Exista stiluri diferite de a practica yoga, unele mai intense decat altele. Yoga prenatala si yoga hatha (lenta) sunt cele mai bune alegeri pentru femeia insarcinata. Daca aceste stiluri nu sunt disponibile, discuta inainte de a incepe orele de yoga cu instructorul tau.
Evita yoga Bikram, care se mai numeste si yoga “fierbinte”, deoarece implica practicarea unor exercitii intense intr-o camera incalzita la 38-43oC. Acest stil de yoga poate creste temperatura corpului, o conditie numita hipertermie. Exista studii care au demonstrat un risc crescut de avort sau aparitia la copil a unor defecte de tub neural – anomalii severe la nivelul creierului sau maduvii spinarii, daca mama a fost expusa la temperaturi ridicate in timpul primelor 4-6 saptamani ale sarcinii.
In plus, ashtanga si alte tipuri de yoga in forta ar putea fi prea extenuante pentru femeile insarcinate care nu practicau in mod regulat yoga inainte.
Ce pot face pentru a practica in siguranta yoga in sarcina?
Pentru a fi in siguranta, atat tu cat si copilul tau, urmeaza aceste sfaturi de baza:
- Discuta cu medicul obstetrician. Inainte de a incepe un curs de yoga, asigura-te ca ai acordul medicului tau. Nu este recomandat sa faci yoga daca ai un risc crescut de nastere prematura sau ai alte conditii medicale, cum ar fi o boala de inima sau daca ai probleme cu spatele.
- Fixeaza-ti obiective realiste. Pentru majoritatea femeilor insarcinate se recomanda cel putin 30 minute de activitate fizica moderata in cele mai multe, daca nu toate zilele unei saptamani. Totusi, chiar si practicarea unor exercitii mai putin intense sau o perioada mai redusa de timp te pot ajuta sa te mentii in forma si sa fii pregatita pentru nastere.
- Stabileste-ti singura ritmul. Daca nu poti vorbi normal in timp ce faci yoga prenatala, probabil ca exercitiul este prea intens pentru tine.
- Nu te supraincalzi si bea lichide suficiente. Practica yoga intr-o sala bine ventilata pentru a evita hipertermia. Bea suficiente lichide in timpul orei de yoga pentru a ramane hidratata.
- Evita anumite posturi. Evita sa stai pe spate sau pe abdomen, sa te apleci la maximum in fata sau spate sau sa te rotesti daca simti o presiune la nivelul abdomenului. De exemplu, poti modifica pozitia de rotatie, astfel incat sa-ti misti doar partea de sus a spatelui, umerii si cutia toracica. Evita pozitiile care implica aducerea picioarelor deasupra inimii sau capului, daca nu esti o practicanta experimentata de yoga. Pe masura ce sarcina progreseaza, foloseste sprijinul in timpul pozitiilor de yoga, astfel incat sa-ti balansezi centrul de greutate. Daca ai dubii ca o anumita postura este sigura, intreba instructorul.
- Nu te obosi. Fii atenta la corpul tau in timp ce practici yoga. Incepe ora facand exercitii mai usoare si evita pozitiile care iti depasesc nivelul de pregatire sau confort. Daca simti vreo durere la nivelul membrelor sau alte semne de alarma – sangerare vaginala, contractii, diminuarea miscarilor fetale, opreste-te imediat si ia legatura cu medicul tau.
Cum sa-mi aleg un curs de yoga potrivit?
Daca doresti sa faci un curs de yoga pe perioada sarcinii, cauta un program predat de un instructor care are pregatire in yoga prenatala. Mergi inainte sa vezi cum se desfasoara ora de yoga, pentru a te asigura ca activitatile efectuate, stilul instructorului, marimea si aspectul salii sunt potrivite pentru tine.