Așadar, ce este cuplul monogam?
În lumea oamenilor, avem atâtea infidelități câte definiții de cuplu există. Iar cele mai multe suferințe legate de infidelitate apar atunci când realizăm că celălalt fie nu a înțeles ideea de cuplu, fie a nesocotit-o.
Pentru a înțelege ce înseamnă fidelitatea și de unde începe infidelitatea, în primul rând trebuie să știm cărei idei ar trebui să-i fim loiali.
În aparență, ar trebui să fie simplu. În lumea noastră, cuplul romantic este încă tipul dominant, iar acesta presupune loialitate sexuală și emoțională. Prototipul acestuia este desigur cuplul unit prin taină sacră a căsătoriei, care ridică pe un plan superior, divin, această rezultantă a fidelității emoționale și sexuale.
În Europa laică ideea de dragoste romantică este moștenitoarea funcției transcendente a tainei cununiei. Cu sau fără binecuvântare pastorală, cuplul este cuplu dacă este unit de dragostea romantică. Dar, atenție, aceasta este ideea europeană, care nu se regăsește exact în ideile despre cuplu din alte culturi. Dragostea romantică presupune fidelitate sexuală și loialitate emoțională.
Lumea contemporană, desacralizată, tinde însă mai degrabă să creadă că dragostea durează trei ani (după titlul unei cărți devenite celebre de Frederic Beigbeder). Aceasta deoarece lumea contemporană tinde să creadă că baza dragostei romantice este atracția sexuală și anumite studii etologice (contestate desigur de alte studii etologice) au arătat că la oameni atracția sexuală în interiorul aceluiași cuplu durează trei ani.
Ca atare, deși este dorită și este intens mitizată, dragostea nu se bucură de mult credit în lumea contemporană, iar bazele cuplului țin mai degrabă de empatie și principiile comunicării eficiente.
Deși dragostea pare a nu mai fi argumentul suprem pentru a avea un cuplu, pentru mulți dintre contemporanii și mai ales dintre contemporanele noastre, cuplul poate include ideea și așteptarea unei investiții totale. Conform acesteia, fiecare din membrii cuplului ar trebui să-și investească cea mai mare parte a energiei sale fizice și psihice în cuplu, lăsând mai puțin pentru restul activităților și mai ales pentru restul zonelor de interes social (familia de proveniență, cercul de prieteni și chiar comunitatea). Ca atare, devenind dintr-un motiv sau altul dominantă la un moment dat, simpla preocupare pentru activități profesionale, pentru dezvoltarea personală, pentru familia de proveniență pot ajunge să fie privite de partener drept dovezi de infidelitate. Partenerul resimte dureros faptul că o parte din investiția de timp, preocupare și manifestare a afecțiunii pe care o primea din partea celuilalt îi este retrasă și se îndreaptă în altă parte.
Care este motivul principal pentru infidelitate?
Mulți dintre noi credem că infidelitatea se întâmplă doar în relațiile nefericite, dar realitatea este că și cei care se află în relații fericite se întâmplă să înșele.
Infidelitatea apare adesea din cauza nemulțumirii apărute în relația de cuplu, dar se poate întâmpla pur și simplu deoarece unul dintre parteneri manifestă stimă de sine scăzută, un impuls sexual extrem de puternic și greu de controlat, dependență de sex sau pe toate acestea la un loc.
Există numeroase trăsături de personalitate care pot favoriza comportamentul infidel. Este vorba despre unele tendințe anxioase, despre insecuritate, nevoia de validare și confirmare permanentă - inclusiv a capacității de a seduce. În plus, poate fi vorba despre atitudini permisive cu privire la sex, dobândite din familia și cultura din care face parte partenerul.
În mod tradițional se spune că bărbații sunt mai predispuși să înșele decât femeile, dar nu toate studiile confirmă acest lucru.
Mai mult, această atitudine poate fi la rândul ei rezultatul unei cutume culturale străvechi, mult mai permisive cu sexualitatea bărbatului și radical intolerantă față de sexualitatea feminină.
Atitudinea patriarhală pe care o cunoaștem cu toții susține că bărbatul înșeală pentru că ˝e bărbat˝ (deci comportamentul sexual ține de natura lui masculină). Femeia însă înșeală în mod excepțional (sexualitatea feminină, desigur la fel de naturală, în valoare absolută, ca și sexualitatea masculină, nu este acceptată social în afara condiției materne). Ca urmare, atunci când femeia înșeală, acest lucru este foarte grav, comportamentul în cauză făcând din ea echivalentul unei prostituate.
Din fericire aceste atitudini patriarhale nu mai sunt dominante în ansamblul societății actuale, dar există încă o multitudine de contexte sociale în care patriarhatul nu numai că domină, dar și definește destine de-a lungul mai multor generații. În plus, urmele și efectele atitudinilor patriarhale există peste tot, la nivelul ideilor moștenite care ne influențează de multe ori absolut irațional.
Revenind la studii, cele mai multe arată că bărbații sunt în general mai predispuși să se implice în infidelitate sexuală, în timp ce femeile sunt mai susceptibile să se implice în infidelitate emoțională.
Principalele tipuri de infidelitate umană
Infidelitatea sexuală: angajarea în relații sexuale de orice fel în afara cuplului. Aici poate fi implicată sau nu o componentă emoțională.
Infidelitatea emoțională este o expresie psihologică pentru a desemna străvechea stare: ˝m-am îndrăgostit de altcineva˝. Aceasta cu tot ce implică: flirt, chimie sexuală și intimitate emoțională. Totuși este posibil să nu se ajungă la o relație sexuală. Cu toate acestea, în mai toate cazurile este implicat secretul: informațiile despre relație sunt ascunse intenționat.
Un caz special și tipic timpurilor noastre este infidelitatea online sau cibernetică. Aceasta se desfășoară în camere de chat, prin mesaje-text și mai ales prin schimbul de fotografii și fantezii sexuale. Infidelitatea online poate fi și sexuală și emoțională. Câteodată însă nu este nici sexuală și nici cu adevărat emoțională, dar este percepută de partenerul real ca o trădare. În timp ce unele persoane consideră consumul de pornografie ca o trădare, altele tolerează acest consum. Mai mult, instrumentarul online, inclusiv cu fantezia infidelității, se poate integra în jocurile sexuale ale cuplului.
Semne ale infidelității umane
- schimbări în comportamentul sexual - partenerul poate să pară mai puțin interesat de sex decât de obicei (cele mai multe persoane spun: parcă dintr-o dată nu-l mai excit deloc). Dar poate apărea și fenomenul invers: un soi de hipersexualitate, cu activarea unor fantasme și pretenții sexuale noi, neobișnuite - care în general vor ajunge să i se pară celuilalt nesatisfăcătoare sau chiar dezgustătoare (cele mai multe persoane spun: vrea niște lucruri și niște poziții care îmi par străine - și de mine, și de el).
- partenerul poate acorda mai multă atenție aspectului său fizic decât de obicei
- partenerul pare mereu preocupat de altceva, stresat, neatent
- ți se pare că partenerul ține lucruri pentru el sau ascunde mereu ecranul telefonului mobil
- partenerul poate petrece mai mult timp departe de casă sau merge în călătorii mai lungi și mai dese pentru serviciu sau cu prietenii
- ți se pare că e mai greu de vorbit/comunicat cu partenerul; acesta poate fi mai reactiv, mai ostil sau mai rece decât de obicei
Obsesia de a vâna peste tot semnele infidelității se numește gelozie și ea poate distruge stima de sine, sănătatea psihică în general a persoanei, precum și relația de cuplu chiar mai repede decât o poate face infidelitatea propriu-zisă. Suspiciunea și obsesia controlului nu au cum să fie atrăgătoare - ele nu vor duce niciodată la întărirea conexiunii emoționale. Dacă sunt impuse agresiv, ele generează teroare, depresie, dezgust. Dacă unele atitudini provenite din patriarhat îi impun femeii să creadă că ˝bărbatul care nu e gelos nu te iubește˝, realitatea psihologică din teren arată exact opusul: cele mai longevive, mai fericite și mai stabile cupluri sunt cele în care fiecare dintre cei doi s-a bucurat de încredere deplină din partea celuilalt. Iubirea înseamnă în primul rând a acorda celuilalt încredere și libertate.
Piatra de încercare a unui cuplu
Nu degeaba se spune că infidelitatea sau tentația infidelității este piatra de încercare a unui cuplu, un prilej de clarificare a valorilor cuplului și valorilor personale. Dacă infidelitatea poate distruge instantaneu unele cupluri, pe altele această încercare le poate face să treacă prin transformări de tipul degradării progresive, pe altele însă le poate întări sau le poate face să se reașeze pe alte baze, mai realiste și, de aceea, mai satisfăcătoare. Infidelitatea sau tentația infidelității pot aduce în discuția cuplului chestiuni fundamentale legate de ceea ce fiecare dintre cei doi înțelege prin cuplu, ceea ce fiecare dintre ei înțelege că trebuie să dea și să primească.
Iată numai câteva întrebări la care te poți gândi atunci când fie ești ispitit(ă) să ai un comportament infidel, fie afli despre comportamentul infidel al celuilalt, fie te întrebi dacă gândurile și dorințele pe care le ai față de o persoană din afara cuplului se califică sau nu drept infidelitate?
- Ce atitudine ai despre tine și despre propria sexualitate?
- Ce aștepți de la celălalt și de la cuplu?
- Câte dintre aceste așteptări provin din imagini preluate din familia proprie?
- Cât ești dispus să oferi celuilalt ca investiție psihică?
- Cât ești dispus să primești din partea celuilalt, ca investiție psihică?
Infidelitate, orgoliu și dezamăgire
De multe ori aceasta este și prima impresie pe care o avem atunci când aflăm de infidelitatea partenerului/ partenerei. Dezamăgirea față de comportamentul celuilalt conduce la o senzație de devalorizare proprie. Iar această senzație de devalorizare persistă cu atât mai mult cu cât ea nu ajunge să se exprime ca atare și persistă chiar dacă în cele din urmă cuplul nu se desparte.
Dacă unitatea familiei prevalează, din diferite motive, dintre care unele pot fi cât se poate de practice și economice, aceasta nu înseamnă că pe plan personal nu se instalează dezamăgirea persistentă, care poate duce la diferite reacții, în funcție de nivelul de stimă de sine de la care pornește partenerul înșelat. De la depresie până la comportamente obsesionale sau dezinhibare sexuală, pot decurge de aici diferite reacții. Un partener cu stimă de sine scăzută va tinde spre reacții depresive, în timp ce niveluri înalte de stimă de sine nu foarte armonios integrate pot conduce la reacții obsesionale sau dezinhibare sexuală.