Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Gimnasta Lotului National Cristina Vrabie a fost operata cu succes printr-o tehnica ce ii va permite sa isi reia rapid antrenamentele

Gimnasta Lotului National Cristina Vrabie a fost operata cu succes printr-o tehnica ce ii va permite sa isi reia rapid antrenamentele

Cristina Vrabie, componentă a Lotului Feminin de Gimnastică al României, a fost operată cu succes miercuri, 15 iulie, de Asis. Univ. Ion Bogdan Codorean, Medic primar, Doctor în medicină, la Spitalul Băneasa, din cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria

Gimnasta, în vârstă de 15 ani, suferise o leziune la cot, în urma antrenamentelor, care a fost „reparată” de medic printr-o artroscopie, o procedură minim invazivă, care îi va permite să își reia antrenamentele într-un timp scurt.

Cristina Vrabie a mai suferit o intervenție la genunchiul drept, acum 6 săptămâni, tot artroscopic, la Spitalul Băneasa, după care se recuperează cu succes.
 Artroscopiile sunt intervenții rare în cazul copiilor și puțini medici din țară le efectuează, medicul Ion Bogdan Codorean numărându-se printre aceștia.

Gimnasta Cristina Vrabie suferea de o necroză la cot, care se formase din cauza microtraumatismelor repetate de la antrenamente. Problema este frecventă în rândul gimnastelor, însă din fericire, se poate rezolva minim-invaziv, prin artroscopie. Avantajul acestei intervenții este că mobilitatea articulației îi este redată foarte repede, putând să își miște articulația imediat după operație, și că își va putea relua activitatea de performanță în foarte scurt timp.

De altfel, la câteva ore după operație, Cristina a putut să își miște mâna, iar în 1,5-2 luni va fi recuperată complet. Acum 6 săptămâni, sportiva a mai suferit o altă intervenție la genunchi, pentru repararea unei rupturi de menisc, tot prin tehnica artroscopică. În prezent, gimnasta merge normal, fără ajutorul cârjelor.

Am luat această decizie împreună cu medicul, tocmai pentru că îmi doresc foarte mult să fac în continuare performanță. Mă simt foarte bine după operație, deja am experiența primei intervenții, după care m-am recuperat foarte ușor. Am avut și sprijinul colegelor și antrenorilor de la lot și aștept să mă întorc la ei cât de curând. Cel mai mare obiectiv al meu este să particip la Olimpiada de la Rio de Janeiro, din 2016, și să câștig medalia de aur”, a declarat gimnasta Cristina Vrabie.

Artroscopia, operația în care camera de luat vederi ia locul bisturiului

Artroscopia este o procedură chirurgicală minim invazivă folosită pentru a evalua și trata leziunile din interiorul articulațiilor. Cuvântul „artroscopie” înseamnă, de fapt, „să privești în interiorul articulației”. Artroscopia îi permite medicului să stabilească cu exactitate diagnosticul și să trateze leziunile intraarticulare, fiind extrem de utilă în rezolvarea bolilor ortopedice de mare finețe: leziunile ale cartilajelor, cum ar fi rupturile de menisc de la nivelul genunchiului, care apar în special la sportivi, rupturile de ligament, artroze ale genunchiului sau luxații ale umărului.

Procedura este scurtă, durează aproximativ 30 de minute. Se intră în articulație, printr-o incizie de 4-5 mm, cu ajutorul unor instrumente speciale, spre deosebire de intervenția clasică, unde tăieturile sunt mai mari, cicatricile la fel, iar timpul de recuperare și riscul de complicații sunt mai crescute. Operația artroscopică o va ajuta să revină la antrenamente și, de ce nu, să câștige aurul la Olimpiada de anul viitor, de la Rio. Cristina este un profesionist și știe că o recuperare efectuată serios, cu tenacitate, este esențială”, a declarat As. Univ. Ion Bogdan Codorean, Medic primar, Doctor în medicină, Regina Maria.

Asist. Univ. Dr. Ion Bogdan Codorean, Medic Primar Ortopedie-Traumatologie, Spitalul Euroclinic:

  •  Supraspecializat in centre de ortopedie renumite din SUA, Italia, Germania, Belgia, Franta si Anglia
  •  Experienta deosebita in traumatologia sportiva.
  •  Rezultate exelente la sportivii de performanta cu leziuni ale genunchiului, gleznei, umarului si soldului, ceea ce a facilitat intoarcerea rapida a acestora la acelasi nivel de activitate cu cel anterior accidentarii.
  •  Singurul medic din Romania specializat si acreditat pentru folosirea implantului de menisc artificial ACTIFIT
  •  Singurul medic din Romania care a efectuat tehnici artroscopice de reconstructie a cartilajului articular cu matrice biologica artificiala (Condrofiller)
  •  Este membru in Societatea Europeana de Traumatologie Sportiva si Artroscopie