Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Primul ajutor: arsura electrica

Articol de Ileana Andreescu Senior Medical Editor
Cand un curent electric trece prin corp, creeaza caldura, care poate provoca leziuni ale pielii si tesuturilor. Arsura electrica poate fi cauzata de o serie de surse de electricitate. Exemple sunt: fulgere, pistoale paralizante si contactul cu o sursa electrica menajera sau industriala.

O persoana care are arsura electrica trebuie sa fie consultata de medic. Daunele pot fi mai grave decat arata arsura de pe piele. Uneori, curentul circula prin corp in directia celei mai mici rezistente si poate provoca leziuni ale muschilor, vaselor de sange si nervilor, adesea la un brat sau un picior. Inima, creierul si alte organe ale corpului pot fi afectate, de asemenea.

Ia-ti masuri de precautie

  • Nu atinge persoana electrocutata daca este inca in contact cu curentul electric.
  • Suna la 112 daca sursa arsurii este un fir de inalta tensiune sau un fulger. 
  • Nu te apropia de firele de inalta tensiune pana cand alimentarea nu este oprita. Liniile electrice aeriene de obicei nu sunt izolate. Stai la cel putin 15 metri distanta - sau mai departe, daca firele sar si scot scantei.
  • Nu conduce peste liniile electrice cazute. Daca o linie electrica activa intra in contact cu masina in care te afli, ramai in masina. Suna la 112 pentru a cere dezactivarea liniei de alimentare cu curent inainte de a atinge orice metal pentru a incerca sa iesi din masina.
  • Nu muta o persoana electrocutata decat daca persoana se afla in pericol imediat.

Solicita imediat ajutor

Suna la 112 daca persoana ranita prezinta arsuri severe sau semne si simptome ale socului electric, cum sunt:

  • Confuzie
  • Respiratie dificila
  • Dureri musculare si contractura musculara
  • Convulsii
  • Ritm neregulat al inimii 
  • Absenta pulsului (stop cardiac)
  • Pierderea starii de constienta 

Aplica urmatoarele masuri de prim ajutor in asteptarea echipajului medical de urgenta

  • Opreste sursa de electricitate de la retea, daca este posibil. Scoate sigurantele, opreste toate prizele de alimentare si deconecteaza toate cablurile inainte de a te apropia de victima.
  • Daca nu poti opri sursa de curent, incearca sa indepartezi sursa electrica atat de tine, cat si de persoana ranita. Asigura-te ca stai pe o suprafata uscata, precum un pres de cauciuc sau o gramada de hartii sau carti. Acorda o atentie deosebita daca victima este in contact cu apa, care transporta electricitatea. Asigura-te ca nici tu nu stai in apa sau langa apa. Foloseste un obiect uscat, neconductor, din carton, plastic sau lemn, ca de exemplu o coada de lemn de matura. Nu folosi nimic umed sau din metal.
  • Dupa ce ai indepartat sursa de curent, verifica daca persoana este constienta si raspunde la atingere. Arsurile electrice pot afecta activitatea electrica a inimii si pot provoca modificari ale ritmului cardiac cu stop cardiac.
  • Incepe resuscitarea cardiopulmonara (RCP), daca persoana nu raspunde, nu respira si nu are puls. Asociatia Americana a Inimii recomanda inceperea RCP „doar cu mainile”. Asta inseamna sa faci compresiile toracice - sa impingi puternic si rapid pe pieptul persoanei cu o frecventa de 100-120 de compresii pe minut pana cand echipajul de urgenta soseste sau pana cand ai obosit.
  • Nu indeparta hainele si nu incerca sa cureti zona arsa. Acopera toate zonele arse cu tifon, daca este disponibil sau cu o carpa sau cearsaf curat. Nu folosi o patura sau un prosop, deoarece puful sau fibrele libere se pot lipi de arsura.
  • Incearca sa impiedici scaderea temperaturii persoanei, acoperind-o cu o patura, daca ai la dispozitie.

Primul ajutor in arsurile electrice minore

Arsurile electrice minore ale pielii sunt tratate ca oricare alte arsuri minore. Atentie, pot aparea arsuri acolo unde curentul electric a intrat in corp, dar si unde a parasit corpul.

  • Spala arsura cu apa de robinet calaie (nu rece) cel putin 20 minute sau pune o carpa umeda pe zona. 
  • Nu sparge nicio vezicula. 
  • Dupa ce racesti pielea, pune un pansament steril sau o carpa curata. Nu folosi un prosop, deoarece fibrele libere se pot lipi de arsura. 
  • Daca nu poti aprecia cat de severa este arsura, este recomandat sa mergi la un consult la camera de garda.

Preventie

Poti asigura siguranta electrica in casa apeland intotdeauna la un electrician autorizat pentru lucrarile electrice si asigura-te ca repari orice priza sau intrerupator deteriorat. 

Instaleaza intrerupatoare si prize sigure si asigura-te ca acestea sunt testate in mod regulat. Nu folosi niciodata un cablu, o unealta electrica sau un aparat despre care stii ca este defect sau are un cablu uzat. Asigura-te ca nu exista aparate electrice care pot fi folosite in zone expuse la umezeala sau langa piscina. 

Nu lasa niciodata copiii sa se joace cu cablurile sau prizele electrice. Foloseste capace pentru prize pentru a proteja copiii de a explora prizele electrice. 

La locul de munca, asigura-te ca toate echipamentele electrice sunt inspectate, testate si etichetate in mod regulat. Foloseste intotdeauna echipamentul de protectie pentru electricieni, ca de exemplu: manusi electroizolante, incaltaminte cu talpa antiderapanta si izolare buna, imbracaminte din bumbac ignifugat (neinflamabil), ochelari speciali. De asemenea, renunta la purtarea bijuteriilor, ca de exemplu bijuteriile din aur si argint care sunt metale cu proprietati conductoare ridicate.

Ai grija cand te afli in aer liber in timpul unei furtuni. Protejeaza-te de fulger cautand sa te adapostesti intr-o cladire robusta sau daca nu ai unde, ghemuieste-te jos departe de copaci si obiecte metalice.

Surse de informatie:

  • www.mayoclinic.org
  • www.healthlinkbc.ca
  • www.healthdirect.gov
  • www.webmd.com