Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Dr. Cezara Bucur, fascinata de determinarea femeilor care lupta neincetat pentru a deveni mame

Articol de Mirabela Gatila Medical Content Writer
Intr-o cariera de peste doua decenii, dr. Cezara Bucur a contribuit la nasterea a mii de copii, ajutand numeroase cupluri sa depaseasca provocarile infertilitatii. Pacientii care ajung la cabinetul sau nu renunta niciodata la speranta ca, intr-o zi, visul lor de a deveni parinti va deveni realitate, desi adesea infrunta esecuri repetate.

Medicul primar obstetrica-ginecologie, cu competente in fertilizare in vitro, este un nume de referinta in reproducerea umana asistata medical din Romania. De-a lungul timpului, a fost martora unor povesti impresionante, iar fiecare caz i-a intarit convingerea ca perseverenta si optimismul pot schimba vieti. Isi aminteste cu bucurie si mult drag de o pacienta care a trecut prin 23 de embriotransferuri pentru a deveni mama. De fiecare data spera, dar rezultatele erau negative. Si, pe masura ce incercarile se epuizau, s-a intamplat minunea: ultimii doi embrioni transferati au fost cei care i-au adus gemenii mult doriti. “23 de embrioni! 21 de esecuri si s-au prins al 22-lea si al 23-lea. Eu ii spuneam: «Iarasi nu s-a prins, imi pare rau!» si ea ma linistea, spunandu-mi ca nu e nimic, ca mai incercam. Cata perseverenta a putut sa aiba si cat de echilibrata a fost!”, povesteste dr. Cezara Bucur, specialist in fertilitate la Fertility Institute, parte a Retelei Private de Sanatate Regina Maria.

O cariera inceputa alaturi de pionierii FIV in Romania

Dr. Cezara Bucur si-a inceput activitatea in reproducerea umana asistata medical pe vremea cand acest domeniu abia prindea contur in Romania. A ales inseminarea artificiala si fertilizarea in vitro fiindca si-a dorit sa faca ceva nou, sa ofere o sansa familiilor care se confrunta cu infertilitatea. Astfel, in 1998, sub coordonarea prof. univ. dr. Bogdan Marinescu, a facut parte din echipa formata exclusiv din specialisti romani care a reusit sa aduca pe lume un copil conceput prin fertilizare in vitro. Din aceasta echipa faceau si primii embriologi romani – dr. Monica Dascalescu si dr. Diana Cocei. In prezent, toate trei fac echipa in cadrul Fertility Institute pentru a ajuta cuplurile care se confrunta cu diferite probleme de fertilitate.

Amintim ca primul conceput prin fertilizare in vitro (FIV) s-a nascut in 1995, la Timisoara. Aceasta premiera nationala a fost obtinuta cu sprijinul unei echipe mixte romano-germane. 

Dr. Bucur marturiseste ca interesul pentru bebelusi a existat in viata ei inca din copilaria mica. Sustine ca era fascinata de bebelusi de cand avea cinci ani. Tot din acea vreme isi doreste sa aduca bucurie familiilor, cu atat mai mult cuplurilor care intampina diferite obstacole in realizarea visului de a deveni parinti. Prin urmare, alegerea profesiei a venit natural si continua a ii aduca numeroase bucurii si satisfactii. 

“E o calatorie lunga, o poveste de dragoste cu pacienta, iar aceasta este una dintre cele mai frumoase parti ale meseriei. Se creeaza inevitabil o relatie, caci ajungi sa o cunosti bine pe femeia care incearca uneori un an, poate doi sau mai mult sa obtina un copil. Apoi mai trec noua luni pana la nastere, si relatiile acestea se transforma in prietenii care se pastreaza de-a lungul anilor”, explica dr. Cezara Bucur.

O familie dedicata medicinei reproductive

Pasiunea pentru reproducerea asistata este impartasita si de sotul sau, Mihai Bucur. Acesta este urolog specializat in andrologie si a facut parte din echipa de specialisti care a ajutat la crearea primului copil conceput prin biopsie testiculara in Romania.

„Privind in urma, imi dau seama ca am avut sansa sa fim printre primii care au dezvoltat aceasta ramura a medicinei. Este o mandrie si o responsabilitate pe care o purtam cu drag”, sustine dr. Cezara Bucur.

Sanatatea, cheia fertilitatii

In opinia expertului in fertilitate si FIV exista o legatura directa intre sanatate si fertilitate. A observat ca in numeroase cazuri, in spatele infertilitatii se ascund diverse alte probleme de sanatate, care trebuie rezolvate sau tinute sub control: “In multe cazuri, femeile vin la noi crezand ca sunt infertile, dar descoperim endometrioza, ovare micropolichistice, afectiuni autoimune etc., toate acestea nefiind cauze clare de infertilitate. Acestora li se adauga si tulburarile metabolice, care tin de un stil de viata ce trebuie schimbat.  Odata descoperite si remediate aceste probleme, se intampla sa se obtina sarcina spontan, fara ajutor”.

Stilul de viata nesanatos joaca, de asemenea, un rol negativ. „Alimentatia necorespunzatoare si tulburarile endocrine afecteaza fertilitatea. Chiar si problemele aparent minore, precum un ovar cu functie redusa sau un prediabet, pot duce la ceea ce numim subfertilitate – un cumul de factori care impiedica conceperea naturala a unui copil”, explica dr. Cezara Bucur.

Infertilitatea cauzata de varsta, o provocare majora

Una dintre cele mai mari dificultati in reproducerea umana asistata este legata de varsta avansata a femeilor care isi doresc copii si presiunea crescanda a ceasului biologic. Dr. Cezara Bucur doreste sa atraga atentia asupra unui lucru extrem de important si anume faptul ca femeia are un numar finit de ovocite, a caror calitate incepe sa scada incepand cu 10 ani inainte de intrarea la menopauza. Tocmai de aceea, recomanda femeilor sa fie precaute si sa-si faca un test AMH pentru a sti din timp rezerva ovariana, atat cantitatea, cat mai ales calitatea ovocitelor, astfel incat sa poata lua decizii informate cand vine vorba de momentul ales pentru a deveni mame. 

„Dupa varsta de 35 de ani este deja tarziu, iar dupa 45 de ani, aproape imposibil. Nu avem solutii in doua situatii: cand nu exista sperma deloc, nici in testicul, nici in epididim. In zilele noastre, ne confruntam cu un numar mai mare de paciente diagnosticate cu menopauza precoce. Asa ca, daca femeile nu au partener sau preocupari de a face un copil pana in 35 de ani, macar sa stie ca pot sa-si conserve ovocitele. Sau daca sunt intr-o relatie si nu vor copii, sa-si conserve embrionii, pentru ca dupa 40 de ani obtinerea unei sarcini devine o mare problema”, explica dr. Cezara Bucur.

Cazuri care inspira

Ca in orice domeniu, situatiile si cazurile cele mai dificile i-au adus si cele mai mari bucurii. Asta si pentru ca dr. Cezara Bucur se implica in fiecare poveste, ii place sa faca echipa cu pacientii sai, este deschisa si sincera cu ei si lupta impreuna cu acestia pentru a primi in schimb cea mai mare bucurie, aducerea pe lume a unuia sau mai multi bebelusi. 

De-a lungul celor 20 de ani de meserie a fost mereu alaturi de pacientii ei. Pe multi i-a consolat cand toate incercarile posibile de a obtine o sarcina au esuat, insa pe si mai multi i-a ajutat sa-si implineasca visul. Este unul dintre actorii principali ai multor povesti frumoase, pe care nu exclude sa le transpuna intr-o carte, astfel incat sa ofere sprijin si speranta si altor cupluri care se confrunta cu probleme de fertilitate.  

Un astfel de caz, greu de uitat, este cel al unei paciente cu cancer de san. La 40 de ani,  femeia a decis sa-si conserve ovocitele inainte de a incepe tratamentul oncologic. Si, 4 ani mai tarziu, dupa ce a intrat in remisie, la 44 de ani, s-a intors in cabinet pentru un embriotransfer. In prezent, femeia este sanatoasa si isi creste linistita copilul.

O alta poveste de succes, care nu ar fi fost posibila fara o putere si o persevernta uimitoare a viitoarei mame, este cazul unei paciente care inainte sa ajunga la dr. Bucur a facut 11 fertilizari in vitro – 11 stimulari ovariene, 11 punctii si tot atatea sperante risipite. Alaturi de echipa condusa de dr. Cezara Bucur, pacienta a mai facut 2 fertilizari la finalul carora si-a vazut visul implinit. 

Aceasta determinare a femeilor care lupta neincetat pentru a deveni mame este unul dintre motivele care ii dau putere dr. Cezara Bucur sa nu renunta la randul sau si sa caute de fiecare data cele mai bune optiuni de tratament impotriva infertilitatii. 

Cere o programare

Prin completarea formularului de mai sus sunt de acord sa fiu contactat/a de catre Reteaua de sanatate REGINA MARIA in legatura cu serviciile medicale solicitate

Acest site este protejat de reCAPTCHA si se aplica Politica de confidentialitate si Termeni si conditii.