Primele forme prin care bebelușii comunică cu părinții lor sunt expresiile faciale și gesturile: se încruntă, întorc capul, zâmbesc. Ca răspuns la faptul că mama vorbește cu copilul, acesta va începe să scoată și el sunete. Începe să gângurească și să caute contactul vizual cu părintele.
Gânguritul este primul semn că bebelușul începe să comunice și apare în jur de 2 luni. În această perioadă ar fi bine ca mamele să răspundă acestor gângureli cu altele, să adauge sunete noi, să privească copilul în ochi și să-i vorbească de aproape clar și rar.
0-1 an
- copilul răspunde la propriul nume, uitându-se în direcția din care a fost strigat
- imită mișcările și gesturile pe care le face adultul (bate din palme)
- se întinde după jucării, le cercetează, își privește chipul în oglindă
- răspunde la gesturile afective ale adultului
- în jur de 6 luni apare lalalizarea silabelor sau silabisirea (ma-ma-ma, pa-pa-pa, ba-ba-ba), repetă aceeași silabă de 2-3 ori dar fără ca asta să aibă vreun sens pentru cel mic
- imită sunetele pe care le face adultul
- în jur de 1 an apar primele cuvinte cu sens (1-5 cuvinte)
E important ca în această perioadă să încurajăm copilul să mestece bucățele mai mari de alimente,să rupă. Prin masticație sunt stimulați toți mușchii aparatului fono-articulator care au un rol foarte important în vorbire mai târziu
1-2 ani
- copilul explorează activ mediul înconjurător
- are tendința să repete acțiunile care îi atrag atenția adultului si-i stârnesc râsul
- îndeplinește comenzi simple – aduce cana la cererea adultului, duce hârtia la coș, închide sau deschide ușa, arată obiecte sau imagini pe o carte, la cerere
Limbajul receptiv est eactiv cu mult înaintea limbajului expresiv. Și noi putem testa această capacitate prin cererile pe care le avem față de copil. Această înțelegere constituie condiția ca ulterior copilul să vorbească.
- poate să salute persoanele familiare ,,Bună!,, , ,,Pa!,,
- arată 3-4 părți ale corpului
- își spune numele sau alintul
- are un vocabular alcătuit din aproximativ 50 de cuvinte ce conțin eonomatopee, denumirea jucăriilor pe care le are, numele membrilor familiei
- cuvintele pe care le spune sunt însoțite de gesturi care îl ajută să se facă înțeles
- poate folosi cuvinte care să-l ajute să-și satisfacă nevoile și dorințele ,,apă,, , ,,apte ,, pentru ,,lapte,,
- în perioada aceasta este important ca cuvintele folosite să fie cu sens și nu neapărat corect. Accentul la această vârstă nu cade pe corectitudinea pronunției, ci pe funcționalitatea limbajului, dacă copilul folosindu-l se face înțeles.
Înjur de 2 ani apar primele propoziții cu sens. La început folosind doar un cuvânt ,,Dă!,, , ,,Ia!,, , ,, Pune!,, , Ține!,, iar apoi din două cuvinte ,, Mama apa!,, , ,, Tata mașina!,, .
2-3 ani
- vocabularul copilului se mărește, pe lângă substantive apar mai multe verbe, adjective și pronumele posesiv ,, mașina mea,,
- de asemenea se îmbogățește vocabularul și cu alte cuvinte care să satisfacă nevoia de a merge la toaletă ,,Mama, fac pipi,, , deoarece înaceastă perioadă se stabilește controlul sfincterian.Copilul devine mai conștient de simțurile sale și pune acest lucru în cuvinte pe care i le transmite părintelui.
- acele onomatopee existente în vocabularul copilului se transformă, devenind sursa sunetelor. Astfel ,, muu!,, devine ,,Vaca face muu!,,.
- structura propozițională se mărește și se adaugă cuvinte ca ușor, ușor să se treacă spre propozițiid ezvoltate în apropiere de vârsta de 4 ani
- ascultă mult mai activ muzică și povești și poate reda cu propriile cuvinte ceea ce a reținut
- folosește,,Te rog!,, și ,, Mulțumesc!,,
- începe să pună întrebări: ,,De ce?,, , ,, Cum?,, , ,,Ce face?,,
În această perioadă are loc un amplu proces de mielinizare, de maturizare și de dezvoltare a structurilor psihice ale copilului. Astfel el este capabil să memoreze mai mult, să înțeleagă și ulterior să comunice.
Ce aspecte ar trebui să ne îngrijoreze?
- Dacă se apropie vârsta de 1 an iar copilul nu spune nici un cuvânt cu sens sau nici măcar nu silabisește;
- Dacă copilul nu face contact vizual cu noi atunci când îi vorbim;
- Dacă copilul nu îndeplinește sarcini de genul: să dea, să aducă, să arate obiecte la cerere deși are 1 an și jumătate;
- Dacă nu folosește onomatopee sau cuvinte cu sens și în context ,, Auu!,, însoțit de gestul de a pune mâna pe burtică deși are 1 an și jumătate;
- Dacă nu se exprimă în propoziții simple deși are 2 ani și jumătate;
- De asemenea, în situația în care adultul adresează copilului o întrebare iar acesta în loc să răspundă, repetă întrebarea, este un semnal de alarmă;
- Îm jurul vârstei de 3-4 ani, copilul acumulează foarte multe cuvinte în vocabular și prezintă totodată dorința de a verbaliza cât mai mult. Astfel poate să apară o formă de bâlbâială fiziologică. Dacă se observă că aceste simptome se permanentizează, este de asemenea un semnal de alarmă.
Dacă există aceste semnale de alarmă și poate și altele, trebuie să ne adresăm specialistului. Logopedul este psihologul sau psihopedagogul specializat în problematici legate de limbaj.
În cadrul evaluării logopedice, acesta poate constata dacă îngrijorările părinților sunt reale sau nu. El poate spune și care este cauza din spatele tulburărilor de vorbire și poate face recomandări pentru îndreptarea acestora. În funcție de cauzele descoperite, părintele poate primi recomandarea de a merge cu copilul și la o evaluare psihologică clinică, la o evaluare neuropsihiatrică sau la ORL.
Diagnosticul de întârziere în dezvoltarea limbajului este un diagnostic tot mai frecvent în ultimii ani și apare din cauza lipsei de stimulare corespunzătoare a limbajului; expunerea copilului la ecrane (telefon, televizor, laptop) timp de mai multe ore pe zi; lipsa socializării cu ceilalți copii de aceeași vârstă; depresia, oboseala mamei sau orice aspect emoțional care îi afectează starea de prezență și de conexiune cu copilul.
Mai pot exista pierderi de auz necunoscute, deficit de atenție, hipermotricitatea sau o tulburare din spectrul autismului. De asemenea, există situații când copilul poate vorbi dar cu toate acestea nu o face.
Aici vorbim de apariția unei forme de mutism electiv/selectiv care are în spate cauze afectiv emoționale care ar trebui cunoscute. Și tot aici mai pot fi implicate unele anomalii în ceea ce privește aparatul fono-articulator (despicătură de văl palatin).
De obicei, tulburările în dezvoltarea limbajului se pot asocia cu tantrumuri și cu tulburări comportamentale.
În perioada de până la 1 an, se pune foarte mult accentul pe îngrijirea copilului și mai puțin pe stimularea lui. Și când vorbim de stimulare corespunzătoare, ne referim la a-i cumpăra copilului jucării potrivite vârstei și la a ne juca efectiv cu copilul punându-ne împreună pe covor, stând la nivelul copilului și născocind tot felul de jocuri precum și la expunerea copilului la cât mai multe experiențe senzoriale și sociale.
În felul acesta ne cunoaștem foarte bine copilul, știm ce îi place și vom avea idei noi în continuare. Limbajul are nevoie să fie stimulat ca mai apoi să apară. Dacă copilul este lăsat singur în pătuț mai mult timp deoarece mama are treburi sau este lăsat în fața ecranului, această stimulare nu are loc iar limbajul va întărzia să apară.
Recomandări:
- În jurul vârstei de 2 ani atunci când mama se pregătește să se reîntoarcă la serviciu, este important ca și copilul să meargă la creșă, să socializeze. Aflându-se în preajma copiilor de aceeași vârstă sau mai mari, acesta va fi stimulat să vorbească și să se descurce. Acest lucru este mult mai benefic pentru copil decât să stea acasă cu o bonă sau cu bunicii.
- Unii părinți observă că ceva nu este în regulă în legătură cu felul în care copilul lor emite sunete, leagă silabe pentru a forma cuvinte sau felul în care construiește sau nu o propoziție dar aud de la diverse mămici sau de la membrii familiei că este normal și să nu îți facă griji pentru că ,,O să vorbească el.
Cu cât intervenim mai devreme, cu atât procesul terapeutic durează mai puțin și e mai de succes. Dacă timpul trece, tulburările se agravează iar intervenția se face mai greoi.
- Nu lasați copiii în fața ecranelor! Dacă din diverse motive, îi dați copilului acces la ecrane, ar fi bine ca asta să nu depășească 30 de minute în cazul copiilor mici și o oră în cazul celor mai mari. Fragmentați timpul în bucăți mai mici de timp! Nu lăsați televizorul să meargă pe fundal în timp ce copilul se joacă sau ia masa!
- Antrenați-i în activități casnice alături de dumneavoastră și creați-le responsabilități pe măsura posibilităților lor (de la strânsul jucăriilor, spălatul mâinilor, al dinților, întinsul rufelor, hrănirea animalului de companie, pregătitul mesei). Vorbiți cu copilul dumneavoastră în timp ce faceți aceste activități. La 3 – 4 ani aveți în copil un adevărat partener de conversație.
- Citiți-le cât mai mult și răspundeți curiozităților pe care le au.
În situația în care nu aveți timpul necesar sau posibilități financiare pentru a veni într-un cabinet logopedic pentru terapie, faceți o evaluare și specialistul vă va învăța câteva tehnici și trucuri utile pe care să le faceți cu copilul dumneavoastră. Puteți citi și pe internet dar cel mai important lucru e să nu uităm că fiecare copil este diferit și la fel de diferit se prezintă o tulburare de vorbire de la un copil, la altul. Tabloul întârzierilor în vorbire sau tulburărilor arată diferit iar intervenția se face în mod personalizat.