Ne-am obisnuit sa mergem la medic numai cand ne doare ceva sau cand cel mic plange sau are un semn evident de suferinta. Ce ne facem, insa, cand copilul nu stie sa spuna ca nu vede bine? Practic, copiii nu au termen de comparatie in ceea ce priveste perceptia lumii inconjuratoare si nu-si pot da seama ca lucrurile si obiectele nu trebuie sa fie neclare. Unii dintre ei se nasc intr-o lume neclara, pe care asa incep sa o cunoasca, fara sa stie ca in mod normal lumea nu este asa cum o vad ei.
Ma intalnesc adesea cu parinti care nu vin cu micutul la controlul oftalmologic de rutina, ci asteapta pana il vad pe acesta ca strange din ochi (mijeste ochii), se plange de dureri de cap, are o pozitie inclinata a capului sau se apropie de caiet atunci cand coloreaza. Toate aceste semne se vad insa la un copil mare, trecut de perioada in care putem sa reparam cu usurinta afectiunile oftalmologice specifice varstei. Problemele de vedere pot fi corectate cu usurinta la varsta de 3-4 ani. Dupa aceasta varsta, sansele de vindecare incep sa scada simtitor.
Din pacate, in practica de zi cu zi, diagnostichez intamplator, in timpul consultatiilor pentru conjunctivite, majoritatea copiilor care au o vedere slaba.
Principalele afectiuni oftalmologice la copil: strabismul si ambliopia
Cea mai de temut afectiune oftalmologica, care nu se poate vindeca decat la varste mici, este ambliopia sau ochiul lenes. Practic, din cauza unor dioptrii mari sau a diferentei mari de vedere intre cei doi ochi, creierul prefera sa utilizeze doar un ochi, iar pe celalalt sa il ignore. In timp, acel ochi devine lenes, iar calea de comunicare dintre ochi si creier nu mai poate fi “redeschisa” decat cu tratamentul corespunzator si pana la 7-8 ani. Dupa aceasta varsta, ochiul lenes nu mai beneficiaza de operatie sau de alta metoda de tratament.
Pentru a obtine o vedere normala, creierul trebuie sa primeasca informatii calitative, in acelasi timp, de la ambii ochi. Orice nealiniere a axelor oculare (strabism – fuga ochiului in afara sau inauntru), precum si o diferenta de dioptrii intre cei doi ochi duce la dezvoltarea defectuoasa a vederii pentru unul dintre ochi. In timp, creierul invata sa anuleze imaginea provenita de la ochiul strabic sau de la cel cu dioptria mai mare, iar ochiul devine lenes (ambliop).
Exista cazuri in care ochiul cu vedere mai slaba nu are strabism, aparent copilul fiind fara probleme oftalmologice. Insa, la testarea monoculara, constatam ca cel mic incepe sa devina agitat cand ii acoperim un anume ochi, pentru ca i-am intrerupt sursa principala de informatie. Acesti pacienti pot trece neobservati pana la varste foarte mari (15-20 ani), cand nu mai avem cum sa reparam vederea.
Atat ambliopia sau ochiul lenes, cat si strabismul, viciile de refractie trebuie compensate prin ochelari sau alte tipuri de tratamente, cat mai curand.
Iata de ce controlul oftalmologic de rutina, la copilul mic, trebuie efectuat cat mai curand, in jurul varstei de 6 luni – 1 an, pentru a depista si trata la timp aceste afectiuni.