Cancerul colorectal se dezvoltă aproape întotdeauna din leziuni precanceroase numite polipi care se formează la nivelul colonului sau rectului. Testele screening pot depista polipii, astfel încât aceştia să fie rezecaţi înainte de a se transforma în cancer. Pe de alta parte, testele screening pot identifica un cancer colorectal într-un stadiu precoce, când tratamentul este cel mai eficient.
Când ar trebui să începi testarea?
- Ar trebui să începi testarea la vârsta de 50 ani şi să continui apoi la intervale regulate. Totuşi, trebuie să fii testat mai devreme sau mult mai frecvent dacă:
- În familia ta au fost diagnosticate persoane cu polipi sau cancer de colon
- În trecut ai fost diagnosticat cu polipi sau cancer de colon
- Suferi de o boală inflamatorie cronică intestinală (colită ulcerativă, boala Crohn)
- Există mai multe metode de screening. Discută cu medicul gastroenterolog pentru a stabili când să începi testarea şi pentru a alege metoda cea mai potrivită pentru tine.
Societatea Americană de Gastroenterologie recomandă colonoscopia ca metodă preferenţială de screening şi prevenţie a cancerului colorectal.
Una dintre cele mai bune modalitati de a preveni cancerul colorectal este de a identifica si indeparta polipii inainte de a deveni cancerosi. Fa-ti o colonoscopie o data la 10 ani (pana la 75 de ani) daca esti supus unui risc mediu de boala; mai des, daca ai un istoric familial puternic, boala intestinala inflamatorie sau alti factori de risc. Colonoscopia este o metoda de detectare considerata standardul de aur. Dar daca nu poti tolera pregatirea sau procedura, sigmoidoscopia flexibila si testele pentru hemoragii oculte in materiile fecale reprezinta alte optiuni.
Cancerul colorectal - statistici
- Reprezintă cea mai frecventă boală malignă digestivă şi a doua cauză de mortalitate generală prin cancer la ambele sexe; se estimează ca probabilitatea ca un individ să dezvolte acest cancer în cursul vieţii este de aproximativ 2.5%
- Atât polipii, cât şi cancerul colorectal sunt adesea asimptomatice până în stadiile avansate de boală
- Deşi apare frecvent după vârsta de 50 de ani, în ultimii ani s-a constatat o creştere semnificativă a incidenţei în rândul tinerilor