Fiecare articulaţie a genunchiului este diferită.
În mod natural, fiecare articulaţie a genunchiului este diferită prin anatomia ei, calitatea oaselor şi starea clinică a afecţiunii de care suferă pacientul.
„Care sunt structurile anatomice ale genunchiului în cazul pacientului meu?”
„Care proteză este cea mai bună pentru el?”
„Care este mărimea adecvată a implantului?(...)”
(...) sunt cateva din elementele deosebit de importante pentru succesul operaţiei de protezare de genunchi de care chirurgul trebuie să ţină cont în planificarea preoperatorie. Până în prezent, specialistul ortoped putea doar să estimeze mărimea adecvată a protezei, bazându-se pe experienţa profesională, decizia finală fiind luată în timpul operaţiei, când se putea evalua starea actuală a articulaţiei genunchiului. Urma apoi alinierea protezei la anatomia pacientului, folosindu-se multe instrumente speciale şi mulţi paşi intraoperatori.
Cea mai nouă tehnică de artroplastie de genunchi
„Implantarea personalizată a protezei de genunchi este o tehnică nouă, care ne permite să analizăm preoperator anatomia genunchiului pacientului şi să pregătim extrem de amănunţit timpii operatori. Folosind kiturile de tăiere confecţionate pentru fiecare pacient în parte putem să personalizăm actul operator, să reducem durata intervenţiei şi să fim mult mai precişi intraoperator.” ne-a spus Dr. Vlad Predescu, unul dintre cei doi medici ortopezi români care folosesc în prezent aceasta tehnică modernă.
Implantarea personalizata a protezei de genunchi
Este o tehnică excelentă care îl va ajută pe ortoped să poziţioneze cu precizie implantul de genunchi.
Procedura începe cu două-trei săptămâni inainte de operaţia planificată, când vei efectua unui RMN la nivelul genunchiului artrozic şi o radiografie a întregului membru inferior. Folosindu-se un soft special, se va crea o imagine tridimensională a genunchiului tău şi apoi se va corecta virtual orice deformare, astfel încât genunchiul să capete din nou forma din starea pre-artrozică.
Apoi, imaginea computerizată 3-D a protezei se va potrivi cu modelul virtual corectat anatomic al genunchiului tău, ceea ce va ajuta la stabilirea mărimii implantului şi poziţionarea lui adecvată, personalizat la anatomia genunchiului tău.
Folosindu-se toate aceste informaţii, se vor proiecta şi confecţiona instrumente unice, care vor avea inscripţionat pe ele numele tău.
Aceste blocuri de tăiere, produse dintr-un material plastic de uz medical, reproduc perfect forma şi conturile unice specifice articulaţiei tale. Aceste instrumente îl vor ghida cu precizie pe ortoped unde să facă tăieturile în os, îndepărtându-se exact cantitatea de os necesară la unghiuri specifice pentru potrivirea perfectă a implantului.
Prin personalizarea tăieturilor, ortopedul va îndepărta o cantitate căt mai mică de os normal şi va putea să corecteze cât mai sigur problemele de malpoziţie la nivelul genunchiului.
„Marele avantaj al acestei tehnici operatorii este că ne permite să evităm imperfecţiunile intraoperatorii. Acestea sunt posibile şi de altfel s-a demonstrat că până la 30% din cazuri există malpoziţii ale implantării uşor eronate a protezei datorită faptului că anatomia fiecărui pacient este diferită. Proteza personalizată presupune adaptarea tehnicii chirurgicale la anatomia pacientului, ţinând astfel cont de variaţiile individuale ale fiecăruia.” a subliniat Dr. Vlad Predescu.
Beneficiile pentru pacient
Deoarece instrumentele sunt pre-dimensionate şi pre-aliniate se eliminâ peste 20 de paşi intraoperatori comparativ cu operaţia în care se folosec instrumente standard, ceea ce va face ca durata intervenţiei să fie mult mai scurtă, iar complicaţiile mult reduse.
„Pentru pacient unul din avantajele protezării personalizate ar fi in primul rând durata mult mai redusă a intervenţiei chirurgicale, şi de aici o rata a complicaţiilor intra şi postoperatorii mai mică. De asemenea, aceasta tehnică ne permite să introducem proteza de genunchi prin incizii mult mai mici şi să fim mai atenţi la ţesuturile moi şi planurile musculare, ceea ce va permite o recuperare mai rapidă a pacientului. Şi nu în ultimul rând aş aminti durerea postoperatorie care este mult redusă.” ne-a spus Dr. Vlad Predescu.
Urmăreşte cum Dl. Dr. Vlad Predescu efectuează o intervenţie de protezare personalizată la nivelul genunchiului. (video 5’24”, atenţie conţine imagini din timpul intervenţiei chirurgicale)
In Ponderas Academic Hospital poti beneficia de proteze de genunchi si sold decontate CAS.
Fara liste lungi de asteptare. Daca suferi de artroza avansata si singurul tratament este protezarea soldului sau a genunchiului, acum poti beneficia de proteza decontata CAS. Indiferent daca este vorba de artroplastie primara sau de artroplastia de revizie, cand este nevoie sa se schimbe proteza deja uzata. De asemenea, poti beneficia de proteza gratuita daca esti o persoana tanara si activa si ti s-a recomandat folosirea unui implant special, cu un cuplu de frecare ceramic/ceramic, care reduce foarte mult uzura in timp. In plus, proteza este decontata CAS si in cazul in care metoda este de protezare personalizata, cand tehnica chirurgicala este adaptata la anatomia pacientului, tinand astfel cont de variatiile individuale ale fiecaruia.
Surse de informaţii: http://www.ortovit.eu, site accesat 02.2013
Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Marketing Manager
Consultant: Dr. Vlad Predescu, medic primar ortopedie-traumatologie, Ponderas Academic Hospital