Istoria modernă a psihologiei a început atunci când un gigant al gândirii psihologice pe nume Sigmund Freud a spus că la nivelul infraconstient al pulsiunii jocul vital se joacă între sex și violență. Relațiile sunt fie relații bazate pe atracție sexuală, fie pe putere. Ideea a fost respinsă desigur cu indignare de contemporanii lui și de atunci a fost reconfirmată continuu, pe mai multe voci.
Totuși, atragem atenția asupra aspectului stratificat al conștiinței: cu cât straturile sunt mai transparente pentru conștiință, cu atât mai multe șanse avem să vedem în profunzime cauze și în perspectivă capacități de dezvoltare.
Așadar, ținând minte aceste lucruri, să revenim la întrebarea noastră practică: suntem victime sau agresori în relațiile noastre cotidiene?
Raportul victimă - agresor
Mai întâi să remarcăm faptul că raportul victimă-agresor este tipic un raport de putere. Putem deci vorbi cu o oarecare legitimitate despre pozițiile de victimă și de agresor numai atunci când avem situații de putere. Evident, acestea sunt mult mai răspândite în viața cotidiană decât ne-am dori și decât suntem gata să admitem. Raporturi de putere există în familie, în educație, în relațiile de serviciu și chiar în relațiile dintre prieteni. Dar nu există cu aceeași legitimitate.
Un raport de putere se definește prin faptul că una dintre părți ia decizii, iar cealaltă nu are altă variantă decât să se supună. Agresorul își convinge victima că nu are altă variantă decât aceea de a i se supune. Victima își convinge agresorul că nu are încotro decât să i se supună. Salvatorul este la rându-i convins că, numai datorită intervenției sale, victima scapă de corvoada de a se supune agresorului.
Cine și-ar putea recunoaște propriile relații dacă ar fi descrise astfel? Majoritatea oamenilor ar spune că avem de-a face cu o caricatură. Și așa este, în sensul că este o simplificare a unor raporturi fantasmatice interne pe care noi le proiectăm în relațiile noastre.
Iată mai jos un scenariu - ipotetic - în care vedem forța scenariului fantasmatic, care primează asupra factorilor concreți din realitate.
La locul de muncă, X se simte victimă, agresat de șeful său Y. Are el altă variantă decât să se supună? Desigur: poate riposta, poate să-și reclame șeful superiorilor acestuia sau poate pleca de la respectivul loc de muncă, dacă este limitat în acțiunile sale de cultura respectivei organizații. X respinge însă aceste alternative drept nerealiste și rămâne în postura de victimă, pe care o cunoaște și gestionează bine din copilărie și care îi oferă drept bonus un beneficiu secundar: acela de a fi admirat ca salvator al familiei sale, pentru bunăstarea căreia se sacrifică.
Triunghiul agresor – victimă - salvator
În 1968, psihiatrul Stephen Karpmann a descris, pentru prima dată, ceea ce a devenit cel mai răspândit model de relații între oameni, și anume Triunghiul Dramatic Karpmann. În acest triunghi există un agresor, o victimă și un salvator și, la un moment dat, fiecare dintre ei poate schimba rolul. Victima de astăzi poate fi agresorul de mâine sau poate deveni salvatorul.
Agresorul.
Agresorul va folosi violența pentru a intimida, pentru a-și menține puterea și controlul asupra unei alte persoane, pentru a-l constrânge să se supună. Agresorul poate fi chiar iubitul, soțul, tatăl, fratele, mama etc., adică poate fi persoana în care avem încredere, de la care așteptăm dragoste și protecție.
Agresorul este adesea manipulator și poate forța dependența: el învinovățeste victima pentru că l-a forțat să fie agresiv: „Dacă nu te-ai comporta așa, nici eu nu te-aș bate”.
Victima.
Victima poate fi orice persoană care îndură un abuz fizic sau mental, indiferent de sex sau vârstă. Un copil care a fost victimă poate deveni adult persecutor/agresor mai târziu: se spune că instinctiv ne identificăm cu cel puternic și ne dorim să îi luăm locul imediat ce vom putea (devenind la rându-ne agresori sau chiar salvatori/justițiari care pedepsesc agresorii). Este posibil și ca acest copil-victimă să rămână un adult-victimă care va seduce adulții din jur să-i devină agresori sau salvatori, menținându-se astfel într-un minorat perpetuu care îl scutește de efortul de a crește.
Victima are tendința de a se considera slabă, vinovată, rușinată și va tinde să ascundă agresiunile la care este supusă - prin urmare, îi va fi dificil să iasă din relație. Există o luptă constantă în interiorul victimei, este blocată la acest nivel și, deși are soluții pentru a ieși din relația traumatică, nu va face nimic în acest sens. Uneori, mamele găsesc încă puterea de a ieși pentru a-și proteja copiii, dar există și mame care au copilărit cu un părinte abuziv și apoi se vor simți bine, paradoxal aparent, numai într-o relație distructivă.
Salvatorul.
Salvatorul este persoana care vede victime peste tot și se oferă să ajute chiar și atunci când ajutorul său nu este cerut. Dacă am observat că ne-am atribuit rolul de salvator, ar fi bine să trecem prin filtrul gândirii comportamentul și acțiunile noastre, să așteptăm ca ajutorul nostru să fie cerut, să nu îl mai oferim (citește: impunem!, n. red.).
S-a spus în numeroase împrejurări că un rol sau altul este determinat de un model sau o situație experimentată din copilărie, pentru că familia este primul model. Totuși, putem dobândi modele și din alte surse.
Fiecare rol oferă beneficii specifice
Agresorul își impune puterea. Victima abdică de la orice, viața ei se simplifică și face numai ce dorește agresorul. Salvatorul ajunge să se simtă necesar și important - exercitând la rându-i puterea asupra victimei. Sărind în luptă, Salvatorul trimite un mesaj subtil că nu are încredere că victima poate gestiona singură situația. La un nivel mai profund, Salvatorul experimentează, de asemenea, efectul secundar de a fi atât de consumat ajutând o altă persoană încât nu are timp să se concentreze asupra zonelor propriei vieți care au nevoie de atenție. În mod inconștient, Salvatorul poate să-și evite propriile probleme și să deghizeze această evitare ca preocupare pentru nevoile Victimei.
Întrebarea devine cum să recunoști când prețul unei experiențe depășește recompensa - momentul în care ești suficient de frustrat sau ai ajuns la un punct de cotitură pentru a face tot ce ai nevoie pentru a transforma o dinamică disfuncțională. Poate că vorbești, convoci o întâlnire, ai conversații oneste sau, în situații extreme, alegi să părăsești un mediu toxic.
Întrebări care ajută la evaluarea rolului:
- Oare îți dorești numai să impui?
- Oare, în calitate de agresor, nu ai devenit cumva deja victimă a rolului tău, într-o stereotipie care nu-ți permite să evoluezi?
- Lipsa rezistenței victimei te lipsește și pe tine de o sursă de provocare și creativitate?
- Oare siguranța și previzibilitatea statutului tău de victimă, martirajul asumat, noblețea sacrificiului nu au devenit deja opresive pentru cei apropiați?
- Oare ca salvator nu ai ajuns să exerciți la fel de mult control asupra victimei ca și agresorul însuși?
Dacă vă aflați într-o dinamică de putere care vă epuizează energia, conștientizarea este primul pas către transformare. Înțelegând dinamica, o puteți schimba in bine:
- Dacă ești agresor, asumarea responsabilității personale și curiozitatea vor avea ca rezultat un raport mai bun, bazat pe respect reciproc și muncă în echipă cu cei pe care îi iubești și îi conduci;
- Dacă ești victimă, ieșirea din această dinamică poate rupe un ciclu debilitant care s-ar putea să se desfășoare de ani de zile. Aceasta dezvoltă încrederea în capacitatea ta de a crea noi rezultate;
- Dacă ești un Salvator, ai șansa de a îți dedica energia prețioasă pentru îmbunătățirea propriei vieți.
Nu trebuie să fim nici victime, nici agresori, nici salvatori!
Cu cât îți asumi mai mult responsabilitatea pentru ieșirea din Triunghiul Dramatic și alte dinamici disfuncționale, cu atât vei experimenta mai puțin stres, mai multă încredere și colaborare sinergică.
În concluzie, este posibil să fi achiziționat cândva în istoria noastră un scenariu de putere care să ne împingă cu ușurință în posturile de agresor, victimă sau salvator într-o multitudine de relații și situații. Aproape toți suntem pe rând victime, agresori și salvatori în diverse situații. Victima de acasă poate deveni agresor în grupul de prieteni, salvatorul de la locul de muncă poate deveni agresor acasă și așa mai departe.
Totuși, nu toate aceste relații și situații sunt cu adevărat situații de putere și nici nu le dorim astfel. Vestea bună este că ne putem da seama atunci când aducem cu noi o dinamică a puterii din altă parte și merită să învățăm să recunoaștem aceste momente. Ce-ți dorești de la cei implicați în relație și situație? De ce îți dorești de la ei aceste lucruri? Dacă vei lua în serios aceste întrebări, ele te vor ajuta să demontezi scenariul violent. Odată ce trece de etapa de pilot automat și este pus la îndoială, scenariul violent își pierde puterea de determinare.
Este un exercițiu în care merită să perseverăm, un exercițiu care nu este simplu și pentru care s-ar putea să avem nevoie de sprijinul unuui psihoterapeut. Cu siguranță este un exercițiu care merită făcut. Iar ieșirea din scenariul automat de putere ne va aduce ușurare, liniște și autenticitate, respectiv capacitatea de a ne dezvolta pornind de la ceea ce suntem aici și acum.