Relație sau flirt
Alteori, deși au deja o relație, unii preferă să mai aibă încă o relație în paralel la birou sau să lege pur și simplu o relație de dragoste, fie și trecătoare cu un coleg/colegă de birou, pe care preferă să o catalogheze drept "un flirt nevinovat" - numai că flirtul este numai flirt cu o singură condiție: ca ambii să îl considere "flirt nevinovat". Și nu de puține ori avem surpriza să îl auzim pe partener/parteneră afirmând că această relație pe care noi o vedem simplă și trecătoare este pentru el/ea dragostea vieții sau o relație solidă. Oricât ar fi de flirt, este bine să discutăm cu partenerul despre ce implică/va implica această relație. O statistică Forbes recentă arată că 40% dintre angajații care au răspuns sondajului, au înșelat un partener existent cu un coleg.
Pot fi aceste relații simple aventuri pe care le considerăm la început fără viitor, aparent menite să ne condimenteze viața, mai degrabă searbădă sau plină de stresuri profesionale greu de gestionat? Există posibilitatea ca mai devreme sau mai târziu să se transforme în piedici? Cu siguranță există această posibilitate, mai ales dacă cei doi "nu găsesc timpul" să comunice despre tot ce se întâmplă, dacă lasă prea mult loc pentru subînțeles și de la sine înțeles, prinși între stresul profesional și propria atracție sexuală.
Cotidianul relațiilor la locul de muncă
Putem oare privi aceste relații că fiind pur și simplu expresia unei evoluții speciale a lumii, în care oameni cu aceleași afinități se reunesc la modul cel mai simplu la locul de muncă, astfel încât există cele mai mari șanse că relația să funcționeze pe termen lung?
Aparent da, multe relații la locul de muncă devin apoi căsnicii. Însă și aici pândesc pericole tipice. Iar unul dintre cele mai tipice este competiția. Mai toți știm: joburile ne stârnesc simțul competiției - practic, ne îndeamnă să intrăm în competiție, iar unul dintre marii ucigași ai armoniei unui cuplu apare exact atunci când cei doi parteneri intră în competiție unul cu altul.
O statistică recentă a evidențiat faptul că 66% dintre cei care au avut o relație cu un coleg de muncă apreciază că aceasta a avut un efect pozitiv asupra muncii lor, în timp ce 6% au raportat un efect negativ și 28% au spus că nu a avut un impact.
Avantajele rezultate din această statistică pentru relațiile la locul de muncă au fost în principal două:
- creșterea entuziasmului pentru locul de muncă
- îmbunătățirea sănătatii mintale
Unii au menționat și că relația îi ajută să obțină o mărire de salariu sau o promovare.
O statistică din 2024 arată că majoritatea lucrătorilor americani aflați în prezent într-o relație de dragoste la locul de muncă au spus că relația a avut un impact pozitiv sau extrem de pozitiv asupra vieții lor profesionale, îmbunătățindu-le starea de spirit, motivația, sentimentul de apartenență, angajamentul față de organizație și echilibrul dintre viața profesională și viața privată, arată raportul SHRM (Society for Human Ressources Management).
Statisticile Forbes arată că peste 60% dintre adulți au avut o poveste de dragoste la locul de muncă. Pentru 43% din ei aceste relații au dus la căsătorie, 40% dintre aceste aventuri au implicat însă înșelarea unui partener existent, expunerea la bârfe la locul de muncă și percepția de promovare a favoritismului, ceea ce într-o corporație poate deveni rapid un coșmar al HR-ului.
- 57% raportează că relațiile la locul de muncă le-au afectat performanța în muncă
- 50% declară că flirtează cu colegii lor
Respondenții la sondaj au indicat că cele mai comune trei forțe motrice din spatele relațiilor la locul de muncă sunt:
- confortul
- lipsa timpului în afara serviciului pentru a întâlni alte persoane care să le stârnească interese romantice
- dorința de a putea împărtăși cu partenerul idei și sentimente legate de experiența comună la locul de muncă.
Șaizeci și cinci la sută dintre respondenți au spus că cea mai importantă forță motrică din spatele relațiilor amoroase pe care le-au avut la locul de muncă a fost confortul.
În plus, contează realmente foarte mult faptul că pur și simplu oamenii nu mai au timp în afara orelor de serviciu că să întâlnească alți oameni, 61% dintre respondenți invocând acest lucru drept motiv cheie pentru a se întâlni cu cineva de la locul de muncă. 43% s-au căsătorit cu o persoană pe care au cunoscut-o la serviciu. Cu alte cuvinte, ai de două ori mai multe șanse să te căsătorești cu un coleg decât cu cineva dintr-un site de întâlniri sau de aplicație.
Deși o experiență comună la locul de muncă a fost una dintre principalele forțe motrice din spatele acestor relații amoroase din interiorul aceleiași companii și instituții, motivul cel mai puțin popular a fost acela de a face ziua de lucru mai plăcută - numai 38% dintre respondenți sunt de acord că ar intra într-o relație amoroasă cu un coleg/colegă numai pentru a-și face mai plăcute/vesele/confortabile lungile ore petrecute la job.
Deci, în timp ce oamenii își doresc experiența împărtășită și, probabil, beneficiile înțelegerii pe deplin a vieții profesionale, scopul nu este neapărat unul recreațional, ci scopul este să fie înțeleși.
Un impact inerent există, asupra carierei. Sondajul Forbes a dezvăluit că relațiile la locul de muncă schimbă și dinamică de ansamblu a relațiilor în care se află persoana respectivă, perspectiva despre sine și cel puțin o parte din ceea ce-i definește individualitatea.
Majoritatea persoanelor care sunt într-o relație se tem, desigur, de despărțire. Însă cei care au o relație la locul de muncă se tem și mai mult (cu 17%,) probabil pentru că această despărțire le va afecta inclusiv raporturile de muncă, performanța, poate cariera.
52% dintre cei care au avut relații amoroase cu parteneri de la locul de muncă au raportat că au perceput un tratament diferit din partea colegilor lor.
33% au spus că a crescut gelozia și aproape 50% au spus că s-au simțit bârfiți la locul de muncă.
Un plan de urgență pentru despărțire nu este neapărat normă pentru cuplul obișnuit. Cu toate acestea, aproape 30% dintre cuplurile rezultate din relațiile de la locul de muncă creează un plan de despărțire. Similar cu un acord prenupțial într-o căsătorie, acesta este un acord între cei doi colegi cu privire la modul în care își vor gestiona slujbele dacă se despart.
Peste 50% spun că o poveste de dragoste la locul de muncă le-a afectat sentimentul de individualitate. Atunci când ambii parteneri sunt foarte asemănători în ceea ce privește preocupările și lucrează în același loc, definirea individualității devine mai dificilă și ceea ce părea la început confortabil și atrăgător ajunge să devină de fapt sufocant. Deși probabil nimeni nu și-a dorit la început așa ceva, ambii se pot trezi că resimt mai degrabă negativ această îmbinare dintre viața profesională și cea privată.
Dintre respondenții care au declarat că au avut o poveste de dragoste la locul de muncă, 54% au spus că relația lor le-a afectat echilibrul dintre viața profesională și viața privată. De exemplu, 26% au raportat că relațiile la locul de muncă le-au afectat capacitatea de a programa vacanțe.
Tot peste 50% dintre respondenți spun că le-a fost afectată percepția pe care o au asupra profesionalismului propriu.
Conform aceluiași sondaj Forbes, 47% dintre respondenți și-au schimbat locul de muncă pentru a-și urma colegul de care erau îndrăgostistiți la noul loc de muncă al acestuia.
Cca jumătate dintre oameni s-au angajat în comportamente de flirt cu colegii, 46% dintre respondenți au spus că au sentimente romantice față de un coleg, 39% au recunoscut că au avut o dragoste secretă la serviciu și 17% au avut o aventură de o noapte cu un coleg.
Relații romantice și profesionalism
Mai puțin de 1 din 5 respondenți ai sondajului Forbes sunt de acord cu ideea că a avea întâlniri romantice cu un coleg este neprofesională. Cu toate acestea, acest lucru este în contrast puternic cu faptul că doar 5% au spus că se simt confortabil la ideea că lucrează împreună cu colegi care împărtășesc o relație amoroasă.
9% dintre respondenți cred că relațiile la locul de muncă au scăzut productivitatea. Dar tot 9% cred că relațiile la locul de muncă cresc productivitatea. 14% au spus că relațiile amoroase dintre colegii lor îi fac să se simtă inconfortabil și promovează favoritismul.
Unii angajatori preferă să ignore posibilele relații romantice între angajați, lăsând lucrurile să evolueze de la sine.
Alți angajatori, marile corporații sau corporațiile și organizațiile cu impact social și mediatic mare, preferă să aibă o politică explicită referitoare la aceste relații, care poate părea intruzivă și restrictivă pentru unii, dar pentru alții apare ca un factor protector.
Lucrurile sunt mai simple atunci când e vorba de flirturi, mai ales dacă implică persoane de la același nivel ierarhic. Lucrurile se complică atunci când sunt relații cu componentă sexuală, și aici sunt două tipuri de relații care aduc complicații.
- relațiile amoroase la locul de muncă implicând infidelitatea față de un partener anterior, care a rămas acasă: cazul tipic al soțului care este infidel (chiar pe termen lung) soției rămase acasă ca să crească copilul, și preferă o relație romantică sexuală cu o colegă de departament, pe care o vede în fiecare zi. Deși pare un aranjament care poate funcționa, în realitate poate fi sursă de perturbări majore inclusiv la nivelul organizației, în cazul unui divorț cu scântei.
- potențialul cel mai exploziv îl au relațiile care implică un superior și un subaltern (indiferent de gen). Acestea sunt de obicei relațiile de care se tem organizațiile, relații care pot aduce inclusiv complicații juridice, financiare și de imagine.
Totuși, unele corporații și instituții interzic expres relațiile amoroase între angajații lor. 64% dintre cei aproximativ 1.000 de lucrători din SUA chestionați de SHRM au fost dezamăgiți de companiile care au politici care interzic relațiile de dragoste la locul de muncă, dar 78% au fost în favoarea organizațiilor care oferă îndrumări despre cum să gestioneze aceste relații.
Lucrurile se complică atunci când cei doi nu sunt pe același nivel ierarhic în organizație. Există o dinamică a puterii atunci când vorbim de o relație șef/subordonat, care poate duce la situații de favoritism dacă relația continuă sau la situații de concediere/ acuze /șantaj dacă relația se termină.
Din datele statistice internaționale se poate deduce că jumătate din numărul relațiilor de iubire la locul de muncă implică parteneri de pe niveluri ierarhice diferite. 55% dintre cei chestionați de ResumeBuilder.com au spus că cel puțin una dintre relațiile lor de dragoste la birou a implicat un superior, iar 47% au spus că una dintre relațiile lor a fost cu un subordonat.
Aici trebuie să avem mare prudență, ca să putem diferenția ceea ce ține de o relație pur amoroasă de alte interese:
- hărțuire sexuală
- arivism/nepotism
- șantaj sau tentative de șantaj
Între partenerii de pe niveluri ierarhice diferite se pot stabili astfel de la început clauze (eventual) scrise despre condițiile în care se poate petrece o despărțire, pentru ca fiecare dintre partenerii relației să se simtă la adăpost de pericolul:
- concedierii sau penalizarii
- șantajului
- acuzațiilor de hărțuire sexuală și/sau obținerea de avantaje profesionale necuvenite prin mijloace neprofesionale, respectiv prin seducție.
Ce-i de făcut dacă vrei să te angajezi într-o relație amoroasă cu un coleg sau o colegă?
Te angajezi în flirturi la birou? Vă permiteți chiar să mergeți mai departe?
Îndrăgostiții detestă sfaturile - și de fapt nici nu ar trebui să urmeze cai bătute - totuși ar fi bine să ții seama de câteva repere:
- află dacă organizația are o politică explicită legată de relații la locul de muncă și exprimarea tandreții la locul de muncă.
- află dacă organizația are o politică implicită, neoficială, o practică, o cutumă, legată de relațiile amoroase și exprimarea tandreții.
- în orice circumstanță, deci chiar dacă organizația admite relațiile amoroase între angajați, discreția este preferabilă, pentru a nu-i deranja pe unii colegi (deoarece trebuie să știi că indiferent cât de mulți vor fi cei care vă vor încuraja și-și vor exprima simpatia, inevitabil vor fi și câțiva care vor strâmba din nas și alți câțiva care vă vor detesta, din varii motive).
- dacă ați pornit de pe niveluri ierarhice egale și între timp unul a fost promovat, luați în serios momentul și felul în care vă simțiți și vă comportați unul cu altul și față de ceilalți colegi.
- dacă sunteți deja pe niveluri ierarhice diferite, acționați prudent. Be mindful este aici cea mai bună politică: atenție la prevederile organizației, atenție la ceea ce dorești, atenție la semnele care îți indică ceea ce dorește celălalt. În plus, dublează acest mindfulness (care se referă la clipa prezentă) cu o sănătoasă proiecție în viitor: unde merge această relație, pe termen mediu și/sau lung?