EDU.STOMATOLOGIE

De ce să alegi dinți ficși pe viață?

Articol de Dr. Ionut Leahu Medic Stomatolog Stomatologie generala
Tratamentul cu implanturi dentare este cea mai potrivită soluție pentru tine, dacă nu-ți mai dorești proteză mobilă și cauți cea mai bună variantă de înlocuire a dinților lipsă. O dantură fixă arată și se simte la fel ca dantura naturală, îți oferă șansa de a mesteca din nou normal și de a zâmbi fără griji.

Iar pentru că știm cât de important este timpul pentru tine, există un tratament care respectă aceleași standarde de calitate și de care te poți bucura pe termen lung, dar într-un timp mai scurt. Iată soluția unei danturi fixe, perfect funcționale: dinți ficși pe viață, în doar 24 de ore

Expertiză și experiență în tratamentul cu dinți ficși pe viață

Cu o experiență de peste 14 ani și cu o echipă de 170 de medici, dintre care 10 experți în chirurgie, Regina Maria Dental Clinics sunt mereu lângă tine și îți oferă soluții adaptate nevoilor tale. De-a lungul timpului, s-a pus accentul pe prevenție, responsabilitate, îngrijire și salvarea dinților naturali, pentru a-i face pe oameni să înțeleagă că până a ajunge în situația de a avea nevoie de implanturi dentare, sunt multe momente în care trebuie avută mai multă grijă de dantura naturală, pentru a nu o pierde prea devreme. Astfel, echipa multidisciplinară a reușit să trateze cu succes 100 000 de oameni mulțumiți. Și pentru cei care și-au dorit să aibă din nou o dantură perfect funcțională, medicii specialiști în chirurgie au inserat cu succes peste 43 000 de implanturi dentare. 

Tratament fără durere

Din punct de vedere statistic, 1 din 10 români care vin la stomatolog au nevoie de un implant dentar, dar mulți îl amână din cauza fricii de durere.  Se pare că aceasta poate reprezenta un obstacol atunci când vine vorba de o intervenție de chirurgie orală, precum este cea de redobândire a danturii fixe. Însă, această frică trebuie să rămână de domeniul trecutului deoarece, în Regina Maria Dental Clinics tratamentele cu implanturi dentare au fost perfecționate pentru a nu fi dureroase și sunt realizate sub efectul anesteziei locale și a sedării conștiente. Sedarea conștientă se face sub supravegherea unui medic specialist ATI și presupune administrarea anumitor substanțe medicamentoase care induc o stare de relaxare, dar nu determină pierderea completă a conștiinței. În timpul sedării conștiente, vor exista momente în care vei trece prin stări ușoare de somnolență, dar, în mare parte, vei rămâne treaz și vei putea comunica cu echipa medicală. Astfel, rămâi deplin relaxat și fără teamă de durere!

Vindecare rapidă

Întoarcerea rapidă la activitatea de zi cu zi și la o viață normală este un mare avantaj atunci când știi că ai nevoie de refacerea danturii cu ajutorul implanturilor dentare. Prin urmare, cu ajutorul tehnologiei moderne PRGF-Endoret, beneficiezi de o vindecare de 7 ori mai rapidă a implanturilor dentare, fără durere. Deși este foarte des folosită în domeniul esteticii, aceasta și-a dovedit beneficiile și în stomatologie.

Ea are rolul de a extrage plasma cu proprietăți regenerative din sânge și se va aplica pe locul în care s-au inserat implanturile dentare.

Garanția acceptării implanturilor dentare de către organism

La Regina Maria Dental Clinics îți este oferită garanția acceptării implantului dentar de către organism, cu 99% rată de succes de la prima intervenție și 100% cazuri rezolvate pentru peste 100 000 de pacienți. Desigur, această garanție se aplică în condițiile în care sunt respectate anumite puncte cheie, precum igiena orală riguroasă, controalele stomatologice periodice, la fiecare 6 luni, renunțarea la fumat etc. Toate acestea sunt argumentele care îți dau încrederea că aici ești pe mâini bune și că tratamentul cu  dinți ficși pe viață va fi unul reușit!

Medicină integrată

Cavitatea orală și întregul organism sunt strâns legate și au o relație de cauză-efect, medicina integrată având beneficii care împletesc complexitatea și interdependența funcționării organismului uman. Din acest motiv, trebuie să înțelegem că lipsa unei danturi funcționale poate afecta masticația, digestia și chiar stima de sine. Acestea fiind repercusiuni asupra stării noastre de sănătate și totodată reprezentând și principalul motiv pentru care dinții lipsă trebuie înlocuiți cu implanturi dentare.

Prin urmare, alegerea unei danturi fixe aduce numeroase beneficii pentru sănătatea danturii tale, dar și a întregului organism, oferindu-ți un zâmbet frumos și sănătos, dar și mai multă încredere în tine. Iar în Regina Maria Dental Clinics, tratamentul cu dinți ficși pe viață a fost perfecționat pentru a-ți oferi siguranță, tratament fără durere, vindecare rapidă și garanția acceptării implanturilor dentare de către organism.

Solicită o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord să fiu contactat/ă de către Rețeaua de sănătate Regina Maria Dental Clinics în legătură cu serviciile medicale solicitate.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și completând formularul de mai sus te supui Termenilor si conditiilor.