Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Pauza de masă și importanța ei în cadrul zilei de lucru

Articol de Andreea Bădoiu Editor
Atunci când sarcinile de la birou sau ritmul de lucru ne copleșesc, alegem des să renunțăm la pauza de masă de la birou sau să luăm o gustare în timp ce lucrăm. Specialiștii spun, însă, că pauza de prânz nu ar trebui neglijată, dacă ne dorim să rămânem productivi și echilibrați mental.

Pauza de masă îmbunătățește productivitatea și dă timp creierului să se „regrupeze”

De obicei, când ne gândim la a ne reîncărca forțele pentru a rămâne productivi la muncă, ne gândim mai mult la perioada de după încheierea programului de lucru. Numeroase cercetări au fost efectuate de-a lungul timpului pentru a studia cum pot angajații să se recupereze eficient pentru a fi productivi a doua zi la birou, însă nu atât de mulți specialiști au studiat un element esențial – pauza de masă ca element care ajută la refacerea echilibrului mental și a energiei.

Un studiu publicat în Academy of Management Journal notează că deși activitățile care necesită un nivel susținut de energie contribuie semnificativ la nivelul de oboseală pe care angajații îl resimt la finalul zilei, atunci când angajații au un anumit grad de autonomie în a-și lua pauzele și desfășoară activități care au ca scop îndeplinirea unor nevoi psihologice (competență, apartenență etc), efectul este atenuat. Pe măsură ce angajații au o autonomie mai mare în a-și lua pauza de masă, pe atât sarcinile îi obosesc mai puțin. Această independență oferită angajaților este atât de importantă, notează studiul, că nu există o diferență importantă în gradul de relaxare obținut între luatul pauzei de masă în mod normal și practicarea unor exerciții de relaxare în pauza de masă, cu mențiunea că o distincție apare atunci când angajații nu se pot relaxa nici în pauza de masă.

De asemenea, un studiu efectuat de EzCater arată că problema pauzei de masă nu este o exagerare. 78% dintre angajații participanți la sondaj au declarat că simt că pauza de masă le îmbunătățește productivitatea și 1 din 10 angajați preferă să nu-și ia pauză de masă deloc (70% dintre respondenți au declarată că mănâncă în timp ce lucrează, cel puțin o dată pe săptămână). În ceea ce privește distribuția pe generații, 48% dintre Boomeri au declarat că nu mănâncă niciodată prânzul stând la birou, în timp ce doar 26% dintre angajații Millennials text și numai 10% dintre angajații Gen Z au spus că fac la fel. Studiul mai consemnează și că 1 din 5 angajați Gen Z preferă să nu-și ia pauza de masă ca să termine treaba mai repede, iar 19% consideră că sunt prea multe întâlniri stabilite la ora la care ar trebui să fie pauza de masă (pentru Millennials, procentul urcă la 26%). Despre ce fac angajații în pauza de masă, EzCater consemnează că 46% dintre participanții la studiu au declarat că stau pe rețelele sociale, 27% preferă să citească știrile, 24% se uită la un film sau la televizor, iar 16% aleg să citească o carte.

O cercetare efectuată de Tork a analizat impactul pauzei de masă asupra angajaților americani și a descoperit că cei care iau pauza de masă zilnic înregistrează scoruri mai mari la nivel de satisfacție, implicare la locul de muncă, retenție și posibilitatea de a recomanda compania unui prieten. 20% dintre participanții la studiul Tork ezită să-și ia pauza de masă pentru că au impresia că acest lucru îi va face pe manageri să-i perceapă ca angajați leneși, iar 13% se tem că vor fi judecați de colegi. 38% dintre angajații americani au mai declarat că nu se simt încurajați să-și ia pauzele de masă. De cealaltă parte 22% dintre liderii de companii care au făcut parte din studiu spun că sunt de părere că angajații care își iau pauzele de masă regulat muncesc mai puțin.

Pe zona de beneficii ale pauzelor de prânz de la muncă, și un studiu apărut în jurnalul Workplace Health & Safety consemnează că angajații care iau pauze sunt mai productivi, mai creativi și mai implicați în munca lor. În plus, specialiștii mai notează că pauzele de masă dau timp creierului să se „regrupeze” și să găsească mai eficient soluții la problemele pe care angajatul trebuie să le rezolve la job. De asemenea, și efectele negative fizice ale muncii la birou sunt reduse odată cu luarea pauzei de masă (chiar și dacă este scurtă) – este redus timpul stat pe scaun, timpul petrecut în fața ecranului, este îmbunătățită circulația sângelui și scade nivelul de tensiune musculară.

Cum să te asiguri că iei pauza de prânz zilnic

Zilele de lucru sunt adesea imprevizibile, iar volumul de muncă poate fi uneori descurajant. Chiar dacă pauza de prânz poate părea uneori o inconveniență, ea aduce în mod clar beneficii, iar cu strategiile potrivite te poți asigura că faci tot posibilul să o transformi în regulă în fiecare zi de muncă:
Ia prânzul „vizibil”. Una dintre cele mai eficiente metode ca să te asiguri că pauza ta de masă este respectată este să iei prânzul vizibil. Dacă te vor vedea că mânânci și te relaxezi, managerii sau colegii au șanse mai mici să te deranjeze. Dacă lucrezi de la distanță, poți seta o notificare care să-ți anunțe colegii și șefii că ești în pauza de masă într-un anume interval. Evită situațiile în care alegi să mănânci prânzul la birou sau într-un videocall. Dacă ești lider sau manager, poți adopta o tactică similară în echipele pe care le conduci, astfel încât toată lumea să știe că anumite intervale sunt rezervate mesei. 

Evită întâlnirile la prânz. Încearcă pe cât posibil să eviți să-ți pui întâlniri în jurul orei în care mănânci, de obicei, prânzul. Dacă îți umpli ziua de întâlniri și ședințe, șansele să sari peste pauza de masă sunt foarte mari. Chiar și stabilirea unei politici interne în acest sens în companie poate ajuta, astfel încât toată lumea să fie mai puțin tentată să-și pună întâlniri la prânz.

Prânz cu colegii. Vei fi mai nerăbdător să iei prânzul dacă îl transformi într-o experiență plăcută. Discută cu colegii să luați prânzul împreună sau, dacă ești în ipostaza managerului sau liderului, organizează des prânzuri comune în care să participe angajații. Pe lângă oportunitatea de socializare, îi vei ajuta să-și „fixeze mental” un obicei sănătos de a lua prânzul regulat. Dacă organizația este prea mare, atunci vă puteți organiza în grupuri mici care să facă acest lucru.

Prioritizează pauza de prânz. Când sarcinile pe care le ai de rezolvat sunt multe, e foarte ușor să neglijezi pauza de prânz. Încearcă să prioritizezi un anumit interval din zi în care să iei masa, chiar dacă este mai la îndemână să continui să lucrezi (mai ales dacă lucrezi de la distanță). 

Reamenajează spațiul de lucru. Dacă ești în ipostaza managerului, poți să-ți încurajezi angajații să ia pauze de masă prin rearanjarea birourilor, astfel încât să incluzi locuri confortabile pentru luat masa, departe de spațiile de lucru propriu-zise. Asigură-te că oferi toate dotările necesare pentru ca pauza de prânz să fie o experiență plăcută pentru angajați.

Devino un exemplu. Dacă ești manager sau lider și sari peste pauza de masă sau mănânci „pe tastatură” în timp ce lucrezi, șansele sunt mari ca și angajații tăi să facă la fel. Dacă vrei ca angajații să aibă un stil de viață sănătos și să-și respecte pauza de masă, poți începe prin a respecta tu aceste reguli. În plus, dacă vei alege să mănânci împreună cu angajații, s-ar putea să creezi un sentiment mai mare de coeziune și să îmbunătățești colaborarea în echipă. În plus, scazi șansele să fii perceput ca un șef intangibil și rigid.

Creează provocări. Un mod prin care poți încuraja angajații să ia pauza de prânz este să creezi mici „provocări” ca să faci acel moment atractiv. Încurajează-i să-și documenteze prânzul zilnic și eventual poți face un panou lunar cu cele mai apetisante imagini, o pagină de Instagram în care să postați pozele sau alte metode prin care să transformi experiența în una distractivă. Dacă vrei să duci lucrurile și mai departe, poți premia simbolic angajatul cu cea mai votată poză în luna respectivă.

Surse de informații:

  • Studiu Tork 
  • Studiu EzCater 
  • https://www.jstor.org/ 
  • https://journals.sagepub.com/ 
  • https://www.worklife.news/ 
  • https://hbr.org/ 
  • https://www.forbes.com/ 
  • https://www.cnbc.com/