Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Beneficiile socializarii

Beneficiile socializarii

Cultivarea relatiilor sociale este importanta pentru sanatate. Oamenii pot fi un bun medicament, iar persoanele sociabile sunt mai sanatoase decat cele singuratice. Relatiile sociale influenteaza sanatatea fizica si psihica atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.

De ce e bine sa ne facem prieteni

Persoanele care au multi prieteni sunt mai sanatoase si traiesc mai mult decat cele singuratice. Potrivit studiilor, izolarea sociala poate reprezenta un factor de risc pentru depresie, nevroza, chiar deces. Totodata, lipsa relatiilor sociale a mai fost asociata cu nivele crescute ale markerilor inflamatori, disfunctii endocrine si tulburari autoimune. Nu in ultimul rand, persoanele singure prezinta un risc crescut de declin cognitiv in comparatie cu cele sociabile.

De asemenea, relatiile sociale pot avea efecte indirecte asupra sanatatii prin faptul ca imbunatatesc sanatatea psihica prin reducerea impactul stresului. De exemplu, suportul social pe care il ofera legaturile sociale imbunatatesc dispozitia, iar echilibrul emotional are impact semnificativ asupra starii fizice, reducand riscul de boli severe. Un alt aspect interesant legat de prieteni este faptul ca fericirea si optimismul sunt contagioase. Daca ai prieteni fericiti, iti cresc sansele sa fii fericit si tu. Si mai interesant este ca inversul nu e valabil: sa ai prieteni nefericiti nu inseamna ca iti cresc sasele sa devii si tu nefericit.

Socializarea, un medicament eficient pentru inima

Numeroase studii au asociat izolarea sociala cu riscul crescut de infarct de miocard (IMA) sau de accident vascular cerebal (AVC). De exemplu, un studiu publicat in martie 2018 in publicatia Heart arata ca izolarea sociala a crescut cu 25-32% riscul de deces in randul persoanelor participante la studiu, care au fost urmarite timp de sapte ani. O alta importanta cercetare din 2001 arata ca, dintre adultii cu boala coronariana, cei izolati social au avut un risc de deces prin cauza cardiaca de 2,4 ori mai crescut decat cei care au fost mai sociabili.

Pasiunile comune sustin relatiile sociale

Evitarea singuratatii devine, prin urmare, o strategie cruciala privind sanatatea. “Este la fel de importanta ca administrarea tratamentului medicamentos, efectuarea exercitiilor fizice sau adoptarea unei alimentatii sanatoase,” afirma dr. Joel Salinas, medic neurolog, specialist in neurologie comportamentala si neuropsihiatrie la Harvard-affiliated Massachusetts General Hospital. Desigur, socializarea nu inseamna doar familie, ci se extinde catre grupuri mai mari. “Cel putin o data pe luna ai nevoie sa intri in contact cu persoane din afara familiei. De acolo vin cele mai multe beneficii pentru sanatate,” explica dr. Salinas. Specialistul ne sfatuieste sa ne diversificam “portofoliul social” introducand in el persoane care ne reflecta interesele.

Poate ca iti vine natural sa-ti faci usor prieteni noi, poate ca nu se intampla asa. Daca te afli in a doua categorie, trebuie sa ai in vedere faptul ca dezvoltarea unor relatii noi cere un pic de efort. Mai intai de toate, trebuie sa faci un prim pas. Spre exemplu, cand mergi la un festival de film, intra in vorba cu oamenii. Profita de avantajul de a avea o pasiune in comun: filmul. Spune “Buna!”, prezinta-te si incepe tu conversatia, interesandu-te, de exemplu, despre peliculele incluse in program, actorii celebri prezenti la eveniment sau in legatura cu orice alt subiect care tine de festivalul de film. Cei care impartasesc pasiuni comune vorbesc aceeasi limba, spun psihologii, ceea ce, de ce sa nu recunoastem, este linistitor. Investind putin in dezvoltarea unor noi relatii se va dovedi benefica atat pentru starea ta din prezent, cat si pentru sanatatea ta pe viitor.

Surse de informatie:

www.health.harvard.edu

www.researchgate.net

www.ncbi.nlm.nih.gov