La clinica CMU Băneasa, parte din Campusul Medical CMU, s-a efectuat prima puncție biopsie cu vacuum ghidată ecografic din mediul privat. Este o procedură foarte sigură, prin absorbția fragmentelor de țesut și a colecțiilor de sânge printr-o metodă aspirativă.
Față de procedura clasică, avantajul este rezultatul mai precis. În plus, prin această investigație se marchează zona din care s-a efectuat biopsia, permițând și eventuala intervenție chirurgicală ulterioară, dacă este necesară.
Confortul și beneficiile pacientului sunt maxime, iar recuperarea este imediată.
Procedura a durat aproximativ o oră, pacienta a suportat foarte bine actul intervențional și a plecat din clinică la aproximativ 30 minute de la terminarea procedurii complete, având o stare generală foarte bună.
“CMU Băneasa se specializează în intervenţii din ce în ce mai complexe, atât în ceea ce priveşte biopsiile, cât şi pe partea de oncoplastie. Suntem pe cale să trasformăm CMU Băneasa în primul centru de excelență al sânului din domeniul privat, oferind tehnică medicală de vârf susţinută de aparatură de top”, Nirvana Georgescu, director medical adjunct.
Felicităm echipa medicală
- Dr. Anca Plotoagă, medic specialist imagistică-ecografie
- Dr. Adina Chiriță, medic primar imagistică-ecografie
- Dr. Cristian Rădoi, medic primar obstetrică-ginecologie
- Dr. Monica Ștefan, medic medicină generală.