EDU.STOMATOLOGIE

Punte dentară sau implant? Ce tip de tratament este mai avantajos pentru refacerea danturii

Puntea dentară sau implantul se folosește atunci când ne confruntăm cu dinți lipsă. Însă există câteva diferențe între ele, atât din punct de vedere funcțional și estetic, cât și din punct de vedere al tratamentelor și procedurilor prin care se realizează.

Pentru că știm cât de important este să fii pregătit și foarte bine informat, în continuare îți vom explica toate răspunsurile necesare, pe care este bine să le știi, despre puntea dentară și implantul dentar.

Ce este puntea dentară

Puntea dentară este o lucrare protetică ce are scopul de a înlocui dintele sau dinții lipsă de pe arcadele dentare. Aceasta se folosește ca suport pe dinții naturali care marginesc spațiul edentat sau pe implanturi dentare.

Avantajele și dezavantajele punților dentare

Tratamentele cu punți dentare prezintă avantaje, dar și dezavantaje. Dr. Cătălin Eremie, medic stomatolog, ne explică care sunt cele mai întâlnite dintre acestea:

Avantaje

  • Nu necesită intervenții chirurgicale (în cazul punților dentare pe dinții naturali);
  • Se realizează într-un timp relativ scurt;
  • Pacientul se acomodează rapid cu puntea dentară;
  • Costă mai puțin decât inserarea implanturilor și protezarea lor.

Dezavantaje

  • Prin șlefuire se sacrifică smalțul și dentina dinților stâlpi sănătoși;
  • Devitalizarea dinților stâlpi în scop protetic;
  • Dacă un dinte stâlp este afectat de carie sau altă afecțiune, toată puntea este compromisă;
  • Resorbție osoasă mai accentuată în timp în zona dintelui lipsă, deoarece osul nu este stimulat prin masticație, cum ar fi în cazul unui implant cu coroană.

Tipuri de punte dentară

Puntea dentară se realizează atât pe dinți naturali de scurtă întindere 3-4 elemente, cât și pe implanturi dentare, mai exact atunci când avem 2 implanturi dentare și ne dorim 3 dinți. De asemenea, puntea dentară poate fi de mai multe tipuri. Iată câteva dintre cele mai întâlnite punți:

Punte din PMMA

Aceasta este frezată dintr-un disc de plastic folosit în stomatologie, exclusiv pentru punțile dentare provizorii de lungă durată (până la 2 ani).

Punte total ceramică

Aceasta se frezează dintr-un cub de ceramică cu sistemul computerizat modern CEREC CAD/CAM.

Punte de zirconiu

Cel mai des utilizată, în ultimii ani, este puntea dentară din zirconiu, care se frezează dintr-un disc de zirconiu de diferite nuanțe.

Punte zirconiu-ceramică

Tipul acesta de punte este realizat dintr-o structură din zirconiu, iar componenta estetică este din ceramică.

Tratamentul de înlocuire a dinților cu punte dentară, pas cu pas

  • Șlefuirea. Medicul stomatolog șlefuiește dinții stâlpi care sunt în proximitatea edentației, pentru ca puntea să aibă stabilitate și sprijin.
  • Amprenta. Ulterior, se va amprenta ambele maxilare și mușcătura pacientului, fie printr-o amprentă clasică, fie printr-o amprentă optică.
  • Cimentarea. După realizarea amprentei, pacientului i se vor aplica pe loc niște coronițe provizorii de cabinet pe dinții șlefuiți. Iar după ce punțile dentare sunt gata, pacientul revine în clinică pentru cimentarea punților dentare finale.

Ce este implantul dentar

Implantul dentar este soluţia potrivită pentru înlocuirea dintelui lipsă. Acesta este realizat dintr-un material 100% biocompatibil cu organismul uman și reprezintă, de fapt, o rădăcină artificială ce este plasată în osul mandibular sau maxilar. Printre beneficiile pe care le are un implant dentar se numără osteointegrarea și vindecarea rapidă, dar și protejarea dinților vecini. De asemenea, pentru a putea ține locul dintelui natural, implantului dentar i se atașează și o coroană dentară, care să-i ofere funcționalitate și stabilitate, dar și o estetică la fel ca cea a dintelui natural.

Tipuri de implanturi dentare

La Regina Maria Dental Clinics există mai multe tipuri de implanturi dentare, și anume: Sky fast&fixed de la bredent, INNO, Nobel Biocare, Straumann, Megagen și implanturile zigomatice. Iată câteva dintre cele mai întâlnite implanturi alese de către pacienții noștri.

Implantul dentar Sky fast&fixed de la bredent

Implanturile dentare Sky fast&fixed de la bredent sunt o metodă de reconstrucție totală a danturii ce se adresează pacienților cu dinți irecuperabili. Este recomandat atât pacienților ce au nevoie de o reconstrucție la nivelul maxilarului (arcada superioară) cât și la nivelul mandibulei (arcada inferioară).

Implantul dentar INNO

Tehnologia Inno dispune de calitate și siguranță, dovedite internațional după mai bine de 20 de ani de cercetare. Un implant dentar INNO reprezintă soluția optimă și rapidă de rezolvare a oricărei urgențe dentare, mult mai rapid, sigur și eficient față de tratamentele stomatologice tradiționale.

Implantul dentar zigomatic

Acesta este un tip de implant dentar cu o înălțime de 35 până la 55 mm, de 3 sau chiar 4 ori mai lungi decât implanturile clasice. Implantul zigomatic se inseră în oasele zigomatice (oasele pomeților). Tratamentul este realizat de o întreagă echipă de medici stomatologi formată dintr-un medic cu competență în implantologie orală, medici chirurgi dento-alveolari și maxilo-faciali, fiind asistată și de un medic specialist anestezist.

Cum se desfășoară tratamentul cu implanturi dentare

Intervenția chirurgicală ce presupune inserarea implanturilor dentare se realizează în deplină siguranță și confort, la Regina Maria Dental Clinics. Un singur implant dentar se poate insera și în 15 minute, însă atunci când trebuie reabilitate ambele arcade dentare, intervenția poate dura în jur de 4-5 ore, în funcție de complexitatea cazului cu care se prezintă acesta.

Pentru a putea beneficia de implanturi dentare este necesar, în primul rând, un consult realizat de către un medic specialist, ulterior este ales planul de tratament potrivit. Pentru a putea insera implanturile dentare în os, medicul implantolog face o incizie la nivelul gingiei. Dacă osul este atrofiat sau afectat într-o mare măsură, se poate realiza o adiție de os astfel încât implanturile să poată avea suportul necesar. La 7-10 zile după intervenție se îndepărtează firele de sutură.

Punte dentară sau implant? Recomandarea medicului stomatolog

Dacă te-ai întrebat care este diferența dintre puntea dentară și implantul dentar, ei bine află că sunt total diferite din mai multe puncte de vedere. În ceea ce privește funcționalitatea, implantul dentar este mult mai stabil față de puntea dentară, deoarece implantul este inserat în os, iar puntea își are stabilitatea pe dinții stâlpi (dinți vecini). Este bine să mai știi că puntea dentară nu este recomandată în cazul în care avem dinți stâlpi naturali ce sunt afectați de boala parodontală, iar în acest caz se recomandă extracția dinților și înlocuirea lor cu implanturi dentare.

Din punct de vedere estetic, implantul este superior punții dentare. Unui implant dentar îi este inserată și o coroană dentară, care este realizată în așa fel încât să arate la fel ca restul dinților naturali. În schimb, puntea dentară arată bine la început, dar cu timpul, osul se retrage și va deveni inestetică. De altfel, și rezistența implantului este mult mai mare față de o punte dentară. Un implant dentar poate avea o durabilitate pe viață, în schimb puntea, odată ce osul se retrage, va deveni nefuncțională, afectând și dinții pe care este fixată, iar cu timpul se va descimenta provocând un disconfort major pacientului.

Solicită o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord să fiu contactat/ă de către Rețeaua de sănătate Regina Maria Dental Clinics în legătură cu serviciile medicale solicitate.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și completând formularul de mai sus te supui Termenilor si conditiilor.