Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comnicării, a trecut pe rând prin jurnalism, comunicare și publicitate, dar nu a uitat pasiunea pentru scris, idei și povești care dau sens lumii din jurul nostru. Cu o experiență de câțiva ani ca editor și redactor și cu plăcerea de a explora lumea și a explica cititorilor concepte și situații pe care să le facă ușor de înțeles de către publicul larg, se întoarce mereu la scris ca la un „acasă” simbolic.
Într-o lume în care cunoașterea este esențială, crede că informația bine documentată este o unealtă de bază spre construirea unei lumi mai bune pentru toți. Curiozitatea și atenția cu care tratează contextele actuale și oamenii sunt elemente pe care le recunoaște în scris și documentare și le consideră un privilegiu rar.
Materialele pe care le construiește vor să aducă mai aproape de audiență dileme și subiecte complexe, dar explicate într-un limbaj accesibil și bazate pe studii și date de încredere. Speră că oamenii vor folosi informațiile ca busolă care să-i ajute să navigheze mai ușor prin realități complicate și ca o oportunitate să privească probleme și situații din perspective noi.