Cele doua persoane din Germania, suspectate ca ar fi contractat boala infectioasa provocata de virusul Marburg, vor fi monitorizate in continuare. Potrivit BBC, este vorba despre un cuplu care a calatorit recent in Rwanda. Acolo, tanarul in varsta de 26 de ani, student la medicina, a lucrat intr-un spital unde a intrat in contact cu un pacient confirmat cu virusul Marburg, insa a purtat tot timpul echipament medical de protectie.
Epidemia din Rwanda
Focarul din Rwanda a izbucnit la 27 septembrie anul acesta. Autoritatile locale au anuntat atunci ca primele cazuri au fost depistate in randul angajatilor dintr-o sectie de anestezie si terapie intensiva. Sursa infectiei continua sa fie necunoscuta, izolarea pacientilor si a contactelor acestora fiind cheia pentru a opri raspandirea bolii.
Pana in prezent exista 26 de cazuri confirmate cu febra hemoragica Marburg in Rwanda si 11 persoane si-au pierdut viata din cauza acestei boli. Au fost identificate aproximativ 300 de persoane care au intrat in contact cu pacientii confirmati cu virusul Marburg, sustin autoritatile locale de sanatate.
Boala provocata de virusul Marburg are o rata de mortalitate de pana la 88%
Virusul Marburg provoaca o boala extrem de virulenta ce se manifesta precum o febra hemoragica, cu o rata a mortalitatii de pana la 88%, conform informatiilor oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). In tarile dezvoltate, unde pacientii au acces la servicii medicale performante, rata mortalitatii este mai mica, ajungand pana la 50%.
Marburg face parte din aceeasi familie c;simultan doua focare mari de infectie in Frankfurt, Germania si in Belgrad, Serbia. Infectiile a fost asociate atunci cu angajatii din laboratoarele medicale care au folosit maimute verzi africane (Cercopithecus aethiops) importate din Uganda. Ulterior, au fost raportate focare si cazuri sporadice in Angola, Republica Democrata Congo, Kenya, Africa de Sud si Uganda. In 2008, au mai fost raportate doua cazuri independente la un grup de turisti care a vizitat o pestera locuita de colonii de lilieci Rousettus din Uganda.
Potrivit expertilor, virusul Marburg este mult mai putin contagios decat Covid-19. Si asta pentru ca se raspandeste printr-un contact mai apropiat, cu fluidele corporale ale pacientilor infectati. Pe de alta parte, odata contractat, virusul Marburg este mult mai periculos si letal decat Covid--19.
Boala Marburg este o febra hemoragica virala rara, severa, care afecteaza atat oamenii, cat si alte primate, cum ar fi maimutele.
Semnele si simptomele bolii Marburg
Simptomele infectiei provocate de virusul Marburg pot aparea brusc si pot include febra, eruptii cutanate si sangerari severe. Primele semne de boala incep sa apara la 2-21 de zile dupa ce persoana a fost infectata cu virusul Marburg si pot include:
- Febra
- Frisoane
- Durere de cap
- Dureri musculare
- Eruptie cutanata
- Dureri in piept
- Durere de gat
- Greata, varsaturi si diaree
Pe masura ce boala avanseaza, simptomele pot deveni mai severe, pacientii putand manifesta inclusiv insuficienta hepatica, delir, hemoragie si chiar septicemie.
Factori de risc si transmitere
Virusul Marburg se gaseste in saliva, urina si fecalele liliecilor Rousettus infectati. Infectia umana cu boala cu virus Marburg rezulta initial din expunerea prelungita la coloniile de lilieci Rousettus. Odata ce o persoana este infectata cu virusul, Marburg se poate raspandi prin transmitere de la om la om prin contact direct cu sangele, secretiile, organele sau alte fluide corporale ale persoanelor infectate si cu suprafetele si materialele contaminate cu aceste fluide. Concret, o persoana se poate infecta cu virusul
Marburg daca intra in contact direct cu:
- Fluidele corporale ale unei persoane infectate cu virusul Marburg
- Obiectele contaminate cu fluidele pacientilor, precum haine, lenjerie de pat, ace si echipamente medicale
- Materialul seminal de la un barbat care si-a revenit dupa infectia cu virusul Marburg
Stabilirea diagnosticului cu boala Marburg
Reprezentantii OMS sustin ca poate fi dificil de stabilit daca o persoana are boala Marburg, deoarece din punct de vedere clinic, aceasta se aseamana cu alte boli infectioase, cum ar fi malaria, febra tifoida, shigeloza, meningita si alte febre hemoragice virale. Confirmarea ca simptomele sunt cauzate de infectia cu virusul Marburg se face folosind urmatoarele metode de diagnostic:
- Test de reactie in lant a polimerazei cu revers transcriptaza (RT-PCR)
- Test pentru identificarea anticorpilor IgM (ELISA)
- Teste de detectare a antigenului
- Test de neutralizare a serului
- Teste de microscopie electronica
- Izolarea virusului in laborator prin cultura celulara
Tratament si recuperare
In prezent, nu exista medicamente antivirale autorizate pentru boala Marburg. Tratamentul se limiteaza la ameliorarea simptomelor resimtite de pacienti si include odihna si hidratare corespunzatoare, monitorizarea si controlul nivelului saturatiei de oxigen si a tensiunii arteriale, precum si tratamentul eventualelor infectii secundare.
Oamenii de stiinta lucreaza la dezvoltarea de tratamente specifice pentru febra hemoragica Marburg, dar si la un vaccin care sa ofere protectie impotriva infectiei.
Surse:
- www.who.int
- www.bbc.com
- www.euronews.com
- www.politico.eu
- www.ecdc.europa.eu
- www.cdc.gov