Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Computer tomograf - SOMATOM go.All, tehnologie AI la Spitalul Puls, Târgu Mureș

Radiologia este specializarea medicală care a beneficiat din plin de avântul tehnologic, iar pacientul a avut doar de câștigat. Examinările radiologice sunt fundamental necesare în stabilirea diagnosticului și monitorizarea a numeroase afecțiuni și sunt, după analizele de laborator, cea mai utilizată investigație, pentru că atunci când medicul are posibilitatea de a vedea cu precizie în interiorul organismului poate face un plan terapeutic care să ducă la vindecare.

Computerul tomograf SOMATOM go.All este evaluat și aprobat de Food and Drug Administration din SUA și clasificat de specialiști ca „cel mai bun” scanner care răspunde cu maximă acuratețe la investigații imagistice complexe. SOMATOM go.All nu este doar un aparat ultra performant, ci o platformă CT cu un concept și capabilități complet noi. Acesta oferă medicului radiolog o calitate foarte înaltă a imaginilor care sunt obținute cu doze mici de radiații, fiind indicat în diagnosticarea precisă a unor afecțiuni, monitorizarea evoluției, dar și pentru investigații cu scop preventiv. 

Medicina modernă nu mai poate fi concepută fără contribuția imagistică de maximă acuratețe, iar tehnologia de ultimă generație oferă soluții care vin în ajutorul pacientului, atât prin siguranța și confortul investigației în sine, cât și prin claritatea și detaliile imaginilor achiziționate. 

Un avantaj important, util tuturor celor care au nevoie de investigații CT este rapiditatea procedurii și obținerea imediată a rezultatelor, demers medical esențial mai ales în situațiile de urgență, iar CT SOMATOM go.All face toate acestea într-un mod competitiv și extrem de eficient.

Platforma CT SOMATOM go.All este o achiziție care aduce departamentul de radiologie al Spitalului Puls din Târgu Mureș la nivelul standardelor de top europene, va susține performanța actului medical și va oferi pacienților acces la diagnostice rapide și precise. 

Beneficiile computerului tomograf SOMATOM go.All

Performanța unui computer tomograf este dată de raportul dintre doza de radiații folosită pentru o scanare și calitatea imaginilor obținute. La aceasta se adaugă și durata investigației, confortul pacientului și designul ergonomic al aparatului, care face posibilă utilizarea lui ușoară de toate categoriile de pacienți, de la copii la persoane cu dizabilități sau supraponderale. CT SOMATOM go.All răspunde la toate aceste cerințe primind calificative foarte bune. 

Flux de lucru automat. Un factor important care contribuie la înaltă performanță este automatizarea fluxului de lucru. SOMATOM go.All oferă soluții intuitive disponibile pentru prima dată la scanarea de rutină, cât și pentru cea avansată clinic. Tehnologiile GO ajută la standardizarea și simplificarea tuturor proceselor de la configurare, arhivare și citire. Medicul și tehnicianul de radiologie pot fi mai eficienți și se pot concentra mai mult pe pacient.

Doză minimă de radiații. Scanarea se realizează cu o doză de radiații care poate fi și cu 60% mai mică comparativ cu alte sisteme CT. Echipat cu sistemul SAFIRE, care realizează o reconstrucție bazată pe model a imaginilor preluate, reduce timpul necesar expunerii pacientului fără a compromite calitatea, acuratețea și detaliile acestora. Metoda oferă medicului o imagine cu o rezoluție spațială foarte mare, ceea ce permite identificarea celui mai mic detaliu anatomic. 

Stabilirea automată a dozei minime de radiații necesare. Aparatul este conceput pentru a utiliza doza minimă de radiații la obținerea imaginilor de calitate maximă. Acest beneficiu este posibil prin FAST Planning, un set de algoritmi de tip AI Machine Learning care permit setarea rapidă, în funcție de segmentul anatomic care trebuie scanat. Procesul este automatizat, sunt eliminați pașii manuali de pregătire a scanarii. 

Algoritmul de învățare automată este antrenat cu câteva sute de seturi de date și poate răspunde la cele mai provocatoare și anormale anatomii. FAST Planning previne setarea prea scurtă sau prea lungă eliminând riscul unor imagini incomplete sau al suprairadierii. Soluția este un beneficiu major pentru investigațiile craniene.

Timp redus pentru preluarea imaginilor. În urma unei singure expuneri sunt capturate mai multe imagini simultan. Dispozitivul utilizează detectoare multiple care focalizează secțiuni milimetrice diferite cu aceeași doză de radiații. Acest lucru reduce și timpul pe care pacientul trebuie să-l petreacă în aparat, concomitent cu scăderea la minimum necesar a dozei radiante totale. Ulterior, secțiunile scanate sunt prelucrate de un program de calculator bazat pe AI și reconstituite într-o imagine finală tridimensională care arată toate detaliile structurii explorate și permite identificarea anomaliilor. 

Ideal pentru investigații ortopedice, pulmonare, intestinale și ale sinusurilor. CT SOMATOM go.All este dotat cu filtru de staniu și tehnologia Tin Filter care elimină energiile radiate mici, reduce doza de raze X și optimizează contrastul dintre țesuturile moi și aer. Acest lucru are beneficii directe în investigațiile pulmonare, ale colonului și sinusurilor și îmbunătățește calitatea imaginii structurilor osoase. Tehnologia Tin Filter permite investigații repetate și este util pentru screening pulmonar și colonoscopie virtuală.

Compatibil cu scanare pediatrică. Fluxul specific și adaptabil al radiației permite părintelui să rămână cu copilul în timpul scanării. Opțiunea CARE Child minimizează doza, simplifică procesul și oferă parametrii de scanare care pot fi adaptați chiar și la cea mai mică dimensiune a pacientului. Protocoale pediatrice dedicate setează automat cea mai joasă tensiune, în timp ce CARE Dose4D optimizează distribuția dozei și oferă curbe speciale de modulație. Rezultatul: cea mai mică iradiere posibilă și cele mai bune imagini. 

Adaptabilitate superioară în funcție de zona scanată. CT SOMATOM go.All permite obținerea unor imagini radiografice, fixe, în secțiune, plane, tridimensionale sau în mișcare. Poate scana eficient craniul, pelvisul și alte zone dificile, oferă calitate mult îmbunătățită a imaginii pentru zonele unde contrastul este scăzut, de exemplu abdomen sau la pacienții supraponderali și imaginii și calitate superioară în examenele coronariene, inclusiv a pacienților cu stent coronarian. 

Algoritmii de AI ai sistemul Check&GO semnalează problemele cu acoperirea sau distribuția contrastului și indică soluția de corectare imediată, ceea ce duce la eliminarea riscului de a obține imagini slabe calitativ. 

Procesare automată a imaginilor. Facilitatea Recon&GO, un set de aplicații avansate de postprocesare complet automatizate, reduce post procesarea, oferind și orientări standardizate și coerente, utile inclusiv în cazul pacienților poziționați greșit sau necooperanți. Prin opțiunea Recon&GO se generează automat mai multe orientări (coronal/sagital/axial) și imagini (țesut/ aer/os), mai multe domenii anatomice (paralel/radial) în fiecare situație ținându-se cont de orientarea anatomică și grosime. 

Platforma CT face și reconstrucția ghidată a coloanei vertebrale aliniate anatomic și etichetare automată a coloanei vertebrale și coastelor în tomografiile toracice.

Aplicații pentru zone clinice dedicate

Pe lângă capabilitățile menționate CT SOMATOM go.All are și o serie de aplicații specifice, rezultat al tehnologiei și algoritmilor de AI. 

Scanări corporale. Tomografia computerizată utilizează tehnologie cu raze X și are ca scop detectarea unui număr foarte mare de afecțiuni. Scanarea CT este rapidă, nedureroasă, non-invazivă și foarte precisă. Imagistica CT este printre cele mai rapide și de maximă acuratețe instrumente pentru examinarea toracelui, abdomenului și pelvisului, oferind imagini detaliate, în secțiune transversală. 

Folosind opțiunea View&GO care „aruncă o privire” în interior, poate detecta semnele timpurii, asimptomatice ale bolilor canceroase, cardiace și alte anomalii. Se folosește un sistem de scanare în „felii” (ca feliile de paine), foarte subțiri, ulterior reconstituite cu AI.  

CT SOMATOM go.All poate scana tot corpul de la creier și vascularizarea acestuia până la tiroidă și abdomen. Poate scana toate organele pelvine, identifică pietre la rinichi, litiază biliară, anevrisme, osteoporoză, hernii, mărirea prostatei sau ovarelor, artrită și modificări degenerative ale coloanei vertebrale și șoldurilor cu mult înainte de apariția simptomelor, inclusiv în boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și cancer.

Scanare pulmonară. Cancerul pulmonar este principala formă de boală neoplazică. Depistat timpuriu poate fi tratat, fapt care crește substanțial speranța de viață. Scanerul SOMATOM go.All poate face detecția celor mai mici formațiuni neoplazice, cu mult înainte ca acestea să producă simptome și poate fi un eficient instrument de screening cu doză mică de radiații la persoanele cu risc. Ca urmare a manifestărilor subtile, cancerul pulmonar este deseori detectat doar în stadii avansate. 

Computerul tomograf SOMATOM go.All din Spitalul PULS clasificat de specialisti drept cel mai bun scanner care raspunde cu maxima acuratete la investigatii imagistice complexe. SOMATOM go.All nu este doar un aparat ultra performant, ci o platforma CT cu un concept si capabilitati complet noi. Acesta ofera medicului radiolog o calitate foarte inalta a imaginilor care sunt obtinute cu doze mici de radiatii, fiind indicat in diagnosticarea precisa a unor afectiuni, monitorizarea evolutiei, dar si pentru investigatii cu scop preventiv.

Platforma CT SOMATOM go.All este o achizitie care aduce departamentul de radiologie al Spitalului Puls din Targu Mures la nivelul standardelor de top europene, va sustine performanta actului medical si va oferi pacientilor acces la diagnostice rapide si precise. Afla mai multe aici.

Cere o programare

Alege varianta rapida si fa-ti o programare online, completand campurile de mai jos. Un reprezentant REGINA MARIA te va contacta in maximum 24 de ore, pentru a stabili detaliile vizitei tale medicale.
Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate.
Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.