Alege sectiunea

EDU.REGINAMARIA.RO

Pete roșii pe piele: de ce apar și cum le poți combate

Articol de Roxana Balintoni Medical Content Writer
Apariția petelor roșii pe piele este o problemă frecventă, cu care cei mai mulți dintre noi ne confruntăm, la un moment dat, în viață. Aceste pete, ce variază ca dimensiuni, formă și intensitate, pot fi însoțite de alte simptome precum mâncărimea, usturimea, inflamația sau descuamarea. Deși, în multe cazuri, sunt inofensive și dispar de la sine, petele roșii pot indica și afecțiuni mai serioase, ce necesită investigații și tratament adecvat.

Ce sunt petele roșii

Petele roșii pe piele, cunoscute și sub denumirea medicală de eritem (de la grecescul „erythros”, care înseamnă „roșu”), reprezintă o modificare a culorii pielii, cauzată de dilatarea vaselor de sânge din zona respectivă. Acestea pot fi plane sau reliefate, cu margini bine definite sau difuze, și pot varia în dimensiune de la câțiva milimetri la câțiva centimetri.

Apariția petelor roșii poate fi un răspuns normal al organismului la diverși stimuli, precum expunerea la soare, căldură sau emoții puternice. Cu toate acestea, atunci când petele roșii persistă, se extind sau sunt însoțite de alte simptome, este important să se investigheze cauza și să se ia măsurile necesare.

De ce apar petele roșii pe piele

Există o multitudine de factori care pot provoca apariția petelor roșii pe piele. Printre cele mai frecvente cauze, se numără:

  • alergiile și dermatita de contact - contactul cu alergeni, precum detergenții, produsele cosmetice, metalele sau anumite plante, poate provoca o reacție alergică, manifestată prin apariția de pete roșii, mâncărime și inflamație locală;
  • iritațiile cutanate - frecarea, transpirația excesivă sau contactul cu substanțe iritante pot provoca iritații ale pielii, manifestate prin pete roșii și disconfort local;
  • dermatita atopică - aceasta este o afecțiune cronică a pielii, caracterizată prin pete roșii, uscăciune, mâncărime și inflamație. Este mai frecventă la copii, dar poate afecta și adulții;
  • psoriazisul - psoriazisul este o boală autoimună cronică și se manifestă prin apariția de pete roșii acoperite cu scuame albicioase, localizate, cel mai adesea, la nivelul coatelor, genunchilor și al scalpului;
  • eczemele - termenul „eczemă” se referă la un grup de afecțiuni inflamatorii ale pielii, care pot provoca pete roșii, uscăciune locală, prurit (mâncărimi) și cruste;
  • rujeola - o boală infecțioasă contagioasă, rujeola se manifestă prin febră, tuse, rinoree și o erupție cutanată caracteristică, cu pete roșii care se extind pe tot corpul;
  • rubeola - o altă boală infecțioasă contagioasă, rubeola se manifestă prin febră, erupție cutanată cu pete roșii mici și umflarea ganglionilor limfatici;
  • scarlatina - cauzată de o infecție bacteriană, scarlatina se manifestă prin febră, dureri în gât și o erupție cutanată cu pete roșii de mici dimensiuni, aspre la atingere;
  • lupusul eritematos - lupusul eritematos reprezintă o boală autoimună cronică ce poate afecta pielea, articulațiile, rinichii și alte organe. O manifestare cutanată frecventă este erupția în formă de fluture pe față;
  • boala Lyme - transmisă prin mușcătura de căpușă infectată, boala Lyme poate provoca o varietate de simptome, inclusiv o erupție cutanată caracteristică, numită eritem migrator;
  • leucemia - unele tipuri de leucemie pot provoca apariția unor pete roșii sau violacee pe piele, numite petesii sau purpură;
  • expunerea la soare sau căldură excesivă - expunerea prelungită la soare sau la temperaturi ridicate poate provoca arsuri solare sau insolație, manifestate prin pete roșii, durere și inflamație locală;
  • stresul - stresul emoțional poate declanșa sau agrava anumite afecțiuni cutanate, cum ar fi dermatita atopică sau psoriazisul, contribuind la apariția petelor roșii.

Aceasta este doar o listă parțială a cauzelor posibile ale petelor roșii pe piele. Diagnosticul corect poate fi stabilit doar de către un medic specialist dermatolog, în urma unui examen clinic amănunțit și a unor investigații suplimentare, dacă acesta va considera că este necesar.

În ce zone pot apărea pete roșii pe corp

Petele roșii pot apărea pe aproape orice zonă a corpului, însă anumite afecțiuni au o predilecție pentru anumite regiuni. Dintre cele mai frecvente localizări ale petelor roșii, amintim fața, scalpul, gâtul, pieptul, mâinile și picioarele.

Pete roșii pe față

Fața este o zonă frecvent afectată de pete roșii, din cauza expunerii la soare, a factorilor de mediu și a utilizării produselor cosmetice. Printre cauzele posibile se numără:

  • rozaceea - o afecțiune cronică a pielii, caracterizată prin roșeață, vase sanguine vizibile și coșuri;
  • acneea - inflamația foliculilor pilosebacei, manifestată prin coșuri, puncte negre și pete roșii;
  • dermatita seboreică - o afecțiune inflamatorie a pielii, care afectează zonele bogate în glande sebacee, cum ar fi fața, scalpul și pieptul;
  • reacțiile alergice - acestea pot apărea la contactul cu anumite produse cosmetice, detergenți sau alți alergeni;
  • lupusul eritematos - erupția caracteristică, în formă de fluture.

Pete roșii pe scalp

Petele roșii pe scalp pot fi însoțite de prurit, descuamare sau căderea părului. Printre cauzele posibile se numără:

  • psoriazisul - cu pete roșii, cu scuame albicioase;
  • dermatita seboreică - manifestată prin apariția mătreții și înroșirea tegumentului;
  • tinea capitis (pecingine) - o infecție fungică a scalpului.

Pete roșii pe gât

Petele roșii pe gât pot fi cauzate de:

  • dermatita de contact - care poate apărea la contactul cu anumite bijuterii, parfumuri sau alte substanțe iritante;
  • infecții - acestea pot fi bacteriene sau virale, astfel că tratamentul diferă, în funcție de tipul de germen care provoacă infecția;
  • eczeme - indiferent că sunt atopice sau de contact, eczemele pot provoca apariția de pete pe corp, în zona gâtului.

Pete roșii pe piept

Petele roșii care apar în zona pieptului pot fi asociate cu:

  • acnee - mai ales la adolescenți și adulți tineri;
  • dermatita seboreică - manifestată prin roșeață și descuamare;
  • pitiriazis rozat: - o erupție cutanată benignă, cu pete roșii, ovale.

Pete roșii pe mâini

Mâinile sunt expuse frecvent la factori iritanți și alergeni, ceea ce poate duce la apariția petelor roșii. Printre cauzele posibile ale petelor roșii pe mâini se numără:

  • dermatita de contact - la contactul pielii cu detergenți, produse chimice sau alți iritanți;
  • eczemele topice sau de contact;
  • psoriazisul - în aceste cazuri, petele roșii apar, cu predilecție, la nivelul palmelor și al degetelor.

Pete roșii pe picioare

Petele roșii pe picioare pot fi cauzate de:

  • dermatita de contact - la contactul picioarelor cu încălțămintea, cu anumiți detergenți sau alți iritanți;
  • eczeme atopice sau de contact;
  • psoriazis - mai ales la nivelul genunchilor și al gleznelor;
  • foliculită - inflamația foliculilor pilosebacei, cauzată de bacterii sau fungi;
  • venectazii - dilatații ale vaselor de sânge superficiale, care pot provoca apariția de pete pe piele.

Când să consulți un medic

Deși multe dintre petele roșii care apar pe piele sunt inofensive și dispar de la sine, există situații în care este important să consulți un medic dermatolog. Iată câteva semnale de alarmă care ar trebui să te facă să soliciți sfatul unui specialist:

  • Petele roșii nu dispar sau se agravează în ciuda tratamentului la domiciliu;
  • Petele roșii sunt însoțite de alte simptome îngrijorătoare, precum: febra; durerile articulare sau musculare; inflamarea ganglionilor limfatici; oboseala persistentă; pierderea inexplicabilă în greutate;
  • Petele roșii se extind rapid sau apar în număr mare;
  • Petele roșii sunt dureroase, sângerează sau prezintă semne de infecție (puroi, roșeață, căldură locală);
  • Ai o erupție cutanată suspectă, care ar putea indica o boală infecțioasă;
  • Ai antecedente personale sau familiale de cancer de piele;
  • Te îngrijorează aspectul petelor roșii și impactul lor asupra calității vieții tale.

Nu uita că un diagnostic stabilit din vreme poate face diferența în tratamentul multor afecțiuni cutanate. Nu ezita să consulți un medic specialist dacă observi orice modificare suspectă a aspectului pielii tale.

Pete roșii pe corp - metode de diagnostic

Pentru a stabili cauza petelor roșii și pentru a recomanda tratamentul adecvat, medicul dermatolog va efectua o serie de investigații, care pot include:

  • examenul clinic - medicul va examina cu atenție petele roșii, observând aspectul, dimensiunea, localizarea și alte caracteristici. De asemenea, îți va pune o serie de întrebări despre istoricul tău medical, eventualele alergii, tratamentele medicamentoase pe care le urmezi și stilul de viață;
  • dermatoscopia - această tehnică non-invazivă utilizează un dermatoscop, un instrument optic care permite vizualizarea structurilor pielii în detaliu. Dermatoscopia este utilă, în special, pentru evaluarea alunițelor și a altor leziuni pigmentare;
  • biopsia cutanată - în unele cazuri, poate fi necesară prelevarea unei mici mostre de țesut cutanat, pentru a fi examinată la microscop. Biopsia cutanată este utilă pentru diagnosticarea afecțiunilor inflamatorii, infecțioase sau tumorale ale pielii;
  • teste alergologice - dacă suspectează o reacție alergică, medicul poate recomanda teste alergologice cutanate (testul cutanat prick) sau teste de sânge pentru a identifica alergenul responsabil;
  • analize de sânge - uneori, poate fi necesară efectuarea unor analize de sânge, pentru a evalua starea generală de sănătate a pacientului și a identifica eventualele infecții sau boli sistemice care ar putea cauza petele roșii;
  • examen micologic - dacă se suspectează o infecție fungică, se poate efectua un examen micologic direct sau o cultură fungică din leziune;
  • alte investigații - în funcție de suspiciunea clinică, pot fi necesare și alte investigații, precum examenul cu lampa Wood (pentru diagnosticarea unor infecții fungice) sau ecografia cutanată (pentru evaluarea leziunilor profunde).

Tratamentul pentru pete roșii pe piele

Tratamentul petelor roșii pe piele depinde în totalitate de cauza care le-a produs. După ce medicul dermatolog stabilește diagnosticul, va recomanda un plan de tratament personalizat, care poate include atât medicamente cu administrare orală sau injectabilă, cât și produse farmaceutice de uz topic.

Antihistaminice

Dacă petele roșii sunt cauzate de o reacție alergică, antihistaminicele pot fi de ajutor. Acestea calmează pruritul și reduc inflamația, diminuând roșeața. Acestea se pot lua sub formă de comprimate sau se pot aplica direct pe piele, dacă sunt formulate pentru uz topic.

Creme si unguente topice

Acestea se aplică direct pe piele și sunt utile pentru o varietate de probleme, precum eczemele, psoriazisul sau dermatita atopică. Există diferite tipuri de produse de uz topic, cu ingrediente active diverse, care acționează pentru a reduce inflamația, pruritul și eritemul.

Medicamente imunosupresoare

În cazul afecțiunilor autoimune, așa cum sunt lupusul sau psoriazisul, corpul se atacă singur, provocând inflamație. Medicamentele imunosupresoare ajută la calmarea sistemului imunitar și la reducerea inflamației pielii.

Antibiotice

Dacă petele roșii sunt cauzate de o infecție bacteriană, vei avea nevoie de antibiotice. Acestea pot fi administrate sub formă de pastile sau aplicate direct pe piele, sub formă de creme sau unguente.

Pe lângă acestea, mai există și alte opțiuni terapeutice, de exemplu, fototerapia (expunerea la lumină ultravioletă) sau terapia cu laser, care pot fi utile în anumite cazuri. Este important, totuși, să discuți cu medicul tău dermatolog, pentru a găsi cel mai potrivit tratament pentru tine.

Petele roșii pe piele, deși uneori inofensive, pot ascunde o varietate de afecțiuni, de la simple iritații, până la boli cronice sau infecțioase. Este important să acorzi atenție semnalelor pe care ți le transmite corpul tău și să consulți un medic dermatolog ori de câte ori observi modificări neobișnuite la nivelul pielii, mai ales dacă acestea persistă, se extind sau sunt însoțite de alte simptome. Un diagnostic corect și un tratament potrivit pot face diferența în evoluția afecțiunii și îți pot reda confortul și încrederea în tine.