“Termenul este 11 ianuarie 2022, insa vom vedea exact cand va veni bebe, pentru ca la cat este de grabit si la cat este de agitat, nu stiu daca mai prindem ianuarie”, ne explica Violeta razand.
Uneori, visul de a deveni mama se materializeaza mai greu
In mai putin de doua luni visul Violetei de a deveni mama se va indeplini, lasand in urma un drum lung presarat cu mult efort, incercari peste incercari, nenumarate controale, analize si investigatii.
“Suntem impreuna de 11 ani, am asteptat vreo 2 ani si cand am vazut ca nu se intampla nimic, am mers la un medic din zona de la noi (Buzau, n. red.), care mi-a spus ca nu am nimic. Nu stiu, probabil nu se vedea atunci. Am mai asteptat vreo 2-3 ani si am inceput sa mergem la clinici din ce in ce mai mari, la medici recomandati de alti prieteni. In cele din urma, ni s-a spus, intr-adevar, ca as avea o trompa infundata”, isi aminteste Violeta, adaugand ca nu mai stie exact daca i s-a recomandat scoaterea trompei sau o solutie de a o desfunda.
A cautat noi medici si noi clinici, a mers chiar si in Ungaria in cautarea unei solutii pentru problema infertilitatii, astfel incat sa reuseasca sa devina mama.
“De foarte multi ani stiam ca am probleme cu trompele, dar eram foarte irascibila si nu voiam sa accept asa ceva, pentru ca peste tot vedeam si asociam scoaterea trompelor cu imposibilitatea de a avea copii. Si ma gandeam ca nu se poate, ca acel medic greseste sau nu stie. Am cautat si pe internet si am gasit un articol unde scria clar ca o pacienta cu trompele scoase nu poate ramane gravida si acolo se termina tot, cand auzeam medicul ca trompele trebuie scoase revedeam in minte fraza din articol, nu mai voiam sa aud nimic, ma blocam si schimbam medicul”, explica Violeta.
“...cred ca am asteptat sa se infiinteze clinica de la Cluj”
Intr-o zi, Violeta a incetat sa mai caute pe internet “cel mai bun ginecolog”. A cautat, in schimb, “clinica FIV” si asa a aflat despre primul Centru de Fertilitate si Fertilizare in vitro din REGINA MARIA, care ofera o abordare integrata a problemelor de infertilitate cu care se confrunta numeroase cupluri. Centrul functioneaza in cadrul Spitalului Cluj si este coordonat de conf. univ. dr. Romeo Micu, medic primar Obstetrica-Ginecologie si expert infertilitate si FIV.
“Cand am sunat prima oara cred ca am discutat cu doamna Diana (consultantul navigator, n. red.) si tin minte ca i-am spus ceva de genul «vreau ca dumneavoastra cu echipa medicala sa faceti o magie in laborator ca eu sa raman gravida. Vreau sa se intample aceasta magie»”, isi aminteste Violeta.
Inca de la prima discutie, conf.univ.dr. Romeo Micu le-a confirmat Violetei si sotului ei ca analizele pe care cei doi le facusera pana atunci nu aratau bine pentru niciunul dintre ei. Unele au trebuit chiar repetate. Printre acestea se numara si histerosalpingografia, o investigatie extrem de utila in evaluarea cauzelor infertilitatii feminine.
“Cand mi s-a spus ca trebuie sa fac aceasta investigatie imi venea sa plec. Mai facusem procedura la un spital din Brasov, unde mi-am nenorocit spatele si de unde am plecat aproape in genunchi. Ii tot spuneam doamnei Diana ca nu se poate, ca nu vreau. Dumneaei, saraca, se uita la mine surprinsa si imi spunea ca nu o sa ma doara, iar eu imi aminteam ca asa imi spusese si asistenta de la Brasov. Insa, intr-adevar, de data aceasta nu am simtit absolut nimic, nu am avut nicio durere”, isi aminteste Violeta.
“In Spitalul Regina Maria Cluj histerosalpingografia se face in conditii foarte bune, cu o acuratete diagnostica foarte ridicata si, cel mai important, complet fara durere. Si asta datorita faptului ca beneficiem de un echipament radiologic foarte performant, cu monitor secundar si o consola de comanda suplimentara in sala de examinare”, explica dr. Bogdan Chiroiu, medic primar radiolog, care a efectuat in ultimii 12 ani peste 10.000 de investigatii radio-imagistice pentru a evalua problemele de fertilitate.
Investigatia a confirmat ca ambele trompe erau afectate ireversibil, insa dr. Chiroiu i-a oferit Violetei ocazia de a vedea si luminita de la capatul tunelului pe care nu o putuse intrezari pana atunci. “In momentul in care am intrat la domnul doctor Chiroiu, acesta mi-a confirmat ca ambele trompe sunt nefunctionale si mi-a zis ca sunt pacienta ideala pentru domnul doctor Romeo Micu pentru FIV. Si astfel am realizat ca exista o speranta de a ramane insarcinata si dupa indepartarea trompelor. Pana atunci nimeni nu imi spunea nimic despre ce se va intampla dupa scoaterea trompelor, toata lumea imi spunea ca trebuie scoase trompele si apoi vom vedea”, isi aminteste Violeta.
O noua serie de investigatii, dupa indepartarea trompelor
Rezultatelor histerosalpingografiei indicau clar nevoia unei interventii chirurgicale pentru scoaterea trompelor uterine. “Din pacate, fiindca pacienta a fost diagnosticata tarziu, practic dupa ani de zile in care trompele au stat infundate si pline cu lichid, nu s-a mai putut face o operatie care sa le salveze”, a explicat dr. Bogdan Chiroiu.
Astfel, Violeta a urmat o interventie chirurgicala minim-invaziva pentru indepartarea trompelor, realizata cu ajutorul tehnicilor endoscopice de o echipa condusa de dr. Romeo Micu. Apoi, medicii i-au recomandat o perioada de repaus, in care organismul sa poata sa se recupereze complet. Dupa aproximativ 3 luni de asteptare, a continuat seria testelor si investigatiilor recomandate de echipa multidisciplinara a Centrului de fertilitate si FIV, printre care amintim analizele pentru depistarea riscului de trombofilie si testele genetice pentru identificarea eventualelor mutatii genetice.
“Este vorba despre testarea si profilaxia pentru anumite predispozitii de crestere a coagularii numite trombofilii, care in fond sunt doar niste predispozitii, dar in anumite contexte, cum sunt sarcina sau tratamentele hormonale, pot duce la complicatii trombotice”, explica dr. Simona Avram, medic specialist Hematologie, adaugand ca a linistit-o pe Violeta “vizavi de riscurile pe care le are, chiar daca face o procedura de stimulare estrogenica”.
Echipa multidisciplinara, numita si Infertility Board, a realizat mai multe protocoale de investigatii si proceduri care sa ajute cuplurile sa reuseasca sa devina parinti. Din aceasta echipa fac parte medici ginecologi, medici endocrinologi, medici urologi, medici geneticieni, specialisti in domeniul nutritiei, psihologi. De asemenea, consultantul navigator ajuta cuplurile sa inteleaga fiecare tip de investigatie si procedura, face programarile necesare si pastreaza legatura dintre acestia si medici.
Aceasta abordare integrata a problemelor de infertilitate ofera cuplurilor un avantaj nemaipomenit, dupa cum sustine conf. univ. dr. Romeo Micu: “realizarea tuturor investigatiilor intr-un singur loc fara a pierde timpul de a se programa in diferite alte servicii medicale”.
Sarcina, confirmata dupa primul ciclu de FIV
Dupa finalizara tuturor analizelor si investigatiilor recomandate de expertii in fertilitate, Violeta a inceput tratamentul de stimulare ovariana. Intr-o prima faza, acesta a constat in administrarea unor medicamente, ulterior fiind necesare o serie de injectii pentru a produce foliculii ovarieni.
“Tratamentul a durat undeva la 2-3 saptamani. Tin minte ca primele injectii am inceput sa mi le fac la Buzau, apoi m-am mutat la Cluj pentru ca trebuia sa fiu monitorizata din 2 in 2 zile. Tratamentul in sine a fost foarte ok, nu am avut nicio reactie”, isi aminteste Violeta, adaugand ca la cinci zile dupa recoltarea ovulelor a fost sunata de doamna dr. Cristina Zlatescu- Marton, medic specialist ginecolog cu competenta in infertilitatea, sa-i spuna ca in laborator s-au obtinut 4 embrioni.
“Unul dintre acestia mi-a fost implantat. Domnul doctor Micu mi-a spus ca inainte se implantau mai multi embrioni, dar ca acum, pentru siguranta mamei si a copilului se implanteaza numai unul. Chiar si asa, embrionul implantat era destul de mare si exista riscul sa se divida”, isi mai aminteste Violeta.
La exact 14 zile de la embriotransfer, asa cum ii spusesera medicii, Violeta a facut si primul test de sarcina. Isi cumparase mai multe teste, asa cum facea de obicei: “Dupa ce l-am facut pe primul, au aparut din prima cele doua linii. Pana sa ramai gravida, iti imaginezi ca cine stie ce faci cand vezi rezultatul...de fapt, nu faci nimic, stai cu testul ala in mana si te uiti la el. Asa am facut si eu, ma uitam la el, nu stiam pe cine sa sun, imi tremurau mainile si picioarele. Ti se blocheaza tot in acel moment, ramai fara cuvinte, fara reactie. Undeva dupa o jumatate de ora te deblochezi si incepi sa-i anunti pe cei mai apropiati, nici nu stii cum sa le dai vestea. Sotul era plecat si i-am trimis poza cu rezultatul testului”.
Sarcina mult asteptata a fost confirmata si prin analize de sange (beta-HCG, analiza care masoara concentratia de hormon glicoproteic in sange), dar si ecografic, chiar de expertii din Cluj. “La primul control toata lumea era curioasa sa vada cati bebelusi sunt de fapt”, spune Violeta.
“Pentru noi este un caz mai deosebit, pentru ca este, practic, prima sarcina obtinuta in cadrul acestui centru. S-a urmat procedura clasica ce a constat in stimularea ovariana, recoltarea de ovocite si obtinerea de embrioni in laborator, intregul proces finalizandu-se cu transferul unui singur embrion, manevra pe care o consideram potrivita si benefica pentru cuplu”, sustine conf. univ. dr. Romeo Micu.
Infertilitatea – o problema de cuplu
Cand vorbim de infertilitate, exista in continuare numeroase preconceptii. Si foarte multa lume considera ca femeia este de vina atunci cand urmasii intarzie sa apara. Acest fel de a vedea lucrurile poate fi observat inclusiv in randul medicilor ginecologi, din pacate. Iar acest lucru poate fi confirmat si de experienta Violetei: “Am fost la foarte multi medici si unul singur ne-a recomandat ca sotul sa-si faca niste analize. Pana atunci, totul era concentrat pe mine, mie mi se faceau analize, mie mi se spunea ca am trompele infundate si, intr-un fel, ma simteam vinovata, credeam ca eu sunt de vina pentru ca nu putem avea un copil. Apoi, dupa ce sotul si-a facut anumite teste si am vazut ca nici analizele lui nu sunt asa bune, mi-am dat seama ca niciunul dintre noi nu era ok, deci trebuia sa ne concentram pe solutii. Din fericire, sotul meu nu mi-a reprosat niciodata nimic si nu m-a facut sa ma simt vinovata, insa chiar si asa, eu ma simteam vinovata din cauza intregii situatii”.
Infertilitatea afecteaza in egala masura atat femeile, cat si barbatii. “Intotdeauna cand vorbim despre infertilitate, vorbim in principiu despre cuplu si, automat, avem din start doi pacienti, deci trebuie sa ne adresam atat partenerei, cat si partenerului”, sustine conf.univ.dr. Romeo Micu.
La randul sau, medicul urolog Cristina Ivan atrage atentia ca “in cel putin 40-50% dintre cazuri infertilitatea are o cauza masculina. Si atunci noi incercam sa gasim in primul rand care este acea cauza de infertilitate si in functie de aceasta cauza, sa ajutam”.
Cand visele devin realitate
Visul Violetei a fost sa devina mama. Si impreuna cu sotul ei, a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-si indeplini acest vis. Cu siguranta au trecut prin momente foarte dificile, poate ca au fost situatii in care unul dintre ei sau chiar amandoi si-au dorit sa renunte, insa nu au facut-o. Au continuat sa spere si sa caute solutii pentru problemele lor.
“Cand vezi ca nimic nu se intampla, mergi din medic in medic, din clinica in clinica, ajungi la un moment dat sa apelezi la tot felul de solutii si remedii cu plante, ceaiuri preparate din tot felul de amestecuri... “, marturiseste Violeta.
Intr-un final, solutia pe care o asteptau a venit de la Cluj, unde au avut alaturi de ei o intreaga echipa de medici dedicati, empatici, preocupati cu adevarat de problemele care pot afecta fertilitatea feminina si masculina.
“Nu stiu daca s-a intamplat o magie, dar cred ca o minune, da. Prin mainile acestor medici care, intr-adevar, sunt niste ingeri in halate albe”, sustine Violeta, care spera ca vom avea o iarna blanda, ce le va permite sa ajunga la Cluj sa-si aduca pe lume minunea.