O temere actuală
Un studiu recent despre stilul de viață al românilor a evidențiat că principala temere a părințior de la noi începe să fie legată de felul în care cei mici folosesc device-urile, respectiv de pericolul potențial al dependenței de device-uri.
Conform unui studiu realizat de către Asociația CIPRA - Centrul de Informare, Prevenire Risc și Analiză, cu ajutorul Reveal Marketing Research, în topul aspectelor care îi preocupă pe părinții români cu privire la binele copiilor lor, dependența acestora de dispozitive digitale se află pe primul loc (62%), urmată, de asemenea, de riscul consumului de droguri (47%) și confruntarea cu bullyingul (42%).
Cu toate acestea, studiile de consum arată că părinții le oferă celor mici cele mai sofisticate smartphones de la cele mai fragede vârste.
Generatii sedentare și cu capul plecat
Așadar, părinții nu concep să nu-i dea copilului telefon, dar se tem că el va ajunge dependent de telefon, ceea ce știu deja că îi va deteriora performanțele de învățare și are potențialul de a-i afecta radical dezvoltarea fizică. S-a și vorbit la un moment dat de generația cu capul plecat, dar nu în sens de umilință, ci ca urmare a obiceiului de a sta permanent cu ochii într-un ecran de buzunar.
Dincolo de obezitate și cortegiul de consecințe fizice ale sedentarismului, sunt invocate deteriorări cognitive sau mai degrabă tulburări cognitiv-afective care au fost cuprinse sub denumirile de demență digitală sau autism digital.
Un concept controversat: demența digitală
„Demența digitală” este un termen folosit pentru prima dată în Coreea de Sud, cunoscută pentru utilizarea ridicată a dispozitivelor digitale de persoane de vârstă din ce în ce mai fragedă. Medicii din Coreea de Sud au observat tulburări cognitive și de memorie la tinerii care au folosit în mod intensiv dispozitive digitale.
Termenul „demență digitală” se folosește pentru a descrie schimbările cognitive asociate cu utilizarea excesivă a tehnologiei. Deși demența digitală nu este o afecțiune înregistrată în vreun nomenclator oficial, cercetările sugerează că utilizarea excesivă a tehnologiei poate duce la schimbări asemănătoare demenței și poate chiar crește riscul de demență.
Tematica demenței digitale a devenit celebră datorită psihiatrului german Manfred Spitzer, care, în 2012, descrie modificările cognitive ca urmare a suprautilizării tehnologiei. Deși demența digitală nu este o afecțiune cu un profil precis diagnosticabil, teoria conform căreia utilizarea excesivă a tehnologiei are consecințe grave pe plan psihologic capătă din ce în ce mai mulți adepți.
Mai multe studii asupra adulților au găsit o legătură între utilizarea internetului, „timpul de ecran” și alterarile cognitive.
- dificultăți în reamintirea cuvintelor;
- dificultăți de exprimare;
- deficit de atenție, mai ales în condițiile unor sarcini multiple și simultane.
Similar cu demențele clasice, demența digitală poate provoca, de asemenea, alterări ale modului de comunicare, ale capacității pentru concentrare, raționament și multe altele. Nu este deloc neobișnuit ca excesul de timp pe ecran să aibă ca rezultat alterări ale comportamentului de somn și dispoziției, care au, de asemenea, un efect semnificativ asupra funcției creierului.
Se discută despre ipoteza care afirmă că expunerea excesivă la ecran în perioadele critice de dezvoltare - de care au avut parte aparținătorii generației Z - va duce la deficiențe cognitive ușoare la vârsta adultă timpurie, ceea ce poate duce la rate substanțial crescute de demență cu debut precoce la vârsta adultă ulterioară.
Teoria are desigur și foarte mulți detractori, care fie atacă modul în care autorul cunoaște și prezintă tehnologia, fie contestă similaritățile între demență degenerativă și modificările cognitive induse de contactul cu ecranele și dau mai degrabă un caracter adaptativ și creativ acestor modificări. În literatură, componenta de gaming este discutată atât din perspectiva adicției, cât și din perspectiva unui instrument inedit pentru dezvoltarea cognitivă. Ceea ce poate face diferența este modul de integrare a experienței și aici este decisivă influența parentală, nu numai sub aspectul de control, ci (mai ales) sub aspectul unei modulări, al unei experiențe comune în care device-urile rămân ceea ce sunt, anume instrumente, iar în prim plan se află relația de calitate părinte-copil.
Care este situația la noi?
4-5 ore pe zi este media de timp petrecut de un copil din România în fața device-urilor, iar aproximativ 30% dintre copiii cu vârsta sub 14 ani din țara noastră sunt supraponderali, în timp ce în jur de 15% sunt obezi, declară prof. univ. dr. Doina Pleşcă, președintele Societății Române de Pediatrie.
Potrivit unui studiu realizat de organizația „Salvați Copiii”, 40% dintre părinți cred că cei mici nu au conturi pe rețelele sociale, însă 90% dintre copiii intervievați au dezvăluit că folosesc rețelele sociale. În ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranelor, doar 30% dintre părinți au spus că cei mici stau o oră în fața ecranului. În realitate, copiii intervievați au spus că petrec între 8 ore și 10 ore pe zi în weekend sau chiar în timpul școlii.
Când un device ajunge mai important și mai prezent decât părintele
Peste tot în lume unde au fost luate măsuri pandemice care au făcut obligatorie pe un termen de cel puțin câteva luni școala/grădinița online, în această perioada a ajuns să normalizeze timpii îndelungați de ecran la toate categoriile de vârstă, chiar și pentru copiii care nu obișnuiseră din familie să aibă un contact atât de extins cu device-urile. Acest lucru nu este totuși obligatoriu echivalent cu o dependență - această devenire este influențată decisiv de abordarea părintelui, care este acum nevoit să ia poziție - inclusiv pentru a-și susține în continuare relația și rolul parental. Mai direct spus, nu lăsa ca un device să devină în viața copilului o persoană mai importantă decât propriul părinte.
Masuri eficiente
Așadar, dacă ești un părinte care caută modalități de a reduce timpul pe care îl petrece copilul tău în compania device-urilor, începe prin a deschide conversația despre motivul pentru care sunt importante moderarea și modularea acestei experiențe. Cel mai eficient este, ca întotdeauna, exemplul personal: nu este credibil să îi ceri/impuni copilului să își reducă drastic timpul de ecran, dacă tu, părintele lui, ești mereu în fața ecranelor. Intervenția unui astfel de părinte va fi percepută că abuzivă, nedreaptă, punitivă și va genera o mai mare poftă de a scapă de control și de a reveni la ecran. Intervenția parentală poate fi însă foarte eficientă dacă părintele însuși arată prin propria sa activitate că există lucruri mai atrăgătoare și activități mai interesante în afara lumii ecranelor. Arată-i celui mic că și părinții lui își limitează timpul petrecut pe ecran - astfel puteți să faceți schimbări în gestionarea timpului împreună, ca familie.
Întrebările adresate de părinți motoarelor de cautare online par să se concentreze pe modalități de a exercita controlul asupra raportului copilului cu tehnologia.
Controlul parental
Controlul parental reprezintă setul de măsuri și tehnici folosite de părinți sau tutore pentru a monitoriza și reglementa activitățile online ale copiilor lor. Aceste măsuri pot include restricții privind accesul la anumite site-uri web sau aplicații, monitorizarea activităților online ale copiilor și chiar stabilirea unor limite de timp pentru utilizarea dispozitivelor digitale. Scopul principal al controlului parental este să protejeze copiii de conținutul potențial dăunător și să le ofere ghidare în dezvoltarea lor online.
Ca atare, se înmulțesc și aplicațiile care permit un control parental asupra device-urilor folosite de copii, precum și cursurile prin care părinții învață tehnici de control și/sau negociere a timpului petrecut cu device-urile, tehnici pe care le experimentează cu copiii lor.
Totuși, dacă dependența de device este deja instalată la copil, eficiența metodelor de control este asemănătoare cu eficiența dietelor aplicate unor copii obezi de cca 12 ani, după ce de la 0 la 12 ani au fost continuu supraalimentati, respectiv răsplătiți cu dulciuri pentru orice. Apelul la control, deși nu imposibil, devine dificil atunci când dependența este deja instalată și mai ales atunci când ne referim la copii, al căror sistem psihic se află în plină creștere și transformare.
Pentru a putea alege cea mai potrivită aplicație de control parental pentru familia ta, e important să setezi niște criterii de evaluare precum:
- Costurile – care este prețul abonamentului și câte conturi și dispozitive îți permite să gestionezi?
- Instalarea și configurarea – cât de ușor e să setezi aplicația de control parental pe dispozitivele utilizate, după ce te-ai asigurat de compatibilitatea acestora?
- Gestionare și monitorizare – în ce măsură îți permite aplicația să monitorizezi, restricționezi accesul și blochezi folosirea dispozitivului? Îți permite, de asemenea, să vezi toate celelalte aplicații de pe dispozitivele folosite de copilul tău?
- Filtrare – ce unelte de filtrare îți pune la dispoziție și cât de eficiente sunt acestea în a limita accesul la conținut explicit sau neadecvat?
- Timp de ecran – are aplicația o setare care îți permite să restricționezi timpul de ecran?
- Gestionarea mesajelor – îți permite aplicația să urmărești mesajele text trimise? Poți crea reguli sau bloca anumite contacte? Primești notificări pentru adăugarea în agendă a unui contact nou? Se extind aceste caracteristici în afara aplicației predefinite de mesagerie? Poți bloca utilizarea aplicațiilor destinate comunicării?
- Urmărirea dispozitivului – îți permite aplicația să localizezi dispozitivul copilului tău, în cazul unei urgențe? Îți furnizează un istoric complet al locațiilor anterioare? Îți permite să creezi ”granițe” pentru copilul tău?
- Particularitățile experienței copilului cu device-urile din perspectiva psihologiei dezvoltării
Adesea părinții se bucură atunci când cei mici capătă o dexteritate deosebită în manevrarea device-urilor, se bucură că ei achiziționează noi capacități, uitând de un lucru esențial: copiii nu sunt nici mini-adulți și nici mașini de învățat, mini-androizi. Copiii sunt ființe într-un proces complex de devenire, care este departe de a fi liniar. Ca atare, devenirea lor cognitivă are loc în salturi determinate de factori fizici extrem de complecși, dar și de procesele de atenție și voință unde interferența din partea afectivului este foarte mare. Acești pași sunt preciși și evoluția lor este aproximativ identică în toate epocile și pe toate meridianele.
Ca atare, ceea ce poate înțelege și învăța un copil la o anumită vârstă este limitat de dezvoltarea lui cognitivă de până atunci și de starea sistemului său neuronal și hormonal. Ideea că un copil captivat zi și noapte de ecranele sale se află într-un proces de învățare galopantă este cel puțîn chestionabila.
Pe scurt, nu se poate găsi niciun aspect cognitiv și pozitiv pentru dependența de device-uri a copiilor și de multe ori un efort psihic de raționalizare a unei neliniști este cel care stă la baza încercărilor de a deghiza în proces colateral al unei evoluții cognitive particulare, speciale și fără precedent a generațiilor actuale, ceea ce este de fapt un simplu efect al gestionării particulare și tipice acestor decenii pentru niște probleme vechi de generații care țin de raportul între părinți și copii.
Dependența de device-uri este, ca orice dependență, efectul gestionării defectuoase a unei probleme relaționale. Controlul, soluția recomandată părinților în acest caz, face parte din corpul problemei.
De ce sunt device-urile adictive?
Smartphone-ul a devenit lipit de corpul oricărui adult în ultimele decenii, astfel încât a ajuns să fie lipit și de corpul și sufletul copilului. Este prima jucărie, suzeta, consolatorul universal. Liniștește copilul, îi captează și îi abate atenția de la un real prea dureros. Oferindu-i copilului un astfel de device în momentele cheie ne asigurăm că vom avea un copil liniștit și/sau cooperant. Nu o să vrea tot timpul să iasă din casă și să facă tot felul de prostii care pot fi periculoase. Vom avea un copil cuminte. Telefonul ține loc de prieten de joacă și te scapă pe tine, ca părinte, de niște anturaje pe care le privești cu suspiciune. Dar telefonul aduce cu el alte pericole, care vin în special din publicitate, site-uri chestionabile și mai ales de pe rețelele de socializare - facebook, instagram, tiktok, dar și whatsapp.
Telefonul propune jocuri și provocări. În plus, este mereu disponibil. Părintele își duce cu el telefonul peste tot, atât când însoțește copilul cât și când este singur, pentru că are nevoie personal de acest device. Iar avantajele practice sunt clare - nu mai are de cărat ursuleți de plus sau păpuși sau sacoșe cu lego, nu mai are de ce să se întrebe dacă a luat cărțulia potrivită sau ar fi trebuit să ia un alt tom cartonat cu povești și desene sau poate creioane colorate.
Ceea ce telefonul propune unui copil este o lume foarte bogată senzorial în sfera vizuală și auditivă. De mic copilul leagă această lume de un infinit perceptual perfectibil, care nu se compară cu nimic ca potențial de atractivitate, deoarece oferă copilului cam tot ce poate dori sub acest aspect. Dezvoltarea device-urilor merge în direcția cuceririi unor orizonturi senzoriale noi.
Ce trebuie să știe un părinte despre telefonul de tip smartphone, cel care crează patternul interacțiunii cu alte device-uri?
- este enorm de adictiv - comparabil cu heroina, dacă ar fi să ne raportăm la lumea substanțelor. Toate aplicațiile și întreg modul de funcționare al unui smartphone sunt făcute, concepute, create științific pentru a atrage. Ca să fie cât mai atrăgătoare, ele apelează la acele indicii senzoriale care sunt un atractor sigur pentru cel mai mic copil dintre noi: imaginile colorate și în mișcare, sunetele surprinzătoare și simple sunt cele care captează copiii de când lumea, răspunzând nevoilor de stimulare tipice unui sistem nervos în dezvoltare. Ca atare, copilul care știe că poate primi oricând această sursă de satisfacție simplă va căuta să repete satisfacția oricât de des poate.
- inevitabil face să scadă interesul pentru alte activități și tipuri de interacțiune. Treptat celelalte jocuri și jucării și în general interacțiunile în real i se vor părea fade copilului care poate avea oricând accesul spre jucăria supremă. Totuși interacțiunea cu un smartphone exclude niște sfere, ocupând agresiv acest câmp al plăcerii.
- Plăcerea este confiscată de vizual - auditiv, în detrimentul regimului kinestezic, al mișcării, despre care studiile recente tocmai confirmă că este strâns legat de memorie, de fixarea și organizarea informațiilor. Ca atare, trăind numai printr-un ecran, copiii au la dispoziție mai puține resurse pentru a-și organiza experiența, astfel încât totul se transformă într-o defilare fără sfârșit de sunete și imagini. Evident, apar și consecințe legate de sedentarism și posturi deficitare ale corpului.
- în multe colective de copii, calitatea unui copil de a avea și de a utiliza un smartphone trece drept o condiție de integrare, însă deschide în acelasi timp și poarta pentru un bullying virtual continuu, foarte păgubitor pentru sănătatea psihică a copiilor și adolescenților. Dacă în trecut bullyingul se rezumă la curtea școlii, acum el intră peste tot în viața copilului, prin rețele de socializare și rețele de comunicare tip whatsapp - copilul este expus hărțuirii psihologice pe toate canalele, care creează o presiune anxiogenă enormă, greu de gestionat și pentru un adult.
De ce sa ii dam copilului smartphone?
De ce să îi dăm copilului smartphone? Versus de ce să nu îi dăm copilului smartphone? Când se tranșează această întrebare?
Unii spun: când copilul crește suficient astfel încât să aibă discernământ și control. Alții spun: când ne putem asigura că exercităm, ca părinți adulți responsabili, un control suficient asupra timpului petrecut de copil cu device-urile. Psihologul spune: având în vedere imensul potențial adictiv pe care îl au smartphone-urile și în general device-urile moderne, le putem trata ca pe droguri și atunci problema controlului devine iluzorie. Nimeni nu poate pretinde controlul 100%.
Ideal este să lăsăm copilul singur cu un device numai atunci când ne asigurăm că el însuși poate exercita suficient control. Aceasta presupune un părinte care nu lasă mereu copilul singur cu un smartphone, ci supraveghează activitățile acestuia. În această acțiune de supraveghere intră și instrucțiunile date tuturor celor care stau cu copilul pe termen lung, de a nu lasă orice plictiseală și/sau orice timp liber al copilului în seama unui device.
Sunt mulți părinți care declară că așa au procedat și totuși copilul a fost totuși complet acaparat de device-urile sale, care au devenit activitatea sa preferată și pe care le vrea mereu updatate.
În acest moment, orice tentativă de a-i restrânge copilului accesul la device este întâmpinată cu opoziție puternică, șantaje, tantrumuri. "Programul de acces la telefon" devine obiectul unei negocieri fără sfârșit, pentru care nu există indicații generale, strategia diferă de la caz la caz.
Important este să știm ce negociem:
- ce cerem de la copil
- ce cere copilul de la părinte
- ce îi oferim copilului
- ce ne oferă el
Negocierea înseamnă un schimb, deci factorii de mai sus ar trebui să fie în echilibru.
În toate cazurile, nu permiteți ca pe telefonul copilului să existe aplicații fără control parental, este pur și simplu o măsură de siguranță care trebuie aplicată. Asta nu înseamnă deloc că părintele nu are încredere în propriul copil, sunt pericole care îi depășesc pe amândoi. Însă la fel de conștienți trebuie să fim și de faptul că aceste aplicații de control trebuie updatate, deoarece în permanență ele pot fi atacate, inclusiv de copilul însuși.
Totuși, dincolo de negociere:
- analogia între computer și stupefiante se oprește la nivelul fizic - consumul de device-uri nu este un cataclism, ci este gestionabil prin calitatea relației
- nu lăsați un device să devină cel mai bun prieten al copilului, cel mai prezent și mereu de încredere, pentru că este previzibil și oferă mereu la timp satisfacție. Păstrați-l la nivelul de jucărie atractivă și mediați mereu accesul la el. Da, copiii învață repede tainele device-urilor, mai repede decât o fac adulții care nu au crescut cu tehnologia, dar asta nu înseamnă automat că device-ul devine un vehicul pentru învățare, indiferent ce susțin sau promovează cei care realizează/vând aplicații. Învățarea se produce sau nu în funcție de felul în care sunt folosite device-urile și în funcție de felul în care sunt integrate în experiența copilului.
- de părinte depinde decisiv singurul factor cu adevărat protector în calea dependenței de device-uri: atașamentul copilului pentru ceea ce are de oferit lumea concretă, non-virtuală. Un copil care apreciază natura, jocul în aer liber, care știe că va petrece numeroase momente pline de afecțiune alături de părinții lui poate că va tinde să folosească mai mult sau mai puțin device-urile, dar nu va deveni dependent.
Locul controlului și relația părinte-copil
Controlul parental se referă la aplicații, însă, înainte de orice, calitatea relației cu adultul determinant are rolul reglator decisiv.
Dacă adultul deleagă unui device funcția sa parentală de a da sens experiențelor copilului, el abandonează atunci de facto controlul asupra a ceea ce se întâmplă în relația părinte-copil de-a lungul dezvoltării acesteia. Apoi tentativele sale de control vor fi percepute de copil drept intruzive și ca atare sortite eșecului - tocmai pentru că tot ceea ce înseamnă aplicație de control parental nu este tocmai ușor de folosit, iar în mod inerent părintele se va updata mai lent decât copilul.
Surse de informare:
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9436362/
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10353947/
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10621115/