EDU.STOMATOLOGIE

Cât costă albirea dinților și de ce e bine să alegi această procedură?

alb2
Albirea dinților este un tratament stomatologic care ne poate schimba viața. De cele mai multe ori, dantura este primul lucru pe care îl observăm atunci când interacționăm cu persoanele din jurul nostru, de aceea este foarte important să avem un zâmbet cu care să ne putem mândri. De asemenea, o dantură frumoasă nu doar că ne ajută să creăm o impresie pozitivă, dar ne și oferă mai multă siguranță și încredere în propria persoană.

Când avem nevoie de albirea dinților?

Albirea dentară este un tratament stomatologic recomandat tuturor persoanelor care își doresc un zâmbet perfect, fără defect. Cu toții știm din proprie experiență faptul că, de-a lungul timpului, culoarea dinților începe să se schimbe și să își piardă din strălucire. De aceea, acest tratament este recomandat acelor persoane care vor să aibă dinții cu până la 6 nuanțe mai albi.

Alimentele pe care le consumăm, dar și obiceiurile vicioase, precum fumatul, sunt principalii factori care duc la schimbarea culorii dinților. Igiena orală corect realizată, dar și detartrajul și periajul profesional ne pot ajuta să întreținem culoarea naturală a dinților, însă, odată cu trecerea timpului, petele inestetice de pe suprafața dinților și îngălbenirea danturii nu mai pot fi înlăturate prin aceste procedee. De aceea, albirea dinților este un tratament potrivit pentru toți cei care îți doresc un zâmbet cu un aspect plăcut și natural.

Care sunt factorii care provoacă îngălbenirea dinților?

Îngălbenirea dinților poate fi cauzată de diverși factori; printre aceștia se numără și genetica. Nu toate persoanele au o dantură de un alb strălucitor, iar atunci când părinții au o dantură cu o nuanță mai închisă, copii moștenesc această culoare a zâmbetului. O soluție, în acest context, poate fi tratamentul cu fațete dentare.

Cu toții ne dorim să avem un zâmbet impecabil și să protejăm dantura de factorii nocivi care o pot afecta. În acest context, discută cu medicul stomatolog despre ce sunt fatetele dentare, cui îi sunt recomandate, cum se aplică și ce avantaje au!

Iubitorii de cafea sau persoanele care consumă frecvent vin roșu și băuturi carbogazoase ce conțin coloranți alimentari se confruntă adesea cu îngălbenirea dinților. O dantură frumoasă și sănătoasă implică un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată. Pentru toate aceste persoane, tratamentul de albire dentară este o soluție eficientă și rapidă.

Albirea dinților – în ce constă procedura?

Tratamentul de albire a dinților este un procedeu care se recomandă a fi realizat doar de către medicul stomatolog. Este adevărat că există o mulțime de metode pe care le putem folosi acasă și prin care putem beneficia de albirea temporară a dinților, însă, chiar dacă acestea sunt mai puțin costisitoare, ne pot afecta sănătatea cavității orale.

În general, majoritatea persoanelor au o percepție greșită despre tratamentul de albire a danturii și consideră că acesta dăunează dinților, prin afectarea smalțului dentar. Această percepție nu este tocmai corectă: tratamentul de albire dentară, realizat de către un medic dentist, în cabinetul stomatologic, este sigur și garantează rezultate vizibile încă din primele momente, însă tratamentele realizate acasă pot afecta nu doar smalțul dentar, ci și gingiile, deoarece substanțele folosite pentru albire pot atinge suprafața gingivală, pe care o erodează.

Sănătatea orală începe cu sănătatea gingiilor. Descoperă cand apare durerea de gingie și ce semnifică aceasta, dar și cum o poți preveni sau trata și când trebuie să apelezi la medicul stomatolog!

Metode de albire a dinților

Există mai multe metode de albire a dinților, iar unele apar în reclame online sau în presă. Eficiența acestora este variabilă și există preocupări referitoare la siguranța procedurilor. În cabinetul stomatologic, albirea dentară profesională se realizează cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generație, care garantează un rezultat excepțional într-o singură ședință. Lampa Zoom este un aparat ce atinge perfecțiunea în materie de albire dentară; astfel, pacienții pot obține un zâmbet cu până la 6 nuanțe mai alb, în doar 60 de minute. O ședință de albire dentară presupune aplicarea unui gel pe suprafața danturii și uscarea acestuia cu ajutorul Lămpii Zoom. Gelul trebuie aplicat de 3 sau 4 ori, la fiecare 15 minute, în funcție de nuanța pe care o dorește pacientul. De asemenea, suprafața gingiilor este protejată de o substanță special aplicată în acest scop, de către medicul stomatolog.

Efectul tratamentului de albire dentară este unul imediat și ajută pacienții să aibă zâmbetul strălucitor pe care și-l doresc. Pentru ca rezultatul să fie unul de lungă durată, este indicat ca, după realizarea tratamentului de albire dentară, să renunțăm la fumat și la băuturile cunoscute pentru efectele de pătare a dinților: vinul roșu, cafeaua, ceaiul etc. Albirea dentară profesională poate fi repetată o dată la un an.

Cât costă o albire dentară cu lampa ZOOM?

Multe persoane se întreabă cât costă o albire dentară folosind tehnologia modernă pe care o include lampa Zoom. La fel ca orice tratament realizat în cadrul Regina Maria Dental Clinics, albirea dentară se realizează în urma unui consult stomatologic și a recomandării medicului stomatolog. Fiecare pacient primește un plan de tratament personalizat și, astfel, poate beneficia de cele mai potrivite opțiuni. Desigur, dorința pacienților reprezintă o prioritate în cadrul fiecărui consult, de aceea comunicarea dintre medic și pacient este extrem de importantă. Chiar dacă albirea dinților este un tratament estetic, decizia de a beneficia sau nu de un astfel de tratament trebuie luată informat; astfel, medicul stomatolog îți va explica pașii prin care urmează să treci și regulile pe care trebuie să le respecți pentru a te putea bucura de o dantură strălucitoare pe o perioadă îndelungată.

La Regina Maria Dental Clinics, prețul pentru albirea dinților cu lampa ZOOM pornește de la 1800 de lei. Prețul final poate varia și în funcție de schemele de tratament adiacente recomandate – spre exemplu, la costul albirii dentare se pot adăuga proceduri suplimentare, în cazul în care, la primul consult, sunt diagnosticate afecțiuni stomatologice necunoscute de către pacient. Pe lângă albire, se poate opta și pentru un detartraj cu ultrasunete, alături de un periaj profesional, pentru o curățare în detaliu a cavității bucale.

Periajul dentar regulat și folosirea aței dentare sunt esențiale pentru prevenirea cariilor, dar, uneori, pur și simplu nu sunt suficiente. Află de ce este necesara igienizarea dentara profesionala periodica, în ce constă aceasta, cu ce frecvență se realizează și care sunt beneficiile sale!

Cu toate acestea, în funcție de starea pacientului, medicul poate recomanda și alte tratamente de albire a dinților, de exemplu, albirea dentară realizată cu ajutorul gutierelor personalizate. Prețul fiecărui tratament de estetică dentară este calculat în funcție de planul de tratament al fiecărui pacient, însă, pentru mai multe detalii referitoare la costuri, puteți consulta lista de prețuri Regina Maria Dental Clinics.

alb1

Cât costă albirea dinților cu gutieră?

O alternativă la albirea cu lampa ZOOM o reprezintă albirea cu ajutorul gutierei. Acest procedeu se face acasă, la domiciliul pacientului. Cu toate acestea, pentru rezultate eficiente și sigure, tratamentul de albire se va realiza tot sub îndrumarea medicului specialist.

Așadar, primul pas este consultul în cabinetul Regina Maria Dental Clinics. În urma consultației, medicul va recomanda o gutieră personalizată cu care pacientul să se simtă confortabil. Gutiera personalizată reduce riscurile apariției iritațiilor la nivelul gingiilor.

Tot medicul stomatolog îți va explica, mai apoi, cum anume să folosești gutiera, cum să aplici kitul de albire dentară, ce cantitate să aplici și, mai ales, cât anume să porți gutiera, pentru a ajunge la rezultatele dorite în cele mai sigure condiții pentru dantura ta.

Prețul albirii dentare cu gutieră, acasă, este de 830 de lei. Pentru detalii complete, informații și sfaturi despre cum anume să porți gutiera în mod corect, te așteptăm la un consult, în cea mai apropiată locație a Regina Maria Dental Clinics.

Raport calitate-preț albire dentară profesională vs albire dentară prin alte metode

Despre beneficiile albirii dentare profesionale, realizate de către sau sub îndrumarea medicului stomatolog, am discutat deja. Există, desigur, și produse pe care le poți folosi acasă, fără un consult stomatologic în prealabil.

Albirea dentară acasă, cu produse diverse, nu este recomandată. Chiar dacă aceste produse au un preț redus, există riscul ca procedura de albire să îți afecteze smalțul dentar și gingia – atunci când, spre exemplu, substanța aplicată intră în contact cu gingia și o irită. Există situații când pot apărea reacții alergice locale, ca urmare a aplicării în exces a substanței de albire, sau cazuri când rezultatele nu sunt cele dorite, din cauza aplicării kitului de albire într-un mod eronat. Astfel, raportul calitate/preț, în acest context, este unul redus.

Albirea dentară profesională, cu lampa ZOOM sau cu gutieră, are un raport calitate/preț superior, fiind realizată în mod personalizat, după nevoile fiecărei persoane în parte. Mai mult, rezultatele obținute sunt calitative, datorită recomandărilor oferite de medicul stomatolog.

De ce să alegi procedura dentară de albire profesională ?

Tratamentul de albire dentară este recomandat tuturor persoanelor care își doresc să se bucure de un zâmbet perfect. Efectul albirii dentare poate dura un an sau chiar mai mult, în funcție de grija pe care fiecare persoană o acordă dinților săi. Este foarte important ca, după realizarea procedurii de albire dentară, să acordăm o atenție sporită igienei orale. Medicii stomatologi ne recomandă să ne periem dinții de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara; de asemenea, este indicat să folosim apa de gură și ața dentară, pentru a ne asigura că eliminăm toate resturile alimentare. După efectuarea unei albiri dentare, este recomandată utilizarea unor produse menite să mențină culoarea albă a dinților, cum ar fi pasta de dinți sau apa de gură cu fluor.

Procedura de albire a dinților la Regina Maria

În cadrul Regina Maria Dental Clinics, poți beneficia de experiența unei echipe de medici stomatologi care îți vor putea recomanda cele mai eficiente metode pentru a te bucura de o dantură albă și strălucitoare. Albirea dentară profesională se poate realiza în Regina Maria Dental Clinics București (Caramfil, Piața Alba Iulia, Rin), Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași, Sibiu, Ploiești, Galați, Cluj-Napoca, Craiova și Brașov. Contactează-ne la numărul de telefon 021 9777 și programeaza chiar acum consultația inițială pentru procedura de albire dentară profesională!

Albirea dentară profesională, realizată de către medicii stomatologi, este un tratament sigur și rapid, care ne oferă nu doar un zâmbet frumos și sănătos, ci și mai multă încredere în propria persoană.