Istoria psihanalizei
Părintele psihanalizei este considerat Sigmund Freud, un medic neuropsihiatru austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză, care a trăit între anii 1856 și 1939. Această școală a subliniat influența inconștientului asupra comportamentului uman.
Deși predecesorii săi au privit descoperirire sale cu scepticism, teoriile lansate de Freud au schimbat modul în care psihologii se raportează la mintea și comportamentul uman, lăsând o amprentă asupra acestui domeniu. Teoriile sale despre sexualitate, mintea inconștientă și simbolismul viselor încă sunt populare în rândul oamenilor de știință și nu numai. Observațiile și teoriile lui Freud s-au bazat pe studii de caz și pe observații clinice.
După ce a absolvit facultatea de Medicină, și-a înființat un cabinet privat și a început să trateze pacienții care sufereau de tulburări psihologice. Colegul său, Josef Breuer, avea o pacientă (faimoasa Anna O.) care prezenta simptome fizice, fără a suferi însă de o afecțiune medicală.
Breuer a constat că simptomele acesteia s-au diminuat în urma hipnozei, metodă în urma căreia Anna O. și-a recuperat amintirile experiențelor traumatizante pe care le reprimase sau pe care le ascunsese de mintea conștientă. Acest caz i-a stârnit interesul lui Freud și astfel a dezvoltat una dintre cele mai importante teorii ale sale cu privire la existența minții conștiente.
Ce este psihanaliza
Termenul de psihanaliză provine din greacă (psyche – suflet, analiză – a investiga). Acest concept a fost dezvoltat de Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie generală a inconștientului.
Principiul care stă la baza psihanalizei este convingerea că toți oamenii au gânduri inconștiente, sentimente, dorințe și amintiri.
Ca procedeu, scopul psihanalizei este de a aduce ceea ce există la nivelul inconștientului sau subconștientului la suprafață, adică la nivel conștient.
Principiile de bază ale psihanalizei sunt:
- Comportamentul unei persoane este influențat de impulsurile sale inconștiente;
- Aducerea informațiilor din inconștient în conștient poate duce la catharsis (efect terapeutic obținut prin descărcarea unei trăiri refulate) și permite oamenilor să își recunoască problemele existente;
- Problemele emoționale și psihologice, precum depresia și anxietatea, sunt adesea înrădăcinate în conflicte care au loc între mintea conștientă și cea inconștientă;
- Dezvoltarea personalității este puternic influențată de evenimentele din copilăria timpurie;
- Oamenii folosesc mecanisme de apărare pentru a se proteja de informațiile depozitate în inconștient;
- Psihanaliștii pot ajuta o persoană să își aducă anumite aspecte ale minții inconștiente în nivelul conștient prin utilizarea mai multor metode.
Teoriile lui Freud cu privire la mintea umană
Modelul minții umane dezvoltat de Freud împarte mintea pe trei niveluri:
- Conștient: nivel care stochează gândurile, sentimentele și starea de concentrare;
- Subconștient sau preconștient: locul unde se stochează tot ceea ce ne putem aminti sau recupera din memoria noastră;
- Inconștient: cel mai profund nivel al minții noastre, care găzduiește un depozit al proceselor care ne ghidează comportamentul, inclusiv dorințele primitive și instinctuale.
Ulterior, Freud a dezvoltat aceste concepte într-o teorie care include trei componente:
- Sinele: nivelul inconștient, care se concentrează pe impulsuri și instincte. Conform lui Freud, există două instincte biologice care ne alcătuiesc sinele:
- erosul (instinctul de supraviețuire), care ne determină să ne angajăm în activități care ne susțin viața;
- thanatos (instinctul orientat spre moarte), care duce la un comportament distructiv, agresiv și violent.
- Eul: limita între conștient și inconștient – acționează respectând realitatea și ajută la controlarea impulsurilor sinelui și începe să se dezvolte încă din copilărie; lucrează pentru a satisface nevoile sinelui într-un mod adecvat și acceptat din punct de vedere social. Pe lângă controlarea nevoilor sinelui, eul ajută, de asemenea, la stabilirea unui echilibru între nevoile noastre de bază, idealuri și realitate;
- Supra-eul: conștiința, acea parte a minții care include moralitatea, idealurile și valorile noastre, care ne încurajează să acționăm în moduri acceptabile din punct de vedere social și moral, ghidându-ne comportamentul în conformitate cu respectarea acestora.
Freud considera că aceste trei părți ale minții se află într-un conflict constant, pentru că fiecare are un scop diferit. Uneori, când conflictul este prea puternic, „eul” va dezvolta mecanisme de apărare, cum ar fi: refulările (excluderea impulsurilor din percepția conștientă), proiecțiile (atribuirea propriilor dorințe inconștiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală contradicție cu impulsul, negarea (eul blochează experiențele neplăcute din conștiință, determinând persoana respectivă să refuze să recunoască sau să creadă realitatea).
În mod extins, mecanismele de apărare sunt strategii pe care ego-ul le folosește pentru a se proteja de anxietate. Aceste instrumente defensive acționează ca o protecție, pentru a împiedica pătrunderea la nivel conștient a anumitor aspect neplăcute sau inconfortabile ale inconștientului.
Când experientăm o întâmplare ca fiind copleșitoare sau chiar inadecvată, mecanismele de apărare împiedică acele informațiile să pătrundă în conștiința noastră, ceea ce ne minimizează suferința.
Mecanismele de apărare ale eului pot fi:
- Negarea trăirilor interioare, pentru că recunoașterea acestora ar duce la anxietate;
- Refularea: păstrarea, în subconștient, a tuturor gândurilor și dorințelor reprimate sau interzise de supra-eu;
- Identificarea: eul preia, în mod inconștient, anumte trăsături de la alte persoane;
- Sublimarea: transormarea unor impulsuri în activități acceptate în societate – de exemplu, transformarea impulsurilor agresive în practicarea unui sport;
- Proiecția: atribuirea propriilor sentimente, gânduri sau dorințe pe care nu le cunoaștem sau care nu ne plac, unor obiecte sau persoane din exteriorul nostru;
- Raționalizarea: momentul în care încercăm să găsim o explicație acceptabilă din punct de vedere moral a unor comportamente sau sentimente considerate inacceptabile sau a căror cauză nu este cunoscută.
Totuși, este important de menționat că aceste mecanisme de apărare sunt folosite zilnic, ceea ce nu înseamnă că suferim, neapărat, de vreo afecțiune psihică. Însă acestea devin o problemă când sunt utilizate constat și influențează negative gândurile și comportamentul unei persoane.
Deși teoriile lui Freud au fost criticate și privite cu scepticism de către anumiți specialiști, psihanaliza continuă să joace un rol-cheie în dezvoltarea psihologiei, influențând abordarea modernă în tratarea afecțiunilor psihice.
Psihanaliza ca metodă terapeutică
Psihanaliza este, de asemenea, o formă de psihoterapie bazată pe înțelegerea proceselor mentale inconștiente care determină gândurile, acțiunile și sentimentele unei persoane.
Aceasta ajută la identificarea acestor procese inconștiente și confruntarea persoanei respective cu orice probleme de ordin emoțional sau fizic pe care le-ar putea întâmpina.
În timp ce unii profesioniști din domeniul sănătății mintale consideră că psihanaliza este un o metodă de tratare potrivită pentru mai multe probleme psihice, alți experți nu o văd în acest mod, ci o consideră potrivită mai degrabă pentru:
- Ameliorarea simptomelor unor tulburări psihice;
- Conștientizarea mai mare asupra propriilor acțiuni și decizii;
- O metodă de auto-observare și corectarea unei probleme întâmpinate.
Prin observarea atentă a anumitor tipare comportamentale, un psihanalist poate vedea cauzele unui anumit comportament sau gânduri și poate oferi o perspectivă asupra situației actuale cu care se confruntă o persoană.
Cum funcționează psihanaliza
Psihanaliza se bazează pe ideea că oamenii nu sunt conștienți de factorii care îi determină să aibă un anumit comportament sau o anumită emoție. Astfel, psihanalistul folosește terapia prin vorbire pentru a explora modele de gândire, anumite reacții și sentimente.
Odată ce problemele existente în inconștient sunt aduse la suprafață, în discuție, persoana respectivă va avea un control mai bun asupra emoțiilor și comportamentelor sale. Prin psihanaliză, refulările sunt aduse la nivel conștient, pentru a putea fi analizate și rezolvate.
Psihanaliza este una dintre cele mai intense forme de tratament, atât din perspectiva timpului necesar pentru a avea rezultate, cât și din cea a angajamentului financiar necesar din partea unei persoane. De obicei, durează câțiva ani până când psihanalistul va ajunge să identifice tipare de comportament.
Tulburările psihice tratate prin intermediul psihanalizei
- Depresie;
- Anxietate;
- Tendințe obsesiv-compulsive;
Alte probleme emoționale care pot fi tratate cu ajutorul psihanalizei:
- Schimbări ale dispoziției;
- Schimbări în ceea ce privește stima de sine;
- Dificultăți sexuale;
- Tendința de a dezvolta un sentiment de izolare față de ceilalți;
- Nemulțumirealegată de viața profesională, personală și de relația de cuplu;
- Probleme în relațiile interpersonale;
- Tratarea unui sentiment copleșitor de neputință;
- Dificultăți în concentrarea asupra sarcinilor sau activităților de zi cu zi;
- Tendința de îngrijorare excesivă;
- Comportament autodistructiv, inclusiv abuzul de droguri și alcool.
Cere ajutorul unui psihoterapeut
Tehnici de psihanaliză
- Anamneza: pacientul stă întins pe canapea, iar psihanalistul se află în afara câmpului său vizual. Acesta va colecta date despre pacient pe care le va interpreta pentru a putea determina natura tulburărilor sale;
- Transferul unor experiențe și relații din trecut asupra terapeutului: acest transfer poate fi fie pozitiv, fie negativ, în funcție de cum sunt proiectate trăirile asupra terapetului. Această tehnică se referă la transferul gândurilor sau sentimentelor legate dealte persoane asupra psihanalistului (cele legate de partener, un membru al familei sau o altă persoană semnificativă din viața pacientului). Terapeutul va avea o reacție de tip contra-transfer, care permite persoanei respective să discute percepțiile și interpretările avute asupra relațiilor sau experiențelor transferate;
- Asocierile libere: pacientul va vorbi liber despre toate gândurile sale, tot ceea ce îi trece prin minte, fără a cenzura fluxul său de gânduri și sentimente, chiar dacă, aparent, acestea nu au legătură unele cu altele. Această metodă îi va permite terapeutului să poată identifica sursa problemei sau mai multe informații despre experiențele reprimate, ascunse, și astfel să se creeze o relație terapeutică mai bună. Această metodă presupune ca pacientul să poată coopera pe deplin;
- Interpretare: terapeutul va participa la sesiunea de terapie comentând o amintire împărtășită cu pacientul, dintr-o altă ședință de psihanaliză, sau pentru a încuraja explorarea mai extinsă a unor informații mai profunde;
Neutralitatea terapeutului: acesta va rămâne neutru, pentru ca pacientul să rămână concentrat și va evita să își introducă în discuție opinia sa, pentru a nu-i atrage atenția pacientului cu reacțiile sau sentimentele sale;
Interpretarea simbolurilor și a viselor, considerate de către Freud, drumul către subconștientul nostru – atunci când dormim, gândurile reprimate ies la suprafață.
Așadar, psihanaliza este utilizată pentru a identifica și trata mai multe probleme, folosind tehnici diferite. Deși este un proces îndelungat, psihanaliza ajută o persoană să identifice și să înțeleagă procesele mentale inconștiente, demers necesar pentru tratarea unei anumite probleme sau afecțiuni psihice. Psihanaliza ajută la înțelegerea mai bună a propriei persoane, a modelelor de gândire, a sentimentelor și emoțiilor, astfel încât să putem avea o viață sănătoasă și împlinită.
Diferențele dintre psihanaliză și psihoterapie
Psihanaliza și psihoterapia sunt diferite. Principalele distincții între acestea constau atât în obiectivele tratamentului, cât și în metodele utilizate pentru atingerea acestor obiective.
Psihoterapia este un tip de „terapie prin vorbire”, folosită ca tratament pentru o gamă largă de afecțiuni și tulburări psihice. Scopul acesteia este de a rezolva o problemă sau de a identifica simptomele care afectează calitatea vieții persoanei respective – există mai multe metode de a lucra pentru a atinge acest obiectiv.
Acestea variază în funcție de tipul de psihoterapie folosit. Cele mai frecvente tipuri de psihoterapie sunt:
- Psihoterapia cognitivă;
- Psihoterapia comportamentală;
- Psihoterapia cognitiv-comportamentală;
- Psihoterapia de cuplu;
- Psihoterapia de familie;
- Psihoterapia narativă;
- Terapia centrată pe emoții;
- Psihoterapia de grup.
Concluzii
Chiar dacă psihanaliza este mai puțin utilizată astăzi decât acum 100 de ani în tratamentul afecțiunilor psihice, este important ca teoriile lui Freud să fie cunoscute, deoarece acestea au avut un impact foarte mare în domeniul psihologiei.
Deși ideile sale au fost criticate și privite cu scepticism, acestea au influențat foarte mult psihologia modernă.
Abordarea lui – afirmarea faptului că afecțiunile psihice pot fi tratate prin terapie și că vorbitul despre aceste probleme poate ameliora simptomele unor tulburări a fost un concept revoluționar, care a schimbat modul în care este abordat tratamentul bolilor psihice. Astfel, amprenta lui Freud asupra psihologiei este resimțită și astăzi.
Surse
- https://www.simplypsychology.org/psychoanalysis.html
- https://positivepsychology.com/psychoanalysis/
- https://www.healthline.com/health/depression/psychoanalysis#suicide-prevention
- https://www.britannica.com/science/psychoanalysis
- https://psychoanalysiscleveland.org/about-us/about-psychoanalysis-and-psychotherapy/
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5459228/