Si-a continuat rutina obisnuita. Pana intr-o zi, cand a simtit ca isi poate descarca sufletul. Era chiar Ziua de Paste. Atunci i-a povestit unei colege cat de ingrozita era, ca isi imagina ca o sa-i explodeze pantecul, ca era mult prea devreme, ca nu trecusera decat 7 luni de la prima cezariana. Colega, fiind medic ginecolog, a vrut sa stie cine a operat-o si cand a auzit ca este vorba despre dr. Hadi Rahimian, a asigurat-o ca operatia va rezista, ca va fi bine. I-a explicat ca medicii folosesc diferite stiluri de sutura si ca nu trebuie sa-si faca griji daca operatia a fost inchisa de dr. Rahimian.
O pierdere mult prea grea
Nicio mama, de fapt, niciun parinte nu ar trebui sa-si piarda copilul. Este ceva aproape de neconceput, si, totusi, se intampla. Primul bebelus al Irinei a rezistat mult prea putin timp inafara uterului. A venit pe lume total nepregatit, nu putea sa respire singur si, in ciuda tuturor eforturilor, nu a rezistat mai mult de 2 nopti. Greu de descris ce era in sufletul mamei, greu de imaginat ce se petrecea in inima tatalui. Fusesera pregatiti, stiau riscurile si cunosteau toate variantele. Realitatea a fost, insa, mult prea grea de suportat.
“Nici nu am putut sa il iau in brate, stateam doar acolo langa patutul lui, la incubator. El în burtica era binisor, domnul doctor ii vedea rinichii, ii vedea organele interne, dar cand a venit pe lume rinichii nu se mai vedeau la ecograf si organele vitale nu se dezvoltasera. Da, a fost foarte, foarte greu, mai ales cand am plecat, cand am iesit din spital. Tot timpul vedeam mamicile cum ies cu bebelusii si cu taticii pe usa din fata si noi am iesit amandoi singuri prin spate, nu mai stiu de ce am iesit pe usa din spate. Doamne, a fost crunt cand am plecat fara bebe”, ne-a spus Irina.
Prima data cand au aflat ca bebele nu este bine, Irina abia scapase de greturile specifice primului trimestru de sarcina. Erau la Iasi intr-o vacanta cand au ajuns la spital pentru ca incepuse sa sangereze. Acolo medicii au observat ca bebelusul are o vezica foarte mare, le-au spus ca nu e bine si ca trebuie sa discute cu medicul care le urmarea sarcina. Medicul ginecolog a observat si el ca bebe avea o malformatie renala severa, care il impiedica sa faca pipi, le-a spus ca nu a mai intalnit niciodata asa ceva si ca nu stie ce sa faca. I-a ajutat, insa, sa obtina cat mai repede o programare la dr. Hadi Rahimian, cunoscut pentru expertiza sa in gestionarea sarcinilor complicate.
“Cand a vazut si domnul doctor Rahimian, a cerut o amniocenteza sa fie sigur si sa vada si daca problema medicala e genetica sau nu. Apoi ne-a spus si dansul ca este ceva dificil, insa nu a dat din umeri in niciun caz. Ne-a zis ca fie mergem mai departe, fie ne oprim, ca dansul este de acord sa opreasca sarcina din evolutie daca noi ne dorim acest lucru, iar daca mergem mai departe, tot timpul ne-a spus, tot timpul ne-a informat sa ne asteptam si la ce e mai rau. Mereu ne spunea ce inseamna sa pastram sarcina. Si nu am vrut sa luam noi decizia, nu am putut sa fac asta”, ne-a marturisit Irina, care a preferat sa vorbeasca despre incercarile si greutatile prin care ea si sotul ei au trecut la prima sarcina, in speranta ca poate experienta lor va ajuta si alti parinti.
Lupta contracronometru cu destinul
Faptul ca bebelusul nu putea face pipi influenta negativ cantitatea de lichid amniotic, esential pentru dezvoltarea corecta a fatului. Era o problema care venea cu numeroase riscuri si posibile complicatii la rinichi dupa nastere, printre care nefrita sau diverse alte probleme care pot fi dezvoltate din cauza unor rinichi nefuncționali. Exista chiar riscul sa aiba nevoie de dializa sau transplant renal. Dr. Hadi Rahimian le vorbea la fiecare control despre toate aceste riscuri, astfel incat cei doi parinti sa fie cat mai pregatiti.
Dupa incheierea primului trimestru de sarcina, Irina a avut aproape tot timpul lichid amniotic zero. Exista si o denumire stiintifica pentru lipsa sau reducerea semnificativa a lichidului amniotic – oligoamnios sau oligohidramnios. Cum spuneam, vorbim despre o afectiune serioasa deoarece lichidul amniotic este considerat sistemul de sustinere a vietii bebelusului. Cu cat apare mai devreme in sarcina, cu atat prognosticul este mai rezervat.
La inceput, lichidul amniotic contine in mare parte apa cu electroliti. Apoi, odata cu evolutia sarcinii, compozitia se schimba, numarand proteine, carbohidrati, lipide si uree. In a doua jumatate a sarcinii bebelusul este principalul producator de lichid amniotic, cu ajutorul rinichilor si plamanilor. Pe masura ce acesta se dezvolta, produce mai multa urina, iar cantitatea de lichid amniotic atinge un varf la aproximativ 32-34 de saptamani de gestatie.
Lichidul amniotic indeplineste multiple functii esentiale:
- Ofera copilului libertatea de a se misca, permitand astfel dezvoltarea sistemului musculo-scheletal;
- Previne orice compresie asupra cordonului ombilical: presiunea prea mare ar putea intrerupe aportul de hrana si oxigen de la mama;
- Mentine copilul cald si mentine o temperatura constanta;
- Mentine umiditatea;
- Contribuie la dezvoltarea tractului gastrointestinal, atunci cand este inghitit de fat;
- Fatul inspira si expira lichidul amniotic, fapt care stimuleaza dezvoltarea plamanilor;
- Actioneaza ca o bariera impotriva infectiei fetale a mediului intra-amniotic, oferind si protectie impotriva loviturilor, de exemplu in cazul in care mama cade.
Pentru a-l ajuta pe bebelus sa se dezvolte cat mai bine in uterul mamei, dr. Hadi Rahimian a facut mai multe interventii intrauterine, majoritatea pentru a completa cantitatea necesara de lichid amniotic. A fost alaturi de tanarul cuplu, incercand orice solutie posibila, explicand cu rabdare fiecare optiune, fiecare risc, fiecare sansa, oricat de mica.
“Tot timpul faceam eu infuzie, pentru ca, desi domnul doctor ii pusese un sunt acolo lui bebe, nu mai aveam deloc lichid amniotic. Si cu toate ca imi punea lichid cam la 2 saptamani, imediat in 3 zile, maximum se ducea, probabil pentru ca bebe manca, dar nu mai facea pipi. Si am continuat asa pana in saptamana 32 de sarcina, cand domnul doctor mi-a spus ca trebuie sa-mi faca o cezariana de urgenta”, isi aminteste Irina, care la fiecare control mergea pregatita pentru a fi internata in caz ca era necesar.
Cand s-a trezit din anestezie, Irina a aflat ca baietelul ei era sus la Neonatologie. Nu putea sa respire singur, era intubat si conectat la aparate. Sotul i-a spus ca primise o nota foarte mica la scorul Apgar, de 2 ori. “Eu facusem si injectiile cu dexametazona, ma pregatise domnul doctor dinainte, dar bebele a venit total nepregatit, adica nici nu s-a adaptat la viata extrauterina”, ne-a spus Irina, adaugand ca socul a fost atat de mare incat nu si-a mai dorit sa incerce sa mai ramana insarcinata. Durerea si golul ramas erau de nesuportat.
O noua sansa, o noua speranta
7 luni mai tarziu au hotarat, insa, sa mai incerce. Si s-a prins din prima. Viata le-a oferit o noua sansa, o noua sarcina. Temerile si fricile ii insoteau mereu, la fiecare control. “Aveam niste emotii kilometrice. Si mirosul de acolo din maternitate ma trimitea inapoi in timp, foarte greu imi era. Pana nu il auzeam pe domnul doctor ca zicea «E bine», nu ma linisteam. Si dansul, tot timpul, dupa fiecare control, se uita la mine si-mi zicea «E bine»”, ne-a spus Irina, adaugand ca nu stie ce s-ar fi facut fara dr. Hadi Rahimian.
De data aceasta, sarcina nu a avut absolut nicio complicatie, insa Irina nu putea scapa de neliniste. Era nespus de fericita cand auzea ca bebelusul este bine, dar nu putea sa nu se gandeasca ca oricand putea sa apara ceva. Din fericire, totul a decurs normal, iar dupa implinirea a 38 de saptamani, a venit pe lume un baietel sanatos.
Cand si-a tinut baiatul pentru prima data in brate, lacrimile nu s-au oprit. Era sanatos. Respira puternic. Era tot ceea ce pierduse si tot ceea ce primise inapoi.
“Imi e greu sa explic in cuvinte magia, bucuria primelor momente de VIATA. Se simte mereu la fel de frumos, emotionant si simplu. Si cand descoperim si o poveste de așteptare altfel, in spate, cum este in cazul de fata, nu e decat o confirmare ca merita investita orice farama de speranta. Pentru ca probabil atunci cand ne e cel mai greu ca oameni, ca parinti sau fosti parinti, avem nevoie de aceste farame de speranta sa mergem mai departe”, ne-a declarat dr. Cristina Nafureanu, medic primar neonatolog in cadrul Maternitatii din Spitalul Baneasa.
Un nume cu o semnificatie aparte
Irina si sotul ei nu au stat prea mult pe ganduri cand au ales numele copilului. I-au pus numele medicului care a luptat pentru ei, pentru familia lor, pentru amintirea primului baiat si pentru viata celui de-al doilea. Nu pentru ca datora ceva, ci pentru ca acel nume devenise sinonim cu speranta.
„Unii oameni iti salveaza viata. Altii iti salveaza sufletul. Domnul doctor Hadi Rahimian a facut ambele. Nu am stiut cum sa-i mai multumesc domnului doctor si cum sa-i arat aprecierea noastra si m-am gandit ca copilul trebuie sa-i poarte numele, daca ne da voie, pntru ca, bineinteles, i-am cerut voie inca de la primul baiat. I-am spus, domnule doctor, daca il salvati, vreau sa va poarte numele”, ne-a explicat Irina, adaugand ca lor le-ar fi placut ca domnul doctor sa fie inclusiv nasul micului Hadi, insa le-a fost rusine sa-l roage. A propus, in schimb, echipa medicala, in sala de nasteri. Cu parere de rau, dr. Hadi a spus ca este mult prea ocupat sa fie un nas serios, dar ca poate fi nas onorific, ceea ce a bucurat-o nespus pe mama.
Micul Hadi, un baietel puternic si vesel
La aproape 4 luni de la nastere, micul Hadi se dezvolta normal, asemenea oricarui bebelus. “Este bine, e vanjos, este puternic si se dezvolta bine. Multumim lui Dumnezeu, nu are probleme”, ne-a spus Irina, adaugand ca momentan se lupta cu durerile de burtica din cauza colicilor si cu trezirile dese din timpul noptii. Reuseste sa doarma acum si ea si recunoaste ca a durat ceva acomodarea dintre ei doi.
“La inceput, in primele zile, in primele saptamani, cand nu stiam nimic despre el, eram si mai panicata, nu stiam cum sa-l linistesc si chiar nu dormeam. Ma mai ajuta sotul, dar acum stiu cum sa-l iau, ii stiu butoanele si mai dorm si eu”, ne-a explicat tanara mama.
In ceea ce priveste recuperarea dupa cezariana, Irina spune ca acum dupa a doua cezariana s-a recuperat mult mai repede: “M-am simtit foarte bine si prima data, dar acum a doua oara as putea spune chiar mai bine, desi ma asteptam sa fie mai rau si imi era foarte frica. Dar a fost mai bine. Dureri nu am avut. Poate ca si bebe m-a facut sa trec altfel peste”.
2 ani grei si un final fericit
Experienta Irinei si a sotului ei este un exemplu al rezilientei umane si al importantei relatiei dintre medic si pacient. Irina spune ca nu a mai intalnit niciun medic asa cum este dr. Hadi Rahimian si ca ar trebui sa existe mai multi medici ca el: “Pentru mine toata povestea asta care a durat 2 ani, ca au fost 2 ani la rand, m-a marcat. Si pot spune ca am intalnit un om exceptional care este domnul doctor Rahimian, pentru care am numai cuvinte de lauda si nu stiu cum sa fac sa spun tuturor cat este de bun domnul doctor”.
In ceea ce priveste pierderea suferita, mereu va simti o rana adanca. De cate ori se uita la micul Hadi nu poate sa nu se gandeasca la primul ei baiat. Dar spera ca, oriunde ar fi, primul ei baiat este bine si va avea grija de fratele sau.
“Cred ca intreaga echipa medicala devine mai puternica dupa astfel de povesti. Ne intoarcem pe sectie, la treaba, stiind nu doar ca speranta a batut iar frica, dar si ca este posibil, ca se poate. Si noi avem privilegiul sa vedem asta din randul intai”, conchide medicul neonatolog Cristina Nafureanu.
Pentru micul Hadi, Irina isi doreste sa devina medic, sa faca la fel de mult bine cum face si dr. Hadi Rahimian. Bineinteles, daca asta isi va dori si el, pentru ca, pana la urma, fiecare decide ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare.
