Povestea lui I. începe într-o dimineață de noiembrie, în anul 2023, în luna a patra de sarcină, în timp ce mergea la baie, când a descoperit că avea niște scurgeri maronii. A sunat imediat la spital și a cerut să fie consultată de un medic. La telefon, i s-a spus că ar fi bine să fie văzută chiar în acea zi, așa că, fără să mai stea pe gânduri, tânăra a mers de urgență la spital. La consultație, medicul nu a avut vești bune și i-a spus că este posibil să fie vorba de o pierdere de sarcină și să ia legătura cu ginecologul care îi urmărește evoluția. La o examinare mai detaliată, specialistul a recomandat o colposcopie pentru a investiga mai bine situația. După această analiză, a venit prima suspiciune de tumoră. „Nu pot să descriu cât de mare a fost șocul. Simțeam că îmi fuge pământul de sub picioare", își amintește I. Imediat i s-a făcut și o biopsie, iar diagnosticul a fost cât se poate de clar: cancer de col uterin în stadiul doi, ceea ce însemna că trebuie să înceapă cât mai repede chimioterapia. Iar soluția pe care a primit-o a fost una copleșitoare.
„Pentru a-mi salva viața și a face tratamentul, medicii mi-au recomandat avortul. Aș fi pierdut copilul, dar aș fi avut șansa să mă tratez”, povestește ea cu vocea tremurândă.
În fața acestei vești, I. s-a refugiat în credință. La spitalul la care era, a găsit liniștea într-o mică capelă și a vorbit cu preotul de acolo. „Nu știam ce să fac. Mi se părea ireal că trebuie să aleg între viața mea și viața copilului meu.”, își amintește ea. Preotul a încurajat-o să nu se grăbească, să aibă răbdare și să mai ceară opinia unui medic.
Și așa a făcut. I. a primit un răspuns plin de speranță din partea prof. dr. Gheorghe Peltecu, unul dintre cei mai cunoscuți medici ginecologi și cu o vastă experiență în oncologia ginecologică. Doctorul Peltecu i-a explicat cu calm și profesionalism că, deși situația este dificilă, există soluții și că lupta pentru a păstra sarcina este posibilă.
Condiția? Să fie sub îndrumarea unei echipe medicale care are experiență în așa ceva. Astfel, i-a recomandat să meargă cu încredere la Andrea Crăciunescu, medic oncolog la Ponderas Academic Hospital. Întâlnirea cu profesorul Peltecu i-a dat curaj să meargă mai departe. Așa a ajuns la doctor Andrea Crăciunescu, medic care i-a devenit imediat un sprijin constant. „A fost pentru mine mai mult decât un medic. A fost ca o familie. Nu am cuvinte să spun cât de mult m-a ajutat în tot acest proces. Îi scriam: doamna doctor, am starea aceasta, e normală? Și mereu mă liniștea.”, spune I. Medicul i-a spus că poate păstra sarcina și că există un tratament de chimioterapie compatibil. Așa că decizia a fost luată: urmau patru ședințe dificile de chimioterapie, dar I. a mers înainte cu încredere.
Chimioterapie în timpul sarcinii
I. a început tratamentul în săptămâna 21 de sarcină, iar procesul a fost unul extrem de dureros și epuizant, însă esențial pentru a opri boala din evoluție. „Prima ședință de chimioterapie a fost groaznică. Am avut dureri insuportabile”, își amintește ea. În ciuda greutăților, tânăra a avut un motiv imens pentru a lupta: Petra, fetița ei din burtică. „Petra a fost foarte activă cât am fost însărcinată și parcă, de fiecare dată când venea câte un gând negativ, ea începea să se miște, să dea din piciorușe. Asta îmi dădea curaj și putere.”
Fiind o persoană optimistă din fire, I. a încercat să rămână pozitivă pe toată durata tratamentului, chiar și atunci când lucrurile păreau imposibile. „Am făcut haz de necaz, chiar și atunci când îmi cădea părul și când creștea din nou. Am reușit să rămân optimistă și pozitivă în această perioadă extrem de grea”, spune ea.
După patru ședințe de chimioterapie, tumora a început să scadă semnificativ și, astfel, sarcina a putut fi dusă la termen. Petra a venit pe lume la 37 de săptămâni și 2 zile, perfect sănătoasă. „A fost un miracol. Toți se așteptau ca Petra să se nască prematur, dar nu a avut nicio problemă de sănătate. Am născut un copil perfect sănătos și acum, privind-o, știu că am făcut alegerea corectă.”, spune I. cu ochii plini de lacrimi.
Provocările după naștere și continuarea tratamentului
Însă povestea ei nu s-a încheiat aici. După naștere, tânăra a avut nevoie de o perioadă de recuperare, după care a reînceput lupta. Boala nu dispăruse. Dimpotrivă. I. a primit o nouă veste care a doborât-o. La examenul RMN efectuat la o lună după naștere, femeia a aflat că tumora crescuse din nou, la fel de mare ca înainte, și asta a însemnat un nou ciclu de tratament. De data aceasta, mai agresiv, pentru că avea nevoie nu doar de chimioterapie, ci și de radioterapie, tratament care nu fusese posibil în timpul sarcinii. „A fost o perioadă extrem de grea. Tratamentul m-a epuizat. Nu puteam nici măcar să beau apă fără să vomit. Tot ce îmi doream era să mă ridic din pat ca să ajung la tratament și să merg duminica la biserică la împărtășit. Uneori mă întrebam din ce trăiește corpul meu? Abia atunci am realizat ce binecuvântare este să bei un pahar cu apă și să faci lucruri aparent banale.”, povestește ea.
În toată această perioadă, i-au fost alături soțul, mama și fetița cea mare, Ana. „Pe perioada sarcinii, când mă puneam în pat, mai veneau gânduri legate de moarte. Ana, când mă vedea tristă, venea și îmi lua fața în mânuțele ei. Ea și familia mi-au dat atât de multă putere. Am luat de la fiecare câte puțin ca să pot duce tot greul.”, mărturisește tânăra.
Încrederea în medici și în Dumnezeu
Chiar și în cele mai grele momente, I. a avut o încredere imensă în medici și în Dumnezeu. „Nu m-am îndoit niciodată că tratamentele vor face rău copilului meu.”, spune ea. Asta i-a dat forța de a merge mai departe, chiar și atunci când boala părea imposibil de învins.
După câteva luni, a venit momentul mult așteptat: un nou RMN a arătat că tumora nu mai era. „Nu pot să descriu în cuvinte ce am simțit atunci. A fost o minune. M-am simțit binecuvântată. După toată durerea, am învins boala”, spune I. Ea știe acum că fiecare zi alături de familia ei este un dar prețios. Abia atunci când te îmbolnăvești, „realizezi cât de importantă este sănătatea. Viața poate fi schimbată într-o secundă și trebuie să învățăm să prețuim fiecare moment”, adaugă ea.
Medicul lui I., dr. Andrea Crăciunescu, ne povestește cum, datorită tratamentelor inovative și monitorizării constante, pacienta sa a putut să ducă sarcina la capăt și să își salveze viața.
„Fiecare caz este unic, dar am reușit să o ajutăm pe I. să treacă prin această perioadă dificilă. Este important ca în orice tip de cancer să avem o echipă multidisciplinară, care să se sfătuiască și să ia împreună cea mai bună decizie pentru pacient, în funcție de boala lui. În cazul lui I., această echipă a fost formată din chirurgi ginecologi, oncologi, radiologi și anatomopatologi. Împreună a trebuit să găsim cea mai bună soluție pentru ea.”, explică specialistul.
Cancerul de col uterin sau carcinomul scuamos la nivelul colului uterin, în termeni medicali, este cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la nivelul colului uterin și are o strânsă legătură cu infecția cu HPV. Incidența cazurilor de cancer în sarcină este de 1 caz la 1000 de sarcini și „cele mai comune localizări sunt: pe primul loc cancerul de sân, pe locul doi cel de col, iar pe locurile trei și patru – cancerele hematologice”, spune medicul. De asemenea, oncologul precizează că este foarte important momentul diagnosticării, astfel încât să se poată face și tratamentul, și anume chimioterapia.
„Sunt anumite scheme de chimioterapie care se pot administra din trimestrul doi de sarcină și nu afectează copilul. Practic, singura limitare este ca pacienta să fi trecut de săptămâna 16 de sarcină. Dacă I. era în primul trimestru de sarcină, trebuia să așteptăm. Ea, însă, a ajuns la momentul potrivit. În cazul ei, schema de tratament pe care am ales-o, are studii de administrare în timpul sarcinii. După ce am avut toate datele legate de stadializarea bolii și am efectuat un RMN, am decis următorii pași. Dacă nu era însărcinată, tratamentul recomandat era de chimioterapie, radioterapie și brahiterapie. Ultimele două erau imposibil de realizat. Dacă făceam radioterapie, asta însemna să radiem copilul. Exclus. Am decis, în cadrul echipei multidisciplinare, că pacienta va efectua chimioterapie pentru a încerca să ținem boala pe loc sau chiar să micșorăm tumora, astfel încât să poată ajunge până în săptămâna 36, pentru a putea trece printr-o intervenție de cezariană, iar copilul să fie sănătos”, mai explică oncologul.
În tot acest proces, a contat enorm nu doar echipa de medici, ci și relația medic-pacient. „A fost un proces de lungă durată. I. a venit foarte speriată, însă am simțit că trebuie să o susțin și să îi fiu alături oricât de mult pot. Era un caz la care puteau să apară complicații oricând și nu îți puteai da seama dacă erau din cauza sarcinii sau de la tratament. I-am zis atunci că mă poate suna la orice oră. Am avut o permanentă comunicare și am reușit, împreună, să învingem boala.”, povestește dr. Andrea Crăciunescu.
Iar mesajul cu care își dorește medicul ca femeile să rămână este acesta: să meargă la controalele periodice, să își facă vaccinarea antiHPV, iar dacă află că sunt diagnosticate cu cancer în timpul sarcinii, înainte de a face un avort, să discute cu un medic oncolog. De multe ori, ginecologii nu știu că unele tratamente se pot administra inclusiv în sarcină. Totodată, I. transmite un mesaj de speranță femeilor care trec prin experiențe similare: „Aveți încredere în voi, în medici și în Dumnezeu. Nu trebuie să treceți prin asta singure. Cereți ajutor și acceptați sprijinul celor din jur.”
Consultant medical: Dr. Andrea Crăciunescu, medic specialist oncologie, Ponderas Academic Hospital
Autor: Monica Radulescu