Ce reprezintă extraversiunea și introversiunea
Psihologul Carl Jung a fost primul care a dezvoltat această distincție a personalității umane, în anii 1960. Conform acestuia, extravertiții și introvertiții pot fi caracterizați în funcție de modul în care interacționează cu lumea exterioară.
Dacă introvertiții preferă să petreacă timp singuri pentru a-și reîncărca bateriile, extravertiții se simt cel mai bine în compania altor persoane.
Introvertiții sunt persoane liniștite, rezervate și atente, nu caută atenție și nu le place să socializeze foarte mult, pentru că socializarea îi poate face să se simtă epuizați. Pe de altă parte, extravertiții sunt considerați „sufletul unei petreceri” și le place să interacționeze cu ceilalți.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că o persoană introvertită nu va dezvolta anumite elemente de extroversiune în personalitatea lor, și invers.
Indiferent dacă o persoană este extravertită sau introvertită, acest lucru nu înseamnă că aceasta este mai avantajată decât cealaltă, ci pur și simplu că este diferită.
Cum se manifestă extraversiunea
O persoană extrovertă își ia energia din lumea exterioară: de la oamenii, locurile și lucrurile din jurul său. Aceasta își direcționează tot interesul către lumea exterioară și astfel se revitalizează.
Extroverților le face plăcere să lucreze în echipă
Aceștia se simt cel mai confortabil atunci când lucrează în echipă, alături de alte persoane, indiferent dacă vorbim de un nou proiect la locul de muncă, planificarea unei petreceri sau a unei vacanțe.
O persoană extravertită va fi deseori cea responsabilă cu organizarea, va contribui la interacțiunea grupului și chiar ar putea fi liderul acestuia. Indiferent de modul în care alege să participe, un extrovert se va simți energizat să facă anumite activități atunci când îndeplinirea acestora implică o colaborare activă cu alte persoane.
Sunt încrezători și relaxați atunci când se află în diferite contexte sociale și nu le este teamă să iasă din zona de confort. Fiind deschiși la schimbarea planurilor, se adaptează ușor uneis ituații noi.
Tind să treacă mai degrabă la fapte decât să piardă timpul, reflectând îndelung asupra unei decizii. Odată ce iau o hotărâre, vor acționaca atare, fără să își facă prea multe griji cu privire la posibilele consecințe. Pentru alți oameni, persoanele extrovertite pot fi descrise ca fiind impulsive.
O persoană extravertită este încrezătoare și relaxată atunci când se află în diferite contexte sociale și nu îi este teamă să iasă din zona de confort. Este deschisă la schimbarea planurilor și se adaptează ușor unei situații noi.
Tinde să treacă mai degrabă la fapte decât să piardă timpul reflectând îndelung asupra unei decizii. Odată ce ia o hotărâre, va acționa ca atare fără să își facă prea multe griji cu privire la posibilele consecințe. Pentru alți oameni, persoanele extrovertite pot fi descrise ca fiind impulsive.
Extroverții preferă să vorbească atunci când au o problemă
Persoanelor extrovertite le este adesea mai ușor să își înțeleagă și să își rezolve problemele atunci când pot vorbi despre ele, reformulându-le în propriile cuvinte și solicitând opinii altor persoane apropiate. Dacă o persoană gândește cu voce tare atunci când are o problemă și preferă să vorbească despre aceasta cu cât mai mulți oameni pentru a obține perspective diferite, cel mai probabil este extrovertită.
Nu întâmpină dificultăți în exprimarea gândurilor, sentimentelor și opiniilor. Acestea pot varia de cele mai neînsemnate până la cele mai profunde emoții. Abilitatea de a-și exprima cu ușurință și în mod clar sentimentele și fără a-și face griji despre ce cred ceilalți poate fi considerată o trăsătură pozitivă.
Extroverților nu le place să petreacă timp singuri
Persoanele extravertite își încarcă cel mai bine bateriile în compania altor persoane și le place să fie mereu înconjurate de alți oameni, evitând să petreacă timp singuri. O persoană care se simte obosită sau epuizată după prea mult timp petrecut pe cont propriu, este, cel mai probabil, extravertită.
Optimismul este o altă trăsătură de care dau dovadă persoanele extravertite. Totuși, acest lucru nu înseamnă că aceste persoane sunt vesele mereu. Și extravertiții au zile în care nu toate merg bine, iar acest lucru este normal.
Cu toate acestea, ei sunt capabili să găsească o parte bună indiferent de situație și se vor concentra pe aceasta. De asemenea, își vor reveni mai ușor atunci când trec printr-o situație neplăcută, fără să se simtă epuizați sau copleșiți.
Extravertiții sunt, în general, persoane sociabile și își fac prieteni destul de ușor, tocmai de aceea cercul lor de apropiați este destul de mare. Se bucură atunci când cunosc oameni noi și pot purta cu ușurință conversații cu persoane pe care abia le cunosc. Totuși, în ciuda unui cerc larg de prieteni, este posibil ca extravertiții să se simtă apropiați doar de câteva persoane, cu care să aibă o conexiune.
Caracteristici ale persoanelor extravertite
Rezumând, extravertiții prezintă următoarele caracteristici:
- au un cerc larg de prieteni;
- le place să fie în centrul atenției;
- gândesc cu voce tare;
- iau decizii rapid;
- își iau energia atunci când sunt în preajma altor oameni;
- dau dovadă de optimism, pozitivism și optimism;
- le place să lucreze în echipă, în medii dinamice.
Cum se manifestă introversiunea
Deși persoanele introvertite sunt puse, în general, într-o lumină mai puțin bună decât cele extravertite, a fi introvertit nu este un lucru negativ. Acest lucru înseamnă doar că energia unui introvertit vine din interior.
Introvertiții sunt orientați către introspecție
Atunci când o persoană introvertită se confruntă cu o situație dificilă sau când trebuie să ia o decizie importantă, petrece mult timp gândindu-se și analizând cu atenție toate aspectele implicate.
Introvertiții nu se simt confortabil să vorbească cu persoane pe care nu le cunosc prea bine și tocmai de aceea preferă să petreacă mai mult timp singuri, în liniște. De asemenea, introvertiții au o sensibilitate mai mare la critici și la feedback-ul negative, încercând să facă orice pentru a evita o situație conflictuală.
Dacă un introvertit se alătură unei discuții sau dezbateri, cel mai probabil va alege să se exprime prin scris și în mod anonim, pentru a avea timpul necesar să se gândească bine la ceea ce vrea să transmită.
Introvertiții sunt persoane creative
Persoanele introvertite sunt obișnuite să petreacă mai mult timp singuri, reflectând și gândindu-se la noi idei, folosindu-și imaginația. Împărtășirea acestor gânduri și idei cu voce tare nu va fi confortabilă pentru un introvertit și tocmai de aceea acesta alege mai degrabă să se exprime prin scris, ilustrații, muzică sau o altă formă de artă.
Dacă o persoană este introvertită, socializarea îi poate epuiza toate rezervele naturale de energie, și tocmai de aceea poate prefera mai degrabă să asculte și să absoarbă ce se întâmplă în jur. Atunci când lucrează sau când se află în diferite context sociale, un introvertit preferă să se așeze în spate. Tocmai de aceea, mitul conform căruia introvertiții sunt persoane timide sau anxioase din punct de vedere social este provenit din această tendință naturală de a asculta și observa în liniște.
Introvertiții preferă să aibă conversații profunde cu ceilalți, să asculte și să cântărească ideile celorlalți cu atenție.
Introvertiții au nevoie de mai mult timp pentru sine
Persoanele care simt nevoia să își reîncarce bateriile după o zi lungă stând în liniște sunt, cel mai probabil, introvertite. Acest lucru nu înseamnă neapărat că acestea vor evita întotdeauna interacțiunea umană, însă preferă să aibă un cerc restrâns de prieteni. Cel mai probabil, un introvertit se va simți confortabil alături de câțiva prieteni apropiați. Deși aceste persoane nu își fac prieteni cu ușurință, apreciază foarte mult prieteniile de durată.
Caracteristici ale persoanelor introvertite
Rezumând, introvertiții prezintă următoarele caracteristici:
- le place petreacă timp singuri;
- nu le place să fie în centrul atenției;
- apreciază relațiile strânse, apropiate, cu puține persoane;
- se gândesc foarte bine înainte de a spune ceva;
- nu sunt persoane foarte vorbărețe;
- preferă să petreacă timp singuri pentru a reflecta și pentru a-și reîncărca bateriile;
- preferă să lucreze în medii liniștite;
- sunt considerați ca fiind persoane rezervate.
Totuși, specialiști atrag atenția ca introversiunea nu trebuie să fie confundată cu timiditatea, aceasta din urmă având și o componentă mai puțin pozitivă, și anume anxietatea. Introversiunea nu include acest aspect negativ.
Persoanele introvertite se simt mai bine bine singure, nu au nevoie de atât de multă interacțiune umană, însă nu simt anxietate atunci când se expun anumitor contexte sociale.
Cere ajutorul unui psihoterapeut
Ambiversiunea
Specialiștii afirmă că în afară de introvrsiune și extraversiune, mai există încă un tip de trăsătură a personalității, o tendință situată între cele două extreme, care împrumută trăsături de la ambele. În anumite contexte, o persoană poate acționa ca un introvertit, iar în alte contexte, ca un extravertit – acest lucru înseamnă că este ambivert.
Cum se manifestă ambiversiunea
Ambiverții se simt bine atât în compania celorlalți, dar și singuri
Persoanele introvertite se simt, de obicei, epuizate după ce au socializat foarte mult, iar pe de altă parte, cele extravertite se simt epuizate dacă petrec prea mult timp singure, observând o scădere a nivelului de energie.
O persoană ambivertă s-ar putea să nu se simtă epuizată în niciuna dintre aceste situații. Se simte confortabil atât să petreacă timp pe cont propriu, cât și în jurul altor persoane, într-o măsură egală.
Ambiverții au o tendință naturală de a fi buni ascultători
La fel ca și introvertiții, ambiverții sunt buni ascultători. Principalul ingredient al unei bune comunicări este ascultarea activă. Atunci când ascultăm în mod activ, îi arătăm celeilalte persoane că suntem implicați în conversație și că ne concentrăm atenția pentru a putea oferi răspunsuri pe măsură.
În timpul conversațiilor, o persoană ambivertă va asculta cu atenție și va răspunde, încercând să ofere sfaturi și sprijin, participând la găsirea soluțiilor. Persoanele ambiverte se simt confortabil având diferite roluri în conversații. Uneori vor simți nevoia să vorbească despre anumite probleme, iar alteori vor vrea să petreacă timp gândindu-se la cele mai bune soluții, notându-și gândurile pe un carnețel.
Ambiverții sunt mai cumpătați
Introvertiții au tendința de a analiza în detaliu tot ceea ce li se întâmplă, în timp ce extravertiții tind să își asume riscuri fără a se gândi la toate rezultatele posibile.
Unele persoane ambiverte petrec mult timp gândindu-se înainte să ia o decizie, însă cele mai multe vor lua o decizie destul de rapid, fără a da dovadă, însă, de impulsivitate.
Ambiverții își pot asuma cu ușurință rolul de lideri
Ambiverții au abilitatea de a menține dinamica unui grup și de contribui la buna interacțiune în cadrul unui grup. Aceste persoane se vor simți confortabil atunci când vorbesc în fața celorlalți, însă sunt dispuși să le ofere și altora șansa de a-și expune punctul de vedere.
Prin atitudinea lor, ambiverții vor echilibra interacțiunea din cadrul unui grup de prieteni sau din cadrul altei situații sociale. Aceștia vor înțelege mai ușor cum se simt atât introvertiții, cât și extrovertiții, în aceeași situație socială.
Ambiverții se adaptează cu ușurință la noutate
Chiar dacă nu simt nevoia să fie întotdeauna înconjurați de alți oameni, ambiverții se vor simți confortabil să interacționeze cu ceilalți în mod spontan și să cunoască oameni noi. Pot lega cu ușurință conversații sau pot susține un discurs în cadrul unei întâlniri fără a se pregăti în prealabil.
Concluzii
În acest articol am analizat ce înseamnă introversiunea, extraversiunea, dar și ambiversiunea. Este important de menționat că nicio trăsătură de personalitate nu este mai bună sau mai puțin bună în raport cu cealaltă.
Pur și simplu, introvertiții abordează, reacționează și interacționează cu lumea exterioară într-un mod diferit față de extravertiți sau ambiverți, spre exemplu. Pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine și pentru a rezolva anumite probleme de ordin emoțional care pot izvorî din felul nostru de a fi, putem apela cu încredere la psihoterapie.
Surse
- https://www.healthline.com/health/extrovert-vs-introvert
- https://www.prevention.com/health/mental-health/a24068521/introvert-vs-extrovert/
- https://www.healthline.com/health/what-is-an-introvert
- https://www.medicalnewstoday.com/articles/introvert-definition