Dictionar de afectiuni, simptome, investigatii si tratamente

Trimebutina

trimebutina2

Tulburarile gastrointestinale sunt afectiuni destul de des intalnite atat la copii, cat si la adulti. Acestea sunt insotite de simptome ce creeaza un disconfort semnificativ, care impiedica desfasurarea optima a activitatilor zilnice. Pentru ameliorarea rapida a acestora, sunt indicate medicamente in functie de cauza care a determinat manifestarile deranjante. Una dintre substantele medicamentoase utilizate frecvent este trimebutina. Efectele acesteia asupra motilitatii gastrointestinale se observa într-un timp scurt de la administrare. Insa, actiunea sa este determinata de modul de administrare si de ajustarea dozei. Pentru aceasta, apeleaza la un medic gastroenterolog si respecta sfaturile primite.

Ce este trimebutina?

Trimebutina este o substanta ce face parte din clasa medicamentelor pentru reglarea miscarilor intestinale. Aceasta este un spasmolitic si reduce activitatea fibrelor musculare netede de la nivelul sistemului digestiv. In acest mod, contribuie la normalizarea motilitatii gastrointestinale.

Este important de mentionat ca trimebutina are doua roluri, iar exercitarea acestora se face in functie de tipul de tulburare gastrointestinala. Astfel, in cazul unei hipomotilitati gastrice (diminuarea motilitatii), trimebutina stimuleaza motilitatea gastrica (prokinetic). Insa, in hipermotilitate (accentuarea motilitatii), trimebutina are un efect relaxant, spasmolitic.

Trimebutina actioneaza si asupra receptorilor antimuscarinici si opioizi. Astfel, aceasta poate contribui si la diminuarea durerii de origine gastrica.

Absorbtia trimebutinei se realizeaza rapid. Intr-o ora de la administrare, concentratia acesteia in plasma este maxima. De aceea, efectul acesteia in organism se poate observa intr-o perioada scurta de timp.

Recomandari - Pentru ce este buna trimebutina?

Trimebutina este prescrisa de medic in afectiuni gastrice, precum:

  • sindromul colonului iritabil;
  • ileus paralitic;
  • gastrita;
  • dispepsia.

Trimebutina este indicata si in cazul pacientilor care au avut o interventie chirurgicala. Administrarea acesteia dupa o operatie stimuleaza peristaltismul si reluarea motilitatii normale.

Acest medicament poate fi recomandat de catre medic si pentru ameliorarea unor simptome, precum:

  • disconfort sau durere abdominala;
  • diaree;
  • constipatie;
  • colici abdominale;
  • crampe abdominale;
  • meteorism (balonare).

trimebutina1

Trimebutina mod de administrare

Modul de administrare al trimebutinei este indicat de catre medic. Dozele de medicament difera la fiecare persoana, in functie de urmatoarele caracteristici:

  • gen (masculin sau feminin);
  • varsta (adult, copil);
  • afectiunile asociate;
  • simptomele prezentate;
  • tratamentele administrate;
  • greutate;
  • istoricul medical.

Trimebutina face parte din categoria medicamentelor care pot fi administrate si la bebelusi. Insa, pentru un efect optim si pentru a evita toxicitatea, se recomanda a respecta indicatiile medicului pediatru.

Formele farmaceutice ale trimebutinei nu sunt numeroase. Astfel, aceasta poate fi administrata oral, sub forma de:

  • comprimate dispersabile;
  • comprimate masticabile.

Pentru un efect maxim al acestei substante, studiile au demonstrat ca perioada cea mai optima de administrare este postprandial (dupa masa).

Aceasta substanta se gaseste in farmacii sub mai multe denumiri comerciale, in forma de comprimate. Pentru mai multe sfaturi despre cum se administreaza corect trimebutina, intreaba medicul.

Reactii adverse trimebutina

Efectele secundare date de trimebutina apar rar. Acestea nu sunt severe si se remit dupa intreruperea tratamentului. Dar, este important a consulta medicul daca apar semne si simptome, precum:

  • reactii cutanate (inrosirea pielii);
  • agravarea durerii abdominale;
  • diaree;
  • constipatie;
  • stare de greata;
  • varsaturi;
  • fatigabilitate (oboseala accentuata);
  • cefalee (durere de cap);
  • slabiciune musculara;
  • stare de ameteala;
  • gust neplacut la nivelul cavitatii bucale;
  • xerostomiei (senzatia de gura uscata).

In cazul unei reactii alergice la trimebutina, pot aparea urmatoarele manifestari:

  • eruptie cutanata;
  • prurit (mancarime);
  • tumefactie locala (umflare);
  • dificultati la respiratie.

De asemenea, este indicat a consulta medicul si daca simptomele prezentate initial se agraveaza. Cresterea in intensitate a simptomelor sau aparitia altor manifestari noi pot fi date de:

  • tratamentul necorespunzator;
  • nerespectarea indicatiilor medicului;
  • doze prea mari sau prea mici de medicamente;
  • aparitia unei alte afectiuni.

Interactiunea trimebutinei cu alte medicamente

In cele mai multe dintre situatii, interactiunile trimebutinei cu alte medicamente sunt relativ reduse. Insa, este important de mentionat ca unele medicamente pot altera rata de excretie a trimebutinei. Printre acestea se afla:

  • acetaminofenul;
  • acetazolamida;
  • abacavirul.

Alte substante medicamentoase au capacitatea de a potenta efectele adverse ale trimebutinei. Spre exemplu, acetildigitoxina poate accentua efectul aritmogen al trimebutinei. Riscul de aparitie al hiperpotasemiei (cresterea concentratiei de potasiu din sange) este mai mare cand trimebutina este administrata impreuna cu aceclofenac sau acemetacina.

Pacientii cu diabet care urmeaza tratament cu acarboza pentru scăderea valorilor glucozei din sange au un risc mai crescut de a dezvolta hipoglicemie severa.

In cadrul consultului medical, este important ca pacientul sa-i spuna medicului tratamentele urmate, dar si suplimentele alimentare administrate. In acest mod, riscul de aparitie al interactiunilor medicamentoase este redus.

Contraindicatii trimebutina

Trimebutina este contraindicata persoanelor care prezinta hipersensibilitate la aceasta substanta sau la excipientii comprimatelor. Este important a informa medicul cu privire la alergiile prezente, pentru ca tratamentul prescris sa fie sigur si fara reactii de hipersensibilitate.

In cazul in care apar simptome specifice alergiilor, este indicat a consulta cat mai repede un medic. De asemenea, daca exista suspiciunea existentei unei reactii de hipersensibilitate la substantele medicamentoase sau la excipienti, este recomandat a merge la medicul alergolog pentru efectuarea unui panel de alergeni. Identificarea acestora este importanta pentru a sti ce substante sunt de evitat.

Trimebutina in sarcina

Administrarea trimebutinei in sarcina este contraindicata de catre majoritatea specialistilor. Insa, aceasta poate fi prescrisa in situatia in care medicul considera ca nu are niciun efect asupra dezvoltarii fatului. De multe ori, administrarea medicamentelor se face doar cu monitorizarea sarcinii. In functie de simptomatologia mamei, medicul poate prescrie si alte substante medicamentoase, care sa inlocuiasca trimebutina si la care se cunoaste gradul de siguranta in sarcina.

In prezent, nu exista suficiente date cu privire la riscul de aparitie al malformatiilor (efectul teratogen) al trimebutinei. Astfel, administrarea acesteia in sarcina se face cu prudenta si doar la recomandarea medicului.

Studiile au demonstrat ca trimebutina traverseaza membrana placentara in sarcina. Daca este administrata pe parcursul alaptarii, trimebutina se va secreta si in laptele matern. Studiile realizate pana in prezent nu au evidentiat informatii relevante despre efectul trimebutinei asupra bebelusului. Prin urmare, administrarea trimebutinei pe parcursul alaptarii se realizeaza doar la recomandarea medicului.

Depozitarea medicamentelor

Pastrarea adecvata a medicamentelor este foarte importanta pentru mentinerea tuturor proprietatilor acestora. Astfel, este recomandat a fi depozitate:

  • in locuri racoroase;
  • fara umiditate;
  • neexpuse direct la soare.

De asemenea, este esential a pastra medicamentele in locuri greu de accesat de catre cei mici. Astfel, este evitata ingestia accidentala a acestora.

Trimebutina este un medicament eficient pentru ameliorarea simptomelor afectiunilor digestive. Aceasta are un efect spasmolitic in afectiunile caracterizate de hipermotilitate, dar si un efect prokinetic pentru bolile manifestate prin hipomotilitate. Este important de retinut ca administrarea acesteia se face doar la recomandarea medicului si conform indicatiilor acestuia.

Acest articol este cu titlu informativ si nu constituie o recomandare medicala.

 

 

Bibliografie:

www.drugs.com, https://www.drugs.com/medical-answers/trimebutine-3571789/, accesat la data 27.07.2023;
go.drugbank.com, https://go.drugbank.com/drugs/DB09089, accesat la data 27.07.2023;
www.medbroadcast.com, https://www.medbroadcast.com/drug/getdrug/trimebutine, accesat la data 27.07.2023;
myhealth.alberta.ca, https://myhealth.alberta.ca/Health/medications/Pages/conditions.aspx?hwid=fdb8090, accesat la data 27.07.2023.