Sindromul Stockholm

Sindromul Stockholm este un raspuns psihologic care se dezvolta atunci cand victima unei rapiri sau a unui abuz se ataseaza emotional de abuzator, ajungand chiar sa-i justifice atitudinea.

Astfel, pusa intr-o situatie extrema, victima inlocuieste frica, dispretul sau respingerea cu o reactie paradoxala de simpatie fata de agresorul ei. La baza sindromului sta instinctul de supravietuire.

Exact ca in evolutia relatiei dintre personajele serialului „La Casa de Papel”, victime ajung sa traiasca sub iluzia unei cauze comune. Ele aleg sa-si protejeze agresorul in fata autoritatilor si neaga orice ajutor venit din exterior.

Afectiunea se poate dezvolta doar daca victima este tinuta captiva sau agresata perioada indelungata. Raportat la incidenta infractiunilor specifice, nu toate persoanele care trec printr-o astfel de experienta traumatizanta dezvolta sindromul.

Povestea din spatele numelui ilustreaza cel mai bine dimensiunea fenomenului psihologic.

Povestea sindromului incepe in anul 1973, ca urmare a unui jaf bancar din Stockholm. Atunci, doi barbati au tinut ostatici 4 oameni, timp de 6 zile.

Dupa ce au fost eliberati, ostaticii au refuzat să depuna marturie impotriva agresorilor si chiar au inceput sa strangă bani pentru apararea lor in instanta. Ulterior, una dintre femei s-a logodit cu unul dintre infractori.

Dupa acest eveniment, psihologii si expertii in sanatate mintala au atribuit termenul de „sindromul Stockholm” starii care apare atunci cand victimele se ataseaza si ajung sa protejeze sursa agresiunii lor fizice si emotionale.

Simptomele sindromului Stockholm se manifesta dincolo de ecranizarile celebre sau povestile cu jafuri armate. Orice persoana supusa unui abuz constant, mai ales in familie, poate dezvolta un raspuns de afectiune pentru agresor si ocrotire a acestuia.

In cazurile de abuz domestic, victimele sunt, de regula, femeile sau copiii supusi abuzurilor repetate. Afectiunea mai este intalnita pe fondul traumelor suferite de:

• prizonieri de razboi;
• membri ai unor culte;
• victime ale incestului;
• persoane violate;
• dame de companie abuzate.

In plus, persoanele care se simt adesea neputincioase in fata situatiilor stresante pot dezvolta predispozitie la simptomele sindromul Stockholm, daca sunt expuse la o astfel de trauma.

Dar cum se poate instala sau mentine afectiunea fata de un agresor? Totul se rezuma la fondul psihologic al victimei si la mediul in care traieste:

• mediu izolat si contact limitat sau inexistent cu alti oameni;
• abuz verbal, fizic si emotional;
• amenintari repetate;
• iluzia ca actiunile agresorului sunt justificate;
• recunostinta in fata agresorului pentru mici gesturi de atentie;
• in cazuri domestice, iluzia ca nu exista scapare si ca relatia trebuie sa continue;
• in cazuri extreme, credinta ca orice forma de razvratire ar putea fi fatala.

Persoanele care sufera mai mult sau mai putin vizibil de sindromul Stockholm raporteaza simptome similare cu cele diagnosticate cu tulburare de stres post-traumatic. De altfel, psihologii asociaza tulburarea cu un mecanism de aparare in fata unei situatii traumatizante.

Simptomele cheie ale sindromului Stockholm sunt:

• Simptome cognitive: confuzie, amintiri incerte, refuzul de a accepta realitatea evenimentelor si flashback-uri, insomnii sau cosmaruri;
• Simptome emotionale: apatie, frica, neputinta, deznadejde, agresivitate, depresie, sentimente de vinovatie, dependenta fata de agresor;
• Simptome sociale: anxietate, iritabilitate, instrainare si neincredere in familie, prieteni sau autoritati care ar putea ajuta;
• Simptome fizice: agravarea conditiilor preexistente sau dezvoltarea unor noi afectiuni, ca urmare a unor posibile restrictii de la hrana, somn sau expunere la aer liber.

In timp ce sindromul Stockholm este asociat in mod obisnuit cu scenariile de film, acesta poate fi intalnit si in relatiile de familie, in cele romantice sau interpersonale.

Abuzatorul poate fi sot sau sotie, iubit sau iubita, tata ori mama sau orice alt rol in care acesta se afla intr-o pozitie de control si de autoritate.

Cum recunosti un comportament abuziv:

• Dominanta: indivizii abuzivi trebuie sa simta ca detin controlul in relatie, asa ca isi impun autoritatea;
• Umilinta: abuzatorii cauta sa reduca stima de sine si puterea victimei prin insulte, santaj si amenintari;
• Izolare: cei cu comportament abuziv taie contactul victimelor cu lumea exterioara, interzic intalnirile cu familia sau prietenii si impun cererea permisiunii pentru orice;
• Amenintari: indivizii abuzivi recurg la amenintari ca sa-si impiedice partenerii sa plece: avertismente privind copiii, amenintari financiare sau cu privire la distrugerea bunurilor (casa, masina);
• Negare si transfer de vina: abuzatorii isi scuza comportamentul agresiv printr-o zi grea, o copilarie trista sau isi invinovatesc victimele pentru comportamentul lor.

Adolescentii nesiguri si neexperimentati pot deveni victime ale unor indivizi cu profil de agresor. De exemplu, in cazul in care contextul familial este delicat, un adolescent se poate atasa de un individ autoritar, care creeaza iluzia unui viitor stabil.

Astfel, persoanele abuzate pot dezvolta sentimente de atasament fata de persoana care le abuzeaza. In lipsa marturisirilor, situatia poate dura ani intregi.

Sindromul Stockholm este mai degraba un termen descriptiv pentru o reactie psihologica in fata unei situatii traumatice, decat un diagnostic oficial de tulburare mintala.

Simptomele sunt similare cu cele intalnite in cazul stresului cronic sau al tulburarilor de stres post-traumatic, prin urmare, criteriile de diagnostic folosite urmeaza un model similar.

Tratamentul imbina, cel mai adesea, componenta medicamentoasa, pentru tulburarile de somn pe termen scurt si psihoterapie, pentru reducerea simptomelor pe termen lung.

Prin urmare, daca suspectezi ca tu sau cineva cunoscut prezinta simptome ale sindromului Stockholm, consilierea psihologica reprezinta primul pas in identificarea sursei si ameliorarea problemelor imediate, precum anxietatea si depresia.

Chiar daca o persoana susceptibila de simptome ale sindromului Stockholm neaga realitatea si considera ca nu are nevoie de ajutor, alaturi de psihologi sau psihoterapeuti poate capata mecanisme sanatoase de intelegere si de aparare. Si, cel mai important, va intelege ca nu este vinovata pentru ce i s-a intamplat.