Femeile care alapteaza si sunt vaccinate impotriva COVID-19 au niveluri crescute de anticorpi specifici anti-SARS-CoV-2 in laptele matern dupa 2 saptamani de la prima doza de vaccin. Acesti anticorpi au un rol in asigurarea protectiei sugarilor impotriva bolii COVID-19. In plus, vaccinarea a determinat efecte secundare minore la mame si sugari
Studiul efectuat in Israel evidentiaza o secretie robusta a anticorpilor specifici anti-SARS-CoV-2 in laptele matern timp de 6 saptamani dupa vaccinare
Potrivit unui studiu publicat in Aprilie 2021 in revista medicala Journal of the American Medical Association (JAMA), femeile care alapteaza si sunt vaccinate impotriva COVID-19 au niveluri crescute de anticorpi specifici Ig A si Ig G anti-SARS-CoV-2 in laptele matern, care se mentin 6 saptamani dupa vaccinare. Secretia de Ig A a fost evidenta inca dupa 2 saptamani de la prima doza de vaccin, urmata de o crestere a Ig G dupa 4 saptamani (o saptamana dupa a doua doza). Anticorpii au efecte neutralizante puternice, sugerand un potential efect protector impotriva infectiei la sugar.
Incepand cu 20 decembrie 2020, Israelul a initiat un amplu program national de vaccinare impotriva COVID-19.
„Israelul a fost printre primele tari care au demarat un program national de vaccinare impotriva COVID-19. Un grup cu risc inalt prioritar a fost personalul medical, dintre care multe erau femei care alaptau. Desi trialurile clinice ale vaccinurilor nu au inclus aceasta populatie, la nivel national s-a decis ca femeile, care alaptau si care apartineau grupurilor de risc crescut, sa se vaccineze. De asemenea, Centrul pentru controlul si prevenirea bolilor din Statele Unite (CDC) a facut o recomandare similara.”, a declarat investigatorul principal Dr. Ilan Youngster, Director al Departamentului de Boli Infectioase Pediatrice din cadrul Centrului Medical Shamir din Zerifin, Israel.
Ca urmare, Dr. Youngster si colegii sai au primit prompt o serie de intrebari privind potentiale beneficii pentru sugar si siguranta vaccinarii in timpul alaptarii.
”Astfel, am decis sa realizam un studiu pentru a evalua daca anticorpii anti-SARS-CoV-2 sunt secretati in laptele matern si daca apar eventuale efecte adverse la sugari.”
Investigatorii au vaccinat cu 2 doze de vaccin Pfizer/BioNTech, administrate la distanta de 21 de zile in perioada 23.12.2020 - 15.01.2021 femeile care alaptau partial sau exclusiv. Probele de lapte matern au fost colectate inainte de vaccinare, apoi o data pe saptamana incepand cu 2 saptamani dupa prima doza de vaccin, timp de 6 saptamani cat a durat studiul. In total, au fost colectate 504 probe de lapte matern de la cele 84 de femei care au finalizat studiul. Varsta materna medie a fost de 34 de ani si varsta medie a sugarului in momentul primei doze de vaccin matern a fost de 10 luni.
- Nivelul de anticorpi Ig A specifici anti-SARS-CoV-2 din laptele matern a crescut rapid si a ajuns la 200% dupa 2 saptamani dupa prima doza de vaccin, 61,8% din probele de lapte matern fiind pozitive. In saptamana 4 (dupa 1 saptamana dupa cea de-a doua doza de vaccin), procentul a crescut la 86,1%. Nivelul a ramas ridicat pe durata studiului.
- Pe de alta parte, anticorpii Ig G anti-SARS-CoV-2 au fost scazuti in primele 3 saptamani dupa prima doza de vaccin, cu o crestere semnificativa in saptamana 4, cand 91,7% dintre probele de lapte matern au fost pozitive. Procentul a continuat sa creasca la 97% in saptamanile 5 si 6.
Mamele si sugarii nu au prezentat efecte adverse grave pe parcursul perioadei de studiu, durerea locala la locul injectarii fiind cea mai frecventa manifestare.
„Rezultatele nu ne-au surprins pentru ca ne asteptam ca atat Ig A, cat si Ig G sa apara in titruri mari in laptele matern. Exista deja dovezi in cazul altor boli respiratorii, cum ar fi gripa si pertussis (tusea convulsiva), ca secretia de anticorpi Ig A in laptele matern confera protectie impotriva infectiei la sugari.” - a spus Dr. Youngster. „De asemenea, nu ne-am asteptat sa vedem efecte adverse la copii. Speram ca rezultatele studiului nostru vor contribui la cresterea gradului de acceptare a vaccinarii in populatia studiata. Deoarece studiul a urmarit femeile doar 6 saptamani, nu cunoastem durata secretiei de anticorpi in laptele matern. Insa urmarim o parte din aceste femei cu probe periodice si speram sa putem oferi mai multe informatii in curand.” - a concluzionat Dr. Youngster.
Rezultatele sunt sustinute de un studiu efectuat in Statele Unite
Un studiu efectuat de cercetatorii de la Massachusetts General Hospital, Brigham and Women's Hospital si Ragon Institute din Statele Unite a evidentiat ca noile vaccinuri anti-COVID-19 de tip ARNm sunt extrem de eficiente in producerea anticorpilor impotriva virusului SARS-CoV-2 la femeile gravide si care alapteaza. De asemenea, studiul a demonstrat ca vaccinurile ofera imunitate nou-nascutilor prin intermediul laptelui matern si placentei.
Studiul publicat in Martie 2021 in revista medicala American Journal of Obstetrics and Gynecology (AJOG) a analizat 131 de femei aflate la varsta reproductiva - 84 femei gravide, 31 femei care alaptau si 16 care nu erau insarcinate la acel moment, toate fiind vaccinate cu unul dintre cele doua noi vaccinuri ARNm: Pfizer/BioNTech sau Moderna. Nivelurile de anticorpi induse de vaccin au fost echivalente in toate cele trei grupuri. Efectele secundare dupa vaccinare au fost rare si comparabile intre participantele la studiu.
De asemenea, au fost comparate nivelurile de anticorpi induse de vaccinare cu cele induse de infectia naturala cu COVID-19 in timpul sarcinii si au fost gasite niveluri semnificativ mai mari de anticorpi dupa vaccinare. Anticorpii formati in urma vaccinarii au fost prezenti in toate probele de sange ombilical si lapte matern prelevate in studiu, ceea ce arata transferul anticorpilor de la mama la nou-nascut.
„Avem acum dovezi clare ca vaccinurile impotriva COVID-19 pot induce imunitate, protejand sugarii.” - a subliniat Galit Alter, imunolog si virusolog, Profesor de medicina la Harvard Medical School si membra de baza a Institutului Ragon, co-autor al studiului. „Speram ca acest studiu va cataliza dezvoltatorii de vaccinuri sa recunoasca importanta studierii mamelor insarcinate si care alapteaza pentru a fi incluse in trialuri. Sarcina este o stare imunologica distincta, in care doua vieti pot fi salvate simultan cu ajutorul unui vaccin eficient.” - a concluzionat Galit Alter.
*Informatia din acest articol era corecta in momentul postarii. Datorita naturii fluide a pandemiei COVID-19, intelegerea stiintifica despre boala, precum si recomandarile si ghidurile de tratament s-ar putea sa se fi schimbat de la data publicarii originale.
Surse de informatie:
www.jamanetwork.com
www.news.harvard.edu
www.healthline.com
Text: Dr. Ileana Andreescu, Senior Medical Content Writer