Avem parte de provocări în fiecare zi a vieții noastre și reacționam la ele. Modul în care o facem este diferit în funcție de fiecare dintre noi și este influențat de numeroși factori. În anumite situații, unele persoane dau dovadă de agresivitate. Cum știm însă când este încălcată limita normalității?
Ce este agresivitatea
Tendința către agresivitate este înnăscută. Dintr-un anumit punct de vedere, este atât ceea ce ne determină să creștem, fiind în strânsă legătură cu instinctul de supraviețuire, cât și ceea ce ne îndeamnă la distrugere. Manifestările agresive există încă din primele zile de viață în care bebelușul mușcă sânul mamei pentru a-și asigura existența, fără a avea capacitatea de a înțelege încă dacă ceea ce face este bine sau rău. Dezvoltarea noastră ca specie are la bază infinite momente de acest gen, de la lupta pentru supremația celor mai puternici, la acțiunea de a vâna, care înseamnă iarăși supraviețuire.
Agresivitatea este o formă de interacțiune socială deschisă, directă, de cele mai multe ori dăunătoare, lansată cu intenția de a provoca daune sau alte neplăceri unui alt individ. Ea poate avea loc ca răspuns / reacție a unui eveniment anterior sau spontan, fără provocare.
Agresivitatea umană poate fi directă sau indirectă. Agresivitatea directă este caracterizată prin comportamente fizice (lovire, orice formă de violență fizică) sau verbale (țipăt, strigăt, insultă) destinate să provoace rău cuiva. Conceptul de agresivitate indirectă este caracterizat prin comportamente destinate să dăuneze relațiilor sociale ale unui individ sau unui grup (tachinare, intimidare, răspândirea unor zvonuri sau ignorarea unei persoane).
Un comportament agresiv încalcă granițele sociale și poate duce la ruperea relațiilor cu cei din jur. Cu toate acestea, izbucnirile agresive ocazionale sunt des întâlnite și pot fi considerate chiar normale în anumite circumstanțe care necesită și justifică auto-apărarea. Problema apare atunci când aceste izbucniri au loc în mod frecvent sau când efectele lor au produs deja daune prea mari.
Un comportament agresiv vine la pachet cu iritare și neliniște, dar și cu dificultăți de control al propriilor reacții.
Sunt situații când alegem să fim agresivi, pentru a obține răzbunare sau pentru a provoca deliberat pe cineva. Se întâmplă adesea să întoarcem agresivitatea și asupra propriei persoane.
Pentru a putea combate acest tip de comportament, este important să-i înțelegem cauzele.
Agresor și agresat, un circuit repetitiv
Avem tendința să repetăm șabloane din trecutul nostru pe care nu reușim să le reparăm. Răspunsul în fața frustrării și răspunsul la agresivitate sunt comportamente deprinse în relațiile primare pe care le avem cu părinți, bunici și alte persoane importante în formarea noastră ca indivizi.
Atunci învățăm poate, că dacă suntem agresivi însemnă că suntem răi, dar pentru că primim atenție doar în acele momente, vom apela și ulterior la acte distructive, tot pentru atenție. Tot atunci putem afla că nu este bine să ai comportamente agresive însă pentru ca tensiunea frustrării cere să fie eliberată, căutăm forme mascate, chiar și față de noi: agresivitatea pasivă. Tot de mici putem vedea că atunci când ești furios, soluția este să țipi, să lovești, să înjuri, pentru că așa fac și cei mari, în loc să învățăm să punem în cuvinte ceea ce ne deranjează și să găsim o variantă amiabilă de rezolvare a situației.
Cauzele generale ale comportamentului agresiv:
- Starea de sănătate fizică;
- Starea de sănătate mentală;
- Relația cu familia și cu ceilalți;
- Mediul de lucru și cel general, de viață;
- Factorii sociali sau socioeconomici;
- Anumite trăsături individuale;
- Istoria personală, experiențele de viață.
Cauzele psihologice și psihiatrice ale agresivității:
- Frustrarea;
- Autismul;
- Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD);
- Tulburarea bipolară;
- Schizofrenia;
- Tulburările de comportament;
- Sindromul de stres post-traumatic.
Cauze neurologice:
- Accidente vasculare cerebrale;
- Traume craniene (lovituri puternice la cap, accidente).
Cauze infecțioase:
- Rabia (turbarea).
Manifestarea agresivității diferă în funcție de bolile cu care este asociată: o persoană care suferă de autism sau de tulburare bipolară ar putea acționa agresiv atunci când se simte frustrată sau nu poate vorbi despre sentimentele sale, în timp ce în cazul unor tulburări de comportament, răspunsul agresiv vine în mod intenționat.
Agresivitate – Simptome
Agresivitatea poate fi asociată și cu simptome cauzate de o alta afecțiune. Bolile care influențează comportamentul au adesea atât simptome psihologice, cât și fizice:
- Anxietate;
- Furie;
- Proastă dispoziție;
- Probleme de memorie;
- Probleme de concentrare și de atenție;
- Incapacitatea de a gândi clar și organizat;
- Abilități slabe de comunicare;
- Probleme cu înțelegerea, scrierea sau citirea cuvintelor;
- Halucinații;
- Delir;
- Fluctuații de personalitate;
- Afectarea gândirii și a procesului decizional;
- Insomnie;
- Izolare socială;
- Punerea în pericol a propriei persoane și a celorlalți;
- Comportament amenințător;
- Modificări ale stării mentale;
- Confuzie, dezorientare, letargie;
- Traumatisme, cum ar fi deformarea oaselor, arsuri, leziuni ale organelor vizibile;
Este important de făcut diferența între un comportament agresiv care poate fi – la limită – acceptabil în anumite situații (provocări, mari frustrări, momente de tensiune înaltă) și violență, care implică utilizarea intenționată a forței fizice pentru a produce daune sau a distruge.
Reacții fizice și emoționale asociate cu agresivitatea
Reacții fizice:
- Gura uscată;
- Transpirație;
- Bătăi rapide de inimă;
- Tensiune musculară;
- Tremurături;
- Instabilitate a picioarelor;
- Dinți și obraji încleștați.
Reacții emoționale:
- Sentiment de frustrare sau neputință;
- Mânie;
- Nerăbdare;
- Neliniște;
- Ostilitate;
- Depresie și/sau anxietate;
- Sentiment de tristețe și senzație de plâns.
Agresivitate la copii
Agresivitatea se manifestă frecvent și la copii. Principalii factori generatori sunt:
- Abilități slabe de relaționare cu ceilalți;
- Anumite probleme de sănătate;
- Stres sau frustrare;
- Imitarea unui comportament agresiv sau violent pe care îl văd în viața curentă (în acest fel, ei pot primi atenție din partea membrilor familiei, profesorilor și colegilor).
De asemenea, ieșirile agresive apar la copii atunci când aceștia se confruntă cu dificultăți în a face față anumitor emoții, precum frustrarea. Acest lucru este frecvent întâlnit la copiii cu autism sau cu deficiențe cognitive. Dacă o anumită situație le produce o frustrare, este foarte probabil ca ei sa nu poată remedia sau măcar descrie mulțumitor situația, fapt care îi determină să reacționeze agresiv.
Copiii cu ADHD prezintă un anumit deficit de atenție și de înțelegere și pot fi adesea impulsivi. În unele cazuri, aceste comportamente impulsive pot fi considerate agresive, mai ales atunci când sunt inacceptabile din punct de vedere social.
Copiii recurg adesea la violență, mai ales în situațiile în care le este interzis un anumit lucru. Apar atunci sentimente de frustrare și furie, iar prin apelarea la violență ei pot obține ceea ce vor. În acest caz, este indicat ca părinții să-i ajute pe copii să rezolve problemele așa încât să vadă și o alternativă sănătoasă, pașnică la varianta violentă.
Dacă, în calitate de părinte, considerați că nu mai puteți ține în frâu agresivitatea de care dă dovadă copilul dumneavoastră, este bine să apelați la psihoterapie.
Agresivitate – Bullying
Un fenomen care a luat amploare printre copii în ultimii ani este „bullying-ul” – intimidarea și terorizarea celorlalți copii de către un copil. România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări europene în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Bullying-ul pune adesea frâne puternice dezvoltării emoționale sănătoase a copiilor și poate produce efecte greu de reparat.
Pubertatea se poate dovedi o etapă stresantă pentru mulți tineri. Ei pot acționa, și adesea chiar o și fac, în mod agresiv, pentru că nu înțeleg ce se întâmplă cu ei și / sau nu știu să facă față schimbărilor hormonale apărute în aceasta perioadă. Dacă există și o tulburare mintală, probabilitatea unui comportament agresiv crește exponențial.
În ceea ce-i privește pe adolescenți, comportamentul agresiv este destul de frecvent întâlnit. Se poate considera că un adolescent are o problemă cu agresivitatea, dacă în mod regulat:
- Țipă în timpul certurilor sau discuțiilor în contradictoriu;
- Îi lovește pe ceilalți;
- Îi intimidează în mod voit pe ceilalți.
În unele situații, adolescenții pot avea ieșiri agresive ca răspuns la:
- Stres;
- Presiunea celorlalți;
- Abuz de anumite substanțe, precum droguri, alcool sau tutun;
- Relații nesănătoase cu membrii familiei sau cu apropiații.
Efectele agresivității
Principalele complicații ale unui comportament agresiv sunt:
- Dificultăți de relaționare la locul de muncă, la școală, în familie sau în alte contexte sociale;
- Întreruperea relațiilor personale;
- O relație problematică părinte-copil;
- Exmatricularea sau pierderea locului de muncă;
- Consum și abuz de droguri și alcool;
- Risc crescut de vătămare corporală;
- Auto-vătămare;
- Încălcarea legii, care poate duce la pedeapsa cu închisoarea.
Cere ajutorul unui psihoterapeut
Agresivitate – Efectele acesteia asupra persoanei agresate
Când vorbim despre agresivitate, la fel de importante sunt și efectele pe care aceasta le are asupra persoanei agresate. O persoană care a fost supusă violenței poate ajunge în punctul în care are nevoie de îngrijiri medicale. În funcție de gravitate, agresivitatea poate produce sechele pe termen lung sau chiar la moarte.
În ceea ce privește sănătatea mintală, victimele pot suferi răni emoționale serioase precum:
- Depresie;
- Anxietate;
- Atac de panică;
- Insomnie;
- Coșmaruri;
- Sindrom post-traumatic.
În urma acestora, pot apărea:
- Tulburări de personalitate;
- Tulburări alimentare;
- Tentative de suicid;
- Abuz de alcool si / sau droguri.
Violența în familie și violența domestică
Conceptul de violența în familie se referă la folosirea violenței pentru a controla sau manipula un membru al familiei sau altă persoană cu care are legătură, în timp ce violența domestică se referă la violența dintre partenerii de cuplu.
Violența în familie include vătămarea fizică, agresiunea sexuală, amenințările directe și indirecte, controlul exercitat asupra celeilalte persoane, distrugerea obiectelor acesteia, izolarea ei socială, abuzul emoțional și psihologic.
Este important de menționat că orice persoană, indiferent de vârstă, gen sau cultură poate fi afectată de violența în familie.
Violența fizică se referă la vătămarea corporală, dar și la intimidarea fizică a victimei, care include și distrugerea bunurilor ce îi aparțin sau pe care cei doi parteneri le dețin împreună.
Violența psihică include violența emoțională și cea verbală, manifestate prin insulte, jigniri, amenințări, intimidare, șantaj emoțional, inducerea fricii, presiune, etc. Este denumită „abuz emoțional” deoarece este folosită pentru a manipula și controla cealaltă persoană. Efectele acestui tip de violență au urmări grave pe termen lung pentru victimă.
Din păcate, în țara noastră, violența în familie și violența domestică sunt probleme sociale care afectează viața multor membri ai familiilor, în special femeile, copiii și persoanele vârstnice. Din punct de vedere legal, acest fenomen a început să fie abordat abia odată cu anii 2000.
Violența domestică în România
Violența este un fenomen grav, care afectează în principal femeile. Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică, 95% din totalul victimelor violenței în familie sunt femei, iar la nivel mondial, între 40% și 70% dintre femeile ucise sunt victime ale acestei violențe. Conform aceleiași surse, 30% dintre femeile din România spun că au fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață, cândva după vârsta de 15 ani, cifrele generale încadrându-se în media la nivel european. 24% dintre femeile din România au suferit violență din partea partenerului, iar 14% dintre ele din partea unei alte persoane decât partenerul.
În România, legea nr. 217/2003 se referă la situațiile de violență în familie, atât în ceea ce privește prevenția, cât și sancționarea acestora. Din păcate, numărul femeilor care au curajul să-l reclame pe abuzatorul lor și să plece de lângă acesta, este încă mic.
Ordinul provizoriu de protecție este un instrument foarte util pentru evitarea unor tragedii, el venind în ajutorul victimelor violențelor domestice. Începând cu decembrie 2018, prin Ordinul Ministrului de Interne s-a stabilit că ordinele de protecție provizorii pot fi date și de către polițiști. De atunci, peste 5.000 de astfel de ordine au fost emise.
Agresivitate – Tratament
Pentru a combate agresivitatea, primul lucru necesar este identificarea cauzelor acesteia. Spre exemplu, dacă locul de muncă este cel care provoacă acest lucru, este necesar să schimbăm serviciul. Totodată, este recomandat ajutor specializat prin psihoterapie individuală.
Un tip de psihoterapie indicată pentru a trata comportamentul agresiv este cea cognitiv-comportamentală, pentru a învăța cum poate fi controlat comportamentul agresiv prin tehnici de gestionare a acestuia.
În unele cazuri este recomandată și medicație, mai ales dacă agresivitatea este cauzată de boli psihice, cum ar fi schizofrenia, tulburarea Alzheimer sau tulburarea bipolară. Tratamentul diferă în funcție de cauzele comportamentului agresiv.
Cum poți gestiona mai ușor furia
- Încearcă să te gândești de două ori înainte de a acționa sau de a vorbi;
- Încearcă să respiri profund de câteva ori atunci când simți că te cuprinde furia;
- Fă sport: ajută la eliberarea de gândurile și emoțiile negative;
- Ia o pauză;
- Folosește umorul pentru a elimina tensiunea;
- Încearcă să identifici potențialele soluții;
- Îmbunătățește-ți abilitățile de comunicare;
- Învață să recunoști și să eviți ceea ce te poate face să adopți un comportament agresiv.
Concluzii
Să luăm un exemplu: Ce faci în fața unui agresor extern, cum este frigul de afară? Te îmbraci, te refugiezi într-un mediu cald, îmbrățișezi pe cineva și așa mai departe. Cu alte cuvinte, simți neplăcerea produsă de frig și pui limite în calea lui. Asta se petrece și în relațiile cu ceilalți. Lucrurile se complică pentru că uneori nu știm că ne este “frig”, credem ca aceasta este temperatura normală deși corpul simte efectele negative. Alteori, chiar dacă simțim frigul, nu simțim că avem dreptul la o viață confortabilă, psihic desigur. Si, de cele mai multe ori, nu știm cum să punem limite în calea ”frigului”. Nu știm să spunem: Destul! Merit respect! Ceea ce faci îmi face rău, oprește-te!
Soluția vine, prin urmare, din a învăța să ne iubim și a învăța să punem limite în fața celor care încearcă să ne arate că nu merităm această iubire, așa cum ne-o dorim. Și pentru că toate își au debutul în copilărie, rezolvarea vine din partea părintelui care ar fi indicat să se axeze nu pe simpla pedepsire a ieșirilor agresive ci pe înțelegerea a ceea ce le determină și punerea lor în cuvinte, pentru copilul care încă nu are aceste capacități, a stărilor prin care trece.
Ca adult, lupta cu agresivitatea se face prin autocunoaștere și autodezvoltare. Cine sunt eu, ce merit să primesc, de ce merit să fiu tratat într-un anumit fel, ce simt că mă agresează și de ce, cum pot comunica celuilalt acest lucru, oare ceea ce eu fac agresează, poate mascat, pe celălalt si de aceea se întoarce dureros asupra mea. Și lista ar putea continua.
Rolul psihoterapiei este de a găsi explicațiile adânci ale emoțiilor și comportamentelor noastre, de a învăța să punem limite știind mai întâi cine suntem și de ce avem nevoie de ele.