Pentru a înțelege mai bine legătura dintre infertilitate și excesul ponderal, am stat de vorbă cu dr. Diana Cocei, medic primar obstetrică-ginecologie și embriolog senior în cadrul Centrului de Fertilitate si FIV Columna . Este unul dintre cei mai experimentați specialiști din România în tratamentul infertilității și reproducerii umane asistate (RUA), având peste 20 de ani de practică în domeniu. Deține competențe în ecografie ginecologică, chirurgie laparoscopică ginecologică, histeroscopie, planificare familială, precum și fertilizare in vitro.
De ce auzim atât de des de cupluri care nu pot avea copii?
Problema infertilității nu este în nici un caz una nouă, această afecțiune există de foarte mult timp, doar că acum este un subiect mai mediatizat, oamenii o conștientizează mai bine și a încetat să mai fie subiect tabu. Desigur, stilul de viață, alimentația necorespunzătoare și amânarea voluntară a momentului concepției după vârsta de 40 de ani, au contribuit toate la creșterea incidenței acestei afecțiuni.
În cât la sută din cupluri femeia este cea cu probleme de fertilitate și în cât la sută bărbatul?
În ultimii ani, aceste două procente au ajuns la egalitate, ambele sex fiind afectate aproape în aceeași proporție.
Ce contribuție are obezitatea la aceste probleme? Existe cifre relevante în acest sens?
Surplusul ponderal și obezitatea cu atât mai mult, joacă un rol important în problemele legate de fertilitate atât la femei cât și la bărbat. Impactul obezității asupra axului hipotalamo-hipofiza- gonadal determină tulburări endocrine care afectează sistemul reproductiv atât din punct de vedere al concepției propriu-zise, cât și din punct de vedere al evoluției sarcinii.
Observați fenomenul în practica medicală? Cât la sută dintre persoanele care vin la dvs. au exces ponderal?
Sigur că acest fenomen este observat în practica medicală. Aproximativ 25% dintre pacienții care îmi intră în cabinet au exces ponderal, uneori acest lucru fiind singura cauză diagnosticabilă a infertilității.
Descifrați, vă rog, mecanismul prin care excesul ponderal afectează infertilitatea?
Excesul ponderal influențează fertilitatea prin mai multe mecanisme, afectând în cazul femeilor atât funcția ovariană cât și calitatea ovocitelor și a endometrului, iar în cazul bărbaților – afectând spermatogeneza și deci rezultatul spermogramei. Femeile supraponderale se confruntă în multe cazuri cu hiperandrogenism și rezistență crescută la insulină, ca urmare prezintă niveluri crescute de testosteron, estrogeni, hormon luteinizat (LH), insulina având ca efect lipsa ovulației (anovulația), deci infertilitate de cauză ovariană.
De asemenea, perturbarea hormonală poate afecta calitatea ovocitelor și a embrionilor, receptivitatea endometrului, crescând astfel riscul de avort spontan. Există studii care arată o rată de 3 ori mai mare a avortului spontan la femei obeze față de populația normoponderală. Nu sunt de neglijat nici complicațiile grave din timpul sarcinii, care pot determina întreruperea evoluției sarcinii: diabetul gestațional, hipertensiunea de sarcină, trombloflebita, toate acestea având o incidență mai mare la femeile supraponderale și obeze.
De la câte kg în plus crește riscul de apariție a tulburărilor de fertilitate?
Orice kg în plus reprezintă un risc, dar evident că – cu cât numărul acestora este mai mare, cu atât și riscurile sunt mai mari. Un indice de masă corporală (IMC) între 25 și 30 prezintă un risc mediu, acesta crescând atunci când IMC-ul depașește valoarea de 30. Acesta este motivul pentru care solicităm pacientelor care apelează la proceduri de reproducere umană asistată să nu depășească această valoare.
Cât contează greutatea în cazul bărbaților? Ce diferențe există între parametrii spermogramei unui bărbat obez și al unui normoponderal?
Ca și în cazul femeilor, excesul ponderal determină modificări în axul hipotalamo-hipofizo-gonadal, și ca urmare se produc modificări la nivelul spermatogenezei în sensul scăderii producției de spermatozoizi, adică a numărului acestora. Este afectată în sens negativ mobilitatea și structura spermatozoizilor.
Ce impact are alimentația, cu aditivii ei, asupra fertilității?
Bineînțeles că alimentația poate influența major fertilitatea, mai ales acele alimente care favorizează apariția diabetului, obezității și a hipertensiuni arteriale.
Ce alimente ar trebui evitate și care, dimpotrivă, privilegiate pentru a crește șansele de a concepe un copil?
În general, sunt de evitat alimentele procesate, cele la care se folosesc pontențiatori de arome, coloranți alimentari și grăsimi artificiale. La polul opus, deci cu efect benefic asupra organismului și implicit a fertilității, se găsesc legumele, fructele, cerealele integrale, proteinele de calitate, și în general o alimentație echilibrată cu alimente cât mai puțin procesate.
Cât de importantă este scăderea în greutate pentru creșterea capacității reproductive? Cum s-a modificat evoluția cuplurilor de care vă ocupați după ce partenerii au slăbit?
Așa cum excesul ponderal influențează în sens negativ capacitatea reproductivă, scăderea în greutate va avea efecte benefice în acest caz. Există multe cupluri care au învățat din experiența unui eșec anterior importanța excesului ponderal în cazul procedurilor de reproducere umană asistată. Pentru femeile supraponderale, tratamentul hormonal de stimulare ovariană are un răspuns suboptimal, rata de implantare a embrionului este mai mică, avortul spontan este mai frecvent.
Uneori, doar scăderea în greutate a reprezentat unicul tratament în cazul femeilor cu cicluri anovulatorii, la acestea normalizarea greutății ducând la reluarea ciclurilor ovulatorii și la obținerea sarcinii dorite atunci când singurul factor implicat era greutatea în exces. Același lucru este valabil și în cazul bărbaților, normalizarea greutății având drept efect îmbunătățirea rezultatului spermogramelor.
A fost vreun caz care v-a impresionat? Care a fost acela?
Au fost mai multe, dar legat de acest subiect îmi amintesc de un cuplu în care ambii parteneri aveau 37 de ani, o infertilitate primară de 12 ani și ambii erau obezi. În urma consilierii au înțeles importanța scăderii în greutate pentru procedura pe care urmau să o efectueze, indicația fiind de ovar unic chirurgical, rezervă ovariană redusă și patologie masculină severă explicată prin obezitate, hipertensiunea arterială și diabetul asociat acesteia. Sub supraveghere medicală de specialitate au reușit să ajungă cu indicele de masă corporală de la peste 33 la puțin peste 25, după care a fost efectuată procedura de ICSI. Acum, la 39 de ani, sunt fericiții părinți ai unei fetițe frumoase, născută la termen, sănătoasă.
Care sunt principalele sfaturi pe care le adresați cuplurilor care nu reușesc să conceapă?
Sunt multe sfaturi pe care le dau cuplurilor care mi se adresează, în funcție de problema cu care se confruntă. Pentru toate însa este valabilă recomandarea de a duce un stil de viață cât mai sănătos, acesta incluzând evident și o alimentație echilibrată și sănătoasă.
Când un cuplu ar trebui să ceară ajutor specializat?
Depinde de vârsta femeii din cuplul respectiv. În general, dacă după un an de viață sexuală regulată, fără protecție, sarcina întârzie să apară, cuplul trebuie să se adreseze unui specialist în infertilitate. Asta este însă valabil atunci când vârsta femeii este sub 35 de ani. După această vârstă și, mai ales după 37 de ani, perioada de așteptare se reduce la 6 luni din cauza scăderii naturale a numărului și a calității ovocitelor. Deși nu este recomandat să aștepte până la vârsta de 40 de ani, acestor femei li se recomandă să se adreseze direct specialistului în infertilitate din cauza șanselor mult mai mici de a concepe natural începând de la această vârstă.
*Acest interviu a fost publicat în ediția print, iulie-august, a publicației Slab sau Gras.