Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Ajuta vitaminele la cresterea imunitatii impotriva COVID-19?

Articol de Dr. Irina Costache Medic primar Pediatrie
Rolul vitaminelor C, D si Zinc in cresterea imunitatii impotriva COVID-19 este inca studiat, insa rolul medicului este esential in administrarea unui tratament corespunzator si a unor doze de vitamine adecvate varstei si conditiei medicale ale pacientului.

Vitamina C

Vitamina C (acidul ascorbic) este o vitamina hidrosolubila, fiind un agent anti-oxidant si de eliminare a radicalilor liberi, cu proprietati antiinflamatorii, influentand imunitatea celulara si integritatea vasculara si servind ca factor in generarea de catecolamine endogene. Deoarece oamenii pot avea nevoie de mai multa vitamina C in stari de stres oxidativ, suplimentarea cu vitamina C a fost evaluata in numeroase stari de boala, inclusiv infectii grave si sepsis.

Deoarece COVID-19 poate provoca sepsis si sindrom de detresa respiratorie acuta (ARDS), se studiaza rolul potential al dozelor mari de vitamina C in ameliorarea inflamatiei si a leziunilor vasculare la pacientii cu COVID-19. Pana in acest moment ghidurile au ajuns la concluzia ca nu exista date suficiente pentru a fi nici pro, nici impotriva utilizarii vitaminei C pentru tratamentul COVID-19 la pacientii bolnavi non-critici.

Deoarece pacientii care nu sunt grav bolnavi de COVID-19 sunt mai putin susceptibili de a experimenta stres oxidativ sau inflamatie severa, rolul vitaminei C in acest cadru este necunoscut. Nu exista studii controlate in ceea ce priveste vitamina C in cazul pacientilor cu COVID-19, iar datele observationale disponibile nu sunt neaparat concludente. Studiile asupra vitaminei C la pacientii cu septicemie si la pacientii cu SDRA au raportat eficacitate variabila, intr-adevar, cu foarte putine probleme de siguranta. Utilizarea vitaminei C fara indicatia medicului are in fapt foarte putine efecte adverse, fiind o vitamina hidrosolubila cu eliminare renala a tot ce inseamna supradoza.

Zincul 

S-a demonstrat ca zincul, unul dintre cele mai importante minerale din organismul uman, mareste citotoxicitatea si induce apoptoza (moartea celulara) atunci când este utilizat in vitro. Relatia dintre zinc si COVID-19, inclusiv modul in care deficienta de zinc afecteaza severitatea COVID-19 si daca suplimentele de zinc pot imbunatati rezultatele clinice sunt in curs de investigare. Nivelurile serice de Zinc sunt dificil de masurat cu precizie, deoarece zincul este o componenta a diferitelor proteine si acizi nucleici. Cresterea concentratiilor intracelulare de zinc afecteaza in mod eficient replicarea virusurilor de tip ARN (SARS-CoV-2 fiind un virus de tip ARN).
Suplimentarea cu zinc pentru prevenirea si tratamentul COVID-19 este in prezent evaluata in studiile clinice. Doza optima de zinc pentru tratamentul COVID-19 nu este stabilita. Doza recomandata pentru zincul elementar este de 11 mg zilnic pentru barbati si 8 mg pentru femeile care nu sunt gravide. Dozele utilizate in studiile clinice inregistrate pentru COVID-19 variaza intre studii, cu o doza maxima de sulfat de zinc 220 mg (50 mg de elementar zinc) de doua ori pe zi.

Suplimentarea pe termen lung a zincului poate provoca deficienta de cupru cu defecte hematologice reversibile ulterioare (adica anemie, leucopenie) si manifestari neurologice potential ireversibile (adica mielopatie, parestezie, ataxie, spasticitate). In plus, zincul oral poate reduce absorbtia anumitor medicamente, de aceea bolnavii care  urmeaza tratatamente cronice pot primi suplimente de zinc doar cu avizul medicului curant. 

Vitamina D

Vitamina D este esentiala pentru metabolismul osos si mineral. Deoarece receptorul vitaminei D este exprimat si pe celulele imune, vitamina D are potentialul de a modula raspunsurile imune innascute si adaptative.
Deficitul de vitamina D (definit ca o concentratie serica de 25-hidroxivitamina D ≤20 ng / ml) este comun in lume, mai ales in tarile care nu beneficiaza de un regim de insorire pe parcursul intregului an, cum este Romania. Deficitul de vitamina D este de asemenea, mai frecvent la pacientii vârstnici, la pacientii cu obezitate si hipertensiune, exact aceiasi pacienti care au si risc mai mare de a dezvolta complicatii in cazul infectiei cu SARS-CoV-2. In studiile observationale, nivelurile scazute de vitamina D au fost asociate cu un risc crescut de pneumonie dobândita in comunitate la adultii in vârsta si copii.

Suplimentele de vitamina D pot creste nivelul celulelor T reglatoare la persoanele sanatoase si la pacientii cu boli autoimune. Suplimentele cu vitamina D pot creste, de asemenea, activitatea celulelor T reglatoare. Intr-o meta-analiza a studiilor clinice randomizate, s-a demonstrat ca suplimentarea cu vitamina D protejeaza impotriva infectiei acute a tractului respirator.

Nivelurile ridicate de vitamina D sunt insa extrem de daunatoare, putand conduce la hipercalcemie si nefrocalcinoza, mai ales in cazul copiilor. Este important sa fie respectate dozele recomandate pentru fiecare pacient in parte si sa fie aleasa forma farmaceutica potrivita varstei (pentru copiii mici solutiile dozabile in picaturi fiind cele mai indicate)

Rolul suplimentarii cu vitamina D in prevenirea sau tratamentul COVID-19 nu este pe deplin cunoscut. Ratiunea utilizarii vitaminei D se bazeaza in mare parte pe efectele imunomodulatoare care ar putea proteja potential impotriva infectiei cu COVID-19 sau ar putea reduce severitatea bolii. Studiile observationale in curs evalueaza rolul vitaminei D in prevenirea si tratarea COVID-19.

Unele studii de investigatie privind utilizarea vitaminei D la persoanele cu COVID-19 sunt planificate sau deja acumuleaza participanti. Aceste studii vor administra vitamina D singura sau in combinatie cu alti agenti participantilor cu sau fara deficit de vitamina D. Unul dintre acestea, publicat la sfarsitul lunii august in „The Journal of Steroid Biochemistry and Molecular Biology” demonstreaza ca dozele mari de 25 OH vitamina D (metabolitul activ al vitaminei D) la nivel seric reduce riscurile pacientilor infectati cu COVID-19 de a avea nevoie de terapie intensiva, dar comunica necesitatea unor trialuri mult mai ample pentru a trage o concluzie valida statistic. Practic insa, in acest moment nu exista date suficiente pentru a recomanda sau a nu recomanda impotriva utilizarii vitaminei D pentru prevenirea sau tratamentul COVID-19.

Recomandarea medicului este esentiala

Sigur, avand in vedere faptul ca nu exista pana in acest moment un tratament specific pentru infectia cu coronavirus, se poate lua in considerare administrarea unor suplimente alimentare care, fiecare in parte, sunt inofensive in cele mai multe ocazii. Insa adesea nu este vorba doar de o pastila de administrat, ci de o multime de alte suplimente si medicamente care pot interactiona intre ele, fara ca medicina sa fi stabilit prin studii randomizate care au cu adevarat un efect benefic. 

Recomandarea medicului si monitorizarea bolnavului, adaptarea tratamentului in functie de patologia preexistenta a fiecarui pacient raman extrem de importante in alegerea schemei de tratament in perioada aceasta atat de complicata.