„Oare cum va decurge nașterea?”
„Oare vor apărea complicații?”
„Voi face față travaliului?”
Acestea sunt cele mai frecvente îngrijorări care mi-au trecut prin minte pe toată perioada sarcinii cu fetița noastră și știu că multe mame au gândit și gândesc la fel ca mine. E o perioadă vulnerabilă pentru fiecare dintre noi, de aceea orice tip de suport e perceput ca pe un moment de triumf, satisfacție și recompensă.
Totuși, nu toate avem șansa de a celebra momentul venirii pe lume a puiului nostru. Sunt femei care trec printr-un distres puternic privind procesul nașterii, motiv care fură bucuria intrării în rolul de mamă. Aceste femei experimentează momentul nașterii ca fiind traumatic datorită intervențiilor medicale care au loc, felul în care aleg să nască (cezariană sau pe cale vaginală), naștere prematură, travaliu dureros și prelungit, internarea copilului în secția de terapie intensivă, senzația de lipsă de control în timpul nașterii sau modul în care sunt tratate de personalul medical. Toate aceste evenimente accentuează incertitudinea mamei și amplifică sentimentul de neputință și neajutorare.
Ce înseamnă trauma în momentul nașterii?
Manualul de diagnostic al tulburărilor mintale descrie trauma ca experimentarea unui eveniment în care a fost implicată moartea cuiva, amenințarea cu moartea, o vătămare serioasă sau o periclitare a integrității corporale proprii sau a altora, motiv pentru care persoana în cauză răspunde cu o frică intensă sau oroare. De asemenea, trauma mai e descrisă uneori ca pe un stresor puternic care poate genera comportamente de evitare, stări fiziologice accentuate (iritabilitate, insomnie, stare de alertă etc) sau chiar retrăirea evenimentului sub formă de amintiri, coșmaruri sau flashback-uri. Aceleași lucruri se întâmplă și în cazul nașterilor traumatizante. Nu de puține ori mamele care au trecut printr-o astfel de experiență susțin că le e teamă să mai nască în viitor, întâmpină dificultăți relaționale, au o imagine de sine distorsionată, resping contactul fizic cu partenerul, prezintă dificultăți de relaționare cu bebelușul lor și uneori le revin imagini în minte cu privire la travaliu sau la nașterea în sine.
Care este efectul traumei asupra mamei?
Aceste simptome pot avea un impact atât de puternic încât pot declanșa tulburări de anxietate, depresie post-partum sau chiar tulburări asociate traumei și factorilor de stres. O mamă care a trecut printr-o naștere traumatică are nevoie să își explice ceea ce s-a întâmplat, iar dacă nu are posibilitatea să facă asta ea va încerca să se protejeze de amintirea emoțiilor traumatice prin evitarea factorilor declanșatori. Astfel de comportamente de evitare pot fi ocolirea discuțiilor despre naștere, amânarea consultațiilor la ginecolog, evitarea vizionării programelor televizate despre naștere sau despre proceduri medicale în general etc. Pot apărea amintiri intruzive cu privire la acel eveniment sub formă de imagini sau coșmaruri asociate cu anxietate sporită și o inabilitate de a ne aminti părți din naștere. Problemele cu somnul, schimbările de dispoziție, panica, dificultățile de concentrare, gânduri legate de frica de moarte sau chiar accesele de furie îndreptate către partener sau copil mai pot fi simptome pe care o mamă cu tulburare de stres post-traumatic le poate avea.
Cum pot cei dragi ajuta?
Toate aceste gânduri, emoții, senzații, alături de problemele de relaționare cu membrii familiei și neîndeplinirea așteptărilor cu privire la naștere afectează negativ stima de sine a mamei. În astfel de momente ea are nevoie să fie susținută pentru a reuși să facă mai ușor tranziția de la rolul de femeie către cel de mamă. Să nu uităm că femeia care până acum a fost doar fiica mamei sale devine în momentul nașterii mama copilului său, căpătând o nouă identitate. Acest lucru implică învățarea unor abilități de la zero, ce nu vin întotdeauna împreună cu instinctul matern, la care se mai adaugă și efortul de a gestiona încărcătura emoțională pre și postnatală. Așadar, fie că este vorba despre însoțirea mamei la consulturi medicale, despre preluarea sarcinilor casnice sau despre oferirea de încurajări constante, suportul celor din jur și în special a partenerului este vital. Disponibilitatea și prezența acestora pe tot parcursul integrării noului membru al familiei oferă încrederea și siguranța de care orice mamă are nevoie la început de drum.
În cazul în care starea psihică a mamei este grav afectată e important ca aceasta să fie îndreptată către un specialist care să o ghideze prin această etapă dificilă și să îi ofere suport profesional. Psihoterapia este o metodă eficientă în tratarea tulburărilor de anxietate, depresie și a celor din spectrul tulburărilor de adaptare. Aceasta urmărește reducerea amintirilor și emoțiilor asociate traumei, o ajută pe mama să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat în așa fel încât să îi permită să își continue viața. De asemenea, implică învățarea unor tehnici de relaxare pentru a ameliora starea generală de anxietate, respectiv tehnici de abordare a realității printr-un filtru mintal mai realist.
Viața după naștere
Deși majoritatea cazurilor de tulburări din spectrul dificultăților de adaptare necesită intervenție psihologică, trebuie să avem în vedere și modalități prin care să putem preveni o posibilă traumă. Multe dintre mame acuză faptul că nu sunt informate cu privire la ce se întâmplă cu corpul lor sau ce decizii se iau în legătură cu bebelușul lor în momentul nașterii, motiv pentru care se simt neglijate, neajutorate și anxioase. Studiile arată că interacțiunile personalului medical (moașe, asistente, medici) cu mama în timpul travaliului influențează pozitiv sentimentul de control asupra experienței nașterii. Mai mult, informarea cu privire la procedurile medicale și oferirea oportunității mamei de a alege și de a lua decizii contribuie la o experiență pozitivă și sănătoasă de naștere. Este important ca personalul medical să ofere validare mamei aflate în noua poziție, respectiv aceea că va ști să răspundă nevoilor copilului ei în mod adecvat și să o susțină emoțional pe întreg parcusul șederii ei în spital.
Adevărul e că multe dintre noi ne confruntăm cu diferite frici în procesul de a deveni mame. Pentru unele femei nașterea devine cel mai frumos moment al vieții lor, împlinirea fanteziei avute încă din copilărie. Pentru alte femei ea poate reprezenta o dezamăgire sau chiar o experiență traumatică. Din păcate, nu tot timpul stă în controlul nostru să decidem demersul lucrurilor, așa cum nu putem controla viitorul sau momentele incerte și neașteptate ale vieții. Ce putem face în schimb este să privim către valorile noastre și către resursele pe care le avem în această etapă. Atunci când găsim acel licăr de speranță ca să facem față greului de acum vom găsi și curajul ca să mergem mai departe.
Surse
- R. L. Leahy S. J. Holland, L. C. McGinn. Treatment plans and interventions for depression and anxiety disorders (2012)
- J. S. Lonstein. Regulation of anxiety during postpartum period (2007)
- V. Schmied, E. Rakime, L. Wilkes, D. Jackson. Women’s perceptions and experiences of a traumatic birth: a meta-ethnography (2010)
- www.birthtraumaassociation.org.uk