Desi copilul vine pe lume echipat cu o serie de abilitati pentru supravietuire (reflexele), el este totusi in totalitate dependent de ingrijirea oferita de un adult. Cercetarile arata ca nu numai ingrijirea fizica este importanta (hrana, igiena, rutina adecvata de somn si alimentatie, etc), cat mai ales ingrijirea afectiva si emotionala. Abilitatile sociale si emotionale se invata inca din primele luni de viata prin relationarea adecvata cu persoana de ingrijire (in special cu mama).
In cazul copiilor deprivati din punct de vedere afectiv in primii doi ani de viata (sunt suficiente uneori chiar si cateva luni!), anumite zone din creier nu se dezvolta normal, afectand functionarea emotionala si sociala a copilului. Modelul de atasament al copilului este alterat astfel incat, ulterior in viata, acel copil nu este capabil sa aiba relatii interpersonale adecvate si echilibrate.
Tulburarea de atasament
Desi din punct de vedere al dezvoltarii fizice, cognitive (inteligenta) sau al comunicarii (limbajul), totul poate fi perfect, copilul deprivat afectiv poate dezvolta asa numita “tulburare de atasament” ale carei consecinte sunt extrem de complexe si uneori devastatoare. Pe langa o anumita predispozitie biologica, majoritatea adultilor cu tulburari de personalitate, inclusiv psihopati sau sociopati, au la baza o tulburare de atasament ca urmare a relationarii inadecvate cu persoanele semnificative in primii ani de viata.
Exista perceptia eronata ca numai copiii abandonati, crescuti in orfelinate, sau care fac parte din familii dezorganizate sau dizarmonice, cu statut economic precar, pot suferi de deprivare afectiva cu efecte asupra formarii atasamentului.
Practica psihologica clinica demonstreaza insa ca astfel de cazuri exista si in familii normale, indiferent de statutul social si economic al acestora, dar ale caror practici parentale sunt fundamental eronate. Astfel, formarea atasamentului poate fi afectata si la copiii care, aparent, nu duc lipsa de nimic din punct de vedere material, dar care nu au avut parte de o relationare adecvata cu adultii din preajma lor, in special cu mama.
In ce conditii poate apare tulburarea de atasament?
Iata care sunt principalele conditii care pot duce la aceasta situatie atunci cand sunt prezente in primii doi ani de viata ai copilului:
- Mama sufera de depresie post-natala sau alte afectiuni psihice sau medicale care nu ii permit sa stabileasca o relationare adecvata si constanta cu copilul, si nu exista o alta persoana “substitut” care sa ingrijeasca copilul
- Copilul este crescut dupa principii extrem de stricte, care nu tin cont de nevoile lui emotional:
- este lasat sa se joace singur in patut sau in fata televizorului timp indelungat - “ca sa devina independent”
- este ignorat sau nu i se vorbeste direct, pentru ca, “oricum nu intelege”
- nu este alinat si linistit atunci cand plange - “ca sa nu devina un alintat”
- nu este consolat atunci cand se loveste
- nu este tinut in brate si mangaiat
- este pedepsit sau ignorat atunci cand protesteaza sau arata ca are un discomfort - “ca sa nu devina un plangacios”
- Persoanele de ingrijire (de exemplu, bona) se schimba frecvent, iar parintii sunt extrem de ocupati, stresati si petrec foarte putin timp cu copilul (in special mama)
- Comportamentul mamei este inconstant si inconsecvent, fluctuand intre alint si disciplinare excesiva, sau mama nu reuseste sa rezoneze afectiv cu nevoile copilului (nu este “pe aceeasi lungime de unda”)
Care este efectul asupra dezvoltarii copilului si, ulterior, al adultului?
Astfel, pot fi afectate profund abilitatile copilului de auto-reglare emotionala si mentinere a unui echilibru emotional, capacitatea de a-si reveni dupa o dezamagire sau esec si bucuria de a relationa cu altii.
Ulterior, ca adult, copilul al carui atasament nu s-a format corespunzator va avea probleme in a stabili relatii inter-personale echilibrate si de durata si in a-si gestiona eficient frustrarile din viata personala, sociala si profesionala.
Text: Psih. Monica Bolocan, Psiholog clinician si educational adulti si copii