Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

De ce angajații care pot fi autentici la job sunt mai fericiți și mai performanți

Articol de Andreea Bădoiu Editor
Chiar dacă în mediul profesional cei mai mulți dintre angajați se simt obligați să se conformeze anumitor standarde și tipare stabilite de politicile companiilor în care lucrează, conceptul de autenticitate a început să fie din ce în ce mai des dezbătut în organizații, în workshopuri și chiar în conferințele pentru lideri și manageri. Iar cum piața muncii evoluează constant, autenticitatea pare să nu mai fie doar un cuvânt la modă, ci un atribut a cărui valoare este din ce în ce mai recunoscută în mediul de lucru.

Autenticitatea la birou îmbunătățește echilibrul mental

Autenticitatea este un fenomen cu multe valențe în mediul profesional, iar specialiștii de la Școala de Economie din Londra o definesc drept capacitatea unui individ de a exprima liber și transparent atribute care țin de propria personalitate – indiferent că este vorba despre expresie verbală, comportamentală sau morală – în prezența celorlați, fără teamă de repercusiuni.

Asociația Americană de Psihologie extinde explicația conceptului și spune despre autenticitate că este acel mod al existenței pe care indivizii îl pot atinge prin acceptarea libertăților, alegerilor și responsabilităților proprii, precum și nevoia de a-și construi propriile valori și înțelesuri cu sens într-o lume care nu are sens intrinsec. Mai simplu spus, autenticitatea este starea pe care indivizii o ating când își dau voie să-și exprime propiile libertăți și alegeri și să „decodeze” realitatea în felul lor propriu.

Conceptul de autenticitate provine din psihologie, iar potrivit lui Maslow, aceasta crește atunci când indivizii pot să-și satisfacă nevoile de pe treptele superioare ale piramidei și sunt preocupați de cunoașterea și de acceptarea propriei naturi, arată un studiu apărut în jurnalul „Personnel Review”. De asemenea, un articol apărut în revista științifică „Frontiers of Psychology” menționează că autenticitatea este constanța și congruența relației dintre caracteristicile externe ale unei entități și valorile sale interioare.

În mediul profesional, autenticitatea prosperă mai ales în culturile organizaționale deschise, în care domină incluziunea și diversitatea, iar companiile întâmpină și susțin angajații să se exprime, în loc să-i forțeze să se adapteze unor norme rigide. Practic, autenticitatea nu poate apărea dacă nu există un sentiment de siguranță psihologică pe baza căruia angajații să poată să se exprime, să-și împărtășească îngrijorările și să se simtă suficient de confortabil cât să exprime părți ale personalității lor, chiar dacă acestea nu sunt neapărat aliniate cu valorile companiei. Un studiu citat de Școala de Economie din Londra arată că, în mediul professional, există o legătură clară între autenticitate și sănătatea psihică, iar de cele mai multe ori, ele se sprijină una pe cealaltă și duc la o perfomanță mai bună a angajaților. Pe lângă faptul că a putea fi autentic la birou este benefic pentru echilibrul psiho-emoțional al angajaților, aceștia au și perspective de carieră mai bune decât cei care nu se simt confortabili să fie ei înșiși la locul de muncă. Astfel, „autenticii” sunt mai des aleși pentru promovări, au parte de mai multe oportunități și sunt mai apreciați.

Șapte din zece angajați se cenzurează la birou

Un raport Jobsage a analizat autenticitatea în mediul profesional și a constatat că, deși angajații o consideră valoroasă, șapte din zece aleg să adopte o atitudine mai reținută la birou și mai puțin autentică. Trei din cinci angajați au declarat că ascund cel puțin un aspect personal față de angajator, iar 64% din ei au mărturisit că s-au confruntat cu experiențe negative după ce au împărtășit detalii despre propria persoană la job. În ceea ce privește aspectele personale pe care angajații preferă să le evite la job, 37% din aceștia aleg să-și ascundă opiniile politice, iar 36% din aceștia nu dau detalii despre familia lor sau desptre relațiile lor personale. Există mai multe motive pentru care aleg să facă asta, conform studiului Jobsage, printre care: faptul că evită să-i facă pe ceilalți să se simtă inconfortabil (49%), faptul că se feresc să fie catalogați (43%) sau faptul că le este teamă ca informațiile dezvăluite să nu le afecteze parcursul în carieră (41%). Tot raportul Jobsage arată că 55% din angajați consideră că restricționarea autenticității la birou afectează echilibrul mental, înrăutățește relațiile cu ceilalți și împiedică performarea la capacitate maximă. În plus, unu din cinci angajați a mai declarat că are nevoie de o perioadă de cel puțin șase luni pentru a se simți suficient de confortabil la birou, astfel încât să-și permită să fie autentic.  

În antiteză cu datele Jobsage, un sondaj efectuat la Institutul pentru Leadership Inclusiv al Universității Simmons pe cei 6.700 de participanți la Conferința Leadership Simmons  2021 arată că 71% din respondenți au considerat că pot să fie autentici la locul de muncă și doar 6% din aceștia au declarat că nu pot să fie chiar ei înșiși la birou. O altă concluzie a fost că angajații care se simt confortabil să fie autentici la birou fac parte din organizații care promovează cultura autentică și sunt conduse de lideri care pun preț pe autenticitate.
 

Cum să încurajezi autenticitatea angajatului

În mediul profesional, adesea apare dezbaterea legată de autenticitate și dacă ea poate sau nu să coexiste cu regulile obișnuite ale unei organizații. Or, acceptarea comportamentelor autentice ale angajaților înseamnă riscuri pe care liderii și managerii trebuie să și le asume și să învețe să le gestioneze. Însă înțeleasă și inclusă corect în cultura organizațională, autenticitatea acționează ca un liant între diversitate, toleranță și performanță crescută. Iată o serie de tehnici prin care liderii și organizațiile poate să încurajeze autenticitatea la birou. 

Formează-ți un stil de leadership propriu. Mulți lideri și manageri iau figuri marcante drept model și încearcă să le copieze stilul de conducere. Acest lucru este eficient întrucâtva, dar cel mai eficient ar fi să încerci mai multe abordări și să găsești ceea ce ți se potrivește ție cel mai mult – fii tu, nu încerca să fii altcineva.

Pune preț pe onestitate. A crea o cultură organizațională care se bazează pe autenticitate nu înseamnă să organizezi traininguri periodice interne în care să vorbești despre ceea ce înseamnă să fii autentic. În loc de discursuri inspiraționale, încearcă să implementezi acțiuni concrete care să sugereze grija și preocuparea pe care o ai pentru angajați și fii onest când o faci. Oamenii pot simți când grija pe care o arăți e doar o fațadă.

Fii un exemplu. Setează tu primul exemplul și fii autentic – admite când ai greșit, ia-ți timp liber atunci când te simți copleșit de volumul de muncă și arată că, pentru tine, și familia și relațiile personale contează, nu doar performanțele de la birou.

Ascultă activ. Fii autentic preocupat de ce se întâmplă la birou și ascultă-ți activ colegii, indiferent de poziția ierarhică. Așa arăți că înțelegi punctul de vedere al celeilalte persoane și că îți pasă cu adevărat de ceea ce spune.

Stai departe de perfecționism. Cei mai mulți lideri se concentrează doar pe obținerea excelenței cu orice preț. Realitatea, însă, este că majoritatea angajaților, indiferent de poziția din companie, sunt conștienți că nu sunt perfecți. Totuși, când există un lider sau un manager pentru care perfecționismul este cuvântul-cheie, adesea ceilalți proiectează despre ei o imagine perfectă și încetează să mai fie autentici. Stai departe de perfecționism și arată că, deși prețuiești performanța și munca făcută cât mai bine, nu crezi că totul trebuie să fie absolut perfect în 100% din timp. În acest fel, nici restul colegilor nu se vor mai simți presați să pară perfecți la birou.

Concentrează-te pe incluziune. Vorbește și include în interacțiunile tale de zi cu zi pe toată lumea. Indiferent de poziția ierarhică și de orice alte variabile, toți ar trebui să fie tratați egal.Încurajează-i și pe colegi să facă același lucru și să creeze legături autentice cu ceilalți.

Oferă informații periodic. Ține-i pe toți la curent cu ce se întâmplă în companie și cu direcția în care se îndreaptă organizația. Dacă există succese, eșecuri sau alte lucruri esențiale, spune-le și celorlalți. În acest fel, atmosfera de la birou va fi mai autentică, pentru că va exista transparență și din partea conducerii.

Orice organizație are nevoie de lideri și de manageri pe care ceilalți să-i considere un exemplu, iar a fi autentic este una dintre cele mai atractive calități umane. Chiar dacă presupune o anumită vulnerabilitate, autenticitatea la birou aduce și o viață profesională mai satisfăcătoare și o performanță mai bună. Așa că, dacă pui autenticitatea printre valorile după care te ghidezi adesea, ceilalți îți vor urma exemplul.
 

Surse de informație:

  • https://sloanreview.mit.edu/ 
  • https://dictionary.apa.org/
  • https://blogs.lse.ac.uk/ 
  • https://www.researchgate.net/ 
  • https://www.emerald.com/
  • https://www.frontiersin.org/ 
  • https://greatergood.berkeley.edu/ 
  • https://www.shrm.org/ 
  • https://www.jobsage.com/ 
  • https://www.fastcompany.com/ 
  • https://www.springworks.in/