Cum trec peste despărțirea de cel mai bun/cea mai bună prietenă?

Psihologi și psihoterapeuți din toată lumea au ajuns să se întrebe cum se face că relațiilor de cuplu li se atribuie un loc mai mult decât dominant în câmpul psi de azi, dar relațiile de prietenie sunt departe de acest privilegiu. 

Asta în condițiile în care toți declarăm că cea mai mare susținere o primim din partea prietenilor, că prieteniile sunt un factor garantat și probat în mii de studii pentru protecția psihică împotriva depresiei și a unui spectru larg de deteriorări ale sănătății mintale. Pe lista factorilor care favorizează apariția unui răspuns simptomatic posttraumatic despărțirea de un prieten bun este la egalitate cu pierderea partenerului de viață.

Oamenii care au prieteni apropiați sunt mai mulțumiți de viața lor și sunt mai puțin probabil să sufere de depresie (Choi, K. W., și colab., The American Journal of Psychiatry, Vol. 177, No. 10, 2020). De asemenea, este mai puțin probabil să moară din toate cauzele, inclusiv probleme cardiace și o serie de boli cronice (Holt-Lunstad, J., și colab., PLOS Medicine, Vol. 7, No. 7, 2010; Steptoe, A. , şi colab., PNAS, Vol. 110, Nr. 15, 2013).

„Pe de altă parte, atunci când oamenii au un nivel scăzut de conexiune socială – din cauza izolării, singurătății sau relațiilor de proastă calitate – se confruntă cu un risc crescut de moarte prematură”, spune Julianne Holt-Lunstad, dr., profesor de psihologie și neuroștiințe la Universitatea Brigham Young care studiază modul în care relațiile umane afectează corpul și creierul.

Revizuirea a 38 de studii a constatat că prieteniile adulților, în special cele de înaltă calitate, care oferă sprijin social și companie, prezic în mod semnificativ bunăstarea și pot proteja împotriva problemelor de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea, iar aceste beneficii persistă pe toată durata vieții (Pezirkianidis, C., et al., Frontiers in Psychology, Vol. 14, 2023, Blieszner, R., Innovation in Aging, Vol. 3, 2019). 

Oamenii fără prieteni sau prietenii de proastă calitate au de două ori mai multe șanse de a muri prematur, conform meta-analizei Holt-Lunstad a peste 308.000 de persoane — un factor de risc chiar mai mare decât efectele fumatului a 20 de țigări pe zi (PLOS Medicine, Vol. 7, nr. 7, 2010).

Prieteniile ne protejează în parte prin schimbarea modului în care răspundem la stres. Modificările de presiune arterială în condiții de stres sunt mai scăzute atunci când oamenii vorbesc cu un prieten care îi sprijină, mai degrabă decât cu un prieten pe care îl simte ambivalent (Holt-Lunstad, J., et al., Annals of Behavioral Medicine, Vol. 33, No. 3, 2007). 

Participanții care au un prieten alături în timp ce îndeplinesc o sarcină grea au mai puțină reactivitate prin alterarea frecvenței cardiace decât cei care lucrează singuri (Kamarck, T. W., și colab., Psychosomatic Medicine, Vol. 52, No. 1, 1990). 

Într-un studiu, oamenii chiar au considerat că un deal este mai puțin abrupt atunci când erau însoțiți de un prieten (Schnall, S., et al., Journal of Experimental Social Psychology, Vol. 44, No. 5, 2008).

Poate suntem tentați să nu problematizăm prea mult prietenia pentru că realmente luăm prieteniile ca atare, ca un proces natural și, ca în toate aceste cazuri, le realizăm importanța abia după ce le-am pierdut. 

Totuși, prietenii sunt familia pe care ne-o alegem. O relație lungă de prietenie rezistă pe baza unor afinități profunde, într-o măsură mai mare chiar decât relațiile de cuplu care au mult mai mulți factori implicați. Psihoterapeuțiii consideră că și o relație de cuplu are mai multe șanse să fie longevivă dacă cei doi sunt și prieteni, au afinități, preocupări și interese comune. Când cei doi ˝râd de aceleași lucruri˝, inclusiv problemele de cuplu sunt mai ușor de surmontat.

Oamenii de știință care studiază prietenia au găsit chiar o activitate similară a creierului în rândul prietenilor din regiunile responsabile pentru o serie de funcții, inclusiv motivația, recompensa, identitatea și procesarea senzorială (Güroğlu, B., Child Development Perspectives, Vol. 16, No. 2, 2022). Când Wheatley și colegii ei au colectat date fMRI despre oameni dintr-o rețea socială, prietenii apropiați au avut o activitate cerebrală mai similară atunci când vizionau o serie de clipuri video (Nature Communications, Vol. 9, 2018). Într-un alt studiu, în prezent în curs de revizuire, ea și colegii ei pot chiar să înceapă să prezică dacă studenții de MBA din primul an de la Dartmouth vor deveni mai târziu prieteni exclusiv pe baza modelelor lor neuronale.

„Marea surpriză aici este că asemănările sunt peste tot: creierul, inclusiv regiunile care controlează modul în care ne îndreptăm atenția, cum ne gândim la lucruri și chiar la ce ne uităm”, a spus Wheatley.
 

Ce înseamnă de fapt să treci peste pierderea unui prieten? 

Să nu-ți mai lipsească? Să nu te mai simți descompletat? Câteodată înseamnă chiar aceste lucruri, dar nu este obligatoriu. Și oricum, la fel ca într-un proces de doliu tipic, nu ne ajută prea mult să ne gândim la aceste lucruri cât timp suferim acut din cauza pierderii. 

Ca în orice despărțire, sunt mai multe stadii ale destrămării acestui tip de relație:

• Negare

Când o prietenie se încheie și se instalează șocul inițial, poate fi dificil să accepți că relația s-a terminat, deoarece ar putea exista încă o speranță persistentă că lucrurile vor reveni la felul cum erau înainte.

• Furia

Odată ce devine evident că lucrurile nu se vor schimba, durerea reapare și adesea declanșează furia ca mecanism de adaptare. Această furie poate fi îndreptată către sine, către prietenul implicat sau către alți factori externi care contribuie la situație - nu doar oameni.

• Negocierea

În această etapă, există o înclinație de a negocia pentru a găsi o cale de ieșire din durere, în speranța de a salva relația.

• Depresie

Această etapă implică doliu și trăirea tristeții din cauza pierderii unei prietenii. Pe măsură ce gravitatea situației devine o experiență mai simțită și mai somatică, pot apărea sentimente de izolare și disperare.

• Acceptarea

Acceptarea nu înseamnă să găsești fericirea, ci mai degrabă să te împaci și să înțelegi că prietenia s-a încheiat și că într-adevăr este timpul să mergi mai departe. Este să ai curajul și capacitatea de a renunța în cele din urmă și de a îmbrățișa lecțiile învățate, îndreptându-ți atenția către creștere și formarea de noi conexiuni.
 

Recapitulare, recunoștință și reconsiderare

Poate cel mai bun și mai terapeutic început este să ne amintim ce am trăit împreună ca prieteni. Să ne gândim la ceea ce ne-a unit, la ce ne-am dăruit unul altuia (lucruri, atitudini, sentimente, timp, ajutor etc), respectiv la toate lucrurile pentru care suntem recunoscători acestui prieten. 

Dacă îți vin spontan numai gânduri referitoare la tine (ce ai făcut tu pentru prieten, ce te-a rănit pe tine în relația cu el/ea etc), atunci fă pur și simplu un efort să vezi lucrurile și din perspectiva celuilalt.

După ce am găsit unda afectivă de mulțumire și recunoștință și am inventariat toate motivele pe care le puteam găsi pentru asta, putem să îi comunicăm și prietenului aceste gânduri de recunoștință, numai dacă avem cum și dacă este oportun.

În acest context probabil vom realiza:

• ce am avut în comun când ne-am împrietenit (și acum s-ar putea să nu mai avem)
• ce a fost natural, firesc și ce am resimțit drept artificial, nedrept, abuziv în faptul că acum suntem despărțiți. 
• cum am evoluat fiecare dintre noi ca indivizi și cum a evoluat prietenia noastră (și s-ar putea să constatăm că evoluția noastră ne-a dus pe căi diferite și ne-a înconjurat de oameni diferiți). 

De altfel, așa și explică psihologii statisticile care arată că cele mai longevive și solide prietenii nu sunt cele care s-au legat în copilărie, ci mai degrabă cele legate în adolescență. Aceasta deoarece în adolescență copiii încep să se dezvolte foarte diferit, iar ceea ce aveau în comun în mica lor copilărie începe să devină irelevant pentru personalitatea lor adolescentă. Pe de altă parte, marile direcții de dezvoltare se conturează, marile afecte se dezvoltă, marile idei înmuguresc și marile decizii care definesc o personalitate se iau de cele mai multe ori la adolescență și de obicei rămânem la ele sau ne dorim să rămânem la ele. Din ce în ce mai des vedem cum oamenii au acei prieteni care încarnează adolescența lor sau modul în care se raportau la lume în adolescență. Totuși acestea pot deveni inactuale, iar relația cu acești prieteni devine singura conexiune cu această personalitate ideală. De aici pot apărea impasuri atunci când această relație de prietenie se tulbură.

Proces de doliu psihic

Practic, ceea ce vom elabora la nivel psihic va fi: 

• atât un proces afectiv de doliu, recunoștință (morală, afectivă) și recunoaștere a pierderii
• cât și o poveste, un story, un scenariu mental al prieteniei noastre care va aduce cu siguranță mai mult sens vieții. 

Efectul de sens apare atât dacă avem de-a face cu un scenariu pozitiv, în sine motivant și satisfăcător, cât și dacă scenariul nu este nici roz, nici optimist în sine. Sensul însuși, care are în același timp o componentă cognitivă și una afectivă, este cel care ne va ajuta să ne vindecăm de rana suferită prin această pierdere. 

În subsidiar, recapitulând, simțind și gândind pentru a ajunge la acest sens, obținem implicit mai multă claritate mintală și o mai mare capacitate de a comunica. Iar acestea au toate șansele să ne ducă, mai devreme sau mai târziu, la construirea altor relații de prietenie semnificative.

Acest proces este valabil și este de ajutor în toate cazurile, fie că este vorba despre un prieten/o prietenă: 

• care a murit
• care s-a sinucis
• care ne-a fost răpit prin circumstanțe independente de voința noastră (și a prietenului) 
• care s-a îndepărtat, s-a înstrăinat, nu mai comunicăm
• care ne-a îndepărtat manifest din cercul prietenilor săi, deși continuăm să ne vedem ocazional în societate
• pe care l-am îndepărtat sau am îndepărtat-o pentru că a ajuns să facă sau să fie ceva ce noi considerăm incompatibil cu noi și cu prietenia noastră (de exemplu "a trădat")
• care a fost un animal de companie pe care l-am pierdut sau a murit

Doliul după un prieten necuvântător

Această ultimă situație nu e deloc de neglijat. Doliul după pierderea (prin moarte sau dispariție) a unui animal de companie este de multe ori lăsat în suspensie, de cele mai multe ori nefiind acceptat de membrii adulți ai societății. 

Realitatea psihologică este însă cu totul alta: majoritatea adulților resimt dureros pierderea animalului de companie. Și nu este vorba numai despre cei la care relația cu acest animal a fost cea mai bună și mai stabilă și în unele cazuri a fost și singura relație. 

Doliul este resimțit de majoritatea celor care au avut o relație bună cu animalul din casă. Acesta, în principal pentru că un animal de companie, funcționează ca o ființă mixtă și tranzițională:

• este antropomorfizat, iar câteodată preia rolul altei persoane din viața noastră, care nu mai este lângă noi acum
• este purtătorul visului dragostei necondiționate, o fantasmă care nu ocolește pe mai nimeni

Așadar, deși adulții ar trebui să fie conștienți că viața noastră este de obicei mai lungă decât viața unui câine sau a unei pisici, în realitate sunt la fel de afectați de inevitabila pierdere a animalului de companie ca și de pierderea unui membru al familiei. Sunt curenți afectivi intenși aici, implicați adesea foarte profund și ideal ar fi să nu minimalizăm acest fapt, ci să-i acordăm un proces de doliu exact așa cum ne raportăm și la pierderea unui prieten uman.
 

Miza procesului de doliu

Ca proces, cel mai important este să ajungem la recunoștință, să o simțim și să o putem exprima măcar cu noi înșine, adică să putem spune și simți în același timp cât de mult am iubit acest prieten/prietenă și cât de recunoscători îi suntem. 

Putem vorbi și cu un psihoterapeut sau un consilier dacă simțim că întâmpinăm dificultăți în acest proces - de exemplu, avem "capul gol" dacă ne propunem să ne gândim la momente fericite petrecute împreună sau dacă ne propunem să ne gândim de ce i-am fi recunoscători unui prieten pe care l-am iubit mult, dar nu făcea decât să ne ceară bani pentru droguri. 

Aceste impasuri ale procesului nostru intern pot fi semne că această prietenie a angrenat niște unde din noi care încă mai trebuie acordate cu ansamblul psihicului. Iar rezultatul acestui proces de creștere nu poate să ne fie decât favorabil și ne poate ajuta să stabilim ulterior relații de prietenie mai puternice, poate cu baze mai solide.