Cand medicul este chemat sa ajute un pacient fragil, atat ca urmare a varstei, a bolii maligne avansate si a tulburarii psihice care-l face extrem de vulnerabil, lucrurile devin infinit mai complicate. Acest caz vorbeste despre compasiune, daruire profesionala si respectul pe care-l merita dragostea purtata parintilor.
„Tata are toata dragostea mea!”
Intre tata si fiica exista mereu o legatura afectiva speciala, fireasca. Maturitatea copilului nu o reduce, ba chiar din contra, iar atunci cand exista suferinta, suportul oferit parintelui devine, pentru acesta, vital.
„Tata merita toata dragostea mea, iar suferinta lui este coplesitoare pentru mine, astfel ca as fi facut orice sa pot sa-l ajut si sa-l stiu bine. Diagnosticul sever pe care l-a primit, venea peste o suferinta veche de mai bine de 30 de ani. Tata are tulburare afectiva bipolara, iar asta facea ca orice investigatie si tratament de care ar fi avut nevoie sa fie infinit mai dificile pentru el. Imi este greu sa spun cat de tare ma durea pe mine suferinta lui, si cea fizica, si cea psihica. De asta pot sa afirm, in numele meu, dar si al tatalui meu ca doctorul Silviu Makkai ne-a daruit speranta si putere sa trecem peste acele momente dificile”, s-a confesat Lőrincz Csilla, fiica lui Berekmeri Árpad, in varsta de 73 de ani, pacientul doctorului dr. Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generala la Spitalul Regina Maria din Brasov.
Probleme lui Berekmeri Árpad au inceput in februarie 2022. Initial toti au crezut ca scaunele cu sange si durerile sunt provocate de hemoroizi. Tratamentele locale nu au adus nicio ameliorare astfel ca Berekmeri Árpad a fost supus unei colonoscopii. Diagnosticul a fost dur: tumoare maligna la colonul sigmoid. Tumora era voluminoasa, bloca lumenul intestinal si , risca sa produca o ocluzie intestinala si era sangeranda, iar tratamentul impunea o interventie chirurgicala de urgenta, intr-o prima etapa, urmata de chimioterapia adjuvanta.
„Cea mai mare problema era sa gasim un medic care sa vrea sa aiba rabdare cu tata. Suferinta lui fizica o agrava pe cea psihica si daca nu gaseam repede medicul potrivit, viata tatei ar fi fost in real pericol. Am plecat de la ideea de a merge undeva in strainatate. Eram foarte debusolata si ingrijorata, atunci cand o cunostinta mi-a povestit despre propria experienta cu doctorul Silviu Makkai-Popa de la Spitalul Regina Maria din Brasov. Nu am mai cautat nimic altceva si am decis sa mergem la dumnealui. De la prima intalnire am stiut ca este salvarea mea si a tatalui meu! Cand un medic intelege dragostea si grija pe care o porti parintelui tau, ai dintr-o data incredere deplina in el”, ne-a spus Lőrincz Csilla, iar din glasul ei se intelegeau emotia si bucuria binelui de acum.
Tulburarea bipolara
Tulburare a creierului care provoaca si intretine modificari ale dispozitiei si tonusului psihic, tulburarea bipolara este o afectiune care poate influenta negativ capacitatea de functionare a unei persoane. Una dintre caracteristicile acesteia este experimentarea unor stari emotionale foarte intense care alterneaza de la exagerat de entuziaste si euforice, insotite de agitatie, cu cele de profunda depresie si tristete. Aceste extreme alterneaza cu perioade de dispozitie neutra.
Variatii de dispozitie apar si la persoanele care nu au aceasta afectiune, dar in cazul lor dureaza ore sau zile si sunt justificate de un context firesc. In situatia celor cu tulburare bipolara comportamentul tinde spre extrem (euforie sau tristete) fara ca acestea sa aiba o cauza contextuala, desi factori externi, evenimente, suferinte fizice si emotionale pot declansa episoadele de agitatie sau depresie. Toate acestea fac extrem de dificila interactiunea cu acestia si adaptarea lor emotionala la situatia in care se afla.
Tulburarea bipolara poate avea mai multe stadii, in care starile extreme se manifesta cu intensitate si durata variabila. Aceste persoane sunt extrem de anxioase, pot manifesta deficit de atentie, concomitent cu perioade de efuziune cand devin energice si entuziaste, alternand cu perioade de tristete accentuata, disperare si iritabilitate, asociata cu lipsa de energie. In formele mai severe, oameni se confrunta cu reactii si comportament dezorganizat. Aceste etape emotionale se pot schimba brusc si dureaza mai multe zile la rand, uneori de ordinul saptamanilor.
Simptomele tulburarii bipolare se imbunatatesc prin tratament adecvat, dar iesirea din rutina, factori care intervin asupra starii de confort emotional, o patologie organica, ii pot dezechilibra profund.
Un pacient fragil
Berekmeri Árpad a fost operat in aprilie 2022 la Spitalul Regina Maria din Brasov. Operatia a fost realizata de dr. Silviu Makkai-Popa si a fost un succes. Pe toata durata spitalizarii acesta a fost insotit de fiica lui, care l-a ajutat sa fie calm, focalizat pe ceea ce se intampla, cooperant si sa pastreze un tonus psihic echilibrat si pozitiv.
„Exista mereu o cale de comunicare intre medic si pacient. Cred ca din comunicare se naste increderea pacientului in medic, de care si medicul are nevoie pentru ca la rezolvarea unei probleme participa amandoi si medicul, si pacientul. Parerea mea este ca pacientul trebuie informat despre problema lui de sanatate, cu onestitate. Consider ca un medic, in relatia cu pacientul trebuie sa fie bland si deschis si sa isi adapteze discursul astfel incat sa obtina participarea pacientului, increderea lui. Ma focalizez pe viitor, pe unul pozitiv, ca sa fac din procesul tratamentului chirurgical doar o etapa necesara pentru a redobandi starea de bine, dar atunci cand tratezi un pacient fragil, trebuie sa fii foarte prudent, sa te plasezi in locul lui, sa-i intelegi si, mai ales, sa-i accepti emotiile, teama si ingrijorarea. Rabdarea fata de pacient poate face diferenta, dar si capacitatea de a intelege si de a respecta sentimentele de afectiune ale celor din familia pacientului. Uneori dragostea lor iti poate fi un aliat!”, puncteaza doctorul Silviu Makkai.
Prima etapa a tratamentului a fost interventia chirurgicala. A fost aleasa abordarea laparoscopica, pentru a limita la minimum riscurile si suferinta postoperatorie. Inainte de procedura chirurgicala au fost efectuate toate investigatiile necesare, inclusiv examen RMN. Pe tot parcursul pregatirii pentru operatie, Berekmeri Árpad a fost insotit de fiica sa.
„Am ales ca fiica sa fie mereu alaturi de pacient, pentru ca i-a oferit acestuia suportul de care avea nevoie din punct de vedere emotional, iar asta a facut ca acesta sa fie comunicativ, atent si sa existe un dialog perfect intre noi. La fiecare situatie ne-am adaptat din mers, dar totul a decurs bine, fara niciun fel de incidente. Am acordat mare atentie starii psihice si am inteles perfect preocuparea pe care o avea pentru starea lui de sanatate. E firesc sa fim ingrijorati, mai ales in fata unui diagnostic sever, rolul meu fiind acelea de a-i insufla incredere si de a-l asigura ca va trece cu bine peste operatie. I-am spus ca dupa interventie va fi bine, ca durerea postoperatorie, de care oamenii se tem destul de tare, nu o sa existe si ca se va simti de indata mai bine”, a completat doctorul Silviu Makkai.
Ce a ocolit sa spuna doctorul Silviu Makkai a fost legat de responsabilitatea asumarii actului medical, atunci cand oferi garantii pacientului, pentru a-l sustine si incuraja inainte de operatie, desi am incercat sa provocam o marturisire. „Asumarea este rolul meu, dar nu despre asta vorbim aici!”, a raspuns scurt, zambind.
Interventia laparoscopica
Scopul operatiei a fost acela de a indeparta portiunea de intestin afectata de tumora, iar ulterior refacerea tubului digestiv. Solutia laparoscopica, desi in acest caz a fost una complexa, care a implicat indepartarea segmentului sigmoid al intestinului gros, portiunea anatomica care face legatura dintre colonul descendent si rect. Tumora canceroasa era localizata la circa 40 de centimetri de marginea anala, colectomia realizandu-se cu margini de siguranta oncologice.
„Complexitatea interventiei vine din proceduri de indepartare a ganglionilor cu potential tumoral, pozitionati de-a lungul vaselor de sange. Limfadenectomia trebuie realizata corect, fara a periclita buna vascularizatie a segmentelor de tub digestiv ramase, pentru ca o vascularizare deficitara afecteaza functia. Interventia a fost laborioasa, dar am pastrat functia colonului, in conditiile in care am eliminat toate structurile care puteau avea dezvoltare maligna”, explica doctorul Silviu Makkai.
Pacientul s-a recuperat foarte repede. Disconfortul si durerea postoperatorie au fost minime, functiile intestinale s-au reluat normal, astfel ca Berekmeri Árpad a putut pleca din spital a patra zi dupa operatie, in stare buna.
Polipi intestinali cu potential malign
Pentru a intelege ce este, de ce apare si cum evolueaza cancerul colorectal, sunt utile cateva informatii despre structura si functia normala a colonului si rectului.
Colonul si rectul formeaza intestinul gros, parte din sistemul digestiv, cea mai mare parte a intestinului gros este alcatuita din colon, un tub muscular lung de aproximativ 1,5 metri, format din mai multe segmente.
- Prima sectiune este colonul ascendent, care continua intestinul subtire si care incepe cu o „punga” numita cecum in care ajung alimentele nedigerate din intestinul subtire si este situat in partea dreapta a abdomenului.
- Al doilea segment este colon transvers, care trece prin abdomen de la dreapta la stanga.
- A treia sectiune este colonul descendent aflat intr-o pozitie simetrica cu cel ascendent pe partea stanga.
- Al patrulea segment este colonul sigmoid, numit asa pentru ca are forma literei S si face legatura cu rectul, ultimul segment al intestinului gros care se deschide in exterior la nivelul anusului.
Colonul are functia de a absorbi apa si sarea din materia alimentara ramasa dupa ce trece prin intestinul subtire. Deseurile ramase, dupa trecerea prin colon ajung la nivelul rectului, care are o lungime de circa 15 centimetri si este depozitat pana la eliminare, prin defecatie.
Marea majoritate a cancerelor colorectale se formeaza pe mucoasa interioara a intestinului gros si au forma unor polipi. Unele tipuri de polipi evolueaza lent, in decursul a mai multi ani spre cancer. Totodata nu toti polipii intestinali vor degenera in tesut malign, riscul depinzand de tipul acestora.
- Polipi adenomatosi (numiti si adenoame) se transforma uneori in cancer. Din acest motiv, adenoamele sunt considerate o afectiune precanceroasa, ceea ce inseamna ca ar putea genera formatiuni tumorale maligne.
- Polipi hiperplazici si inflamatori sunt mai des intalniti, dar riscul de a produce formatiuni neoplazice maligne este practic nul.
Polipii cu potential de malignizare pot fi identificati si indepartati inainte de a evolua in procese tumorale maligne. Pentru asta este necesara efectuarea periodica a colonoscopiei de screening, atat la barbati, cat si la femei, incepand cu varsta de 50 ani si continuata pana la 70-80 ani. In anumite situatii, cum ar fi istoricul familial de cancer colorectal sau unele afectiuni asociate (boala Crohn, anemia din cauze neidentificate, polipi colonici identificati anterior), colonoscopia, ca metoda de screening, este indicata de la varste mai mici.
O viata normala
Conform procedurilor, la 20 de zile dupa interventia chirurgicala laparoscopica, Berekmeri Árpad a inceput terapia adjuvanta. Acesta a trecut printr-o in ziua de dinaintea primei sedinte de chimioterapie printr-o mica interventie in care s-a montat camera de chimioterapie.
Pentru administrarea tratamentului chimioterapic este ideala folosirea unei vene de calibru mare, astfel incat medicamentele sa se dilueze imediat intr-un volum mare de sange, iar efectul toxic asupra vasului sa fie evitat. Camera de implantare este formata dintr-un port de mici dimensiuni realizat din titan (compatibil cu organismul, neutru fata de investigatiile de tip CT sau RMN) si un cateter subtire. Printr-o incizie de 2 cm acesta se monteaza sub piele, iar cateterul este inserat in lumenul unui vas mare. Interventia este simpla, sigura si nu necesita spitalizare. Camera de chimioterapie va putea fi pastrata, fara riscuri, atat cat va fi necesar si face terapia mult mai sigura si mai usoara.
„Dupa operatie si tratament, tata s-a recuperat bine si are acum o viata normala. Meritul este al domnului doctor Silviu Makkai-Popa. Nu doar ca a fost un profesionist adevarat, dar este un om bun si devotat. Compasiunea pe care a aratat-o, calmul pe care l-a avut mereu cand a vorbit cu tata, explicatiile formulate astfel incat tata sa le inteleaga, sa coopereze, perseverenta, modestia si corectitudinea… totul m-a impresionat profund. A fost alaturi de tata si de mine, pe tot parcursul tratamentului si ne-a sustinut pana la vindecare. De la prima intalnire, din aprilie, si pana azi, orice intrebare, solicitare sau sfat i-am cerut, am primit. Eu nu am mai intalnit un asa om!”, ne-a spus Lőrincz Csilla, fiica lui Berekmeri Árpad.
Cancerul colorectal poate fi vindecat. Conditia necesara pentru a se ajunge la acest final fericit este identificarea si tratarea bolii in stadiile primare. Screeningul si investigatiile in cazul in care apar simptome specifice (balonare, constipatia care alterneaza cu episoade diareice, urme de sange in scaun, durere abdominala constanta).
Consultant: Dr. Silviu Makkai-Popa, medic primar chirurgie generala