EDU.STOMATOLOGIE

Placa bacteriană: cauze, factori de risc, metode de prevenție și de tratament

Îngrijirea dinților este esențială pentru un zâmbet sănătos și o stare de bine generală. Unul dintre inamicii sănătății danturii tale este placa bacteriană. Aceasta nu se poate observa cu ochiul liber în cele mai multe dintre situații, dar acțiunea sa dăunătoare este prezentă constant asupra smalțului dentar.

Citește în continuare și află ce este placa bacteriană, de ce se formează și cum poate fi îndepărtată.

Ce este placa bacteriană?

Placa bacteriană este un strat subțire, incolor sau ușor albicios, care se formează pe suprafața dinților, dar și în alte zone ale cavității bucale. De multe ori, nu se poate vedea, dar cei care o au susțin că își simt dinții murdari. 

Dacă ne referim la compoziție, aceasta prezintă:

  • resturi alimentare;
  • bacterii;
  • metaboliți produși de bacterii.

Evidențierea cu pastile revelator de placă

Pastilele revelator conțin coloranți speciali care se fixează pe placa bacteriană de pe suprafața dinților. După ce mesteci o astfel de pastilă, aceasta va colora în roșu, violet sau albastru zonele unde placa bacteriană este prezentă, evidențiind astfel locurile care necesită o curățare mai atentă. Utilizarea pastilelor revelator de placă reprezintă un mod simplu și eficient de a te asigura că îți îngrijești dinții în mod corespunzător. 

Cum se formează placa bacteriană?

Placa bacteriană se formează printr-un proces care implică mai multe etape. Aceasta are la bază interacțiunea dintre resturile alimentare rămase în cavitatea bucală și bacteriile care se află în mod normal la acest nivel. 

Imediat după ce mănânci, pe suprafața dinților se depune o peliculă subțire, invizibilă, formată din proteine și glicoproteine din salivă. Această peliculă servește drept bază pentru aderarea bacteriilor. După ce bacteriile se atașează de suprafața dinților, ele încep să se multiplice rapid, hrănindu-se cu resturile alimentare, în special cu zaharurile. În urma metabolizării acestora, bacteriile elimină substanțe acide, care atacă smalțul dentar. 

Diferența dintre placa bacteriană și tartru

Aderarea bacteriilor pe suprafața dinților conduce la formarea unui biofilm. Acesta se poate îndepărta prin periajul dentar. Însă, dacă biofilmul bacterian nu este eliminat în 24 de ore de la formare, consistența acestuia crește, devenind dur și imposibil de eliminat doar cu ajutorul periuței de dinți. Astfel, se formează tartrul dentar, o formă mineralizată a plăcii bacteriene, mult mai dificil de îndepărtat, care necesită intervenția medicului stomatolog. 

Prin urmare, placa bacteriană reprezintă un biofilm alcătuit din resturi alimentare și bacterii, în timp ce tartrul constă într-un biofilm calcificat. Ca urmare a structurii diferite, cele două forme necesită abordări diferite pentru eliminarea completă.

👉 Tartrul poate apărea la orice vârstă și afectează atât adulții, cât și tinerii. Descoperă cum poți preveni formarea acestuia la copii din articolul „Tartru la copii - cauze, tratament, preventie”.

Cauzele formării plăcii bacteriene

Motivele pentru care se formează placa bacteriană sunt multiple. Principalele cauze sunt reprezentate de:

  • Alimentele bogate în zaharuri - Zahărul și amidonul sunt principalele surse de hrană pentru bacteriile din cavitatea bucală. Când consumi alimente bogate în aceste substanțe (cum ar fi dulciurile, produsele de patiserie, băuturile carbogazoase), bacteriile se descompun și produc acizi, care atacă smalțul dentar.
  • Igiena orală deficitară - Dacă dinții nu sunt periați și curățați în mod regulat și corect, resturile alimentare și bacteriile rămân pe suprafața dinților. Periajul neregulat sau ineficient, lipsa folosirii aței dentare și a apei de gură contribuie la acumularea plăcii și la formarea tartrului.

👉 Dorești să afli mai multe despre ce înseamnă o igienă corectă a cavității bucale? Iată un ghid practic pentru o igiena orala corecta!

  • Xerostomie - Xerostomia este o afecțiune în care glandele salivare nu produc suficientă salivă pentru a menține gura umedă. Aceasta poate fi cauzată de unele medicamente sau boli. Lipsa salivei face mai dificilă spălarea resturilor alimentare și a bacteriilor, crescând riscul de formare a plăcii bacteriene.

Factori de risc

Este bine de știu că există și unii factori care favorizează apariția și dezvoltarea plăcii bacteriene. Aceștia pot fi evitați, de aceea, cunoașterea lor este foarte importantă pentru sănătatea zâmbetului tău. 

  • Fumatul - Reduce cantitatea de salivă secretată, contribuind la crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. O cantitate insuficientă de salivă împiedică curățarea optimă a resturilor alimentare și a bacteriilor de pe suprafața dinților. 
  • Bolile cronice - Unele dintre acestea pot afecta secreția salivară, crescând riscul de formare a plăcii. 
  • Lucrările dentare îngrijite necorespunzător - Coroanele dentare, implanturile sau alte lucrări dentare pot fi elemente pe care bacteriile se acumulează mai ușor. În lipsa unei igiene optime, placa bacteriană se formează, bacteriile se multiplică, iar rezistența în timp a lucrărilor dentare scade considerabil. 
  • Vârsta - Persoanele în vârstă pot avea un risc crescut de formare a plăcii bacteriene, ca urmare a faptului că secreția de salivă scade fiziologic cu înaintarea în vârstă. În plus, vârstnicii pot avea dificultăți în menținerea unei igiene orale adecvate.

Tratament pentru eliminarea plăcii bacteriene

Din fericire, există mai multe metode prin care placa bacteriană poate fi eliminată. Tratamentul pentru eliminarea plăcii bacteriene include atât măsuri pe care le poți lua acasă, cât și intervenții profesionale realizate de medicul stomatolog în cabinet. 

Periajul dentar

Cea mai eficientă metodă pentru a îndepărta placa bacteriană și a preveni formarea tartrului este spălarea dinților cu periuța de dinți. Este recomandat să îți periezi dinții de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara. 

Folosește o periuță de dinți cu peri moi. Poți utiliza o periuță electrică sau sonică. Studiile au evidențiat faptul că periuța electrică și sonică elimină o proporție mai mare din placa bacteriană comparativ cu o periuță manuală. Asigură-te că periezi toate suprafețele dinților, inclusiv zonele mai greu accesibile, cum ar fi molarii din spate. 

Ața dentară și dușul bucal

Aceste două instrumente sunt esențiale pentru îndepărtarea resturilor alimentare și a plăcii din spațiile interdentare, unde periuța de dinți nu poate ajunge. Utilizarea lor zilnică reduce semnificativ riscul de acumulare a plăcii bacteriene și de formare a cariilor între dinți. Este indicat a folosi ața dentară sau dușul bucal după fiecare masă, dacă ai posibilitatea. Dacă nu, cel puțin clătește cavitatea bucală cu apă. 


 

Apa de gură

Folosirea unei ape de gură antimicrobiene ajută la distrugerea bacteriilor rămase după periaj și ață dentară. Aceasta poate fi folosită și în timpul zilei. Nu doar că reduce multiplicarea bacteriană, dar îți oferă o respirație proaspătă.

Periajul profesional

Periajul profesional se efectuează de către medicul stomatolog. Acesta utilizează o pastă de dinți specială, care elimină resturile de placă bacteriană rămase în urma detartrajului. 

Detartrajul

Această procedură este indicată în special pentru tartrul dentar. Sunt folosite instrumente speciale, care nu degradează smalțul dentar și în urma cărora vei rămâne cu un zâmbet frumos și strălucitor. 

Sigilanții dentari

Pentru a preveni acumularea plăcii bacteriene în șanțurile adânci și fisurile dinților, medicul stomatolog poate aplica sigilanți dentari. Aceștia constau într-un strat subțire de material aplicat pe suprafețele de mestecare ale molarilor și premolarilor. Beneficiile acestora sunt date de protejarea dinților de carii și de scăderea riscului de acumulare a plăcii bacteriene.

👉 Dacă îți dorești să știi că ai făcut tot ce ține de tine pentru sănătatea dinților tăi, programeaza-te acum la Regina Maria Dental Clinics și află dacă sigilanții dentari reprezintă o soluție și pentru tine!

Prevenirea formării plăcii bacteriene

Prevenirea formării plăcii bacteriene este esențială pentru menținerea sănătății orale pe termen lung. O igienă orală riguroasă și obiceiurile sănătoase pot reduce semnificativ riscul de dezvoltare a plăcii bacteriene și, implicit, al problemelor dentare asociate, cum ar fi cariile și bolile gingivale.

Igiena dentară

Placa bacteriană se formează constant. Așadar, aceasta trebuie eliminată zilnic. Spală-te regulat pe dinți, de cel puțin 2 ori pe zi. Asigură-te că nu lași nici zi să treacă fără să-ți cureți dinții și că tehnica ta de spălare este una corectă. Dacă ai nelămuriri sau curiozități, nu ezita să întrebi medicul stomatolog la următoarea vizită. 

Evită consumul alimentelor dulci

Evită alimentele și băuturile bogate în zahăr, cum ar fi dulciurile, prăjiturile și băuturile carbogazoase. Zahărul hrănește bacteriile din gură, care produc acizi ce atacă smalțul dentar. Dacă totuși consumi astfel de alimente, spală-te pe dinți imediat după ce le-ai consumat. 

Include în dietă alimente care contribuie la sănătatea dinților, cum ar fi:

  • legumele;
  • fructele cu conținut scăzut de zahăr (mere, pere);
  • produsele lactate (fără zahăr);
  • nucile.

Hidratează-te corect

Hidratarea adecvată ajută la menținerea unui flux salivar sănătos, care joacă un rol crucial în spălarea resturilor alimentare și neutralizarea acizilor în cavitatea bucală. Consumă apă, apă infuzată cu fructe sau legume și ceaiuri. Acestea nu atacă smalțul dentar, precum fac băuturile carbogazoase. 

Renunță la fumat

Fumatul este un factor major de risc pentru formarea plăcii bacteriene și pentru dezvoltarea bolilor gingivale. Renunțarea la fumat îmbunătățește semnificativ sănătatea orală, dar și pe cea generală.

Mergi periodic la consult stomatologic

Mergi la stomatolog pentru controale de rutină și curățări profesionale de cel puțin două ori pe an. Medicul dentist poate identifica și trata din timp orice problemă dentară și poate îndepărta tartrul înainte de a provoca la complicații mai grave.

Impactul plăcii bacteriene asupra sănătății generale

Placa bacteriană nu afectează doar sănătatea orală, ci poate avea și consecințe semnificative asupra sănătății generale. Prezența continuă a plăcii bacteriene în cavitatea bucală poate contribui la dezvoltarea unor afecțiuni sistemice grave. 

👉 Deși poate părea că sănătatea dinților nu are un impact semnificativ asupra vieții tale, află că influențează întregul organism. Descoperă mai multe detalii în articolul „Sanatatea orala, parte integrata din sanatatea generala a organismului tau”!

Studiile au demonstrat că prezența plăcii bacteriene este strâns corelată cu afecțiuni precum:

  • diabetul zaharat;
  • poliartrita reumatoidă;
  • bolile cardiovasculare;
  • infecțiile respiratorii;
  • afecțiunile neurodegenerative;
  • complicații în timpul sarcinii. 

Sănătatea zâmbetului tău este esențială pentru bunăstarea generală, iar placa bacteriană, deși aparent inofensivă, poate avea consecințe serioase dacă nu este tratată la timp. Menținerea unei igiene orale corespunzătoare și vizitele regulate la stomatolog sunt pași simpli, dar extrem de importanți, pentru a te asigura că zâmbetul tău rămâne sănătos și strălucitor. La Regina Maria Dental Clinics găsești medici stomatologi cu experiență și o întreagă echipă de specialiști pregătiți să-ți fie alături în călătoria ta spre un zâmbet sănătos și fericit.

Bibliografie:

  • Theilade J. Development of bacterial plaque in the oral cavity. J Clin Periodontol. 1977 Dec;4(5):1-12. doi: 10.1111/j.1600-051x.1977.tb00047.x. PMID: 275275;
  • my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/10953-plaque, accesat la data 24.08.2024;
  • www.webmd.com, https://www.webmd.com/oral-health/plaque-and-your-teeth, accesat la data 24.08.2024.

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord să fiu contactat/ă de către Rețeaua de sănătate Regina Maria Dental Clinics în legătură cu serviciile medicale solicitate.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și completând formularul de mai sus te supui Termenilor si conditiilor.