Testele alergologice cutanate si analizele de sange pentru alergii au in general acelasi scop, si anume sa estimeze probabilitatea existentei unei alergii, dar fiecare test are avantajele si dezavantajele sale. Testele cutanate se fac in prezenta pacientului si ofera un rezultat rapid in cateva minute. Cu toate acestea, testele cutanate necesita ca pacientul sa nu fi luat medicamente antihistaminice timp de cateva zile. Pe de alta parte, medicul alergolog va recomanda efectuarea analizelor alergologice de sange daca ai o afectiune de piele, iei anumite medicamente sau exista un alt motiv pentru care nu se poate efectua un test alergologic cutanat.
Este important sa intelegi ca analizele de sange pentru alergii ofera adesea rezultate fals pozitive si nu pot determina severitatea unei alergii. De asemenea, efectuarea analizelor alergologice de sange fara un istoric medical de alergii, ca test de screening, este de obicei inutila si, de fapt, poate sa duca la o supradiagnosticare semnificativa a unor alergii care nu exista de fapt. De aceea, este important ca orice test alergologic sa fie intotdeauna interpretat cu atentie in context clinic. Daca ai o alergie, discuta cu medicul alergolog despre modalitatile de a reduce riscul unei reactii alergice.
Ce masoara analizele de sange pentru alergii?
Analizele de sange pentru alergii masoara cantitatea in sange de imunoglobulina IgE specifica unui alergen particular pentru a detecta o alergie la acea substanta. Imunoglobulina E (IgE) este un anticorp produs de sistemul imunitar. IgE exista in mod normal in cantitati foarte mici in sange.
Desi analizele alergologice de sange trebuie intotdeauna interpretate impreuna cu istoricul medical, in general, cu cat nivelul IgE la un anumit alergen este mai mare, cu atat este mai probabil sa existe o alergie reala.
In alergii, sistemul imun reactioneaza exagerat prin productia de anticorpi de tip IgE impotriva unor substante considerate inofensive la marea majoritate a persoanelor si pe care organismul ar trebui sa le tolereze. Aceste substante sunt denumite alergeni. Exemple de alergeni comuni sunt: praf, polen, par de pisica, lapte, ou, peste si crustacee, penicilina, latex, venin de albina sau venin viespe.
Cand o persoana cu predispozitie la alergie este expusa pentru prima data la un potential alergen, cum ar fi laptele de vaca, ambrozie sau parul de animale de companie, acea persoana devine sensibilizata.
Sistemul imunitar considera aceasta substanta, denumita alergen, ca fiind o substanta straina si in consecinta, o „amenintare” pentru organism. Pentru a lupta impotriva „invadatorului”, sistemul imunitar produce anticorpi impotriva acelui antigen (anticorp IgE specific). Anticorpul IgE specific se leaga de un tip de celule specializate, denumite mastocite, din piele, sistemul respirator si tractul gastrointestinal, precum si de bazofile (un tip de globule albe) din sange. La urmatoarea expunere la acelasi alergen, acesti anticorpi IgE atasati de celule recunosc alergenul si determina celulele mastocite si bazofilele sa elibereze histamina si alte substante chimice, rezultand o reactie alergica care incepe la locul expunerii.
Exemple de afectiuni alergice sunt:
- Alergia la latex
- Alergia la veninul de albina sau viespe
- Alergii alimentare: alergia la laptele de vaca, alergia la ou, alergia la peste, crustacee si moluste, alergia la arahide si alune
- Alergii medicamentoase
- Anafilaxia (socul anafilactic)
- Astm
- Conjunctivita alergica
- Dermatita atopica (eczema)
- Rinita alergica
- Urticaria
Teste alergologice de sange vs. testele cutanate: care este diferenta?
Testele alergologice reprezinta metoda prin care se determina la ce substante este alergica o persoana. Exista 2 tipuri de teste alergologice: cutanate si de sange. Ambele teste diagnosticheaza alergia determinand prezenta anticorpilor IgE specifici. Analizele alergologice de sange detecteaza IgE specifice in sange, in timp ce testele alergologice cutanate detecteaza IgE la nivelul pielii.
Testele cutanate se mai numesc teste alergologice in vivo (testarea in interiorul corpului, la nivelul pielii), cele mai frecvente fiind testele prick si testele patch. Analizele alergologice de sange se mai numesc teste alergologice in vitro (testare in afara corpului, in laborator).
Nici un test nu este categoric mai bun decat celalalt, avand in vedere ca fiecare test se adreseaza unor conditii specifice. Unele persoane pot sa nu fie potrivite pentru un test cutanat si prin urmare, li se recomanda o analiza de sange si invers.
Medicul specialist alergolog va determina ce tip de test este cel mai indicat pentru fiecare pacient in parte, luand in considerare istoricul medical si avantajele si limitarile fiecarui tip de test. Uneori, medicii alergologi pot folosi ambele tipuri de teste, atunci cand rezultatele unui test de sange sau cutanat nu permit un diagnostic definitiv.
Indicatiile analizelor de sange pentru alergii
Analizele alergologice de sange sunt recomandate cand nu se pot efectua testele cutanate, ca urmare a unor cauze diverse:
- Folosesti un medicament despre care se stie ca interfera cu rezultatele testelor alergologice cutanate si pe care nu-l poti opri timp de cateva zile, ca de exemplu antihistaminice, corticosteroizi si anumite antidepresive.
- Nu poti tolera numeroasele zgarieturi efectuate cu acul necesare pentru testarea percutanata (testul cutanat prick presupune introducerea in piele facand o mica intepatura pe suprafata pielii a unei cantitati mici din anumiti alergeni. Daca esti alergic, reactia va aparea in
- Ai o afectiune cardiaca necontrolata.
- Ai eczema, dermatita sau psoriazis severe sau alta afectiune grava a pielii care afecteaza mare parte din zona unde de obicei se face testarea cutanata (brat sau spate).
- Poti avea o reactie amenintatoare de viata de tipul anafilaxiei in timpul testarii cutanate sau ai antecedente de anafilaxie.
De asemenea, medicul alergolog poate recomanda analize de sange pentru a determina cat de bine functioneaza imunoterapia specifica cu alergene (vaccinarea sau desensibilizarea specifica). In cele mai multe cazuri cu desensibilizare reusita, cantitatea de anticorpi IgE specifici scade.
Avantajele si dezavantajele testelor alergologice de sange
Comparativ cu testele alergologice cutanatate, analizele de sange pentru alergii au urmatoarele avantaje si dezavantaje:
Avantaje:
- Pot fi facute in orice moment, indiferent de ce medicamente iei.
- Reprezinta o analiza de sange, astfel incat necesita o singura intepatura de ac pentru recoltare (spre deosebire de testarea cutanata prick care presupune o serie de zgaraieturi cu acul); acest lucru poate fi mai atractiv pentru persoanele carora le este frica de ace. Testele de sange pentru alergii sunt de preferat in cazul sugarilor si copiilor mici.
- Pot fi facute la pacientii cu eczema sau dermatita sau la cei cu reactii alergice severe.
- Permit testarea componentelor de alergeni in alergiile alimentare, ceea ce inseamna ca testul poate determina exact proteinele din alimente la care pacientul este alergic si poate chiar prezice severitatea reactiei sale alergice.
Dezavantaje:
- Mai scumpe decat testarea cutanata.
- Mai putin sensibile decat testele cutanate.
- Rezultatele se obtin in cateva zile; testarea cutanata ofera rezultate imediate, in general in 15-20 minute.
Tipuri de analize alergologice de sange
Exista 2 tipuri de analize de sange pentru alergii:
- Imunoglobuline E specifice - masoara anticorpii IgE specifici din sange ca raspuns la un anumit alergen.
- Testul ALEX: este un test modern care masoara cantitatea de anticorpi IgE specifici fata de componentele proteice care alcatuiesc un alergen. Foloseste o inovatie tehnologica de laborator cu ajutorul careia pot fi masurate nivelurile de IgE fata de un numar mare de alergeni dintr-o cantitate foarte mica de sange.
Ig E specifice
- Este cel mai frecvent tip de test de sange pentru alergii care este oferit in mod obisnuit de majoritatea laboratoarelor.
- Fiecare anticorp IgE specific alergenului reprezinta o analiza separata si este foarte specific. De exemplu, medicul alergolog va testa alergia la veninul de albine versus veninul de viespe, la albusul de ou versus galbenusul de ou si la ambrozia gigant versus ambrozia occidentala.
- Se pot face grupari ale acestor alergeni denumite paneluri de alergeni. Alternativ, medicul poate alege selectiv dintr-o lista lunga de alergeni individuali suspectati de a provoca alergie unui pacient.
- IgE specifice nu trebuie confundate cu testarea IgG (imunoglobulina G), care este un test disponibil pe scara larga online, dar care s-a demonstrat ca nu are deloc validitate stiintifica in ceea ce priveste diagnosticul alergiilor si nu este recomandat.
Exemple de alergeni care pot fi testati individual sau in diverse mixturi de alergeni (paneluri de alergeni) sunt:
- Alergeni respiratori: acarieni, polen, praf de casa, gandac de bucatarie, par de pisica si caine, cal, iepure, hamster, porc de Guinea, pelin, mesteacan, arin alb, stejar, alun, etc.
- Alergeni alimentari: lapte de vaca, lapte de capra, cazeina, ou, arahide, alune, soia, migdale, grau, gluten (faina de grau, secara, orez), orez, cartof, telina, morcov, rosii, kiwi, piersica, caisa, mar, peste, crustacee si moluste, carne de vita, oaie, etc.
- Alergeni medicamentosi: antibiotice (penicilina, ampicilina, amoxicilina, ciprofloxacina, clindamicina, cotrimazol, etc.), gammaglobuline, insulina, vaccinuri (impotriva gripei, toxina tetanica), etc.
- Veninuri de insecte: venin de albina si viespe
- Latex
Testul ALEX
Testul ALEX evalueaza IgE specifice atat impotriva extractelor de alergeni intregi, asemanator cu testarea IgE specifice din sange, cat si a IgE specifice fata de componentele alergenice moleculare, obtinute prin purificare biochimica si prin tehnici de recombinare. Aceste IgE fata de alergenii moleculari permit o testare mai precisa si mai informativa comparativ cu determinarile de IgE fata de extractele de alergeni, utila in special in cazul pacientilor polisensibilizati.
Ca urmare, testul ALEX este considerat un test de nivel superior, avand o sensibilitate si o selectivitate mai mare comparativ cu testele traditionale (IgE specifice), oferind in plus informatii cu privire la riscul de reactii alergice severe sau la posibilele reactivitati incrucisate (crosreactivitate).
Testul ALEX se poate efectua atat la copii, cat si la adulti si permite determinarea unui panel aproape complet de alergeni, acoperind 99% din necesitatile diagnosticului alergologic. Sunt testate IgE specifice fata de 282 alergeni care acopera majoritatea alergenilor respiratori, alimentari, latex si veninuri (> 150 extracte alergene) si peste 100 de alergeni moleculari. Masoara simultan IgE totale si IgE specifice.
Indicatiile specifice ale testului ALEX sunt:
- Recomandarea unei imunoterapii specifice, in special pentru alergiile respiratorii si cele provocate de veninurile de insecte.
- Stabilirea mai exacta a riscului de reactii alergice severe la alimente. De exemplu, in cazul alergiei la arahide, proteinele Ara h 1, 2, 3 sau 6 dau reactii alergice severe pana la soc anafilactic, in timp ce proteinele Ara h 8 si PR-10 nu sunt implicate in reactii grave, dar pot determina rezultate pozitive la testarea traditionala cu extractele de arahide (IgE specific), ceea ce va genera incertitudine in interpretare, atat pentru medic, cat si pentru pacient. O situatie asemanatoare exista in cazul altor alergeni alimentari, cum ar fi soia, alunele sau nuca.
- Permite un diagnostic alergologic fara reactii incrucisate (crosreactivitate), ceea ce creste acuratetea tabloului de sensibilizare al pacientului. Testul ALEX ajuta la diferentierea dintre reactiile alergice care apar din cauza unei alergii reale la alimente de reactiile alergice care au loc ca urmare a reactivitatii incrucisate cu altceva, cum ar fi o proteina de polen. Un exemplu obisnuit este alergia la alune, care poate fi cauzata de o alergie reala la alune, caz in care exista riscul unei reactii mai severe sau ar putea fi rezultatul reactivitatii incrucisate cu polenul de mesteacan, caz in care reactiile severe sunt mult mai putin probabile.
Interpretarea rezultatelor
Este important sa intelegi ca testele alergologice de sange ofera adesea rezultate fals-pozitive si nu pot determina severitatea unei alergii; totusi, testul modern ALEX paote ajuta in acest sens. Rezultatele testelor alergologice de sange trebuie interpretate cu prudenta de catre un medic specializat in diagnosticul alergiilor (medic specialist alergolog). Medicul alergolog va lua in considerare, de asemenea, simptomele si istoricul tau medical atunci cand diagnosticheaza o anumita alergie.
Rezultat pozitiv
- Un rezultat pozitiv inseamna ca au fost detectati anticorpi IgE specifici in sangele tau. Acesta este de obicei un semn al unei alergii. Testul de sange determina la ce substanta anume esti alergic.
- Cu cat cantitatea de IgE specifice este mai mare, cu atat probabilitatea de a avea o alergie reala este mai mare.
- Totusi, cantitatea mare de IgE specifice nu prezice neaparat severitatea potentiala a unei reactii alergice. In acest sens, testul ALEX, care evalueaza componentele proteice ale alergenului, poate ajuta la diferentierea unui alergii unde poate exista riscul unei reactii alergice severe (anafilaxie).
- De asemenea, poti avea un test pozitiv fata de un anumit alergen, desi nu ai avut niciodata o reactie alergica la acesta (rezultat fals-pozitiv). Aproximativ 50-60% din toate analizele de sange pentru alergii dau rezultate fals-pozitive. Uneori, un rezultat fals-pozitiv apare cand sistemul imunitar reactioneaza usor la substantele din anumite alimente pe care le-ai consumat recent (reactie incrucisata).
Rezultat negativ
- Un rezultat negativ inseamna ca probabil nu ai alergie.
- Cu toate acestea, este posibil sa ai un rezultat normal (negativ) al testului alergologic de sange si sa ai totusi o alergie (rezultat fals-negativ).
Alte analize de sange pentru alergii
Adesea, nu sunt necesare alte analize pentru a determina daca o persoana are o alergie. Uneori, medicul va recomanda efectuarea altor analize de sange care pot indica indirect o reactie alergica in desfasurare, cum ar fi imunoglobulina E totala (IgE) si hemoleucograma.
Ig E totala
Imunoglobulina E totala masoara cantitatea totala de imunoglobulina E din sange. IgE este una dintre cele cinci clase de imunoglobuline (IgG, IgA, IgM, IgD si IgE) si este in mod normal prezenta in sange in cantitati foarte mici.
Un nivel crescut de IgE totala indica o probabilitate ca persoana sa aiba o alergie. Totusi, testarea IgE totala nu este foarte utila, deoarece o serie de alte afectiuni cauzeaza niveluri ridicate de IgE, cum ar fi infectiile parazitare (desi analiza nu poate fi folosita pentru a determina tipul de agent infectios). De asemenea, poate fi crescuta la pacientii cu eczeme si alte afectiuni rare. Este necesar sa se masoare IgE specifice pentru a identifica la ce anume esti alergic.
Hemoleucograma (eozinofile si bazofile)
Analiza de rutina hemoleucograma permite diferentierea celulelor albe cu masurarea cantitativa si procentuala a eozinofilelor si bazofilelor. Valori crescute ale acestor celule pot sugera o alergie (rinita alergica, astm sau dermatita alergica), insa pot fi crescute si din alte motive, ca urmare au un rol limitat in diagnosticul alergiilor.
Surse de informatie:
- www.aaaai.org
- www.testing.com
- www.allergy.org.au
- www.allergylondon.com
- www.labcorp.com
- www.my.clevelandclinic.org
- www.ccjm.org
- www.medlineplus.gov