Un părinte își poate propune să ia în familie cele mai bune măsuri, poate spera că alegând o școală numită "bună" se poate asigura de un parcurs școlar satisfăcător al copilului, dar va fi deseori neliniștit de anturajul copilului, cel pe care îl va alege sau cel care îl va alege.
Anturajul și temerile părinților
Atunci când copilul este mic, de multe ori, părinții sunt cei care aleg mai mult sau mai puțin vădit prietenii copilului. Ulterior influența lor devine limitata și încep să se teamă autentic de potențialele pericole care îl pot pândi pe copil din partea anturajului - de la bullying și agresiuni de tot felul, la alcool și droguri de mare risc. Este posibil ca aceste temeri noi doar să se adauge celor pe care părinții le aveau până atunci: că mediul nu este suficient de competitiv sau, dimpotrivă, e prea competitiv, că este prea bogat sau dimpotrivă etc, că nu este suficient de intelectual sau "serios" etc. Cât la sută din aceste temeri țin de fantasmatica inerentă ritului de trecere a copilului la adolescență și cât sunt temeri care trebuie analizate într-un alt context, terapeutic sau de consiliere?
De obicei, răspunsul este dat de gradul de angoasă a părintelui raportat la ceea ce se întâmplă de fapt cu copilul. Evident, și de cât de mare este dorința/nevoia părintelui de a exercita un control mai mult sau mai puțin total asupra copilului, respectiv neputința pe care părintele o resimte față de faptul că există domenii unde nu poate exercita un astfel de control.
Rolul părinților în alegerea anturajului
Pentru toate situațiile sunt valabile câteva lucruri fundamentale pe care părinții chiar le pot face pentru a se asigura că cel mic va ști în primă și în ultimă instanță să aleagă un anturaj potrivit și nu se va lăsa perturbat de distrageri și seducții.
Familia este primul anturaj al copilului.
Primele interacțiuni ale copilului sunt cele cu părinții și rudele apropiate. Acestea vor așeza bazele a ceea ce așteaptă copilul de la un grup social, precum și bazele modului în care el va interacționa cu alți oameni. Practic, în primii ani, pe baza atașamentelor fundamentale ale copilului, se formează o matrice relațională, cu rădăcini psihoafective, care va modela nevoile copilului, precum și ce are el de oferit în relațiile sale sociale.
Așadar, un copil care a fost acceptat și respectat mereu, care a avut parte de afecțiune din partea persoanelor sale semnificative, care nu s-a îndoit nici de respectul și nici de afecțiunea lor, care nu a suferit umilințe în familie și nici nu a fost martorul umilințelor suferite de un membru apropiat al familiei din partea altui membru apropiat al familiei, un copil care se bucură de încredere din partea familiei și știe că poate avea suficientă încredere în cel puțin un membru al familiei ca să i se confeseze, ei bine acest copil va avea o integritate socială și o protecție psihică naturale, mereu active. Acest copil nu va căuta să cumpere afecțiune din partea unui grup, prin fapte diverse, nu va deveni nici bully și nici nu va suferi bullying, va avea o rezistență mai mare față de tentația de a se lăsa consolat de alcool sau droguri, nu se va lăsa exploatat nici sexual și nici altminteri. Nu va intra sau nu va rămâne în grupuri bazate pe agresiune psihică de vreun fel, fie ele reale sau virtuale. Dacă va întâlni atfel de situații, va vorbi cu o persoană de încredere din familie. Va sta în acele grupuri care îi oferă schimburi afective și de cunoaștere echitabile.
Aceasta este o situație ideală, pe care orice părinte și-o dorește. Știm însă că nu putem controla nici propria familie, nici propriul destin și, cu toate că toți ne dorim să ne creștem copilul în acest mod, obstacole și neînțelegeri apar. Iar faptul că vedem cum copilul intră numai în anturaje nepotrivite sau chiar periculoase ar trebui să ne dea de gândit, să îl percepem ca pe un strigăt de ajutor din partea copilului, prin care ne arată că are o neliniște, un conflict interior sau caută ajutor.
Aici cea mai mare putere de protecție o are acea conexiune despre care vorbeam mai sus, care să-i permită copilului să aibă suficientă încredere într-un membru al familiei și să-i povestească ceea ce se întâmplă. La baza acestei încrederi stă o atitudine calmă a adultului: să nu judece aspru, să nu eticheteze, să nu pedepsească intenții. Copilul interpretează aceste lucruri într-un singur fel: respingere. “Să nu vii cu astfel de lucruri la mine” - este răspunsul care ajunge la copil. Atunci, desigur, el va căuta să-și ducă neliniștile către altcineva, care i se pare mai seducător, mai de încredere sau ambele.
Relaționarea și socializarea cu mediul real.
Copilul, începând cu vârstă preșcolară mai ales, are nevoie să cunoască mediul social real, să aibă interacțiuni diverse cu persoane diverse, să înțeleagă diversitatea umană, morfologică și psihologică, să înțeleagă că, deși nu suntem toți la fel, avem cu toții ceva în comun. Are nevoie să-și dezvolte empatia - care în general apare natural, dar poate fi reprimată dacă trăiește în medii pline de prejudecăți.
La vârste preșcolare și școlare mici sunt de evitat în mod absolut rețelele sociale, deoarece deformează noțiunea de socializare. Pe baza experienței sale, adultul știe să facă în acest domeniu o serie de diferențe fine între mediile sociale reale și virtuale, însă copilul nu are bagajul necesar pentru a face aceste diferențe. Prin urmare, are toate șansele să considere că ceea ce vede pe rețelele sociale se aplică în viața pe care o numim (încă!) reală!
Acest abuz de rețele sociale și medii virtuale în general poate explica ceea ce pentru mulți adulți este complet ininteligibil: copii și adolescenți care urmează provocări neverosimile, trending pe tik tok: balena albastră, aruncatul de pe balustradă, consumul a sute de pastile de paracetamol etc. Copiii pierd cunoașterea și simțul realității atât de profund încât acționează împotriva a ceea ce ar fi trebuit să fie un instinct de supraviețuire.
Realitatea din teren ne arată din ce în ce mai mulți copii și adolescenți care "preferă" mediile sociale virtuale, pe care le percep mai previzibile afectiv - câteodată manifestând de-a dreptul anxietate față de mediile sociale reale, unde domnesc factorul afectiv și incertitudinea rezultată din el, la care se adaugă incertitudinea cognitivă firească. Din de în ce mai mulți adolescenți și chiar adulți tineri dezvoltă o reală angoasă în a vorbi la telefon, preferând să scrie mesaje.
Revenind la anturajele copiilor, este important să-i lăsăm să-și formeze o idee proprie despre societate, despre copiii și oamenii pe care-i pot întâlni și, mai ales, să-și formeze abilități sociale de bază. Nu lăsați aceste experiențe pe seama școlii, ci asigurați-vă că aveți un copil care interacționează social și știe ce trebuie să aștepte de la o interacțiune socială reală înainte de a ajunge pe băncile școlii. Atenție, aceasta nu înseamnă socializare forțată! Respectați în mod rezonabil alegerile copilului și, chiar cu ajutorul unui consilier/psiholog/psihoterapeut, încercați să vă dați seama dacă este timid sau pur și simplu introvert. Este important de știut, deoarece un copil timid are nevoie de încurajare și vom vedea rapid progresele sale, în schimb nu are sens să forțăm un copil introvert să socializeze continuu, îi răpim alte posibilități de dezvoltare.
Puterea încrederii reciproce
Când copilul este mic, părintele poate avea impulsul de a-i alege anturajul și a-i controla interacțiunile, recomandând unele persoane și mai ales interzicându-le pe altele. Este o tendință pe care părinții de azi o continuă cât pot de mult, până ce, în jurul pubertății copilului, lucrurile se inversează, iar interdicțiile încep să funcționeze ca un soi de recomandări formulate invers. Este semnul sfârșitului controlului. Cu mult înainte că el să apară, părinții ar trebui să construiască un edificiu cu o putere reală de protecție: încrederea! Iar puterea încrederii funcționează numai dacă este reciprocă: nu numai copilul are încredere în părinte, dar și părintele în copil.
Pentru a construi aceasta încredere este nevoie să lăsăm copilul să aibă interacțiuni sociale reale în mediii compozite: școală, sport, cluburi bazate pe diferite pasiuni și talente ale copiilor. Aici el va deprinde raporturile dinamice între individualism și solidaritate, își va forma un eu social cu propriile mecanisme de apărare.
Încă o dată, în toate grupurile este adevărat același lucru: interacțiunile reale trebuie să prevaleze, ca timp și importanță, asupra celor virtuale, de la grupuri de whatsapp (oricât de bine intenționate și nevinovate ar părea) la retelele sociale. Atenție, când copilul vizionează video-uri pe bandă rulantă pe tiktok sau pe youtube, nu vorbim despre o simplă “vizionare de filme”, ci reprezintă participarea la o rețea socială care îi modelează alegerile!
Cluburile vocaționale – sursă de interacțiune reală
Experiența cluburilor vocaționale este cât se poate de binevenită pentru orice copil - în special dacă este vorba de sport și mișcare. În aceste medii unde fizicul este exersat în același timp în care se exersează și diferite interacțiuni sociale, învățarea este cea mai stabilă. Artele marțiale sunt deosebit de benefice în acest sens, datorită filosofiei lor. Pentru dezvoltarea fizică a unei fetițe, baletul este neîntrecut. Însă, și aici sunt câteva condiții care trebuie îndeplinite:
- să fie o pasiune reală a copilului, să-și dorească de la sine și pentru sine să fie acolo și să facă acele lucruri
- să ne asigurăm că are parte de un tratament uman de calitate din partea antrenorului/formatorului
Atenția pentru performanța individuală, echilibrată de atenția pentru echipă, autonomia dublată de înțelegerea corectă a dependențelor, a primi și a acorda ajutor practic și emoțional, a înțelege diferența între activitate și pasivitate - toate acestea sunt influențe formatoare asupra modului în care un copil își va configura propriile relații sociale. Ele se deprind cel mai bine în cadrul unor astfel de grupuri bazate pe pasiuni și în general pe acțiuni ale întregii ființe (fie că este vorba despre sport, balet sau a cânta la un instrument muzical), neinfluențate de ethosul constrângător al performanței școlare și “luptei pentru un viitor mai bun”.
Pilonii principali in alegerea anturajului “bun”
Ca atare, pentru părinte rămâne tema de a descoperi care sunt pasiunile reale ale copilului, genul de mișcare care i se potrivește și de a face efortul de a-i asigura un cadru satisfacător în care coplul își poate urma aceste pasiuni, fără grija performanței.
Arsenalul sau bagajul unui copil pentru a face parte din anturaje satisfăcătoare uman și promotoare ale dezvoltării sale cuprinde doua seturi de piloni principali:
- pilonul încrederii în sine - manifestată în atitudinea: “te respect și cer respect”
- pilonul afectiv, în care empatia este dublată de discernământ
Iar cel mai simplu și mai sigur mod de a ne asigura la rândul nostru că ai noștri copii vor alege anturaje potrivite este să îi tratăm noi înșine, în familie, după acești doi piloni de bază.
Poate îi considerați subînțeleși și poate că sunt. Dar, este un exercițiu foarte util pentru fiecare părinte să încerce să-și dea seama dacă îi pune în practică și mai ales dacă felul în care el îi pune în practică este înțeles de copil. Rețineți, sunteți primul anturaj al copilul și îi puteți oferi astfel cele mai bune baze!
