Subiectul articolului de față nu este să stabilească dacă cei mici sunt sau nu ființe sexuale sau de la ce vârstă un copil care ar fi, inițial, inocent și asexuat devine o ființă sexuală.
Obiectivul articolului este mult mai pragmatic: cum întâmpină un părinte curiozitățile sexuale ale copilului și cum își pregătește un părinte copilul pentru viața într-o societate invadată de sexualitate, unde pericole diverse, toate concrete, pândesc la tot pasul și pe toate canalele.
Cum se pregătește un părinte pentru curiozitatea sexuală a copilului său
Un părinte trebuie să fie conștient că, în era Tik Tok-ului, poate primi orice fel de întrebare din partea copilului, indiferent ce vârstă ar avea acesta. Nu e cazul să vă speriați - sunt întrebări, nu declarații de intenție. Copilul înregistrează însă răspunsurile afective pe care le vei avea la întrebarea lui și va înțelege de aici că sexualitatea este ‘ceva de speriat’.
Dacă niciun părinte nu poate fi pregătit cu un răspuns clar și prefabricat chiar pentru orice context, important este să-și clarifice față de sine propria atitudine față de curiozitățile sexuale ale copilului, ca să poată improviza în consecință și, mai ales, să fie coerent.
Părintele care azi improvizează o glumă în loc de răspuns, mâine oferă copilului un video educațional, iar poimâine devine sfătos și vorbește despre barză, se va discredita rapid și fără drept de apel în ochii copilului. Cel mic va înțelege că sexualitatea este un subiect greu și complex, misterios și foarte interesant de explorat, însă este un domeniu unde părintele nu e de mare folos.
În primul rând trebuie să fii conștient de faptul că de multe ori copilul întreabă pur și simplu pentru că nu înțelege mare lucru din procesele sexuale, nu neapărat pentru că simte nevoia organică de a avea anumite experiențe sexuale.
Nu îl lua în râs, nu minimaliza nici problemele și nici curiozitățile lui, dar nici nu e cazul să adopți un aer sever, formal sau solemn, nefiresc. În fond sexualitatea face parte din fiziologie.
Nu expedia problema altora, oferindu-i video-uri explicative și lăsându-l să-și găsească singur răspunsul, din video. Stai cu copilul și discută acest video.
De exemplu, s-ar putea să fii surprins, câteodată, văzând că el înțelege cu totul altceva decât ai intenționat.
Este un moment bun pentru a te gândi la propria copilărie și propriile curiozități de atunci și la felul cum au fost ele întâmpinate. În atitudinea față de sexualitatea fiului sau fiicei se reflectă atitudinea față de propria sexualitate și față de felul în care aceasta a fost tratată de părinții proprii.
La rândul nostru, reflectând la ceea ce simțim și gândim în acest context, putem găsi răspunsuri care să ne satisfacă, să ne dea coerență interioară, ceea ce ne va permite să găsim de fiecare dată răspunsuri adecvate la curiozitățile copilului.
Etapele interesului sexual la copii
Freud a descris etapele de dezvoltare a interesului sexual la copil ca o progresie de la oral (0 - cca 1 ani) la anal (cca 1 - 3 ani), apoi la falic (cca 3-6 ani). Urmează o etapă zisă de latență a interesului sexual (în care preocupările pentru sexualitate se estompează) care coincide cu debutul școliii și care durează până în pragul pubertății (din ce în ce mai scăzut în zilele noastre) unde începe să se deștepte interesul pentru genital, pentru sexualitatea reproductivă.
Nu este însă o periodizare fixă, variații intervin în funcție de biologie și de contextul cultural.
S-au realizat actualmente periodizări ale intereselor sexuale întocmite pe baze comportamentale. Iată un exemplu de periodizare rezumativă actuală:
Intervalul de vârstă 0–5 ani
De obicei:
- Copilul e curios de aproape orice, inclusiv de corpul propriu, și deseori se simte mai fericit fără haine.
- Este curios și de corpurile altor copii. Poate încerca să privească sau să atingă organele genitale ale altui copil - se joacă de-a mama și tata, de-a doctorul. E vorba de curiozitate și amuzament, nicidecum de forțare sau intimidare.
- Masturbarea începe în mod normal în timpul copilăriei și continuă pe măsură ce copilul crește.
Comportamente nepotrivite, care ar trebui să ne atragă atenția:
- masturbare persistentă care nu încetează când i se spune să se oprească
- forțarea altui copil să se angajeze în jocuri sexuale
- jocul sexual cu jucării
- atingerea părților intime ale unor adulți necunoscuți
- cuvinte “murdare”
- voyeurism
Comportamente foarte îngrijorătoare - care pot indica diverse tulburări care cer consult psihologic/psihiatric (de la urme lăsate de eventuale abuzuri fizice, care duc la tulburare de stres posttraumatic, până la debutul autismului sau psihozelor infantile):
- înlocuirea tuturor jocurilor cu jocuri sexuale
- masturbare până la rănire
- simularea sexului cu alți copii, cu sau fără haine
- sex oral
- joc sexual care implică penetrare forțată, anală sau vaginală, cu obiecte.
Intervalul de vârstă 6–10 ani
De obicei:
- Copiii își explorează propriile trupuri. Sunt curioși de corpurile altor copii, mai ales dacă există schimbări fizice - le place să se joace “ți-o arăt pe-a mea dacă mi-o arăți pe-a ta”, compară dimensiunile penisurilor.
- Pun întrebări despre sex și caută cărți și imagini care explică propriile părți ale corpului.
- Devin interesați de cuvinte sexuale și glume „murdare”.
- Manifestă un anumit interes pentru sexul opus.
- Își revendică intimitatea.
Comportamente nepotrivite, care ar trebui să ne atragă atenția:
- frecarea/atingerea continuă a propriilor organe genitale în public
- utilizarea persistentă a cuvintelor murdare
- dorința de a juca jocuri sexuale cu copii mult mai mari sau mai mici
- dorința continuă de a atinge părțile intime ale altor copii
- voyeurism
Comportamente foarte îngrijorătoare:
- atingerea/frecarea organelor genitale ca un gest continuu, indiferent dacă se află în public sau în privat, indiferent ce i se spune, neglijând orice fel de alte preocupări (inclusiv jocuri);
- frecarea organelor genitale de alte persoane;
- obligarea altor copii, cu forța, să joace jocuri sexuale;
- copilul obișnuiește să vorbească mereu despre sex și acte sexuale.
Intervalul de vârstă 11–12 ani
De obicei:
- Apar sentimente de atracție sexuală - își exprimă interesul de a avea un iubit sau o iubită.
- Se masturbează în intimitate.
- Pot avea anumite activități sexuale cu colegii, cum ar fi sărutul și mângâierea. Este sănătos și normal ca acest lucru să se întâmple și nu este neapărat un indiciu al viitoarei identități sexuale.
- Imită comportamentele sexuale pe care le-au văzut sau de care au auzit.
Comportamente nepotrivite, care ar trebui să ne atragă atenția:
- încercarea de a expune organele genitale ale altora;
- cunoștințe sexuale prea avansate pentru vârsta lor;
- preocupare pentru masturbare;
- masturbare reciprocă/masturbare în grup;
- interes pornografic (sursele includ site-uri web, mesagerie instantanee, SMS-uri, rețele sociale și forumuri).
Comportamente foarte îngrijorătoare:
- practic nu se pot opri din masturbat, pentru nimic;
- expunerea sau utilizarea obscenităților;
- interes pornografic cronic, inclusiv imagini de abuz asupra copiilor;
- degradarea/umilirea proprie sau a altor copii folosind teme sexuale;
- atingerea organelor genitale ale altora fără permisiune.
Vei găsi numeroase tabele și periodizări cu tipurile de interese sexuale ale copiilor, pe vârste, cu ce este și nu este normal și chiar cu câteva tipare de acțiune parentale. Însă orice astfel de prevederi ai întâlni, orice îți poate oferi o carte sau un curs de parenting ca rețetă confirmată, oricât de atrăgător ar părea, nu este ceva care poate fi luat ca atare. Sunt coordonate care variază cultural - în funcție de ceea ce este admis și/sau prescris în fiecare societate, chiar în fiecare familie, lucruri care ni se potrivesc sau nu. Dacă părintele nu se simte confortabil cu aceste prescripții adoptate din surse exterioare, aceasta va fi o sursă de incoerență care îl va discredita imediat în fața copilului.
Ce NU spun ghidurile de parenting
Iată câteva idei pe care probabil nu le vei găsi în ghidurile de parenting și care merită dezbătute aici:
- Noile observații confirmă în linii mari străvechile teorii empirice freudiene: activitatea și interesul pentru sexualitate există încă din viața intrauterină și urmează apoi o dezvoltare tipică - vârstele variază, dar dezvoltarea este în mare aceeași.
- Indiferent cât sunt de complexe și de detaliate științific sunt explicațiile pe care un copil le va primi la un moment dat, el va înțelege procesele sexuale conform stadiului propriu de dezvoltare.
- Ceea ce trebuie evitat, însă, indiferent de vârstă, este oferirea de explicații false (de tip „barza”, dar nu numai). Nu ar trebui să îi livrăm copilului diferite mituri și fantasme ce nu transmit informații, ci particularități ale sexualității inconștiente a adultului care vorbește.
- Sigur, nu are rost să predai un curs de anatomie unui copil de 3 ani, dar, indiferent ce îi spunem, este esențial să nu îl mințim. Sunt enorm de multe surse de informație peste tot, iar dacă acest copil va afla la un moment dat că părintele l-a mințit în legătură cu sexualitatea, părintele va fi discreditat pentru totdeauna - nu va mai primi întrebări legate de sexualitate, dar nici nu va ști prea bine de unde și de la cine se informează copilul său.
- Dar de ce tind unii părinți și bunici să îl mintă pe copil în legătură cu sexualitatea? Pentru că aici este în joc propriul raport stabilit în copilărie cu sexualitatea și amendat - sau nu - la vârsta adultă. Subiectul educației sexuale este atât de controversat tocmai pentru că este o discuție despre tabuul copilăriei acestor adulți care discută acum. Vorbind în contradictoriu despre sexualitatea copiilor, acești adulți deveniți acum părinți discută despre sexualitatea în propria copilărie și raportul lor cu aceasta și poruncile parentale proprii. De aici dificultatea de a vorbi cu copiii despre sexualitate.
- Mulți părinți s-ar simți ușurați dacă școala i-ar despovăra de obligația de a face educație sexuală copiilor. Numai că, faptic, vedem că ei înșiși nu se pot pune de acord cu niciuna dintre modalitățile în care școala ar putea face acest lucru. La mijloc rămân, ca de obicei, copiii, care sfârșesc prin a se documenta de pe TikTok, unde nu există de fapt nicio responsabilitate a conținutului.
- Mai mult decât atât, pubertatea survine din ce în ce mai precoce - dacă generațiile trecute ajungeau la pubertate putând infera cu privire la acest fenomen pe baza a ceea ce știau de la ora de biologie, generațiile actuale ajung la pubertate cu mult înainte de a studia aceste lucruri la biologie - ca atare au nevoie de explicații pe înțelesul lor.
- Dacă un astfel de puber precoce spune părintelui că “deja a aflat” despre sexualitate din cutare sau cutare sursă, este bine ca părintele să verifice ce anume a aflat și cât a înțeles. Nu omite părțile care ți se par cel mai puțin confortabile - de exemplu cele legate de contracepție sau de boli cu transmitere sexuală. Toată lumea are astfel de rețineri, deci de unde să afle copiii despre ce este potențial periculos?
- Chiar în familie, între soți, sau între noră și socri, respectiv între ginere și socri, ar trebui să existe o discuție care să ducă la un concept comun despre ceea ce i se va comunica celui mic în raport cu sexualitatea. Incoerențele vor fi observate de copil și vor conduce la discreditarea familiei în bloc în calitate de sursă de informații valide despre sexualitate.
- Majoritatea adulților sunt de acord, în zilele noastre, că este nociv să culpabilizăm un copil pentru corpul său și nevoile sale. Rușinea de corp și rușinea de sexualitate stau la baza a ceea ce Freud numea „nevroze” și, astăzi, acestea se detaliază într-un spectru larg de tulburări.
- La fel, însă, majoritatea sunt de acord și că manifestările dezinhibate ale sexualității - inclusiv infantile - oricând și oriunde în public nu sunt deloc binevenite și îl pun pe copil în situații absolut nefavorabile, câteodată de-a dreptul periculoase.
- Așadar copilul trebuie să știe de la cele mai fragede vârste că, deși este firesc să-și trăiască tot corpul și deci și sexualitatea, sunt lucruri care trebuie filtrate înainte de a fi expuse oricui, fără discernământ.
Cum facem să nu redeschidem porțile rușinii și culpabilității? Introducând cât mai devreme ideea de intimitate - nu este obligatoriu să o denumim, ci să creăm acel spațiu intim protector în care sexualitatea copilului poate evolua, ținându-l totuși la adăpost de consecințe și influențe nocive.
Pași către intimitate
Primul pas ar trebui să îl facă părintele, respectând corpul și intimitatea copilului: nu stimulăm excesiv copilul, însă nici nu reprimăm dur gesturile autoerotice făcute în intimitate - așa cum nu i le aplaudăm, găsindu-le nostime sau eroice. Dacă familia urmează consecvent această conduită, sfera intimității se formează în mod natural.
Totuși, în zilele noastre, copiii sunt expuși influențelor de tot felul. Ceea ce Freud numea „seducție” - deci o invitație la a încerca plăcerea sexuală adresată copilului - vine acum din multiple surse, care depășesc mult sfera familiei: alți copii, alți părinți, alți adulți, mediul online (devenit o realitate pentru copiii din ce în ce mai mici).
Este foarte bine să instituim controlul parental asupra conținuturilor online la care cel mic are acces, dar lucid este să admitem că asta s-ar putea să nu îl împiedice să dea peste conținuturi care îl vor tulbura. Să ne amintim că înainte de a controla este bine să știm să prevenim. Se impun, deci, intervenții directe cât se poate de precoce pentru formarea unei idei sănătoase despre intimitate.
Nu în ultimul rând, e bine să obișnuim copilul, de la vârstele cele mai fragede, cu ideea că exact acele zone corporale în care are cele mai puternice senzații nu pot fi atinse de oricine - copilul trebuie să acorde permisiunea de a fi atins. E bine să îi spunem să nu acorde această permisiune străinilor, sub niciun pretext, dar nu putem fi niciodată siguri că înțelege ce înseamnă străini și trebuie să fim conștienți că cel mic se poate întâlni cu pericole seductive la care nici el - și nici chiar noi, părinții - nu ne-am gândit.
De aceea, preventiv, este bine să îi inducem și ideea că intimitatea este ceva care se poate stabili - eventual - numai după ce ne cunoaștem și stăm îndelung de vorbă. Este valabilă și reciproca: nu ne manifestăm expansiv sexual în public, tocmai pentru a nu leza intimitatea celorlalți.
Amintiți-vă că puteți cere ajutor atunci când vă simțiți excedat de curiozitățile copilului - iar ajutorul nu este mereu în ‘ora de educație sexuală’ predată copilului de profesioniști (foarte greu de găsit!). Câteodată cel mai bun răspuns la probleme poate fi găsit în consilierea/psihoterapia părintelui sau familiei.
Surse:
- https://cafegradiva.ro/2015/06/stadiile-dezvoltarii-psihosexuale-sigmund-freud.html
- https://learning.nspcc.org.uk/child-health-development/sexual-behaviour/#article-top
- https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2010/1115/p1233.html