Un pacient care se simte ascultat, înțeles și informat va trece prin procesul medical cu mult mai puțin stres și anxietate, iar asta ajută enorm în recuperarea sa. Dincolo de competența profesională a specialistului, empatia, comunicarea clară și transparența sunt elemente esențiale pentru a construi o relație de încredere și siguranță.
Aceasta este povestea lui R.C., o pacientă de 51 de ani, care a avut o experiență medicală extraordinară în urma unei intervenții de colecistectomie laparoscopică - adică îndepărtarea colecistului (fierea) - realizată de dr. Alhajjar Hadi, medic chirurg la Spitalul Premiere din Timișoara.
Un început rapid și fără stres
Pentru R., totul a început cu un diagnostic care o îngrijora: un polip pe vezica biliară, descoperit în urma unei ecografii abdominale. A sunat imediat la call center-ul de la Regina Maria, unde avea abonament, și a fost programată pentru consultație în aceeași zi la chirurgul Alhajjar Hadi, specialistul disponibil atunci. Faptul că a fost primită atât de repede i-a dat un sentiment de liniște și siguranță.
„Întâlnirea cu domnul doctor Alhajjar Hadi a fost o întâmplare foarte fericită. Sunt recunoscătoare pentru modul în care am fost tratată la spitalul Premiere din Timișoara. Am fost la consultație luni, iar joi deja aveam programată operația. Totul a fost organizat foarte eficient”, își amintește R.
Pacienta a fost impresionată de modul în care medicul i-a explicat în detaliu diagnosticul și pașii care urmau. Totul cu răbdare și profesionalism.
„A avut timp să mă asculte chiar dacă era foarte târziu. Era ora opt seara și domnul doctor mai avea pacienți după mine. Asta mi-a lăsat o impresie tare bună: că este un om dedicat și empatic, exact ce ai nevoie de la un medic. Chiar dacă intervenția mea era una simplă, m-a impresionat că domnul doctor s-a asigurat că nu se intervine fără rost și că înțeleg asta.”, povestește ea.

Importanța unei comunicări clare și a unui diagnostic corect
Un diagnostic corect și o comunicare pe limba pacienților sunt esențiale ca aceștia să ia deciziile corecte în legătură cu tratamentele lor. R. a aflat că polipul descoperit pe vezica biliară nu putea fi îndepărtat separat, ci era nevoie să fie îndepărtată întreaga vezică biliară.
Medicul explică: „În cazul polipilor biliari, atunci când ating o anumită dimensiune, există riscul de complicații. De aceea, recomandăm îndepărtarea vezicii biliare pentru a le preveni. Fiind prima operație a doamnei, era important să fie cât mai relaxată. I-am explicat în detaliu cum se va desfășura totul, câte incizii va avea, cât timp va dura recuperarea.”
Pe R. a ajutat-o enorm să înțeleagă toate etapele intervenției. „Așa am putut să iau decizia corectă fără frică.”
Dr. Alhajjar consideră că relația medic-pacient este la fel de importantă ca actul medical propriu-zis: „Jumătate din experiența pacientului este interacțiunea cu medicul, cealaltă jumătate este actul medical. Pacientul trebuie să fie informat și liniștit”.
Ziua intervenției: un mediu sigur și profesionist
Când a ajuns la spitalul Premiere, R. a fost surprinsă de standardele ridicate de igienă și siguranță. „Mi s-a spus de la bun început să nu aduc nimic de acasă, nici haine, nici accesorii. Totul mi-a fost pus la dispoziție de spital, iar înainte de intervenție am făcut un duș complet cu un săpun dezinfectant, ceea ce mi-a dat încredere că se acordă o atenție deosebită prevenirii infecțiilor. Știți că în spitalele de stat din România, există mereu o teamă legată de igienă. Aici am simțit că sunt într-un mediu sigur.”
Un alt aspect esențial care a contribuit la starea de bine a pacientei a fost disponibilitatea medicului și a personalului medical pentru orice întrebare sau nelămurire pe care ar fi avut-o după intervenție.
„Este foarte important ca pacientul să simtă că poate apela la medicul său dacă are nevoie de clarificări. Complicațiile mici pot deveni probleme mari dacă nu sunt abordate la timp”, spune dr. Alhajjar.

Recuperarea rapidă: beneficiile chirurgiei laparoscopice
Intervenția de colecistectomie laparoscopică a fost minim invazivă și s-a desfășurat fără complicații. Una dintre marile avantaje ale chirurgiei laparoscopice este recuperarea rapidă. R. a fost surprinsă de cât de repede și ușor a decurs totul: „A fost incredibil! M-am simțit bine la câteva ore după operație, iar a doua zi deja eram acasă. Nu am avut dureri, nu am avut drenaj, totul a fost surprinzător de ușor”.
Dr. Alhajjar subliniază că acest tip de chirurgie este standardul actual în multe intervenții: „Cazurile în care operațiile se pot efectua stric clasic sunt tot mai rare, iar operația laparoscopică este opțiunea preferată atât de către pacienți, cât și de către chirurgi. În chirurgia laparoscopică, riscul de complicații perioperatorii și postoperatorii este mult redus, iar pacienții se recuperează mult mai repede”.
Un sistem medical cu grijă față de pacient
De la consultație până la recuperare, R. a simțit că se află pe mâini bune: „Medicul a fost disponibil, deschis și profesionist. Sunt convinsă că are o carieră de succes în față. Chiar îmi spunea domnul doctor că îi place foarte mult ceea ce face și că ar sta zilnic în sala de operație.”, spune ea.
Această poveste demonstrează că un sistem medical de calitate nu înseamnă doar competență profesională, ci și umanitate, transparență și grijă față de pacient. Într-o lume în care pacienții se confruntă cu temeri legate de spitale și intervenții chirurgicale, poveștile pozitive, cum este cea a lui R., arată că medicina modernă poate oferi soluții sigure și eficiente. Un medic empatic, bine pregătit și accesibil face diferența între o experiență medicală stresantă și una în care pacientul se simte îngrijit și în siguranță.