihipertensivele;
  • imunosupresoarele.

Lucrări protetice

Lucrările protetice, cum ar fi coroanele, punțile, protezele sau aparatele ortodontice aplicate incorect pot determina leziuni (răni) ale gingiei, conducând la sângerarea gingiei. Dacă lucrarea dentară nu se potrivește perfect poate irita țesutul gingival și cauza inflamația acestuia. De asemenea, în cazul unei igiene deficitare, placa bacteriană se poate acumula sub lucrarea dentară, afectând sănătatea gingiilor sau a dinților.

Simptomele sângerării gingivale

Sângerarea gingivală este un semn destul de evident ce poate fi observat cu ușurință, mai ales în timpul periajului. Însă, de multe ori, aceasta este însoțită și de alte manifestări, precum:

  • gingie inflamată;
  • gingie umflată;
  • gingie roșie;
  • disconfort sau durere gingivală;
  • halenă (respirație urât mirositoare);
  • retracție gingivală.

👉 Retracția gingivală este una dintre complicațiile bolii parodontale. Află de ce apare și cum poate fi ameliorată din articolul Retractie gingivala. Cauze, simptome, tratament pentru gingii retrase.

În cazuri severe apar pungile parodontale, zone localizate în jurul dinților, unde se acumulează resturi alimentare și placă bacteriană. Dacă afecțiunea evoluează, se poate constata mobilitatea dinților, dată de scăderea rezistenței gingiilor. Astfel că dinții care se mișcă sunt semnul progresiei bolii parodontale (boala gingiilor) și necesită consult de urgență în cel mai scurt timp. 

Există și pacienți care se confruntă cu sângerări gingivale spontane, iar pacienții afirmă că le sângerează gingiile din senin. Așadar, sângerarea apare fără ca zona gingiei să fie stimulată prin periaj sau utilizarea aței dentare. 

Când trebuie să te adresezi medicului dentist?

Este important să te adresezi medicului dentist când observi semne și simptome care îți creează disconfort. Sângerările gingivale pot fi semnul unei afecțiuni aflate în stare incipientă. Cu cât tratamentul este aplicat mai devreme, cu atât șansele de reducere a simptomatologiei și de vindecare sunt mai mari. 

👉 În lipsa tratamentului profesional apare boala parodontală, care poate conduce și la pierderea dinților. Așadar,  pentru dinți și gingii sănătoase, programează-te la Regina Maria Dental Clinics și beneficiază de sprijinul medicilor profesioniști cu experiență. 

Cum se tratează sângerarea gingiilor?

Tratamentele pentru sângerarea gingivală depind de cauza principală și de severitatea problemei. Cel mai indicat este să vorbești cu medicul tău stomatolog și să afli de la acesta sfaturi personalizate pentru dentiția ta. 

Tratamentul sângerării gingivale se orientează întotdeauna în funcție de cauza care conduce la apariția acesteia. De aceea este important să mergi la un consult stomatologic imediat cum observi urmele roșii în timpul periajului. 

Tratamentul medicamentos

În cazul unei infecții gingivale, tratamentul cu antibiotice poate fi util pentru reducerea sângerării gingivale. Suplimentar, medicul poate recomanda utilizarea unei ape de gură cu clorhexidină (apă de gură pentru gingii inflamate), ca urmare a proprietăților sale antimicrobiene, dar și a unei paste de dinți pentru gingii inflamate.

Dacă gingia este dureroasă și prezintă un grad crescut de inflamație, medicul îți poate prescrie analgezice și antiinflamatoare. Este important ca astfel de medicamente să fie luate conform indicațiilor specialistului pentru o ameliorare eficientă a simptomelor.

Tratamentul cu laser

Tratamentul cu laser poate fi utilizat pentru a trata boala parodontală și pentru a reduce sângerările gingivale. Laserul poate fi folosit pentru a elimina bacteriile din pungile gingivale și pentru a remodela țesutul gingival, fiind o procedură minim invazivă și eficientă. Avantajele includ o vindecare mai rapidă și o reducere a disconfortului post-operator.

👉 Parodontoza este o boală ce prezintă mai multe stadii de evoluție, iar cunoașterea modului în care aceasta progresează te poate ajuta să ai o sănătate dentară mai bună. Descoperă cum se manifestă din articolul Stadiile parodontozei. De ce e bine sa actionezi inca de la inceput.

Curățarea subgingivală

În cazul în care infecția gingivală este mai avansată, poate fi necesară o curățare subgingivală, care implică îndepărtarea plăcii și a tartrului acumulate sub linia gingiilor, în pungile parodontale. Această procedură ajută la reducerea inflamației și previne deteriorarea ulterioară a gingiilor și a osului care susține dinții.

Chiuretajul gingival

Chiuretajul gingival este o tehnică mai profundă de curățare a gingiilor, în care țesutul afectat de la nivelul pungilor gingivale este îndepărtat. Procedura ajută la curățarea bacteriilor și a țesutului inflamat, prevenind agravarea bolii gingivale și promovând vindecarea.

Gingivectomia

Gingivectomia este o procedură chirurgicală dentară prin care se îndepărtează o parte din gingie. Intervenția este necesară când gingia este extrem de inflamată și apare hipertrofia gingivală (creșterea excesivă a țesutului gingival). Prin intermediul acestei proceduri este permisă o igienă dentară mai facilă, iar sângerarea gingivală scade în intensitate până la dispariție.

Remedii naturiste

Poți contribui la ameliorarea sângerării gingivale de acasă, dacă starea de sănătate a gingiilor nu este foarte degradată. Pe lângă tratamentele profesionale, unele remedii naturiste pot ajuta la reducerea inflamațiilor și la prevenirea sângerărilor gingivale.

Printre remediile naturiste care pot ameliora sângerarea gingivală se află:

  • clătirea cu apă sărată sau cu apă cu bicarbonat de sodiu;
  • clătirea cu ceai de mușețel (ceai pentru gingii inflamate);
  • aplicarea gelului cu aloe vera;
  • aplicarea uleiului de cuișoare;
  • administrarea suplimentelor de vitamina C.

Cum să previi sângerarea gingiilor

Prevenirea sângerărilor gingivale este esențială pentru menținerea sănătății gingiilor și a dinților. Chiar dacă poate nu ești obișnuit să ai o igienă riguroasă și să ai grijă de dantura ta, reține că este mult mai ușor să previi decât să tratezi. 

Igiena orală riguroasă

Igiena cavității bucale este esențială pentru dinți și gingii sănătoase. Implementarea unor măsuri de curățare temeinică a dinților aduce beneficii în orice stadiu al bolii gingivale. Printre regulile de bază ale unei igiene optime se află:

  • perierea dinților de cel puțin 2 ori pe zi sau după fiecare masă, dacă e posibil;
  • utilizarea unei periuțe de dinți cu peri moi;
  • folosirea aței dentare sau a dușului bucal;
  • utilizarea apei de gură antibacteriană.

Folosirea unor instrumente adecvate nu este suficientă pentru un zâmbet strălucitor. Este necesar și să le folosești corect. Folosește o cantitate de pastă de dinți de mărimea unui bob de mazăre. Ține periuța la un unghi de 45॰ față de marginea gingiilor și fă mișcări verticale, de sus în jos. Nu aplica o presiune foarte mare pentru a nu irita gingiile și a nu deteriora smalțul dentar. 

Dacă optezi pentru o periuță electrică, plaseaz-o la un unghi de 45॰ pe suprafața dinților și mișcă periuța cu blândețe de la un dinte la altul, la intervale de câteva secunde. Nu este necesar să faci mișcări complexe asupra dinților.

Detartrajul periodic

Detartrajul este o procedură profesională de curățare a dinților, care îndepărtează tartrul (placa bacteriană întărită) de pe suprafața dinților și de sub linia gingiilor. Tartrul nu poate fi îndepărtat prin periaj obișnuit, iar detartrajul periodic (de obicei la fiecare 6 luni) este esențial pentru a preveni inflamațiile și sângerările gingivale.

Stil de viață sănătos

Stilul de viață sănătos joacă un rol important în prevenirea sângerărilor gingivale și în menținerea sănătății orale pe termen lung. Printre măsurile care te ajută să ai o bună sănătate, dar și gingii sănătoase se numără:

  • renunțarea la fumat;
  • adoptarea unei diete echilibrate;
  • hidratarea optimă;
  • consumul cu moderație de alcool. 

Sângerările gingivale pot fi un semnal de alarmă, dar vestea bună este că, de cele mai multe ori, ele pot fi prevenite și tratate cu câteva obiceiuri simple. Tot ce trebuie să faci este să ai grijă de zâmbetul tău cu un periaj corect, folosirea aței dentare și vizite regulate la medicul stomatolog. Apelează la specialiștii Regina Maria Dental Clinics de fiecare dată când ai un disconfort sau doar ai nevoie de câteva sfaturi personalizate pentru îngrijirea danturii și a gingiei tale. 

Surse:

  • my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/24908-bleeding-gums, accesat la data 24.09.2024;
  • www.healthdirect.gov.au, https://www.healthdirect.gov.au/bleeding-gums-and-dental-bleeding, accesat la data 24.09.2024;
  • www.medicalnewstoday.com, https://www.medicalnewstoday.com/articles/324613, accesat la data 24.09.2024.

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord să fiu contactat/ă de către Rețeaua de sănătate Regina Maria Dental Clinics în legătură cu serviciile medicale solicitate.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și completând formularul de mai sus te supui Termenilor si conditiilor.