Noul coronavirus nu a disparut. Dimpotriva, exista un numar tot mai mare de cazuri de infectie COVID-19 in intreaga lume, inclusiv in tara noastra, odata cu relaxarea treptata a masurilor impuse de autoritati la inceputul pandemiei pentru a limita raspandirea bolii.
UPDATE:
Incepand cu 9 martie 2022, tara noastra a iesit din starea de alerta impusa pentru a limita raspandirea infectiilor COVID-19. Acest lucru inseamna si ridicarea restrictiilor. Astfel:
- Se ridica obligativitatea carantinarii persoanelor contact direct sau care intra pe teritoriul tarii din zone cu risc
- Purtarea mastii nu va mai fi obligatorie pe strada si in spatiile inchise, dar va fi in continuare necesara si recomandata in spatiile deschise aglomerate, in mijloacele de transport in comun, in unitatile sanitare, gradinite, scoli, universitati;
- Se scot restrictiile de acces in diverse spatii publice (magazine, mall-uri, supermarket-uri, institutii publice)
- Se scot limitele de ora in privinta functionarii teraselor si restaurantelor
- Romanii sau cetatenii europeni care sosesc in Romania nu mai trebuie sa completeze certificatul PLF sau sa prezinte certificatul electronic COVID
In ceea ce priveste clinicile si spitalele Regina Maria, pacientii trebuie sa stie urmatoarele:
- Se recomanda purtarea mastii de protectie in clinici si spitale atat personalului medical si non-medical, cat si pacientilor, avand in vedere ca in aceste unitati medicale se afla persoane fragile, cu risc mai inalt de imbolnavire si de aparitie a complicatiilor
- In functie de fiecare caz, se poate mentine nevoia testarii pacientilor internati sau care au nevoie de proceduri medicale in ambulatoriu
- Se vor putea interna pacienti cu teste pozitive, in functie de decizia medicului curant sau a medicului de garda
- Personalul medical simptomatic va fi testat COVID-19, pentru luarea masurilor privind izolarea
- Numarul vizitatorilor in maternitati si spitale va fi in continuare limitat, insa spitalele vor crea un program de vizitare a pacientilor internati
- Se intrerupe triajul pacientilor in clinici si spitale la intrarea in locatii. Triajul si evaluarea pacientilor cu risc infectios se va desfasura conform normelor pre-COVID-19
- Se desfiinteaza zonele de izolare in policlinici. Se mentin politicile de izolare pentru cazurile infectioase, indiferent de natura acestora
Cu siguranta, 2020 nu este un an bun pentru vacante petrecute prea departe de casa, dar acest lucru nu inseamna ca nu ne putem bucura de vara si de concediu in siguranta. Singura conditie este sa respectam cu strictete masurile de siguranta, distantare sociala si igiena.
Sfaturi utile inainte de a planifica vacanta:
- Inainte de face o rezervare, verificati intotdeauna situatia locala privind cazurile de infectie COVID-19: cate cazuri au fost in ultimele zile si saptamani, care sunt restrictiile impuse de autoritati, ce conditii trebuie indeplinite. De asemenea, verificati daca hotelul a luat toate masurile preventive necesare pentru a va face sa va simtiti in siguranta
- Daca va ganditi la o vacanta in strainatate, verificati daca intrarea in tara respectiva sau in tarile de tranzit este permisa fara a fi plasat in carantina sau daca trebuie sa va testati in prealabil. Site-ul Centrului European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor este actualizat zilnic si poate fi accesat cu usurinta
- Obtineti informatii in prealabil cu privire la datele de contact ale ambasadelor si consulatelor din Romania in tarile de tranzit sau in tara dvs. de destinatie. Puteti gasi informatii actualizate pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe
- Evitati locurile aglomerate si reduceti la minimum contactul din zonele comune. O solutie pentru a evita spatiile de cazare inchise sunt campingurile, unde insa toaletele si baile sunt la comun.
- Este mai util ca oricand sa va faceti o asigurare de calatorie privata inainte de a pleca in strainatate.
- Tineti cont de eventualitatea in care unul sau mai multi membri ai familiei sau ai grupului cu care mergeti se infecteaza in timpul vacantei, caz in care situatia se va schimba drastic. Cu cat respectati mai strict normele de distantare si igiena sociala, cu atat reduceti probabilitatea sa se produca un astfel de scenariu. Dar acest lucru nu inseamna ca sunteti complet liber de riscuri, ci doar ca pot fi reduse semnificativ.
Verificati restrictiile din zona in care doriti sa calatoriti
Recomandarile de calatorie si alte restrictii impuse de autoritati privind limitarea infectiei COVID-19 pot varia de la o tara la alta. Este recomandat ca inainte sa va planificati concediul intr-o zona anume sa verificati restrictiile si masurile de siguranta impuse la destinatie si pe traseu. In acest fel, nu veti avea surprize si intarzieri neplacute. Va recomandam sa cautati si informatii referitoare la restaurantele in care veti manca si alte locuri pe care poate doriti sa le vizitati in timpul concediului.
Informati-va intotdeauna din surse oficiale si retineti ca restrictiile se pot schimba rapid in functie de modul in care evolueaza cazurile de infectie COVID-19. Verificati actualizarile pe masura ce se apropie perioada in care ar trebui sa va incepeti calatoria.
Siguranta inainte de toate, mai ales in timpul calatoriilor
Reprezentantii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si ai Centrului pentru controlul si prevenirea bolilor (CDC) din Statele Unite ale Americii recomanda sa urmati pasii de mai jos pentru a va proteja pe voi si pe ceilalti atunci cand calatoriti:
- Mentineti o distanta de 2 metri intre dvs. si alte persoane
- Evitati aglomeratia
- Purtati corect masca de protectie
- Evitati sa va atingeti ochii, nasul si gura
- Respectati regulile de igiena respiratorie: tusiti si stranutati in pliul cotului sau intr-un servetel de unica folosita
- Spalati-va des pe maini cu apa si sapun timp de cel putin 20 de secunde. Este deosebit de important sa va spalati pe maini inainte si dupa ce mergeti la toaleta, inainte de masa si dupa ce tusiti, stranutati sau va suflati nasul. Daca sapunul si apa nu sunt disponibile, folositi un produs igienizant care contine cel putin 70% alcool. Acoperiti toata suprafeta mainilor si frecati-va mainile impreuna pana cand se simt uscate.
Supravegheati-va intotdeauna copiii. Cand se joaca, cei mici ating multe suprafete care ar putea fi contaminate, in special in aeroporturi, mijloace de transport comune din zonele urbane si locurile de joaca. Cand va aflati in aceste locuri, tineti intotdeauna la indemana un gel dezinfectant si spalati-va mainile, atat dvs., cat si copiii, de cate ori este necesar.
Siguranta in timpul zborurilor
Datorita modului in care aerul circula si este filtrat in avioane, majoritatea virusurilor nu se raspandesc usor in timpul zborurilor. Cu toate acestea, zborurile aglomerate ingreuneaza distantarea sociala. In plus, calatoriile aeriene implica o anumita perioada de asteptare pentru realizarea controlului de securitate si la terminalele aeroportului, ceea ce favorizeaza contactul apropiat intre persoane. Astfel, este deosebit de important sa respectam pe cat posibil masurile de distantare sociala, pentru siguranta noastra si a celor din jurul nostru.
In unele aeroporturi exista implementate reguli si masuri noi pentru a limita raspandirea noului coronavirus. Printre aceste masuri se numara:
- Calatorii trebuie sa poarte masti in interiorul aeroportului si in timpul verificarilor la punctele de control. Cu toate acestea, angajatii aeroportului pot cere calatorilor sa-si ajusteze mastile in scopul identificarii
- La imbarcare, pasagerii sunt rugati sa plaseze biletele de calatorie direct pe scanner si apoi sa le arate personalului autorizat pentru inspectie, fara a mai fi nevoie sa le inmaneze acestora
- Fiecare pasager poate avea in bagajul de mana un recipient cu solutie de dezinfectare de aproximativ 350 ml, pe care insa trebuie sa-l tina intr-o punga speciala de transport. Recipientul va trebui scos din bagaj la punctele de control.
- Produsele alimentare trebuie transportate intr-o punga de plastic si introduse intr-o sacosa pentru control.
- Articolele personale, cum ar fi cheile, portofelele si telefoanele trebuie puse in pungi transportabile in loc de cosuri. Acest lucru reduce manipularea acestor articole in timpul controlului
- Pasagerii sunt indemnati sa se spale pe maini cu apa si sapun timp de cel putin 20 de secunde inainte si dupa ce trec prin punctele de control.
Siguranta in timpul calatoriei cu masina
Calatoria cu masina presupune un control mai bun al persoanelor cu care intram in contact, insa dureaza mai mult, ceea ce inseamna ca sansele sa apara diferite situatii imprevizibile sunt mai mari. In plus, orice calatorie cu masina este mult mai obositoare decat cea cu avionul, insa poate fi una la fel de placuta daca preferati sa conduceti. Va trebui, totusi, sa fiti iextrem de precauti si vigilenti cu privire la orice oprire pe care o faceti, adica va trebui sa planificati cu atentie si in detaliu calatoria.
Iata cateva lucruri de luat in considerare inainte de a porni la drum:
- Faceti cat mai putine opriri, insa nu va incapatanati sa conduceti daca sunteti somnolent
- Puneti suficiente masti de fata si produse de igienizare pe baza de alcool intr-un loc usor accesibil, astfel incat sa le puteti folosi in timpul calatoriei
- Asigurati-va ca aveti cu voi mancare si apa. Optati pentru produse neperisabile, in cazul in care accesul la restaurante si magazine alimentare este limitat
- Puneti in bagaj si cateva produse de curatare, inclusiv un dezinfectant si manusi de unica folosinta
- Cand opriti pentru a alimenta masina, folositi un servetel dezinfectant atunci cand atingeti manere sau butoane. Dupa ce alimentati, folositi dezinfectant pentru maini, iar cand ajungeti la destinatie, spalati-va mainile cu apa si sapun cel putin 20 de secunde
Siguranta in timpul calatoriei cu autobuzul sau trenul
Daca optati pentru o calatorie cu autobuzul sau cu trenul, fiti constienti ca exista un risc mai mare de imbolnavire cu noul coronavirus atunci cand stati timp indelungat in aceeasi incapere cu alte persoane, chiar si la o distanta de 2 metri de ceilalti. Urmati intocmai masurile de siguranta, igiena si distantare sociala pentru a va proteja in timpul calatoriei. Daca folositi transportul public, mentineti distantarea sociala, purtati masca, folositi dezinfectant pentru maini si nu uitati sa va spalati pe maini de indata ce ati ajuns la destinatie.
Siguranta in hoteluri si alte tipuri de cazare
Industria hoteliera ia constant masuri pentru a spori siguranta clientilor si pentru a limita pe cat posibil riscul de imbolnavire atat in randul clientilor, cat mai ales in randul personalului hotelier. Atunci cand alegeti un hotel sau pensiune, este recomandat sa verificati inainte planul de masuri de siguranta adoptat. Cateva dintre cele mai bune practici de care puteti tine cont sunt:
- Curatarea sporita a zonelor publice, ascensoarelor, camerelor, bucatariei si spalatoriei
- Masuri de distantare sociala in hol, la receptie si in locuri de parcare
- Purtarea mastilor de protectie – atat de personal, cat si de oaspeti
- Incurajarea masurilor de igiena a mainilor
- Implementarea unor protocoale de curatare si dezinfectare
- Utilizarea echipamentului individual de protectie
- Crearea unui protocol clar in cazul in care un client se imbolnaveste, care ar trebui sa includa inchiderea temporara a camerei pentru curatare si dezinfectare
O masura de protectie suplimentara ar fi sa cereti sa fiti cazati intr-o camera care a ramas vacanta cel putin 24 de ore.
Odata ajuns la destinatie, ar fi bine sa curatati si sa dezinfectati toate suprafetele atinse frecvent, cum ar fi manere, intrerupatoare de lumina, blaturi, mese, birouri, telecomenzi, toalete, chiuvete si robinete.
Nu uitati sa va bucurati de vacanta. Este adevarat ca orice vacanta in timpul unei pandemii vine la pachet cu multe necunoscute si numeroase reguli care trebuie respectate cu strictete, insa acest lucru nu inseamna ca nu va puteti relaxa si alimenta bateriile. Singura conditie este sa fiti in permanenta vigilenti.
Surse:
www.mayoclinic.org
www.who.int
www.unicef.org
www.firstaidforlife.org.uk
www.ec.europa.eu