Vacanța în doi atunci când avem copii

O nevoie firească

Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de asta și mai ales să nu se îndoiască de faptul că astfel de momente petrecute în privat nu fac din noi niște părinți mai puțin buni - câteodată de-a dreptul dimpotrivă: ca să putem fi părinți relaxați trebuie să mai luăm din când în când o gură de aer, departe de copii.

Avem nevoie, pe de o parte, să ne încărcam bateriile, pe de altă parte este necesar și pentru copii să-și vadă părinții ca pe niște persoane reale, umane, cu propriile nevoi și propria viață, și nu exclusiv ca pe niște îngrijitori care apar brusc și magic la cea mai mică dorință a celui mic. Părinții sunt primele modele de rol și de umanitate și este foarte sănătos să le oferim niște modele de umanitate plenară și realistă.

Cum pregătim copilul

Este foarte important modul în care pregătim copilul, ca să nu îi dăm impresia greșită, dar posibil durabilă, că a fost trădat și abandonat dramatic.

• Nu îl mințiți despre destinație sau durată, ci prezentați-i situația așa cum este, cu un strop de umor și de detașare. Nu-i spuneți “mergem la piață” ci „mami și tati pleacă într-o călătorie doar ei doi, e o călătorie pentru oameni mari”.
• În funcție de durata vacanței intenționate, găsiți alternative viabile pentru copil (dacă aveți mai mulți copii, nu îi despărțiți, mai ales dacă unul dintre ei este foarte mic). Cele mai viabile alternative sunt cele deja verificate - nu îi lăsați exclusiv cu persoane noi, chiar dacă acestea sunt hiper-calificate. Compatibilitatea cu copilul este cheia de fiecare dată, iar atunci când este despărțit de părinți copilul se poate comporta diferit decât o face acasă cu părinții săi.
• Instruiți aceste persoane cu care ați decis să lăsați copiii legat de ce ar trebui să le spună acestora despre călătoria părinților. Dacă voi ați decis să spuneți adevărul „plecăm în vacanță’”, iar bona îi spune copilului că ați plecat la serviciu, copilul își va pierde încrederea și în voi și în bonă (ca să nu mai vorbim despre varianta inversă, în care i-ați spus deja copilului că plecați să câștigați bani, iar bona îi spune că sunteți la mare!). Nu lăsați nimic „de la sine înțeles”, căci poate fi pașaportul spre „de la sine înțeles greșit”!
• Totuși, pentru copiii ceva mai mari, care își pot purta singuri de grijă (peste 7-8 ani), o tabără poate fi soluția optimă. Este mult mai interesant pentru toată lumea să prezentați lucrurile într-o perspectivă avantajoasă pentru copil: nu începeți prin a-i spune ‘”noi plecăm în vacanță, uite unde ne-am gândit să te lăsăm”, ci invers: „îți oferim o experiență nouă, o provocare, o tabără deosebită (aveți grijă să fie deosebită!) și avem încredere în tine, că te vei descurca fără noi în tabără. Noi, dacă tot suntem fără tine, o să mergem în altă călătorie. La întoarcere, schimbăm impresii”. La fel poate fi descrisă și o ședere la casa de la țară în compania bunicilor sau unei rude, o săptămână în casa unor prieteni de familie etc.
• În cazul în care lăsați copiii cu alte persoane (profesioniste sau nu), stabiliți de comun acord cu aceste persoane agenda de activități a copilului. Stabiliți de comun acord cu ele și cu copilul modul în care veți comunica în timpul vacanței. Evitați controlul prea strict și constant (va afecta inclusiv vacanța voastră). Această călătorie și această despărțire este o piatră de încercare a autonomiei atât pentru copil cât și pentru părinte!

Precauții

Nu vă iluzionați însă nicio clipă că, indiferent de măsurile pe care le veți lua, veți putea face astfel de escapade personale, mai ales de durată, fără ca micuțul vostru să aibă măcar puțin senzația că a fost părăsit. Orice copil, care este atașat de părinții lui, le va simți lipsa.

Difereța o va face despărțirea cu sens, care poate fi metabolizată psihic, o despărțire care să nu aibă potențial traumatic. Cu toții trecem prin experiența de “a fi părăsiți”, este o experiență formatoare, dar în anumite circumstanțe poate fi distructivă. De aceea există situații în care ar fi bine să evităm astfel de vacanțe în doi sau chiar să anulăm rezervările deja făcute, dacă:

• copilul este foarte mic (1-2 ani) și nu îl putem lăsa cu o persoană de încredere pe care el o cunoaște deja.
• copilul tocmai s-a îmbolnăvit sau este în convalescență după o boală - chiar dacă știm sigur că nu este ceva serios și ne asigurăm că este bine îngrijit de persoane competente. Cu alte cuvinte, există șanse ca un copil să se simtă părăsit ca pedeapsă pentru că este/a fost bolnav.

Mai este ceva de precizat: căutarea soluțiilor pentru copii în timpul călătoriei noastre în doi ar trebui să înceapă de îndată ce am planificat vacanța noastră! Trebuie să aveți planul B și chiar planul C - pentru că nu putem lăsa copilul în niște circumstanțe pe care el le respinge radical, chiar dacă nouă ni se par avantajoase.

Premise psihologice

Da, lucrurile devin relativ complicate dacă nu avem cel puțin o persoană de încredere (în care și noi și copilul putem avea încredere), o persoană cu care să lăsăm copilul fără grija adaptării.

Cum construim această încredere? Prin despărțiri de mai scurtă durată, de câteva ore, cu ajutorul cărora testăm cu toții felul în care ne adaptăm la despărțire. Fiecare dintre aceste sesiuni ar trebui urmate de sesiuni de debriefing în care adunăm feedbackuri amănunțite din partea tuturor.

Cum s-a simțit copilul? Ce anume a făcut? Ce i-a lipsit? Ce l-a surprins? Cum s-a simțit persoana care s-a ocupat de el? I-a fost greu/ușor? Oare i se pare acum copilul mai simpatic/drag decât îi era înainte de a sta împreună?

Cum v-ați simțit voi, ca părinți? Ce impresie aveți acum despre copil și persoana care l-a îngrijit?

Orice neconcordanțe între răspunsurile la aceste întrebări ar trebui să ne dea de gândit.

Educație pentru autonomie

Dacă am crescut un copil-crampon, care nu știe altceva decât compania mamei, se înțelege că o vacanță departe de mamă va fi simțită dramatic. Însă dacă educăm copilul de timpuriu pentru un strop de autonomie psihică și comportamentală, dacă începem să îl încurajăm să se descurce singur și să accepte compania altor persoane, cresc șansele să putem pleca mai liniștiți într-o vacanță fără el.

De altfel, acesta este modul în care timp de milenii au fost crescuți copiii pe toate meridianele și paralele lumii. Majoritatea societăților tradiționale cunosc modelul social în care copiii sunt crescuți în comun de femeile din trib, sat, comunitate în general, precum și de persoanele în vârstă din acea comunitate. Numai ultimii ani au creat iluzoriul model al familiei nucleare în care un bărbat și o femeie disperă îngrijindu-și singuri copiii, timp în care, desigur, trebuie să trăiască cu toții în societate. Totuși modelul este iluzoriu pentru că mai devreme sau mai târziu și ei tot la comunitate apelează.

Dacă sunt educați de la început pentru autonomie, copiii pun mai puține probleme de adaptare părinților și devin ei înșiși adulți independenți și responsabili. Copiii crescuți în mod anxios de părinți anxioși devin pasivi și neajutorați mai târziu. Este important să știm asta în cazul în care ne mai întrebăm încă dacă nu cumva traumatizăm pruncul dacă îl vom lăsa să doarmă și vom merge la piață/sală/spectacol.

Între noi doi!

Totuși, dincolo de considerațiile antropologice, în cazul în care vă neliniștește major ideea de a pleca într-o vacanță în doi departe de copii, e timpul să vă întrebați de unde vine de fapt această neliniște.

Cine dorește călătoria asta și de ce? Ce anume așteptați de la ea?

Care dintre parteneri a propus-o și de ce?

• Exemplu 1: poate fi mama epuizată (da, burnoutul parental chiar există!),
• Exemplu 2: poate fi tatăl plictisit că nu i se mai acordă atenție - inclusiv sexual

Ce așteptări aveți de la această întâmplare?

• Exemplu 1: relaxare, revenirea chefului de viață, a gustului pentru frumusețe, pentru plăcerea propriului corp, pentru sexualitate fără griji
• Exemplu 2: eecuperarea intimității și atenției reciproce într-un mod relaxant și plăcut.

Ce facem dacă partenerul/partenera manifestă o rezistență majoră împotriva ideii, care nu se lasă înlăturată nici după ce obstacolele practice au fost demontate?

E timpul să vă întrebați ce vrea să spună această rezistență, iar dacă disputa continuă, poate fi un momentul bun de a căuta consiliere sau psihoterapie de familie. Nu se întâmplă deloc rar ca un cuplu să vadă în plănuita călătorie “numai noi doi” un fel de ultimă șansă pe care și-o mai dau pentru intimitatea pierdută în oceanul de părințeală.

Intimitate în cotidian

Totuși, soluția cea mai sigură, pe termen scurt, mediu și lung, este să facem eforturi să ne menținem intimitatea astfel încât să poată coexista armonios cu părințeala. În cotidian, nu neapărat în călătorii costisitoare financiar și afectiv.

Practic, nimic nu este mai important decât construirea unui mod de viață cotidian care să le permită părinților să existe în continuare ca persoane, sociale și sexuale, ca un cuplu unit și activ sexual. Pe scurt, nu vă reduceți unul pe altul la „mami și tati”, nu vă infantilizați reciproc.

Respectați-vă corpurile în același timp în care vă respectați copiii. Îngrjjiți-vă și cultivați-vă, căutând ajutor cu creșterea copilului. Treptat va fi din ce în ce mai ușor să găsiți soluții, copiii vor crește mai autonomi și astfel crește și posibilitatea de a pleca în doi, nu numai într-o escapadă de weekend, ci chiar într-o vacanță mai lungă.

Pe scurt, marile vacanțe încep cu gestul cotidian de despărțire de propriile tendințe infantilizante și de cramponare - pe care avem tendința să le punem în act cu copiii și partenerul de cuplu.