Daca ai o taietura sau o zgarietura minora, iata ce trebuie sa faci:
Spala-te pe maini cu apa si sapun
- Acest lucru ajuta la evitarea infectiei.
Opreste sangerarea
- Sangerarea in cazul taieturilor si zgarieturilor minore se va opri de la sine in cateva minute.
- Daca este necesar, aplica pe rana o presiune directa ferma folosind un pansament sau o carpa curata.
- Nu ridica pansamentul pentru a verifica rana, deoarece asta ar putea face ca rana sa inceapa sa sangereze din nou. Mentine apasarea continua cateva minute.
- Daca taietura este pe mana sau pe brat, poti ajuta la incetinirea sangerarii ridicandu-l deasupra capului.
- Daca sangele se scurge prin pansament, pune mai mult pansament deasupra si continua sa aplici presiune.
- Daca sangerarea nu se opreste dupa 10 minute, suna imediat la 112!
Curata rana
- Clateste rana cu apa calaie si sapun.
- Mentinerea plagii sub jet de apa de la robinet sau picurata dintr-o sticla (daca nu ai acces la apa curenta) va indeparta murdaria si resturile si va reduce riscul de infectie.
- Nu trebuie sa folosesti solutii de curatare mai puternice - cum ar fi apa oxigenata, iodul sau alcoolul medicinal - pentru a trata taieturile si zgarieturile minore, deoarece acestea pot irita rana. Apa curata ar trebui sa fie suficienta pentru curatarea ranii.
- Indeparteaza orice murdarie sau resturi care au ramas dupa spalare cu o penseta curatata cu alcool medicinal.
- Mergi la camera de garda daca nu poti indeparta toate resturile.
Aplica un antibiotic si vaselina
- Aplica un strat subtire de unguent cu antibiotic si de vaselina pentru a preveni infectia si a mentine suprafata hidratata, ceea ce va ajuta la preventia cicatricilor.
Acopera rana cu un pansament
- Acoperirea ranii cu un pansament o mentine curata.
- Daca rana este doar o zgarietura sau o taiatura de mici dimensiuni, lasa-o neacoperita.
Schimba pansamentul
- Fa acest lucru cel putin o data pe zi sau ori de cate ori bandajul a devenit umed sau murdar.
Protejeaza-te impotriva tetanosului
- Mergi la camera de garda pentru a-ti face o doza de rapel impotriva tetanosului daca nu ai fost vaccinat in ultimii 5 ani si rana este adanca sau murdara.
Urmareste daca apar semne de infectie
- Mergi la un consult la medic daca observi semne de infectie la nivelul pielii din apropierea ranii, cum ar fi: roseata, durere in crestere, scurgeri, caldura sau umflarea zonei.
Cand sa mergi cat mai repede la camera de garda
- Taietura este adanca sau are marginile larg separate. Este posibil sa ai nevoie de sutura chirurgicala.
- Nu poti indeparta toata murdaria (de exemplu, un ghimpe, un ciob de sticla sau alt corp strain) din rana sau rana a fost cauzata de ceva foarte murdar si ruginit.
- Taiatura este la nivelul fetei.
- Taietura este adanca si murdara si nu stii cand ai facut ultimul rapel de tetanos sau au trecut > 5 ani.
- Rana este de la o muscatura de animal.
- Exista semne de infectie a pielii.
- Zona ranita se simte amortita.
Suna imediat la 112
- Taietura continua sa sangereze chiar si dupa ce ai aplicat presiune timp de 10 minute.
- O parte a corpului, ca de exemplu un deget, a fost taiata. Pune partea vatamata intr-o punga de plastic. Pune punga intr-un recipient cu gheata.
Cand incepe sa se vindece taiatura
Taieturile mici vor forma o crusta (coaja) si se vor vindeca in cateva zile. Coaja ajuta la protejarea ranii de murdarie si germeni, in timp ce pielea noua creste dedesubt. Odata ce s-a format coaja, nu mai este nevoie sa folosesti pansament.
Desi atunci cand rana se vindeca si se formeaza coaja poate sa apara mancarime, cel mai bine este sa nu te scarpini si sa nu rupi coaja. Coaja va cadea singura, lasand in urma noua piele care s-a format dedesubt.
Preventie
Oamenii foarte activi si copiii se ranesc mai des decat alte persoane. De asemenea, riscul este mai mare in cazul persoanelor in varsta care pot avea o piele mai subtire si mai fragila.
Iata cateva lucruri pe care le poti face pentru a reduce riscul de taiaturi minore:
In bucatarie
- Taie departe de degete si asigura-te ca tai pe o suprafata plana.
- Pastreaza intotdeauna cutitele la loc sigur, intr-un sertar sau intr-un stativ special.
- Nu merge cu cutitul indreptat catre tine - tineti-l langa tine, indreptat in jos - si nu fugi niciodata cu un cutit in mana.
- Nu lasa cutitul pe marginea unei suprafetei de lucru.
- Nu pune niciodata un cutit in chiuveta impreuna cu alte vase. Deoarece este ascuns, riscul de a te taia in lama este mare.
- Nu supraestima deschiderea unei cutii de conserve, direct sau cu ajutorul unui dispozitiv special. Fii atent cand scoti capacul, astfel incat marginile zimtate ale cutiei si ale capacului sa nu se atinga de piele. Cand ai terminat cu cutia, asigura-te ca ai aruncat-o la cos in siguranta.
- Razatoarea si mandolinele sunt instrumente de feliere concepute pentru viteza si precizie. Datorita rapiditatii folosirii lor, exista un risc mare de a-ti taia buricul (varful) degetelor. Foloseste o aparatoare de mana si lasa nefeliata ultima bucata din fruct sau leguma.
Alte masuri de preventie a ranirilor minore:
- Poarta echipament de protectie pentru bricolaj si gradinarit, cum ar fi manusi, protectie pentru picioare si protectie pentru ochi.
- Poarta echipament de protectie cand practici sport.
- Examineaza-ti zilnic picioarele si consulta regulat un specialist podiatru daca ai diabet zaharat.
- Daca ai pielea subtire si fragila, ai grija sa o protejezi impotriva ranilor cauzate de obiecte ascutite sau de mobilier.
- Ai grija ca cei mici sa fie feriti de cazaturi, taieturi cu obiecte ascutite, lovirea de coltul mobilierului sau de usi care se inchid prin trantire.
- La joaca afara, cel mic trebuie sa poarte incaltaminte.
- Fii atent ca adolescentii sa nu se taie cu cutitele ascutite.
Surse de informatie:
- www.mayoclinic.org
- www.webmd.com
- www.healthdirect.gov.au
- www.hopkinsmedicine.org
- www.hopkinsallchildrens.org