Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Drumul de la vis la realitate

"Prima vizită în Columna Medical Center a fost una timidă și fără mari speranțe, finalizată cu un optimism și o încredere aproape inexplicabile ca forță. A fost suficient să interacționăm cu energia pozitivă a locului, pe care o simți de la primul pas, urmată de discuția avuta cu dna. Doctor Cezara Bucur care m-a făcut să înțeleg că știința pe care specialiștii din Columna Medical Center o stăpânesc la cel mai înalt nivel și credința ne vor duce acolo unde părea imposibil să ajungem.

Cel mai frumos lucru din viața noastră s-a întâmplat, suntem în săptămâna 30 de sarcina și ne pregătim să împărtășim iubirea supremă.

Cu ajutorul profesionalismului echipei din Columna drumul de la vis la realitate este unul natural, nedureros și liniar. Dumnezeu lucrează prin oameni și îi trimite în ajutorul nostru pe cei mai buni.

Mă simt foarte norocoasa că am avut posibilitatea să întâlnesc cei mai buni profesioniști. Am fost impresionată de empatia și dorința lor de a ne conduce către împlinirea celei mai mari dorințe. Nu am fi reușit fără ajutorul lor: Medic Cezara Bucur, Asis. Monica Constantin, Medic Ioana Drăgan, Medic Flavia Haradja, Biolog Monica Dăscălescu și echipa de asistente. Întreg personalul ne-a primit cu brațele deschise.

Mulțumim din suflet!”

Ionela și Ionuț

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.